Călin Dejeu

”Antivacciniștii” de la Hidroelectrica

Am cititi zilele trecute cu stupoare că un tovarăș cu cască, de la Hidroelectrica, la care nimic nu sugerează că ar avea cele mai vagi noțiuni de ecologie, susține că, la cel mai nociv proiect de distrugere a naturii din România contemporană, impactul asupra mediului este „spre zero”.

Știm cu toții că industria hidroenergetică este una depășită, o industrie primitivă, anacronică, brutală, a măcelăririi directe a naturii, dar toate au o limită.

Nu văd nicio diferență între astfel de indivizi care se opun științei și cei care militează împotriva științei pe palierul crizei de sănătate publică prin care trecem. Cei mai buni specialiști din Europa în materie de ecologie acvatică au scris despre impactul negativ al proiectului de secare a Jiului în parcul național, l-au dat ca exemplu negativ.

Iată ce se spune în comunicatul de presă al Institutului Leibniz pentru Ecologia Apelor Dulci și Pescuitul în Apele Interioare, prestigiosul institut din Berlin:

”Deosebit de controversată este construcția hidrocentralei Dumitra în Parcul Național Defileul Jiului pe unul dintre ultimele râuri neobstrucționate din Carpații Meridionali. Autorizația de construire pentru această hidrocentrală a fost anulată de Curtea de Apel București pentru că se preconizează că ar avea un impact negativ asupra speciilor și habitatelor protejate din acest sit Natura 2000. Și totuși, Agenția Națională pentru Protecția Mediului nu vrea să recunoască această decizie judecătorească a cărei respectare este obligatorie și vrea să se efectueze o nouă evaluare de mediu ca să se obțină, cu toate acestea, o nouă autorizație de construire.”

Chiar sunt mai periculoși militanții anti-ecologie, pentru că pandemia se va termina, mai devreme sau mai târziu, dar procesul de distrugere sistematică a naturii nimic nu sugerează că s-ar putea stopa curând, iar distrugerea naturii reprezintă un pericol pentru omenire chiar mai mare decât schimbările climatice.

Dar acest Emil Crișan nu este un caz singular. Acum vine Bogdan Badea cu un atac frontal nu doar asupra patrimoniului natural, ci și asupra statului de drept, probabil încurajat de perspectiva guvernului USL-ist, de revenirea la modă a corupției pe față și eliminarea oricăror perspective fericite pentru statul de drept.

Este clar că cei certați cu legislația de mediu simt acum, în noul context politic, miros de sânge, și repun pe tapet proiectele ilegale sistate de de decizii judecătorești definitive (nu doar Hidroelectrica a ieșit recent la înaintare).

Este grav și că AGERPRES, ”instituţie publică de interes naţional”, postează comunicate de presă anti stat de drept!

Badea se face că nu știe că decizia definitivă a Curții de Apel București nu lasă nicio portiță pentru emiterea vreodată a unei noi autorizații de costruire, chiar dacă decizia este postată pe internet, și o poate citi oricine.

Găsim, la pagina 20:

Nu suntem în situația în care ei ar fi mimat respectarea legii și, în 2007, la desemnarea sitului Natura 2000, ar fi sistat lucrările, făcând apoi un studiu fals de evaluare adecvată, cum se practică, care să concluzioneze că impactul nu este semnificativ. Nu, ei au continuat banditește distrugerile, făcându-se că nu știu că zona este acum nu ”doar” parc național, că și sit Natural 2000, și încalcă nu ”doar” legislația națională, ci și cea comunitară. Din moment ce nu au facut atunci evaluarea, acum nu se mai poate. Acum, singura lor șansă este să demonstreze nu impactul nesemnificativ, ci excluderea impactului, ceva infinit mai strict. Și este imposibil să demonstreze așa ceva, din moment ce există deja, de exemplu:

un studiu științific publicat care atestă impactul devastator al proiectului asupra speciilor pentru care a fost desemnat situl Natura 2000 ”Defileul Jiului”

– studiile întocmite în cadrul proiectului „Măsuri de îmbunătăţire a managementului şi conştientizare publică în PNDJ”- cod SMIS-CSNR 1314, întocmite de Universitatea Ovidius din Constanța, care atestă impactul devastator al proiectului:

o carte științifică publicată la New York de Editura Nova, care atestă că deja proiectul ilegal a distrus 7% din habitatul prioritar (infracțiune clară).

Cu oricâte studii false ar veni ei, din moment ce există măcar un studiu obiectiv, nu se poate invoca ”excluderea”.

Comunicatul de presă începe cu cea mai mare minciună:

”La Bumbeşti am reluat toate procedurile în conformitate cu legislaţia actuală.”

Iată ce zice legea, în realitate (lege 292/2018):

”Pentru proiectele prevăzute de prezenta lege este interzisă emiterea deciziei etapei de încadrare/acordului de mediu, respectiv a aprobării de dezvoltare pentru lucrări de investiții inițiate sau realizate”.

Deci nu se poate emite un nou acord de mediu pentru proiectul în cauză.

Viziunea îngustă a lui Badea rezultă cel mai bine de aici: ”Avem de protejat acest peşte care, tot din informaţii publice, nu reprezintă şi nu are niciun fel de importanţă economică”. De unde și până unde ar trebui o specie protejată să aibă ”importanță economică”?? Ce treabă are protecția naturii cu importanța economică??! Unde a găsit Badea în Directiva Habitate sintagma ”importanță economică”?

Badea nu este capabil nici măcar să facă diferența între habitat și specie, sau cel puțin se preface că nu este capabil.

El mai uită și că au continuat să lucreze, cheltuind ilegal milioane de euro, bani publici, mai mult de o lună după ce instanța le-a anulat autorizațiile de construire.

