Foile, vantul, primavara

Afișul e lipit, cu o foaie A3, pe
clădirea Universității. Învelește coaja pomilor de lîngă
Intercontinental. Apoi îl zărești pe aleile din spatele fostei Ambasade
SUA.

Și te însoțește din loc în loc pînă la colțul străzii
Verona, acolo unde deunăzi panoul în care galbenul din tricolorul
României era pictat în nuanța aurului de la Roșia Montana îi făcea pe
trecători să zîmbească.

Bucata de hîrtie cu figurile celor 8 șefi din fotbal, “Aceste condamnări fac cît 10 calificări” este cel mai puternic compliment adresat justiției din România. Nu l-a
răspîndit prin oraș vreun ONG, ci l-au lipit pe stîlpi, pe pomi și pe
ziduri niște tineri. Nu sînt plătiți de Soros sau de Monica Macovei, nu
sînt nici băsiști, nici pontiști, sînt, ce pierdere de vreme!,
microbiști.

Cînd faci meseria de
procuror sau de judecător rareori ți se întîmplă să-ți recunoască cineva
munca. În general lucrezi într-un ermetism social agravat de societatea
înapoiată în care trăim.

Rudele nu prea te văd, iar tu ești
suspicios față de necunoscuți. Vecinii șușotesc. Chiar și cînd ieși în
fața blocului să-ți bați covoarele se citește vasăzică ceva amenințător
în gesturile tale.

Și uite că răsar aceste afișe. Din senin. Afișe
răutăcioase, desigur, dar atît de cinstite în ceea ce simt puștii care
le-au răspîndit prin oraș.

A mai existat un gest de apreciere la fel de neașteptat, venit din străinătate. Despre Dosarul Transferurilor, De Telegraaf, liderul presei olandeze și una dintre vocile ascultate din media europeană, a scris că “Pedepsele sînt foarte aspre. În Olanda nu vezi așa ceva!”.
Semnul invidiei că o pedeapsă din România devine exemplară, pe fondul
frustrării cetățenilor europeni față de corupția gulerelor albe de peste
tot.

Mesajul primit de colegul meu
Theo Jumătate de la ziaristul de la De Telegraaf lămurea totul: “S-au
dictat 34 de ani de condamnări la voi pentru nereguli financiare?!”. Era
unul dintre puținele momente cînd un ziar european se mira că în
România se face justiție! Și vorbim despre un ziar din Olanda,
țara-epicentru al exigenței față de situația din România.

Ce a urmat? Ce bănuiam. Ziariștii de la care a pornit totul au fost porcăiți. Și mai urmează. Dar nu noi sîntem miza.

Rareori a existat o asemenea presiune pe justiție ca în aceste ultime zile. La televiziuni și în ziare o mulțime de realizatori sau de editorialiști predică ideea că la noi nu există justiție. După
Dosarul Transferurilor au urmat alte semne. Au fost rețineri de
politicieni, demnitari, polițiști și au fost anunțate trimiteri în
judecată. Dar ni se spune că nu există justiție!

Și, dacă nu
∃ justiție, în general nu ∃ nimic. Și, dacă nu ∃ nimic, atunci să lăsăm
lucrurile așa cum sînt. Nemulțumiții față de orice și neîncrezătorii
absoluți sînt, în fond, agenții loiali ai neschimbării. Ei predică totul
ca să obținem nimicul.

Între frontul dur al nihilismului și
sistemul, plin de bube, dar care se mișcă, al justiției, stau foile
ușoare și albe. “Aceste condamnări fac cît 10 calificări”… Cuvintele
sînt plimbate de vîntul schimbării prin orașul amețit de primăvara asta
care nu vrea nimic pentru dînsa, ci doar un pic pentru noi.