“Ponta, Dragnea și ai lui sunt unealta Dracului”, “Liviu Dragnea și ai lui, să se ducă dracului”, “Dacă tot vreți să migrati, hai zburați peste Carpati”, “Viitorul trist este traseist”, “Ponta nu reziști, nici cu mii de traseisti”, “Lumea e în stradă, legea o să cadă”, “Lumea nu e mică, ordonanță pică”, “Foaie verde gaz de șist, Ponta este traseist!”, “Ponta, ilegal! Traseist de drept penal”, “ACL și PSD, aceeași mizerie și “Refuz, rezist, nu sunt traseist” sunt doar câteva dintre lozincile pe care le-au scandat cei aproximativ 250 de bucureșteni adunați duminică după amiaza, în Piața Universității din Capitală. Cetățenii au protestat împotriva Ordonanței de urgentă adoptate săptămâna trecută de Guvern și care le permite aleșilor locali să-și schimbe partidul în termen de 45 de zile.
“Am venit aici că să protestez împotrivă unei practici absolut ieșite din comun și strigătoare la cer de a suspendă o lege aflată în vigoare pentru o perioada de timp. Că să nu mai vorbim și de substanța acestei legi care interzicea traseismul politic. Efectele negative pe care le creaza aceasta ordonanță sunt cele legate de credibilitate, de mercantelizarea vieții politice și a semnificației pe care o are votul cetățenilor, încrederea pe care cetățenii o pun în aleșii lor. Că să nu mai vorbim de distrugerea ideii de predictibilitate a legilor”, a explicat Corina, 31 ani, unul dintre cei veniți la protest.
VEZI AICI GALERIE FOTO CU PROTESTUL ȘI MESAJELE DIN PIAȚA UNIRII DIN CLUJ
În cadrul protestului a fost și revendicări pe mediu, împotrivă fracturarii hidraulice și folosirea cianurilor în exploatarea aurului. În plus, s-a scandat împotriva corupției generalizate și a minciunilor spuse de politicieni. Totodată, cei prezenți în Piața Universității au aniversat un an de la înființarea grupului Uniți Salvăm. “Nu am venit aici fiindcă facem un an de zile de când am început protestele din 2013. Nu cred în datele astea simbolice. Pe mine, o dată simbol nu mă va scoate în stradă. Rămâne ceva frumos în memorie. Motivul pentru care ieșim astăzi în strada, aici, nu este numai ordonanța lui Ponta. Motivul care m-a scos astăzi în stradă este că m-am săturat. Să ridice mâna cine s-a săturat, cine nu mai poate să mai suporte flegmele pe care le primim prin televizor la fiecare declarație publică, la fiecare comunicat, la fiecare vizită în teritoriu. Este o jignire continuă pe care trebuie să o suportăm. Indignarea care te mână, căreia nu mai poți să îi reziști, ăsta este motivul pentru care trebuie să ieși în stradă. Sunt un român mic, strâng fotoliul sub mine de nervi. I-aș da cu parul în cap lui Ponta, dar nu pot, că e departe. L-aș strânge de gât pe Băsescu la final de mandat, dar nu pot, că e departe. I-aș alerga cu un par cu cuie, dar nu pot că sunt toți departe”, a spus la portavoce Alexandru Alexe, unul dintre membrii grupului Uniți Salvăm. “Vrem să le transmitem politicienilor că noi nu suntem traseisti. Dacă va fi un traseu, va fi în sens invers, de aici la primărie”, a mai spus Vlad Ioachimescu, un alt membru al grupului.
Revendicările Uniți Salvăm sunt:
– Retragerea imediată de către Guvern a ordonanței de urgentă pentru migrația primarilor;
– Semnarea de către partidele principale și candidații acestora a unui Pact Național împotriva Migrației Politice, prin care se angajează să nu mai accepte aleși locali și parlamentari ai altor partide;
– Simplificarea procedurii de revocare a primarilor (legea 286/2006) prin care cetățenii să poată solicita în mod real referendumuri pentru demiterea edililor în culpă;
– Reformarea legii partidelor și a legilor electorale.
VEZI AICI GALERIE FOTO CU PROTESTUL ȘI MESAJELE DIN PIAȚA UNIRII DIN CLUJ
Foto/Video: Luca Avădani/ România Curată



















De unde 250 de oameni, poate cu tot cu jandarmi si cu cei care erau doar in trecere prin zona. Sa spunem ca au fost, cu foarte mare indulgenta 100.
Oamenilor nu le pasa, ii adora pe Ponta si ai lui. In plus televiziunile transmit imagini iar sefii te pot vedea.
1. Lucrezi la stat, seful este PSD-ist, UNPR-ist sau PC. Te da afara.
2. Lucrezi la privat, (a) “oamenii de afaceri” sint de regula PSD-ist sau (b) depind de PSD-ist care le trimit fiscul, agentia sanitar veterinara, ITM …name it! De-abea asteapta un coleg sa te dea de gol!
Lasa ca va angajeaza Udrea ca-i merg afacerile sau Basescu la Nana ca doar nu o sa are singur sutele de hectare :)
@ dan brumă: doar Ponta și Udrea sunt variantele pe care le aveți la dispoziție? cred că urmăriți prea mult televiziunile
A fost putina lume duminica atata vreme cat se induce ideea ca “ACL, PSD = aceeasi mizerie”. Nu e aceeasi mizerie! Pana la urma PSD e cel care face marlania cu abandonul democratiei si vanzarea primarilor la pret redus. Deci PSD = mizerie. ACL nici macar nu a apucat sa functioneze politic.
(daca si altii au facut-o in 2006, asta nu inseamna sa o facem din nou; trebuie sa evoluam, caci acum suntem in UE).
Hai sa nu mai relativizam totul (cu “xxx aceeasi mizerie”)! Asta duce la absenteism de la vot, si la faultarea democratiei insasi. Si, pana la urma, asta va fi doar in avantajul mitomanului plagiator si gastii lui de baroni loiali.