Fapt pentru care au deschis la DNA dosarul nr. 3170/16.03.2021. Mai rămâne doar să vedem dacă DNA mai există.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

6 thoughts on “”Antivacciniștii” de la Hidroelectrica

  1. Adrian

    (Off-topic)

    “Din cauza unor defectiuni tehnice hardware, portalul public http://www.anpm.ro a fost redirectionat temporar catre portalul vechi ANPM, www-old.anpm.ro. Pana la remedierea defectiunilor hardware, informatiile de mediu vor fi postate pe portalul www-old.anpm.ro, urmand ca acestea sa fie transferate ulterior pe portalul public http://www.anpm.ro . Pentru accesarea informatiilor de mediu aferente APM urilor, va rugam frumos sa accesati http://apmxx-old.anpm.ro , unde xx reprezinta abrevierea judetului. (pentru APM Bucuresti informatia se regaseste la adresa http://apmbuc-old.anpm.ro/). Va multumim pentru intelegere!”

    probabil multumirile refera intelegerile transpartinice

    Reply
  2. Gigi

    Suntem de râsul curcilor, mai ales acum, când energia e mai valoroasă decât aurul, au reușit niște conspirationisti Sorosisti sabotori de țară să pună pe butuci o investiție 99% realizată, de zeci de milioane de euro, într-o hidrocentrală modernă, pentru “protejarea” unei specii de rac pe care nu l-a văzut nimeni vreodată, dar au auzit ei că ar putea să existe.

    Reply
    • gheorghe

      De plans sunt politicilor energetice ale alesilor nostrii si nu ale celor care incearca sa salveze ultimele ramasite ale patrimoniului natural al romanilor.
      Noi nu vrem sa lasam copiilor nostrii un desert cu rauri care curg prin teava pe zeci de km, cu paduri defrisate si mormane de gunoi in loc de lunci.
      Toate acestea dezastre sunt orchestrate pentru imbogatirea rapida a unei gasti de baieti destepti, ca si cei din energie, care si-au burdusit buzunarele si au devenit milionari in 4-5 ani prin spolierea noastra a tuturor de cel mai valoros capital al acesti tari, capitalul natural. Multumita acestui capital suntem inca una din cele mai bogate tari ale Europei.
      Energetica romaneasca a fost facuta praf de incompetentii, amantele si politrucii pusi pe functii de partid, ca sa stoarca bani din investitiile facute cu sange si sudoare de parintii nostrii. Calin cere doar respectarea legilor, si conventiilor pe care Romania s-a angajat sa le respecte la intrarea in Europa.
      Golanii care au continuat sa bage bani intr-un proiect ilegal trebuie pusi sa plateasca din buzunarul lor acesti bani. Prostii sunt cei jumuliti care iau apararea infractorilor si sustin incalcarea legii?, sau sunt cei care se imbogatesc din aceste ilegalitati? .

      Reply
  3. T

    Un cadru legal, obligatiile României privind biodiversitatea, un stat de drept, pe de o parte. De cealalta parte, Bogdan Badea, “președintele Directoratului Hidroelectrica”. Într-un recent articol, probabil o resuscitare conjunctural-politica a unui efort de relatii publice, publicat miercuri 10.11.2021, un citat din Bogdan Badea: “Avem de protejat un arin care se găsește în toată Europa. Avem de protejat acest pește care, tot din informații publice, nu reprezintă și nu are niciun fel de importanță economică, și avem de protejat un rac care nu a fost niciodată găsit, dar ar fi condiții să trăiască acolo.” Acest domn are un orizont intelectual atât de limitat încât nu este capabil să înțeleagă că măsurile de conservare nu sunt determinate exclusiv de prezența endemică sau nu a unei specii într-un habitat. Sau să înțeleagă că biodiversitatea este o chestie atât de complexă încât chiar și un rac (deși nu este unul ci o populație) sau pește (deși nu unul, ci mai mulți) sunt piese importante în configurația biologică. Pe de altă parte este de remarcat tactica larg răspândită a angajaților companiilor cu capital de stat, ce se comportă ca niște politiceni, astfel că atunci când se exprimă, pentru a căpăta simpatia publică, cu josnicie, reduc populația unei specii în discursul public la numărul de 1. Link https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/energie/badea-hidroelectrica-ni-se-cere-sa-protejam-un-rac-care-nu-a-fost-gasit-niciodata-20462379

    Reply
  4. T

    Aflăm din același articol publicat de profit.ro “Badea, Hidroelectrica: Ni se cere să protejăm un rac care nu a fost găsit niciodată”, fără surprindere, reconfirmarea publică a filosofiei președintei ANANP, Adi Croitoru (neclintită în convingeri și poziție, indiferent de combinațiile politice la nivel național, din ultimii ani). În primul rând, custodia/administrarea ariilor naturale protejate de de către ONG-uri este ceva inacceptabil, se poate înțelege din declarația dânsei, ce noroc ca au revenit la ANANP. În al doilea rând dânsa ca președinte ANANP își declară consensul public cu Hidroelectrica, în sensul că prioritatea este construcția obiectivului, pentru că a început mai devreme, regimul de arii naturale protejate fiind instituit ulterior. Sau altfel spus, conform declarației dânsei, dezvoltarea industrială în arii naturale este un obiectiv strategic al statului român și, se înțelege astfel că protecția naturii nu este un obiectiv strategic. În al treilea rând, cei de la Hidroelectrica sunt “colegii nostri”. Q.E.D. Link https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/energie/badea-hidroelectrica-ni-se-cere-sa-protejam-un-rac-care-nu-a-fost-gasit-niciodata-20462379#comentarii-ancora

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *