Invitată la emisiunea News Pass, realizată de Laura Chiriac la B1 TV, Alina Mungiu-Pippidi, profesoară de științe politice și expertă internațională în buna guvernare, a explicat de ce numirea șefilor de servicii secrete durează și de ce, în fond, miza este falsă.
În România, șefii de servicii nu sunt greu de găsit pentru că ar fi puțini profesioniști, ci pentru că trebuie îndeplinit un criteriu esențial: să nu sperie pe nimeni. Nici partidele, nici serviciile, nici pe cei care votează numirea. „Ca să poți numi șef de serviciu secret, trebuie să existe un grad foarte avansat de nulitate”, a spus Mungiu-Pippidi. Iar găsirea unei personalități suficient de inofensive pentru toată lumea „îți ia ceva timp”.
Reforma serviciilor, a CSAT-ului, o analiză a celor care au un buget atât de disproporționat, dar nu au fost în stare nici să prevadă fenomenul Georgescu – că nimeni din acest establishment nu va da socoteală, situația fiind salvată de voluntari din țară și din diaspora. Câtă vreme nu se întâmplă astea, puțin îmi pasă cine va fi șef la serviciile secrete. Cine își imaginează că, din prima secundă, cel care vine șef va primi automat toate fondurile secrete și o să iasă să explice ce fac ei acolo, cu cine se întâlnesc, cu ce partide, se înșală. Astea sunt prostii.
Ori ai o agendă realistă și o negociezi în spatele ușilor închise, cum făcea Băsescu – cu anumite limite și cu anumite rezultate –, ori ești transparent. Așa pe cine numești? Pe numitorul comun: pe cineva care să pară simpatic și inofensiv pentru PSD, pentru Nicușor, pentru PNL, UDMR, minorități și pentru toate serviciile care influențează partidele. Pe vremea lui Constantinescu, aceste căutări au dus la niște șefi de servicii secrete care erau foarte cumsecade, dar erau zero barat și zero barat au rămas până în zilele noastre.
Alina Mungiu-Pippidi atrage atenția că România este o țară în care se realizează ceva doar atunci când nu se opune nimeni. Iar rezultatul este invariabil minim. Nici măcar un obiectiv cu o treaptă mai sus nu este asumat public. Nici „prima bară” nu există.
Toți președinții României au coabitat foarte bine cu serviciile. În special cu SPP, o structură care știe totul despre toată lumea, face agende și al cărei șef nu s-a schimbat de aproape 20 de ani. Așa ceva nu există în niciun alt stat democratic.
În acest context, Mungiu-Pippidi critică și viziunea exprimată public de Nicușor Dan, care pare să creadă că problema este că serviciile nu au suficientă putere și că ar trebui să aibă un rol mai mare în finanțe și justiție. Din declarațiile sale, spune ea, nu reiese o înțelegere realistă a funcționării acestor structuri și nici semne că ar fi consultat oamenii potriviți. De altfel, ascensiunea sa politică nu ar fi fost posibilă fără faptul că serviciile, speriate de propriile erori, au ales cel puțin să nu se opună la alegerile prezidențiale.
Soluția propusă de Alina Mungiu-Pippidi: modelul danez
România are astăzi șase servicii modelate pe cele șase departamente ale fostei Securități. Calea înainte este de a lichida complet aceste structuri și de a face o reformă de tip danez, împreună cu aliații noștri din NATO, cu care ne putem consulta, în care să existe un singur serviciu civil și unul militar.
Așa poți revizita vechile structuri, păstra ce este performant și distruge ceea ce a nenorocit statul român în ultimii zece ani: aceste grupuri privatizate de interese, formate din oameni din servicii și oameni din politică, care funcționează ca niște bisericuțe ce patrimonializează statul.
Statul, capturat de bisericuțele din servicii, politică și economie
Fiecare profită de faptul că există o lege a siguranței naționale care le permite să aibă afaceri și alte privilegii. Fiecare își arondează zone de influență cu miză economică, din care trăiesc.
Nu poți avea vreodată un stat performant și nici nu are sens să faci alte reforme dacă nu rezolvi acest sistem de rente de care sunt legați oamenii din această zonă de autoritate militară. Niciun șef de serviciu care nu are un mandat popular clar – parlamentar și de la președintele care îl numește – nu va rezolva așa ceva. Cel mult, îi poți spune să nu facă ceva rău.
Nicușor Dan ar putea, în cel mai bun caz, să îi spună explicit să nu facă ceva mai rău, dacă tot vrea să numească un om “cumsecade”. Maior și Hellvig nu au fost oameni răi, dar, cu toate astea, caracatița s-a întins. Avem o captură a statului în această zonă, care este cea mai dificil de rezolvat. Sunt zone complet netransparente, unde nu intră nici Parchetul, nici DNA-ul, nimeni.
Pe aceeași temă:
Alina Mungiu-Pippidi: Note proaste de la SUA pentru România. Iarăși transparența fiscală
