Independenta justitiei: nu privilegiu al magistratilor, ci drept al cetatenilor

In Plenul CSM, s-a prezentat Raportul de activitate a CSM pe anul 2012, în prezenţa Preşedintelui ţării – relatări pe hotnews.ro, ziare.com. Mai jos, discursul meu cu foarte puţine rectificări sau adăugiri faţă de varianta susţinută oral:

“De regulă, discursul prezidenţial a fost
unul critic la adresa justiţiei. Azi lucrurile stau altfel. Poate
datorită ultimelor două rapoarte favorabile ale Comisiei Europene. Poate
şi datorită altor cauze.

Eu cred că s-a înţeles că justiţia română
este independentă şi vrea să rămână aşa. Justiţia de azi e alta faţă de
justiţia dinainte de 2004. Corpul magistraţilor s-a întinerit
considerabil odată cu reformele din 2004-2005: trei sferturi dintre noi
suntem sub 45-50 ani, jumătate dintre magistraţi sunt absolvenţi ai INM,
un sfert au auzit de comunism doar din cărţile de istorie şi de anul
acesta au intrat în magistratură prima generaţie născută după 1989.

Odată cu acordarea independenţei în drept în 1991 şi în fapt în 2004, ea a început să fie asumată.

E asumată la nivelul parchetelor:
procurorii au înţeles că împreună cu poliţia judiciară sunt prima linie
în luptă cu infracţionalitatea. Toţi procurorii şi toate parchetele sunt
importante. Dar, evident, DNA ocupă un loc distinct pentru că azi
corupţia e endemică, ea e prezentă la toate nivelele structurale din
România, de la intrarea în ţară începând cu primul vameş până la
instituţiile centrale – corupţie care întreţinută de cei care cer şi mai
ales de cei care dau mită, mită care a devenit atât de comună încât nu
se mai cheamă „şpagă”, ci „drept”. La fel cum DIICOT ocupă un loc
distinct: azi, bandele par a face legea în cartiere, iar reţelele de
interlopi în instituţii, România este ţară de tranzit pentru droguri şi
armament. Reacţiile procurorilor trebuie să fie ferme şi lipsite de
orice influenţă străină, de aceea statutul lor de independenţă întărit:
procurorii sunt şi trebuie să rămână magistraţi.

E asumată la nivelul instanţelor,
care au înţeles că cetăţeanul e cel aflat în centrul sistemului de
justiţie. Amintiţi-vă că în 2011, CSM în noua componenţă a declanşat
controale cu privire la celeritate în toate instanţele, inclusiv primul
control din istorie la instanţa supremă, şi că judecătorii au înţeles
necesitatea urgentării soluţionării dosarelor. Deşi condiţiile de lucru
nu s-au îmbunătăţit cu nimic, iar legislaţia este în continuă schimbare,
iar noile coduri vor schimba radical legislaţia din România.

E asumată la nivelul ICCJ, unde
managementul implementat de conducerea curţii a generat primele
aprecieri pozitive ale Comisiei Europene şi rezultate concrete în
privinţa dosarelor de corupţie. Pentru prima dată în istorie avem un
ghid de aplicare a pedepselor în materie de corupţie şi procese extrem
de rapide, unde completuri de judecată „fără mamă, fără tată”
soluţionează cele mai grele dosare aflate vreodată pe rolul acestei
curţi sub ploaia de invective şi atacuri suburbane purtate prin
intermediul unei părţi iresponsabile şi controlate politic a mass-media.

Independenţa e asumată la nivel de CSM.
CSM este un organ al cărui rol constituţional este tocmai garantarea
independenţei justiţiei. Regret că sunt colegi magistraţi care nu
înţeleg rostul CSM. Sigur, la nivel instituţional ne ocupăm de gestiunea
carierei magistraţilor; dar la nivel structural de ocupăm de
securizarea, de apărarea justiţiei faţă de celelalte două puteri sau a
altor puteri de facto (grupuri de presiune sau o anumită parte a
presei). Sunt unii care au spus să dacă justiţia e atacată de politic şi
CSM reacţionează, atunci facem politică – greşit: independenţa justiţiei este o valoare civică, nu politică.
Iar ea trebuie ocrotită de toată lumea. Dar primul interesat trebuie să
fie cetăţeanul, nu magistratul. Populaţia trebuie să înţeleagă că noi
nu suntem plătiţi în funcţie de numărul de dosare soluţionate sau de
calitatea hotărârilor, ci remuneraţia noastră este destinată să
compenseze interdicţiile şi incompatibilităţile pe care le avem.

