Capcana pentru ministrul Nicolaescu: Falimentul anuntat al Sanatatii

În urmă cu aproape doua luni scriam în Raportul anual SAR: “În
viitorul apropiat, din cauza finanţării la limita funcţionării a
majorității spitalelor de stat, este foarte probabil că multe dintre
cele care vor înregistra o scădere a finanţării, să ajungă în situaţia
de a-şi închide porţile, nemaifiind în măsură să asigure standardele de
acreditare, în special datorită incapacităţii de a asigura fondurile
minime pentru personalul strict necesar.”

Ceea ce era vizibil cu ochiul liber s-a întâmplat ieri, fără ca cineva să se fi preocupat ca această situaţie să nu survină. Directorii spitalelor mici au luat poziţie în bloc , arătând ca în condiţiile în care bugetele lor se vor fi diminuat cu
5-10% se văd în postura de a închide spitalele pentru că nu au cum să se
descurce cu banii ce le revin în urma contractării. Pentru cei mai
puţin informaţi trebuie să precizez care sunt cauzele acestui
dezechilibru:

1. A avut loc o plafonare a
   bugetului ASS ca urmare a preluării unor programe şi în condiţiile în
   care a survenit efortul bugetar de reducere a perioadei de plată a
   sumelor datorate către furnizorii de medicamente.
2. La iniţiativa (corectă) a
   secretarului de stat ARAFAT s-a încercat o creştere a finanţării
   spitalelor de urgenţă (judeţene). Creşterea este relativ mică dar
   spitalele au bugete mari iar influenţa asupra bugetului este sensibilă.
3. S-a încercat o realocare
   suplimentară (prea mică în fapt) către ambulator, în condiţiile în care o
   consultaţie în acest sector se află undeva în jurul a 12 lei!
4. Au survenit încercări modeste de
   creşteri salariale (din nou problema stabilirii salariilor personalului
   medical din spitale în regim bugetar fără a primi bani de la buget).
   Salariile au crescut însă nimeni nu a alocat vreun leu în plus pentru a
   acoperi această creştere.

De ce trebuie criticat
Eugen Nicolaescu şi CNAS? Situaţia în sine era atât previzibilă cât şi
cunoscută! Nimeni însă nu s-a îngrijit să introducă în prealabil sau
concomitent măsuri de reducere a cheltuielilor în interiorul spitalelor.
Ba mai mult, când s-a pus problema introducerii coplăţilor, mai toată
lumea a sărit ca arsă! “Vai, ce se vor face bieţii bolnavi care vor fi nevoiţi să plătească 10 lei?” Acum trebuie să răspundă la întrebarea “Ce se vor face TOŢI bolnavii dacă se închide spitalul!”

Ce este de făcut?

Managerilor trebuie să li
se lase libertatea actului managerial, să-şi asume dificultăţile şi
provocările, să accepte sau să lase pe alţii. ACUM, înainte de o
bulversare totală a sectorului spitalicesc, trebuie ca să

· fie introduse listele de aşteptare,

· bugetele
alocate să fie transformate în număr de servicii (internări, tipuri de
operaţii) pe care un spital le poate acorda trimestrial,

· definită lista medicamentelor garantate de fiecare spital în parte,

· reducerea semnificativă a internărilor (crescând astfel suma alocată fiecărui caz în parte),

· cuantificarea unitară a actului medical în ambulatoriile de specialitate a spitalelor,

· maximizarea surselor de venit ale spitalului din alte surse decât din asigurările sociale,

· implicarea financiară a autorităţilor locale proprietare ale spitalelor,

· scoaterea personalului medical din rândul personalului bugetar,

· stabilirea costurilor reale ale spitalelor,

· creşterea transparentei,

· oferirea de către spital de îngrijiri la domiciliu, de analize de laborator pentru pacienţii din ambulator, etc.

Aţi auzit ceva din toate
acestea în breaking news-urile de ieri, din partea directorilor de
spital sau a reprezentanţilor MS? A reuşit cineva să ia măcar o singură
poziţie publică din partea vreunui reprezentant al CNAS?

Adesea vorbim de bună
guvernare fără ca populaţia să dea un înţeles clar acestei sintagme. Un
exemplu de proastă guvernare este ceea ce întâmplă astăzi cu spitalele
din România.

TOT ceea ce am scris eu aici SE ŞTIE! NIMENI însă nu vrea să facă ceea ce trebuie. Speranţa tuturor se
îndreaptă către oameni ca Liviu Voinea (ministrul Bugetului) sau Victor
Ponta (pentru că e şeful Guvernului) ca să se îndure să dea mai mulţi
bani la sănătate.

Şi dacă nu sunt bani? Ce facem? Stăm şi ne uităm cum se scufund ă corabia?

Este momentul ca oamenii
politici să dea dovadă de ceea ce se numeşte “bărbăţie politică”, de
curajul de a promova măsuri nepopulare dar necesare, să facă faţă
presiunilor liderilor politici locali, lipsiţi de viziunea de ansamblu,
să inunde ecranele televizoarelor explicând raţiunea măsurilor de
adecvare a cheltuielilor în limitele unui buget impus si sa concedieze pe cei care nu sunt dispusi sa faca fata acestei
provocari majore! Peste 3+4 luni va veni momentul unor alte crize, mult
mai dure, cei afectati fiind mult mai puternici decit directorii de
spitale. Va veni momentul deschiderii listei de medicamente compensate, a
schimbarii sistemului de clawback, a introducerii contractelor
cost-volum negociate, a reducerii pretului medicamentelor, a
licitatiilor nationale pentru medicamente, parafarmaceutice si
aparatura! Cine nu face fata acum unor masuri necesare, de bun simt,
este deja condamnat peste 6 luni. Se pune problema de ce sa mai asteptam
atita timp?!

Uneori, un membru cangrenat trebuie tăiat pentru a salva o viaţă de om. O astfel de intervenţie radicală asupra sistemului de sanatate trebuie
declanşată ACUM. Altfel, managerii politici, Guvernul şi pleiada de
adjuncţi de tot felul au şi ei, ca şi managerii de spital, libertatea de
a alege: să rămână sau să lase locul altora!

Eu sper să rămână şi să facă, poate pentru prima oara, ceea ce trebuie făcut! Părerea voastră care este?