De la Mitică Dragomir aflăm adevărul despre Gigi Becali, iar de la acesta din urmă aflăm adevărul despre cel dintâi. Și? De la Traian Băsescu aflăm adevărul despre Adrian Năstase, iar de la acesta din urmă aflăm adevărul despre cel dintâi. Și? De la “intelectualii lui Băsescu” aflăm adevărul despre pușcăriașul Adrian Năstase, iar de […]
În timpul celui de al doilea mandat al președintelui Traian Băsescu s-a mai intrat și la pușcărie, nu doar în clasamentele întocmite de Forbes – “Lung prilej de vorbe și de ipoteze!” De neliniști, ce să mai zic? Dacă ne luăm după vorbe, bursele de stat la Rahova, Poarta Albă și alte pensioane, din care […]
Îmi aduc aminte de câteva eclipse de soare, când mai toată lumea din cartier – mai ales noi, puștimea – a ieșit în stradă pregătită cu bucăți de sticlă afumată. Nu știu alții cum sunt, ce au mai învățat între timp (din viață sau din cărți), dar eu, unul, am înțeles că nu e bine […]
Deși textul său suna cam pompieristic și din el clipea, ici și colo, perfecțiunea celei mai recente limbi de lemn, am semnat apelul la solidaritate cu dl Andrei Pleșu. Din mai multe motive. Unul dintre ele este acela că văd în chip ceva mai restrictiv decât alții foarte invocatul concept al “libertății de exprimare”. Dacă […]
Am purtat blugi, încă de când se numeau dangarezi. Dna Dorothea, una dintre cele mai bune prietene ale mamei mele, primea “pachete din Palestina”. Asta o ajuta să-și ducă zilele. Mama îi dădea o mână ”interetnică” de ajutor să vândă pachetele. O dată sau de două ori pe an, “tanti Dorothea” îmi dăruia o pereche […]
Duminică, 16 martie, în Piața Universității din București va avea loc un miting pro și contra. Pro Pleșu și Contra Gâdea. Cum ar veni: Pro Carte și Anti Ghioagă. Dialectic. Organizatorii precizează: “Bucureştenii sunt îndemnaţi să iasă în stradă ‘înarmaţi’ cu o carte.” Ombudsmanul trustului de presă Blood, Tears & Jeg și Avocat al Poporului […]
Dna Ioana Petrescu, propusă de premierul Victor Ponta pentru portofoliul Finanțelor Publice, are multe defecte. Cel mai însemnat – îi este necunoscută țaței de presă Dana Grecu și invitaților ei la lungi partide de trăncăneală. “Cum o cheamă, ca să nu greșesc?…”, întreabă și face cu ochiul această La Gard (dar nu Christine) a Antenei […]
Nu demult, dl Sever Voinescu își începea astfel un articol din Evenimentul zilei: “Prietenul meu Toader Paleologu dă lecții private de retorică.“ Întrebarea este: cui? Răspunsul la întrebare (doar cvasi-retorică) ar fi cu atât mai important, cu cât dl Voinescu continuă astfel: “Din cînd în cînd mai vorbim despre asta și mi se pare cu […]
Pornind de la emisiunea de tristă faimă a Antenei 3 în care un grup de ciomăgari și-a practicat vocația pe “obiectiv Andreea Pora”, a fost rostit, pe bună dreptate, și termenul de “linșaj”. Bună ocazie pentru unii să reamintească, a mia oară, cât de năpăstuiți sunt și ei de condeie “resentimentare” și cât de multă […]
Citesc în revista ”22” un PROTEST al JURNALIȘTILOR împotriva practicilor DEGRADANTE din presă. Mă bucur să văd cum sună primul paragraf: “Subsemnaţii, ziarişti şi publiciști, ne declarăm solidari în dezideratul de a ne practica profesia cu maximă responsabilitate faţă de adevăr şi de interesul public, cu bună-credinţă şi în respectul deontologiei. Dincolo de convingerile politice […]
Unele explicații sunt mai jalnice decât acțiunile pe care încearcă să le justifice. Este și cazul ”clarificărilor” făcute de premierul Ponta, după ce a revenit din imersiunea totală în cizmă unde s-ar fi aflat în căutarea papucilor Omului invizibil. Să le luăm pe rând. De ce atâta tămbălău?, se întreabă premierul Președintele știa unde se […]
Încep prin a repeta ce am scris în câteva rânduri – există stat de drept în România, numai că fibra lui este foarte precară. Făcând o comparație, statul de drept românesc îmi pare asemenea unui costum pus în vitrina unei croitorii aflate permanent “în tranziție”, unde, bine bibilit, pare un Armani.Dacă scoți costumul din vitrină, […]
Cam asta este mantra în care și-a zidit Dan Voiculescu jalnicul final de traseu postdecembrist. Făcut mat, urlă că e Bobby Fischer. Făcut marț, urlă că e Victor Pițurcă. Dovedit că a fost turnător, urlă că n-a fost general. Cu cât aude mai clar zgomotul “brățărilor”, cu atât țipă mai tare că Traian Băsescu e […]
Îl cunosc bine pe dl Iurie Leancă, premierul Republicii Moldova. Lucrând la Chișinău, timp de șapte ani, am putut urmări – live – evoluția tânărului, pe atunci, diplomat. Fiecare succes al său m-a bucurat foarte mult. Când a devenit prim-ministru, am fost sigur că era o soluție bună. Asta cred și astăzi. Îl cunoasc foarte […]
Acest website folosește „cookies” pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Navigând în continuare, vă exprimați acordul implicit asupra stocării acestor cookies pe dispozitivul dvs. AcceptAflă mai mult
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.