Numai o justiţie independentă ca sistem
poate asigura o judecată corectă. Numai o justiţie independentă poate
face ca legea să fie egală pentru toţi şi toţi să fie egali în faţa
legii. Justiţia tot a fost critictă/atacată în ultimii ani: de
Preşedinte, de ministrul justiţiei, de politicienii de la putere sau de
cei din opoziţie. Poate că unii au vrut să tragă semnale de alarmă şi au
vrut ca acestea atacuri să fie nişte presiuni pozitive. Poate că alţii
au vrut să arate că ei sunt mai tari, că pot atenta la statutul
magistraţilor oricând, că pot controla sistemul, dosarele, oamenii. Dar
eu cred că toţi trebuie să ne dorim o justiţie independentă. Cu oameni
competenţi şi profesionişti, iar atunci când suntem nemulţumiţi de
justiţie să ne exprimăm dezacordul prin căile legale. Cine nu îşi doreşte justiţie, până la urmă nu doreşte democraţie.

Acum, în justiţie, colegii mei îşi
îndeplinesc în mod profesionist atribuţiile. Da vor să cunoască un
sentiment nou: DEMNITATEA. Iar asta presupune respect şi acceptare din
afară, profesionalism şi curaj dinăuntru.

Ca magistrat nu pot să accept ca justiţia
să se facă în Parlament. Nu e permis să faci manifestaţii publice, sa
implici copii de la şcoală, şi să ceri eliberarea unuia arestat de
justiţie. Nu e admisibil să aduni membrii partidului în faţa
tribunalului şi să ceri eliberarea unui camarad. Nu e de înţeles să
întâmpini cu aplauze pe scările penitenciarului, după executarea
pedepsei, pe primarul corupt care a furat din banii cetăţenilor. Nu e
normal să victimizezi oamenii de afaceri, politicieni sau interlopii
care cumpără, vând sau trafică afaceri, funcţii, oameni atunci când sunt
condamnaţi de justiţie. Nu e de repetat experienţa de anul trecut în
care se refuză de una dintre puteri executarea unei hotărâri definitive,
de a trebuit CCR să intervină: noi am fost sancţionaţi e CCR prin două
decizii în 2008 şi 2009 când a spus că justiţia a trecut în puterea
legislativă, acum CCR a spus că legislativul nu poate refuza executarea
unei hotărâri definitive a justiţiei.

Demnitatea asta se clădeşte numai pe
ÎNCREDERE, încredere pe care noi încercăm să o generăm dinăuntru prin
eforturile profesionale pe care le depunem şi cele de menţinere a
integrităţii (mă refer la acţiunile de curăţare a elementelor care ne
fac de râs), încredere care trebuie menţinută şi din afară de toate
forţele politice şi civice. Independenţa justiţiei nu este un privilegiu al magistraţilor, ci un drept al cetăţenilor. De aceea aş vedea cetăţenii, societatea civilă luptând pentru
independenţa justiţiei. Dacă vom vedea lucrurile astfel, vom înţeleagă
că independenţa stă la baza separaţiei puterilor în stat, şi că
separaţia puterilor în stat e axioma statului de drept, care la rândul
lui defineşte o democraţie constituţională, aşa cum tinde şi România a
fi.

Iar dacă azi mai vorbim de democraţie în
România, este pentru că mii de judecători şi procurori îşi îndeplinesc
în mod onest atribuţiile zi de zi şi vor să o facă în continuare în
condiţii de recunoaştere a autorităţii lor şi în condiţii de demnitate.

Închei, invitându-vă la un dialog
inovator: acceptaţi puterea judecătorească – judiciară – la un dialog cu
celelalte două puteri. Mediaţi încheierea unui Pact între cele trei puteri care să stabilească responsabilităţi clare între ele şi modalităţi concrete de conlucrare a lor. Justiţia trebuie să devină un domeniu strategic de importanţă naţională,
pentru că este baza societăţii, singura putere care mai poate reactiva
valorile şi principiile cu ajutorul cărora poate evolua România”.