„Situația mă îngrijorează. Nu doar din cauza urșilor. O asemenea conjunctură instituțională și de putere este realmente îngrijorătoare. De ce? Pentru că, după toate aparențele, ne conduce spre căi moarte în aproape toate chestiunile importante pentru România. Ursul este doar unul dintre cazurile în care acest mecanism devine vizibil”, scrie, într-o postare pe pagina lui de Facebook, biologul clujean Tibor Hartel. Comentariul vine în urma reacțiilor generate de semnalarea unui articol științific (Legacies of historical population management shape contemporary bear use of anthropogenic spaces), publicat, pe 19 august, în Springer Nature, legat de gestionarea populației de urși din România.
”Urșii apar mai des în zonele cu interfață urban-sălbatică ridicată, în special în cele mai apropiate de terenurile de vânătoare ale elitei din epoca comunistă, cu locuri de hrănire. Aceste modele reflectă o moștenire pe termen lung a politicilor de gestionare a populației din anii 1960, care interacționează cu procesele de mediu și comportamentale pentru a modela comportamentul recent al urșilor. Solicităm un management care să abordeze sustenabilitatea ecologică și socială prin eliminarea treptată a hrănirii suplimentare, reducerea acomodării și a condiționării hranei, îmbunătățirea cunoștințelor publice despre ecologia urșilor și recunoașterea moștenirii istorice pentru a promova coexistența”, arată rezumatul articolului de la care a început discuția în spațiul public.
În comentariul pe care îl preluăm, integral, mai jos, cu acordul universitarului clujean, acesta avertizează că ”se poate ajunge până în punctul în care chiar cei care întrețin panica observă că situația conflictuală le este benefică și că, în absența ei, și-ar pierde relevanța socială”.
Tibor Hartel este conferențiar doctor la Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj, se numără printre cei mai citați 2% ecologi din lume (conform „Stanford University & Elsevier”, 2021) și este autor al canalului de popularizare a științei de pe Youtube Natură și oameni. Titlul și intertitlurile aparțin redacției (Verde Curat/România Curată).
De ce se intensifică conflictele om-urs
Cam asta simt după ce am analizat din toate perspectivele situația urșilor din România: se vor rări enorm de mult.
Nu va mai conta nicio cifră, pentru că, pas cu pas, se va demonstra că cifrele generate în direcțiile creionate mai jos (de studii – n.r.) nu sunt direct relevante și nu pot fi folosite ca repere pentru planificarea reducerii conflictelor om-urs.
Mai exact, oricât de precis, bine realizat și disponibil ar fi studiul care estimează mărimea populației (vezi aici – n.r.), acesta nu răspunde la întrebarea: câți urși pot susține habitatele?
Oricât de robustă ar fi analiza capacității habitatelor de a susține urșii, aceasta nu va putea fi legată direct de intensitatea conflictelor dintre oameni și urși. Capacitatea de suport a habitatelor și intensitatea conflictelor nu sunt strâns corelate, mai ales în cazul unor specii precum ursul, oportuniste, omnivore și foarte adaptabile.
Iar dacă nici studiul care estimează mărimea populației, chiar dacă este bine realizat și transparent, nici studiul capacității de suport, oricât de țais ar fi făcut, nu ne ajută să gestionăm conflictele dintre oameni și urși, atunci problema centrală a întregii povești rămâne nerezolvată: conflictele se intensifică. Se intensifică pentru că studiile disponibile nu sunt orientate spre înțelegerea și reducerea lor.
Astfel, societatea rămâne fără nicio ancoră teoretică sau conceptuală pentru a acționa. Cunoașterea existentă nu ne-a pus pe șinele potrivite. Ne conduce spre o cale moartă. Efortul financiar investit ar fi putut conduce la rezultate mai bune dacă ar fi fost orientat și spre înțelegerea capacității sociale de suport, iar această cunoaștere ar fi fost preluată și transpusă în practică de instituții pregătite administrativ, conceptual și, dacă vreți, teleologic, adică instituții care să înțeleagă limpede scopul spre care ar trebui să se îndrepte. Dar nu a fost să fie.
Conflictul e benefic celor care întrețin panica
Oamenii devin tot mai dezamăgiți și mai nervoși, iar mașinăria propagandistică panicardă găsește un sol fertil pentru a rămâne în viață și a dobândi un sens în sine. Se poate ajunge până în punctul în care chiar cei care întrețin panica observă că situația conflictuală le este benefică și că, în absența ei, și-ar pierde relevanța socială. De la un asemenea aparat nu te poți aștepta la texte despre Bach, Beethoven sau alte lucruri care nu produc panică și tărăboi.
Revin: urșii vor fi extirpați. Încetul cu încetul, ceața legitimării științifice se va risipi și va rămâne adevărul crud: nu avem un concept și nu avem capacitatea necesară pentru coexistență. Avem însă probleme, iar sistemul s-a ascuțit deja prea mult pe calea tărăboiului, care le aduce beneficii celor care îl întrețin.
Situația mă îngrijorează.
Nu doar din cauza urșilor.
O asemenea conjunctură instituțională și de putere este realmente îngrijorătoare. De ce? Pentru că, după toate aparențele, ne conduce spre căi moarte în aproape toate chestiunile importante pentru România. Ursul este doar unul dintre cazurile în care acest mecanism devine vizibil.
Alina Mungiu-Pippidi: Cum să alegi un prim‑ministru și șefi ai serviciilor secrete, inclusiv SPP
