Vreau să profit de decizia excelentă a juriului Nobel ca să fac şi eu o propunere. Nu, nu m-am gîndit înaintea lor, pentru simplul motiv că nu am idee cînd se dă premiul Nobel şi aflu de la ştiri, dar am martori pe vizitatorii mei ocazionali la Berlin că am făcut de mai multe ori remarca în luna septembrie că Ada Milea e cea mai mare poetă activă din România, că noua trupă (nouă pentru mine, care nu sunt la curent cu muzica, că să nu punem la socoteală ce opere noi de Händel mai găseşte Savall să producă) e genială, că în general încă din anii optzeci textele lui Alexandru Andrieş puteau fi considerate literatură de bună calitate, cît despre producţia muzicală din Moldova profundă despre violenţa domestică şi alte aspecte intime ale românităţii în vatra ei specifică, m-am uitat la ea zece ani în Suplimentul de cultură de la Polirom pînă să mă prind că asta se ascultă pe Youtube.
Se poate, desigur, reflecta, ca şi la Dylan, că e vina literaturii dacă ajunge să o umbrească aşa ceva. Nici unul din autorii care aşteptau Nobelul anul ăsta nu a adus vreodată ceva la fel de puternic, de reprezentativ sau de novator ca Dylan. Nu mă pricep la muzică, dar la literatură da, chit că m-am lăsat demult în căutarea unor jocuri intelectuale mai grele. Philip Roth? Să fim serioşi. Sau, la noi, a scris cineva vreun rînd mai bun ca „Dormi liniştită, naţiune, că prezentul nu se pune”, „Ura noastră nu există, e-o scorneală comunistă” „Oamenii sunt buni, îţi fac loc în rai, dacă o viaţă întreagă stai”? Sau există vreo carte cu un text de nivelul- ca sofisticare şi dramatism- a albumului Don Quijote de Ada Milea?
Ca atare, aş vrea, ca autor disident al volumului despre mentalităţi De ce nu iau românii premiul Nobel şi scriitor interzis pentru Evangheliştii, două calificări, cred, suficiente, să petiţionez semioficial pe Nicolae Manolescu şi a sa eternă Uniune a Scriitorilor ca, dacă nu propune la viitorul Nobel pe Ada (e deja tradusă, şi bine tradusă) să deschidă măcar premiile naţionale (dacă mai există), către o autoare care a făcut mai mult ca majoritatea scriitorilor pentru răspîndirea marii literaturi universale (Cervantes, Gogol), şi naţionale (Marin Sorescu, Emil Brumaru, Gelu Naum), pe lîngă excepţionalele contribuţii proprii şi originale.
Cred oricum că dacă SRI a hotărît ce e mai bine pentru ţară şi cît de irelevante sunt alegerile astea e în sfîrşit dat pe faţă, nu ca la precedentele, unde era mai ascuns, am face bine să ne ocupăm serios de premiul Nobel, că scriitorii de profesie clar nu se descurcă.
Vad ca sunt primul care comenteaza, dar nu ma mira, pentru ca articolul e foarte pesimist (dat fiind ca esenta sa este in ultimul paragraf). Singurul lucru care ma mai linisteste este ca Romania nu e singura tara ce trece printr-o astfel de criza. Toate democratiile reprezentative au ajuns intr-un punct de ruptura. Si nu ma refer la pseudo-democratii, ca Rusia sau Turcia. Ci la tarile Europei de vest, SUA, etc. Populismele (Trump, Le Pen, etc.) nu exista decat pentru ca populatia simte ca elitele aflate la putere sunt pe puctul de a deveni oligarhii in care votul popular nu mai conteaza (sau prea putin). Elitele au invatat sa controleze sistemul reprezentativ, transformandu-l nu intr-o democratura, ci intr-o “alternatura” care tot aia e. Au dezvoltat si o justificare morala si tehnica a pozitiei lor, fondata pe ideile iluministe (care nu erau prea democrate oricum), pe o respingere a democratiei directe, si pe subordonarea legislativului (i.e. a suveranitatii) aspectelor tehnice (juridic, economic, etc.). Spre deosebire de majoritatea celor de pe RomaniaCurata.ro, eu am simtit prima oara asta in timpul referendumului pentru demiterea lui Basescu. Insa acum mastile au cazut. Si cred ca a devenit evident ca fundamental nu mai este aspectul stanga vs dreapta, societate inchisa vs deschisa, ci democratic vs nedemocratic (guvernare netransparenta de catre elite vs. suveranitate populara reala), din care decurg toate celelalte. Poate reconfigurarea actiunii politice poate fi fondata pe observatia asta.
Ada Milea are votul meu incontestabil. Din repertoriul Adei, favoritele mele, de asemenea de mare actualite: “Hai sa dam topoare… la popoare, Sa ciopleasca fiecare-n fiecare” si “Moare incet, da, da, Moare incet, da da.. Dar mai suge din cand in cand… din buget”.
Am citit de doua ori..si tot nu am inteles….e o ironie sau epe bune???
Chiar asa: de ce nu i-am pune si noi in valoare pe ai nostri?! Andries si Milea clar ar merita!!
Asa scriu eu, mai sarcastic. Admiratia fata de Ada e reala. Restul e stil.