Vă așteptați ca bunăstarea dvs. și a familiei dvs. să crească după aderarea la UE? Cam așa suna o întrebare de sondaj pe la începutul anilor două mii. Pe un slide folosit de mine la multe conferințe am și acum răspunsurile de prin 2002-2003, cu România în vîrful plutonului, 98% au răspuns da, deși nici 50% nu ar fi putut răspunde corect la întrebarea: cum se numește entitatea politică la care țara noastră aspiră să adere? Ciprul, în schimb, era pe ultimul loc. Cînd, prin 2008, l-am invitat la Berlin pe Donato Chiarini, ultimul șef al Delegației Comisiei UE la noi, care fusese în Cipru chiar în 2004, anul aderării, studenții mei l-au criticat dur că de ce nu a profitat de condiționalitățile de aderare pentru a reunifica insula. Ce ocazie mai bună decît să le spui: nu intrați dacă nu vă reunificați? Atunci, ca și acum, grecii ciprioți au făcut doar ce au vrut ei, reunificarea promisă UE a fost votată în partea turcească, dar a căzut la referendum în partea grecească. Nu s-a făcut nici măcar un MCV (să se rezolve în primii trei ani după aderare) și partea grecească, ajutată puternic de Grecia a intrat fără condiții în UE. Chiarini, un diplomat versat, de școală veche, care era cel mai încercat ambasador UE în conflicte, s-a apărat foarte clar și cinic. El a spus : păi, ce avantaje aveam eu de negociat ? Ei nu se omorau oricum să intre în Europa, eu a trebuit să le vînd Europa, trăiau liniștiți din off shore-uri și paradisul lor fiscal și erau, dimpotrivă, foarte preocupați că o să îl piardă intrînd în UE, și a trebuit să le dau asigurări, de care de altfel nu eram prea sigur, că vor fi OK.
Dar nu au fost OK. Vina nu e doar a lor, și nici doar a UE, greu de crezut că o asemenea constelație de improbabilități putea să se asembleze ca să aducă falimentul prosperei insule cipriote, titluri de stat grecești care de pe o zi pe alta își pierd valoarea, criză globală bancară, criză a fondurilor suverane europene. Dar asta s-a întîmplat. Weekendul trecut, cele trei opțiuni examinate de liderii europeni au fost (după declarația ministtului adjunct de finanțe german Steffen Kampeter, ascultată de mine la Bruxelles Forumul anual al German Marshall Fund sîmbata trecută): 1. Faliment ca în Islanda, dată fiind starea băncilor cipriote, coșmar pentru zona euro (și Grecia ar fi putut fi lăsată să dea faliment demult, dacă nu ar fi fost temeri că asta lovește reputația euro), 2. Nota de plată e plătită de ciprioți în schimbul unui ajutor financiar european imediat, printr-o taxă pe toate depozitele, reținută automat la sursă de statul cipriot (ceea ce a fost interpretat ca sfîrșitul garantării depozitelor sub 100 000 de euro în statul european, deși germanii o vedeau ca pe un fel de impozit pur cipriot, tot așa cum noi am tăiat 25%, să zicem), și 3. nota de plată e plătită de contribuabilul european, soluție respinsă de nemți, pentru că în Germania democratică asemenea soluții trebuie supuse aprobării parlamentare. Dl. Kampeter, care e cel trimis să pledeze la Parlament, știa că nu va putea vinde și răscumpărarea Ciprului, după ce vinde Grecia de două ori pe an. ȘI cu toate astea, în acest moment la asta s-a ajuns, cu ce consecințe, vom vedea.
Asta se întînplă într-un moment în care părea că trecusem de ce e mai rău și puteam spune chibiților noștri ”Zvonurile despre sfîrșitul nostru au fost mult exagerate ”. Liderii europeni făcuseră un progres considerabil în ultimul an, prin adoptarea pactului fiscal, a unui mecanism de monitorizat dezechilibrele și compeititivitatea (MIP), a unei uniuni bancare și a unui mecanism de intervenție la crize (Mecanismul de Stabilitate European). Dar mai întîi Parlamentul European, prin pretențiile sale exagerate, a sabotat înțelegerea liderilor asupra unui buget (atenție, în rezoluția lor au cerut și ca banii nefolosiți să se realoce în ată parte !), pe urmă criza cipriotă au reluat în plin criza euro, scufundînd iarăși bursele. De ce ?
Răspunsul, mă tem, arată problemele de fond ale uniunii monetare. Oricîte eforturi am fi făcut, există diferențe enorme în interiorul zonei euro. Ca să avem o Europă mai competitivă, visul german, care ar include și Rusia doar ca să ținem piept Chinei, multe sacrificii individuale, de țări, depozite și firme vor mai trebui făcute. Alternativa nu mai există: odată ce acesta e jocul central și principal, nu mai sînt posibile jocuri marginale, cetrul de gravitație transformațională există, dar nu există așa cum s-a presupus. Mitul puterii transformatoare a Europei susținea că fiecare părticică din întreg va fi mai performantă prin aderare. Asta era transformarea, un ”catch-up”, ajungerea din urmă. Vedem acum că nu e așa, ce va fi mai performant, dacă Europa va reuși, va fi întregul, cu consecințe variate și greu de prezis asupra fiecărei unități în parte. UE a fost proiectată pentru a crește competitivitatea globală a cîtorva membri fondatori de putere economică apropiată : Germania, Franța, Italia, Benelux. Italia nu a evoluat cît ceilalți, primul eșec : vedem acum că Spania, Grecia, Italia și Portugalia nu au devenit mai competitive în UE, deși atît cît ciclul economic a fost pe val au prosperat. La fel s-a întîmplat cu economiile mai slabe din Est, și desigur, invers cu cele puternice din Nord. Nu a fost atenuată în interiorul UE diferența de guvernanță din aceste țări, responsabilă pentru competitivitatea lor atît de diferită. Ele au rămas cine erau.
Visul transformator european e astfel unul dur, un internat pentru băieți, nu o croazieră de Crăciun, în care supraviețuiește cine se adaptează. Așa trebuie înțeles și acesta trebuia să fie subtextul discuției despre textul colegului meu de la SAR, economistul Florin Cîțu, săptămîna trecută. Florin a scris (deși eu am încercat să-l moderez), că România nu e avut decît austeritate teporară, că nu a reușit de fapt să-și rezolve probleme de deficit structural, că cifrele (așa cum sînt raportate la FMI, nu la UE) arată că am continuat să cheltuim per ansamblu la fel, că avem o problemă majoră de competitivitate nerezolvată. Soluția lui pare, desigur, exagerată : să înlocuim acordul cu FMI cu un calendar pe trepte de aderare la euro, în care să rezolvăm pas cu pas problemele de fond de compatibilitate (nu doar cele statistice și formale). Să trecem de la un tutore mai degrabă îngăduitor la bici în mod voluntar. Europenizarea economiei noastre, dacă vrem să nu arătăm ca Grecia într-o zi, va arăta cam ca începutul din Mizerabilii, dacă l-ați văzut : trasul unei galere cu funiile trecute peste umerii goi. Și, da, așteptați-vă la mult eurosceptiism, pentru că nu am spus oamenilor în timpul aderării că asta îi așteaptă, tot așa cum nimeni nu ne-a spus nouă că odată ce asta a ales miezul dezvoltat al continentului, periferia nu mai are de fapt mare alegere.
Buna analogia cu Mizerabili lui Victor Hugo. Atunci Franta invinsa la Waterloo era distrusa sistematic si umilita cum e Romania azi de Germani si Englezi. Atunci Franta era condusa de un tradator Bourbon cum e Romania azi de tradatorul Basescu. Atunci la fel ca azi in Romania unii incercau sa scape de moartea pe care le-o aduceau Germanii colaborand cu ucigasii care le ofereau burse la Berlin si Mercedesuri la scara. Colaborationistii deveneau astfel “intelectuali” nu ca inginerii care au proiectat Lastunul care s-au sinucis deja datorita concurentei masinilor Germane. Atunci ca azi in Romania Francezii mai puteau supravietui doar furand si prostituindu-se si asta doar cat nu veneau Germanii, Englezii sau “intelectualii” colaborationisti sa ii aresteze pentru ca au furat o paine ca pe Jean Valjean.
E o vedere a problemelor evolutiei noastre din afara tarii. Privind din interior, justitia corupta, tema arzatoare din aceasta saptamana, despre care asteptam cateva randuri, ne indeparteaza si mai mult de o eventuala Europa unita si vor anula eforturile noastre de a trage la funie cu umerii goi, atat pentru o eventuala integrare, cat si ca stat de sine statator, care a renuntat din motive mai mult sau mai putin corecte, la Europa.
@ Munteanu
Exagerezi nene.
De vina pentru ce se intampla in Romania sunt romanii in primul rand.
Stii cat se fura zilnic?
Popor de hoti, care accepta sa fie condus de hoti. Toata clasa politica trebuie rapid arestata, torturata pana da banii furati din offshoruri inapoi si apoi lichidata.
Cati romani doresc sa traiasca intr-o societate corecta si transparenta?
Foarte putini. Eu am intalnit numai 2(doi) romani cinstiti in viata, un medic si un profesor. Care nu luau spaga.
Tara de hoti si tigani, asta e Romania. Va primi ce merita, luat tot ce mai este in pamant si un scuipat in fata.
Din pacate, sansele noastre de redresare sunt ca si nule. Si asta TOCMAI datorita aderarii la UE! Daca am fi fost in continuare tinuti in afara UE, daca aveam libera circulatie limitata, daca aveam nevoie de vize, am fi avut solutia propusa (dur si cinic) de dl. Citu: ORI (ne reformam ca natie si tara) – ORI (disparem). Acum, in noile conditii, un astfel de “regim de cruditati” ar arunca jumatate din populatia tarii in emigratie! Dar de reformat, nici vorba! Dna Pippidi vorbea in interviul de la Adevarul ca nu cunoste nici macar 40 de romani care ar merita sa fie lideri. Pe urma, nuanta: nici macar trei. Domnia sa e mai umblata ca mine: eu nu cunosc NICI MACAR UN ROMAN avind astfel de calitati! Am ajuns in situatia ca, de ex, daca ar putea fi posibil sa votam ministrul, cei din sistemul Educatiei si Invatamintului ar alege-o pe Andronescu pe viata! In lipsa ei, pe Marga, pe Mang – dar mai ales pe interimarul Pop! Cu alte cuvinte, persoane care CERTIFICA pastrarea unui status-quo al sistemului asa cum il avem. Si nu poti sa faci reforme in toate sistemule, in fiecare sistem, cu pusca! Ar trebui sa fim sinceri cu europenii si sa-i atentionam: ne vedeti? Asa veti fi si voi! Tarile protestante vor ajunge, in vreo 2 decenii, ca cele catolice, iar cele catolice ca cele ortodoxe. Iar cele ortodoxe, de pe limita exterioara a Europei, ca cele islamice. Aproape ca mi-as dori sa ajungem, cit mai curind, ca Turcia! Chiar ca Ciprul turcesc, pt care, neintrarea in UE va insemna, in the long run, un mare succes!
Daca am fi fost capabili sa ne ajutam singuri desi, nu-i tarziu nici acum, nu aveam nici o suspiciune privind viitorul…….
Doamna Alina, articolele dvs.se impun ca intotdeauna prin inaltimea perspectivelor, claritatea viziunilor si argumentelor, dar pentru mine sunt usor deprimante si de multe ori incerc sa le evit-nu e cazul celui de fata!
Hai sa facem un experiment necesar! Faceti la Romania curata, vizibil separat , o sectiune in care sa fie expusa ROMANIA CURATA, cu cu fapte si personaje datatoare de speranta. intr-o tara care se curateste, care sa ma faca sa nu evit publicatia!
Trebuie sa vedem si sa credem ca putem ajunge la mai bine, la mai curat…