Pe Platforma Declic a fost lansată o petiție pentru prelungirea acordării de gratuități și facilități pentru transportul refugiaților războiului din Ucraina, după data de 1 ianuarie 2023, dată la care au încetat efectele Hotărârii de Guvern (HG) nr. 337/2022, în baza căreia beneficiau de astfel de drepturi.
”Războiul din Ucraina face ca unii locuitori din țara vecină să se refugieze în România. Aceștia se pot afla în situația de a pleca din țară cu foarte puține resurse materiale, după ce războiul le-a pus în pericol viața. Situația actuală implică deplasări ale populației de la graniță spre diverse orașe din România sau, pentru reunirea familiilor, între orașe în interiorul României. În funcție de evoluția războiului în unele zone și situațiile personale, poate exista și necesitatea călătoriei înapoi în Ucraina. Considerăm că ajutarea refugiaților prin facilitarea transportului este unul dintre gesturile relativ mici, dar cu un însemnat efect pozitiv, pe care statul român îl poate face pentru aceștia”, se arată în motivarea petiției.
Aceasta este adresată prim-ministrului Nicolae Ciucă, ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, consilierului de stat care conduce Departamentul Responsabilitate Socială Comunitară și Grupuri Vulnerabile din cadrul Guvernului, Mădălina Turza, șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, inspectorului general pentru Imigrări, Marius Florin Mihăilă și directorului general al CFR Călători, Traian Preoteasa.
Prin petiție se mai solicită și: ”(1) publicarea analizelor/referatelor/motivelor în baza cărora Guvernul a decis să nu prelungească prevederile Hotărârii Guvernului nr. 337/2022 sau care au condus la neaprobarea unor noi prevederi similare privind același subiect, (2) publicarea numărului de bilete gratuite “Help Ukraine” emise în ultima lună și contravaloarea călătoriilor aferente acestora, (3) informarea publică cu privire la faptul dacă Ministerul Transporturilor, Ministerul Afacerilor Interne, Departamentul Responsabilitate Socială Comunitară și Grupuri Vulnerabile, Departamentul pentru Situații de Urgență, Inspectoratul General pentru Imigrări și CFR Călători au fost consultate de Guvernul României privind această inacțiune a sa și, în caz afirmativ, (4) publicarea punctelor de vedere exprimate de către autoritățile și organismele consultate referitor la eliminarea gratuității”.
Nu în ultimul rând, petiționarii solicită conducerii CFR Călători să suporte acoperirea costurilor transportului refugiaților din Ucraina, chiar în situația în care Guvernul României nu le va mai compensa.
Până la ora publicării acestui articol, petiția fusese semnată de sute de cetățeni. Dacă dorești să o semnezi și tu, o poți face la link-ul de mai jos:











