Potrivit surselor România Curată, în urma presiunilor politice, de la nivel guvernamental și local, proiectul hidrocentralei de la Răstolița ar fi obținut un act important de la administrația Parcului Național Călimani, mai exact avizul Consiliului Științific. E încă un pas făcut pentru ca sute de milioane de euro să fie cheltuite din bugetul unei companii a statului, pentru a finaliza proiectul de la Răstolița și alte câteva proiecte în arii naturale protejate, chiar dacă aportul la sistemul energetic național e infim.
Decizia de a băga aceste sume importante în proiectele distructive de arii naturale protejate vine la sfârșitul unei veri și începutul unei toamne în care principalul argument al susținătorilor unor asemenea proiecte a fost spulberat. Mai exact cel potrivit căruia apa din rezervoarele barajelor ar funcționa precum niște baterii, putând fi utilizată pentru a produce curent, atunci când consumul atinge cote maxime și/sau alte tipuri de energie, precum cea solară și eoliană, nu produc din cauza lipsei soarelui ori a vântului.
În fapt, și în timpul secetei și al caniculei din această vară, când România a cumpărat energie la prețuri uriașe, dar și la mijlocul lunii trecute și în ultimele zile ale lui septembrie, producția de energie hidro a fost la cote minime! În vară, pentru că nivelul apei din rezervoare era, la rândul lui, minim și/sau pentru că rezervele au fost păstrate pentru alte scopuri, iar luna trecută pentru că viiturile nu pot fi turbionate. Și ca tabloul să fie complet, pentru a diminua sub-producția de energie hidro am fost obligați să suplimentăm arderea de combustibili fosili, cu tot ce înseamnă asta pentru agravarea efectelor schimbărilor climatice, cum sunt secetele, temperaturile record, fenomenele meteo extreme…
Practic, în loc să investim aceeași bani în capacități de stocare reale ale energiei solare și eoliene, îi băgăm în menținerea dependenței față de utilizarea combustibililor fosili, la pachet cu distrugerile de biodiversitate și cu emisiile de metan (un gaz cu efect de seră mult mai puternic decât dioxidul de carbon) generate de asemenea baraje.
Viiturile nu se pot turbiona. Au aflat și ai noștri asta, acoperindu-se de penibil
Luna septembrie ne-a adus inundații teribile, provocate de Ciclonul Boris, dar și furtuni de septembrie, botezate, la rândul lor ca fiind ciclon, cu nume de cod Ashley, ale cărui efecte previzionate nu s-au adeverit, aruncând în penibil ”turneul” de prevenție al oficialilor guvernamentali. Despre cât de tardivă a fost reacția autorităților în primul caz și cât de disproporționat alarmistă în cel de-al doilea, s-a scris și s-a raportat pe larg. Lungul șir de saci cu nisip plantați de Apele Române, pe care un vânt mai serios i-ar fi pus jos, au generat o inundație de meme și glume în social media.
În acest tăvălug informațional, a trecut total neobservată o declarație oficială hazardată, legată de faptul că volumul precipitațiilor și viiturile ar umple rezervoarele barajelor și, astfel, s-ar putea produce mai multă energie electrică. Nimic mai fals. Consultând graficul producției și consumului de energie, vedem că zilele de 14 și 15 septembrie, zilele cu maxim de precipitații și inundații, au stabilit minime ale energiei hidro, cu valori cuprinse între 600 și 800 de MW. Adică undeva pe la jumătate din energia hidro produsă în timpul caniculei de peste vară, care, la rândul ei, a fost pe la o treime din capacitatea instalată a sistemului hidroenergetic și mult sub producția din perioadele fără secete ori fenomene meteo extreme.
Pentru că, nimic nou sub soare (poate doar sub cascheta unor decidenți autohtoni), producția de energie hidro este grav afectată atât în perioadele de secetă, cât și în cele de ploi torențiale mult peste medie. În cazul secetei, explicația nu e greu de înțeles – există apă puțină în spatele barajelor de acumulare, uneori chiar sub limita necesară turbionării, alteori pentru că e păstrată ca rezervă strategică pentru alte utilități chiar mai importante decât energia (cum e alimentarea cu apă a unor localități).
De ce e, însă, o problemă, și când e prea multă apă? Cauzele sunt multiple. Una dintre ele ține de compoziția viiturilor, că nu e doar apă, ci și nămol, pietriș, copaci, diferite resturi de mari dimensiuni, desprinse de inundații. Nu prea se riscă mulți să turbioneze așa ceva dacă mai țin la utilaje. O altă cauză ține de prevenția care te obligă să golești rapid barajele, când se anunță viituri, pentru a face loc în rezervoare pentru preluarea volumului acestora. E posibil să ții câteva luni apa în spatele unui baraj, de rezervă, într-o perioadă de secetă prelungită, și apoi să-i dai drumul rapid, fără să mai ai timp măcar să o turbionezi, ca să golești rezervorul…
În urmă cu patru ani, barajul de la Valea de Pești, unde nici măcar nu este turbină, nu a fost golit preventiv. Când a venit furtuna/viitura, lacul era plin și au fost deschis larg vanele, să nu riște să se rupă barajul. Nu doar că nu a fost controlată viitura, ci a fost amplificată (cu apa ”de rezervă”), având ca efecte un drum național și poduri făcute varză și cu inundații până în Petroșani.
Prea multă energie hidro menține dependența față de cea bazată pe arderea fosililor
Scăderea producției de energie hidro în perioade de secetă, respectiv de precipitații extreme, fenomene cu o repetitivitate din ce în ce mai mare, în anii și deceniile viitoare (din cauza schimbărilor climatice), nu e singura și nici cea mai mare problemă. Pentru SUA, China și state din America de Sud există deja studii științifice, din ultimii ani, care arată că menținerea echilibrului în sistemele energetice pe fondul scăderii (și chiar a prăbușirii) producției hidrocentralelor, din cauza secetelor, respectiv a fenomenelor meteo extreme cu abundență de precipitații, s-a făcut prin creșterea ponderii energiei obținute prin arderea combustibililor fosili. Și cu cât mai mare e ponderea energiei hidro într-un sistem, cu atât mai mult e nevoie de compensare prin utilizarea combustibililor fosili, ceea ce ridică un uriaș nou semn de întrebare (pe lângă cele deja existente) despre cât de corect e ca energia hidro să fie considerată a fi ”curată”.
”Schimbările de secetă determinate de climă ar putea perturba sistemele electrice care depind în mare măsură de hidroenergie, sporind potențial generarea din surse de combustibili fosili. Impactul emisiilor asociate și al poluării aerului ar putea reprezenta un cost social mare și nereprezentat al schimbărilor climatice”, se arată în rezumatul articolului cercetătorilor de la Stanford (domnule Burduja, și cei de la Stanford sunt ”sabotori”?), publicat în jurnalul PNAS.
Am mai prezentat, inclusiv aici, pe România Curată, studii din ultimele două decenii, care arată că rezervoarele mari artificiale de apă (indiferent că sunt utilizate și pentru producerea de energie sau doar pentru alimentare cu apă a localităților și/sau irigații) sunt emitente de gaze cu efect de seră. Și, mai mult decât dioxid de carbon, rezervoarele de apă, în special cele din zone tropicale și moderate, emit metan, un gaz cu efect de seră mult periculos decât dioxidul de carbon (chiar dacă rămâne mai puțin timp în atmosferă, absoarbe mult mai multă energie solară).
”Cercetătorii spun că metanul este una dintre cele mai mari probleme ale hidroenergiei. Pe măsură ce materia organică, inclusiv vegetația, animalele moarte și chiar scurgerile de îngrășăminte, sunt transportate în aval, se adună în cantități mari în spatele barajelor și se descompune în rezervoarele lor cu apă. În mod normal, acea materie organică în descompunere ar ajunge în cele din urmă în ocean, unde reacțiile chimice ar transforma metanul în dioxid de carbon și alți compuși. Dar în apele sărăcite în oxigen ale unui rezervor de baraj, acea transformare adesea nu poate avea loc. Rezultatul este că rezervoarele artificiale ajung să aibă un impact asupra climei mult mai mare decât lacurile și alte corpuri de apă naturale”, se arată în raportul ”„Fabrici gigantice de metan”: Hidroenergia a fost considerată de mult timp energie curată. Dar este?” (‘Giant Methane Factories’: Hydropower Has Long Been Touted as Clean Energy. But Is It?), realizat de Inside Climate News, bazat pe analizarea mai multor studii științifice.
”Construcția de hidrocentrale a dus la pierderi semnificative de biodiversitate, deoarece ecosistemele mari sunt inundate după construirea barajelor”, este concluzia unei analize din The New York Times , When Hydropower Runs Dry, fundamentată, de asemenea, pe alte studii științifice.
Asta în spatele barajului, în timp ce în aval, biodiversitatea e afectată, la rândul ei, din cauza diminuării apei în albiile râurilor, pentru diferite perioade (în cazul acumulărilor mai mici, nu de puține ori se ajunge la secarea albiilor; chiar dacă se întâmplă ”doar” pentru câteva ore, e nevoie ulterior de ani ori zeci de ani pentru refacerea biodiversității după revenirea apei), dar și din cauza poluărilor accidentale (destul de frecvente) produse în procesul de administrare al barajelor.
Avocata Schweighofer, care e și deputată în Parlamentul României, Cristina Trăilă, ne-a dat în judecată și ne solicită daune uriașe, pentru că am scris cum marile corporații influențează deciziile politice. Vrea să ne blocheze resursele financiare și de timp într-un proces lung, întins pe mai mulți ani, pentru a avea cât mai puțin timp să scriem despre lobby-ul marilor corporații, mai ales când în Parlament și Guvern se dezbat legi și alte acte normative legate de mediu. Poți să ne sprijini să ducem lupta în instanță cu avocata Schweighofer și să continuăm să scriem despre protecția pădurilor și apelor din România, făcând o donație. ACUM! AICI (clic!).De ce băgăm banii în bolovani, nu în capacități reale de stocare a energiei solare și eoliene?
În SUA, Canada, țări din America de Sud ori China (da, chiar și în China, una dintre ”campioanele” încălzirii climatice) există discuții publice majore legate de limitele energiei hidro și despre modul în care efectele negative pot fi atenuate, mai ales cum să nu cazi în capcana de a crește dependența de combustibili fosili prin construirea de noi hidrocentrale. România nu este o excepție de la problemă. În lunile caniculare ale verii trecute, cu consum maxim de energie (în special din cauza utilizării aparatelor de aer condiționat), producția hidrocentralelor nu ne-a ajutat, funcționând mult sub capacitate (în jur la o treime) și mult chiar sub media perioadelor cu consum moderat de energie. Compensarea s-a făcut apelând la creșterea producției de energie bazată pe fosili și prin achiziționarea de energie la prețuri astronomice.
La mijlocul lunii trecute, respectiv la sfârșitul ei, când volumul precipitațiilor a fost mult peste medie (ajungând chiar la inundații catastrofale în unele zone ale țării), producția de energie hidro s-a prăbușit (poate contra-intuitiv pentru unii), în ciuda volumului uriaș de apă suplimentar din rezervoarele din spatele barajelor (am zâmbit amar citind o știre despre ”ghinionul” că, săptămâna trecută, două din cele șase grupuri ale Porților de Fier nu erau în funcțiune pentru a turbiona debitul crescut al Dunării, iar un al treilea funcționa doar parțial; de fapt, n-a fost niciun ”ghinion”, chiar dacă toate cele șase grupuri ar fi fost perfect funcționale, tot n-ar fi turbionat ditamai viitura). Cel puțin la sfârșitul lunii septembrie, respectiv început de octombrie, nu a mai fost nevoie să suplimentăm arderea de cărbune, pentru că s-a autodepășit producția de energie eoliană (ajungând la maxime, în unele zile, de 2.500 MW), la un nivel peste consumul intern general, astfel că am exportat energie.
În fapt, compensarea diminuării producției de energie în perioadele secetoase și/sau caniculare (cu consum maxim de energie) se poate face prin creșterea capacităților de producție de energie solară, iar în perioadele cu fenomene meteo extreme, prin creșterea capacităților de energie eoliană.
Și aceste două tipuri de energie au, la rândul lor, o problemă (mai ales cea solară): că producția maximă nu coincide cu consumul maxim. Acest argument este des folosit pentru a justifica ”sacrificiul” distrugerilor de mediu pentru noi proiecte hidrotehnice: că apa din baraje funcționează ca o baterie, pe care o poți utiliza când solarul și eolianul nu produc. Realitatea din această vară și început de toamnă ne-a infirmat cu vârf și îndesat acest argument – când am avut mai multă nevoie de ”baterie”, am constatat că e goală sau inutilizabilă și ne-am întors la ars de fosili. Care ars de fosili intensifică schimbările climatice, inclusiv generează secete mai lungi și temperaturi mai ridicate, implicit și mai puțină apă în rezervoarele hidrocentralelor, deci și mai mult ars de fosili…
Să fim damnați să nu putem ieși din această spirală a distrugerii și a morții? Teoretic nu. Guvernele Ciucă și Ciolacu (dar și precedentele) au tot presat cu noi investiții, de sute de milioane de euro, în mega-proiecte hidro în arii naturale protejate. ”Mega” doar ca dimensiune, nu ca producție de energie, care e, de fapt, infimă, în frunte cu proiectele de la Răstolița (capacitate instalată teoretică de 35 MW), din Parcul Național Călimani ori cel din Parcul Național Defileul Jiului (teoretic 65 MW). Fiind amplasate direct în arii naturale protejate și afectând și alte arii naturale protejate din aval, cumulează toate problemele energiei hidro – de la distrugeri de biodiversitate și transformarea în ”fabrici de metan”, până la deficit de apă în perioadele secetoase/caniculare, când ar fi mai mare nevoie de ele, respectiv în perioadele cu precipitații mult peste medie și inundații, când nu pot turbiona viituri.
De fapt, cu aceleași sume (vorbim de sute de milioane de euro) s-ar putea crește capacitatea de stocare a energiei solare și eoliene, astfel încât, în momentele critice, când producția de energie hidro se prăbușește, să nu fie nevoie să se apeleze la ”alternativa” fosililor.
Să mai reamintim cine profită, de fapt
Din păcate, ilustrul absolvent de Harvad din fruntea energiei românești, Sebastian Burduja, are probleme în a citi niște tabele cu producția pe tipuri de energie și să coreleze variațiile cu fenomenele naturale. Ce să mai vorbim de cititul unor articole cu caracter științific. Pentru domnul Burduja e mai simplu să-i numească ”sabotori” pe cei care aduc în discuție toate aceste probleme. Iar apoi să forțeze direcționarea sutelor de milioane de euro către firmele ne-securistului Dan Ioan Popescu, la rândul lui fost ministru al Energiei.
Un om care, desigur, nu și-a datorat ascensiunea politică de după 89 faptului că a trecut pe la ”Ștefan Gheorghiu” ori că a făcut parte din guvernele comuniste și s-a ocupat de comerțul exterior al fostei Securități. Și,desigur, Marinel Burduja, tatăl ministrului Burduja, nu l-a cunoscut și n-a avut vreo legătură cu Dan Ioan Popescu, fiind o pură coincidență că ambii au avu treabă cu comerțul exterior, după, dar, mai ales, înainte de 89.
În fine, e doar o banală coincidență că pe proiectul din Defileul Jiului s-au cheltuit deja, ilegal, peste 150 de milioane de euro, beneficiară principală fiind Romelectro, firma controlată de Dan Ioan Popescu. Și sunt pure bârfe că tot în zona acestor firme vor fi direcționate viitoarele contracte de finalizare a proiectelor în discuție (care nu sunt nici pe departe atât de avansate pe cât se pretinde).
Și uite așa, mai băgăm câteva sute de milioane în pietre, mai distrugem niște arii naturale protejate și rămânem dependenți de combustibilii fosili, cu tot ce înseamnă acest lucru. Iar cei care semnalează problemele sunt ”sabotori”, zice domnul ministru al Energiei, fiu de ne-securist. Iar ne-securiștii și fiii lor sunt marii patrioți ai neamului, cărora ”sabotorii” nu le recunosc meritele muncii lor în slujba cetățenilor, nicidecum în a conturilor bancare proprii.
***
Avocata Schweighofer, care e și deputată în Parlamentul României, Cristina Trăilă, ne-a dat în judecată și ne solicită daune uriașe, pentru că am scris cum marile corporații influențează deciziile politice. Vrea să ne blocheze resursele financiare și de timp într-un proces lung, întins pe mai mulți ani, pentru a avea cât mai puțin timp să scriem despre lobby-ul marilor corporații, mai ales când în Parlament și Guvern se dezbat legi și alte acte normative legate de mediu. Poți să ne sprijini să ducem lupta în instanță cu avocata Schweighofer și să continuăm să scriem despre protecția pădurilor și apelor din România, făcând o donație. ACUM! AICI (clic!).
***
Nou pe România Curată:
Pe același subiect:
Barajul ilegal de la Răstolița înseamnă mutilarea totală a Călimanilor
Citește și:
Avocata Schweighofer ne-a dat în judecată! Vrea să ne închidă gura. Ajutorul tău e esențial. ACUM!
Odrasla Burduja face parte din clubul baietilor destepti, nu al papagalilor.
Nu il ajuta! Tipul are creierul neted, se lipesc de el numai ideile lui Ceausescu! :P
Oricum, pentru “echilibrare”, lasa, ca ne baga astia (in cap cu Burduja) energie nucleara la greu (verde, cica si ea) la preturi supradimensionate! >: