Mihai Goțiu

SE POATE: Bode și Ciucă dau înapoi, în urma presiunii civice! Și-au amendat propriul proiect de lege, care i-ar trimite la pușcărie pe protestatari

Proiectul de lege semnat de premierul Nicolae Ciucă și ministrul Lucian Bode care prevedea închisoare de la un an la cinci ani pentru tulburarea liniștii publice a fost modificat chiar de inițiatori, arată Libertatea.

Propunerea lui Ciucă și Bode, de modificare a art. 371 din Codul Penal, referitor la tulburarea ordinii și liniștii publice, a stârnit o iritare majoră și revoltă în rândul societății civile. Într-o scrisoare comună, 9 ong-uri au arătat că forma propusă copiază o propunere a fostului ministru de Interne, Carmen Dan, și ar avea ca scop trimiterea la închisoare a protestatarilor (pe larg, aici). Împotriva propunerii legislative, petiție Declic ”Nu suntem în Rusia, nu îngrădiți dreptul la protest” a strâns peste 24.000 de semnături, iar un protest cu aceeași revendicare a avut loc în Piața Victoriei.

Comparativ: forma actuală din Codul Penal, forma propusă, inițial, de Ciucă și Bode, și forma inițiată de Carmen Dan în ”epoca Dragnea

”Nu este deloc surprinzător că dnii. Ciucă și Bode nu se arată originali, ci plagiază, de data această după PSD. Ambele propuneri urmăresc introducerea unor sancțiuni mai aspre, majorând limita pedepsei cu închisoarea, și eliminând posibilitatea de a sancționa doar cu amendă. PNL merge mai departe și propune și anumite circumstanțe agravante, care cresc și mai mult pedepsele”, susțin semnatarii, care arată că se opun ferm propunerii ”pentru că ar introduce sancțiuni disproporționate, de natură a restricționa abuziv libertatea întrunirilor și dreptul la liberă exprimare”, se arată de către organizațiile semnatare ale scrisorii deschise amintite.

Pentru a explica modul în care ar putea fi aplicată modificarea legii, au oferit un exemplu:

”Să ne imaginăm următoarea situație: un grup de cetățeni enervați se strâng în fața Guvernului și urlă în gura mare: „Jos! Huo! La pușcărie, mafioților! Ciucă anchetat! Bode e un hoț!” și altele asemenea, lucruri ce se strigă de obicei la un protest.

Analiza autorităților:

– urlă, deci tulbură liniștea publică;

– amenință cu pușcăria și aduc atingeri grave demnității cetățenilor Ciucă și Bode;

– sunt doi sau mai mulți.

Concluzia: închisoare de la 2 la 7 ani.

În urma opoziției civice, Lucian Bode a trimis amendamente la propria propunere legislativă, pe care și-a asumat-o ca inițiator, alături de prim-ministrul Nicolae Ciucă. Noua formă, potrivit Libertatea, ar renunța la creșterea pedepselor. Totuși, după cum se poate observa (vezi mai jos), s-ar păstra forma agravată, cu pedeapsă mai mare, dacă fapta ar fi comisă de o persoană ”care are asupra sa un obiect periculos” sau ar fi însoțită ”de un câine considerat periculos potrivit legii”.

Fapta persoanei care, în public, prin amenințări sau atingeri grave aduse demnității persoanelor, tulbură ordinea și liniștea publică se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Fapta persoanei care, în public, prin violențe comise împotriva persoanelor sau bunurilor, tulbură ordinea și liniștea publică se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani.

Dacă faptele prevăzute sunt comise de o persoană înarmată care are asupra sa un obiect periculos sau care este însoțită de un câine considerat periculos potrivit legii, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.

Comisia Juridică a Camerei Deputaților a amânat pentru săptămâna viitoare votul pe această propunere, pe motiv că a primit prea târziu amendamentele.

Foto: Protest în Piața Victoriei, împotriva îngrădirii dreptului la protest:


Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *