Antonia Pup

Angajament: Parlamentari, nu intrați cu bocancii în planurile-cadru!

Astăzi, 27 ianuarie a.c., Comisiile de învățământ, știință, tineret și sport din Camera Deputaților și Senatul României au organizat dezbaterea cu tema Curriculum modern pentru o Românie educată, în contextul procesului de consultare publică pentru planurile-cadru pentru învățământul liceal, care vor fi aplicate începând cu anul școlar 2021-2022. Inițiativa acestei dezbateri aparține președintelor celor două comisii (două femei în funcții importante pentru educația românească, un model exemplar pentru educatorii din întreaga țară!), Natalia Intotero (PSD), respectiv Monica Anisie (PNL). Plasarea discuției privind planurile-cadru în agenda publică este lăudabilă, pentru că este cu adevărat relevant să ne întrebăm încotro mergem cu Educația, cum o corelăm cu tendințele globale și care sunt principalele lecții învățate ca urmare a pandemiei și a tranziției la un învățământ bazat pe tehnologie.

Cele două poziții pe care merită să le urmăriți, care vin cu avânt și energie neobosită dinspre societatea civilă, aparțin expertului în educație Marian Staș, profesor la Harvard, respectiv Danielei Vișoianu, președinta federației Coaliția pentru Educație.

Blogul Adevărul.ro al lui Marian Staș, care luptă de ani de zile pentru implementarea școlilor-pilot, în vederea inovării arhitecturii curriculare, ar trebui citit de fiecare decident din educație, înainte de a își da cu părerea despre modul în care arată faimoasele tabele cu numere de ore la discipline diverse.

Respectând cadrul legal existent, Coaliția pentru Educație lansează o propunere de planuri-cadru care le dă colegiilor și liceelor posibilitatea de a-și îmbogăți semnificativ oferta educațională cu discipline relevante, care să răspundă intereselor elevilor. Practic, această propunere schimbă modul în care ne uităm la planul-cadru, de la o perspectivă limitativă la una creativă. În plus, această propunere demonstrează ca art. 66, alin (1) din LEN poate fi aplicat în sistem de îndată, fiind nevoie doar  de o decizie la nivel de minister, înainte de realizarea orarelor. 

Am participat la această dezbatere pentru a reprezenta Societatea Academică din România; intervenția mea a fost o pledoarie pentru următoarele cerințe de bun simț, zic eu, în proiectarea curriculumului pentru învățământul liceal și nu numai:

  • Să nu (mai) cădem în capcana mai puțin înseamnă mai bun. Mai puțin nu înseamnă mai bun, înseamnă că acceptăm să fim mai proști pe banii noștri! Numerele vorbesc: anul școlar în România are 167 de zile (în medie), alte state – adevărați perfomeri la testările internaționale – fac mai multă școală decât facem noi. Tratăm structura anului școlar drept un subiect periferic doar pentru a nu îi supăra pe unii care vor să profite de cele 3 luni de concediu, să nu deranjăm turismul.

A tăia ore fără un fundament nu poate fi considerat învățământ centrat pe elev, pentru că, pe termen lung, se transpune într-o slabă achiziție de competențe. În România, anul școlar însumează aprox. 167 de zile de școală, insuficient în raport cu state care au înregistrat un progres semnificativ la testările internaționale, precum Danemarca (200 de zile de școală), Germania (182 de zile de școală), Singapore (193 de zile de școală).

  • Ce învățăm din lecția pandemiei? Cu ce rămânem după atâtea luni de școală online? Nu e prima oară când dezbatem pe marginea unor tabele fără să discutăm despre finalitatea ciclurilor de studii, finalitatea (morfologia ei) fiind o decizie politică, în absența căreia putem spune că dezbaterea curriculumului este necesară, dar nu suficientă. Școlile se deschid în februarie și ne pregătim, așteptând soluția salvatoare de la vreun zeu al curriculumului, pentru un sistem educațional care nu ar mai trebui să arate așa cum a arătat înainte de 11 martie 2020.

 O propunere concretă: elaborarea unei platforme online de match-making între elevi și profesori din toată țară, pentru ca opționalele să se desfășoare online. În școală să se parcurgă disciplinele cuprinse în trunchiul comun, dar cu multă rigoare și profesionalism.  Realitatea noului sistem educațional trebuie să îți ofere oportunitatea de a face educație juridică, project management, desen tehnic sau chimie avansată cu cei mai tari profi din România. De unde mă situez eu, educația incluzivă de calitate înseamnă acces la mai multă învățare, chiar dacă ești elev într-un cătun din Moldova sau înveți la colegiul centenar din București, nu a face școala mai ușoară gratuit, furându-ne căciula.

  • Istoria recentă (introducerea, cu bună credință, a educației sexuale în școli, realizată pe cale parlamentară la inițiativa Cristinei Iurișniți din partea USR, deși ea există deja, ca disciplină opțională în aria educației pentru sănătate, urmată de botezul educației sanitare, girat de către conservatorii din legislatura trecută, păstoriți de Robert Sighiartău, secretar general al PNL) ne demonstrează că este complet neproductiv să lăsăm parlamentarii să intre cu bocancii în arhitectura curriculară. De aceea, eu le cer un singur lucru: abțineți-vă, domni parlamentari, să inițiați legi care ar dezechilibra planurile-cadru, care ar trebui realizate de experți. Nu puneți o oră acolo ca să tăiați una de dincolo, ci respectați opinia experților. În această legislatură, simultană unei situații fără precedent pentru educația românească, nu trebuie să lăsăm populismul să (mai) intre în cetatea care este Școala. Să nu sacrificăm o generație pentru idei lipsite de fundament care au apărut în vis și s-au transformat ziua următoare în inițiative legislative. În ceea ce privește proiectarea curriculumului și a planurilor-cadru, trebuie să asigurăm coerență și predictibilitate, să lăsăm experții să își facă treaba. În rest, poate ne luăm, fiecare dintre noi, măcar un angajament: gata cu truismele falimentare care sărăcesc educația românească de n-șpe mii de ani încoace.

Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

3 thoughts on “Angajament: Parlamentari, nu intrați cu bocancii în planurile-cadru!

  1. L

    Pun pariu că „plan-cadru” vine din limba comunistă de lemn, o expresie ce evocă mecanica grea, masivă și de neclintit.
    Ce, Doamne-iartă-mă!, să propună publicul? Mai multă religie, introducerea numerologiei sau astrologiei? Cele două catastrofe din fruntea comisiilor ar face bine să comande niște studii comparative asupra curriculei din țările UE (spre exemplu). Sau alte studii care să pună în comparație progresul științei cu ceea ce conțin manualele noastre în domeniul respectiv! Ca punct de pornire. Nemaivorbind că există o literatură științifică bogată publicată inclusiv de autori români. Se dau (încă!) milioane de euro pentru granturi de studiat apa vie, dar nu se pot găsi două milioane de euro pentru un proiect cu finalitate cât se poate de practică: actualizarea curriculei. Lăsând deoparte numeroasele proiecte cu aceeași presupusă finalitate, manageriate de minister și care au fost simple delapidări de bani europeni.
    Așa suntem noi, scumpi la democrație și ieftini la tehnocrație (sau invers, după caz)! Avem mulți profesori de a căror pregătire nu s-a mai preocupat nici dracu’ de decenii, unii analfabeți funcțional, care se cer la pensie pentru că nu știu să pornească o sesiune Zoom, avem suplinitori care iau la examenele de titularizare note mai mici decât ar lua elevii medii-buni cărora ei le predau, avem o dotare africană a laboratoarelor din marea majoritate a liceelor și școlilor (la fel este și-n multe universități), iar noi constatăm că toate acestea se pot rezolva printr-o dezbatere democratică? Nu știu dacă se poate secvenția genomul unui virus, spre exemplu, printr-o dezbatere cu 1000 de excelenți oratori. Nici cu 1000000 de participanți activi. Și nu-l pricep nici pe ministrul educației când se plânge de lipsa de informare asupra vaccinării în rândul profesorilor, deși el are în fiecare școală și liceu cel puțin un profesor de biologie!!! (deși Biologia a ajuns un fel de cenușăreasă a învățământului românesc în era biotehnologiilor și a biologiei moleculare).

    Reply
  2. a șasea revoluție industriala

    Cătune sunt peste tot, sa stii, inclusiv pe linga bu cur ești, iar prin moldova sunt scoli si licee mai mult decat centenare – altfel, de unde sa va iasa voua atatia savanti, oameni de stiinta si de cultura?
    Nu inteleg totusi cum se facea educatie pe vremea lui Coanda, Palade, Racovita, Iorga, Jora, Malaxa… si de ce nu se mai face azi, in vremea lui Pup, Mungiu, Tudorel, Iohannis, Orban, Tolontan si Antonesei?
    Copilu cu preamulte moașe ramane cu buricu netaiat pana ajunge moș ori moașa!

    Reply
  3. N. C.

    Dragă Antonia, este adevărat că parlamentarii ar trebui să fie ultimii care să își dea cu părerea în ceea ce privește educația copiilor noștri. Și asta nu doar din cauza nivelului lor scăzut de competență în acest domeniu ci și dpdv cronologic -rolul lor fiind acela de a legifera un proiect legislativ elaborat/agreat în prealabil de toate părțile interesate.
    Iar dificultatea demersului tocmai în marea diversitate a acestor părți interesate constă. Lucrurile ar fi simple dacă ne-am putea limita numai la corpul profesional al experților în educație (de genul celor pe care îi recomanzi în articol). Numai că așa cum spune un cunoscut proverb african ”este nevoie de un sat întreg pentru a crește un copil”. Iar pentru a educa o generație este nevoie de întreaga societate -aș adăuga eu. Iar dacă din grabă sau din orice alt motiv lași pe dinafara o parte relevantă a societății riști să ai o legislație ciuntită sau care nu va fi aplicată niciodată în felul în care a fost legiferată.
    Așadar, cred că înainte de a sări la soluții (oricât de urgentă este problema educației) dacă dorim să găsim unele pe termen mediu -măcar pentru un ciclu de 4 ani- ar trebui început cu implicarea în dezbatere a tuturor factorilor interesați de educație, nu doar a celor mai vocali/stridenți (de genul influencerilor isterici ce poluează rețelele sociale). De exemplu, s-ar putea ca în urma dezbaterilor să reiasă dorința comunităților locale de mai multă subsidiaritate (ceea ce ar duce la reducerea curriculumului nucleu) sau dimpotrivă acestea ar putea să considere că pentru creșterea șanselor de succes ale copiilor lor gradul de uniformizare al curriculumului național ar trebui păstrat/accentuat.
    Nu putem ști aceste lucruri până nu va fi extins suficient nivelul dezbaterilor, însă asta solicită un efort considerabil și oameni capabili și doritori să faciliteze cu tact aceste dezbateri fără să îi manipuleze/cenzureze pe participanți.
    Așa că decizia momentului ar fi, după părerea mea, ce proces de legiferare își doresc guvernanții: unul participativ -cu consultarea largă a tuturor factorilor interesați- sau unul rapid bazat pe propunerile unui grup restrâns de specialiști.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *