Zilele acestea am fost si eu in Romania in vacanta. Pretutindeni am vazut “dovezi” ale distrugerii (economice si non-economice). Cred ca Romania este un teritoriu in care un cercetator in problemele distrugerii are foarte mult material de studiat.
Am mers cu taxiuri care incalcau toate regulile circulatiei pentru a ajunge la destinatie cu 30 de secunde mai devreme, riscand sa produca un accident in orice moment. Am citit despre accidente rutiere ingrozitoare cu distrugeri enorme (vieti omenesti + pagube materiale) pornite de la evenimente minore sau de la neglijente repetate (am inteles ca in Covasna au murit 8 oameni la o trecere de tren, asta dupa ce in anii trecuti in Moldova a fost un caz identic- nimic nu s-a schimbat lumea e la fel de neglijenta si trecerile de cale ferata la fel de prost semnalizate). Am vazut la televizor ca numarul incidentelor ce implica folosirea armelor de foc (glont, bile de cauciuc etc) a cunoscut o crestere substantiala. Si intr-o nota mai putin dura, dar avand chiar si aceasta implicatii in distrugerea in sens larg (meta-economica) -am intrat in restaurante in care 90% din clienti intrau si lasau usa deschisa, vorbeau foarte tare samd deranjand restul lumii la fiecare doua minute si creand o stare de disconfort accentuata. Doar cateva exemple.
Mereu mi-am pus problema cum sa pot explica pe intelesul tuturor ce inseamna distrugerea virtuala si cum ne putem oarecum proteja de ea. Orice activitate (economica sau non-economica) implica o oarecare distrugere virtuala, aceasta nu poate fi zero fie si datorita doar entropiei. Important este insa sa cunoastem mecanismele prin care distrugerea economica si non-economica functioneaza si cum sa ne protejam cat mai bine.
Intrucat am fost in Romania recent am studiat si “literatura de specialitate” si am gasit exemple de distrugere virtuala foarte bine documentate inca din sec XIX (foarte probabil sa fie chiar si dinainte). Cred ca povestea este destul de bine cunoscuta- cu toate acestea o sa imi permit sa o redau:
“Cică era odată un om însurat, și omul acela trăia la un loc cu soacră-sa. Nevasta lui, care avea copil de țâță, era cam proastă; dar și soacră-sa nu era tocmai hâtră.
Întru una din zile, omul nostru iese de-acasă după trebi, ca fiecare om. Nevasta lui, după ce-și scăldă copilul, îl înfășă și-i dete țâță, îl puse în albie lângă sobă, căci era iarnă; apoi îl legănă și-l dezmerdă, până ce-l adormi. După ce-l adormi, stătu ea puțin pe gânduri ș-apoi începu a se boci cât îi lua gura: “Aulio! copilașul meu, copilașul meu!”
Mama ei, care torcea după horn, cuprinsă de spaimă, zvârli fusul din mână și furca din brâu cât colo și, sărind fără sine, o întrebă cu spaimă:
— Ce ai, draga mamei, ce-ți este?!
— Mamă, mamă! Copilul meu are să moară!
— Când și cum?
— Iată cum. Vezi drobul cel de sare pe horn?
— Îl văd. Și?
— De s-a sui mâța, are să-l trântească drept în capul copilului și să mi-l omoare!
— Vai de mine și de mine, că bine zici, fata mea; se vede că i s-au sfârșit mititelului zilele!
Și, cu ochii pironiți în drobul de sare de pe horn și cu mânile încleștate, de parcă le legase cineva, începură a-l boci amândouă, ca niște smintite, de clocotea casa. Pe când se sluțeau ele, cum vă spun, numai iaca și tatăl copilului intră pe ușă, flămând și năcăjit ca vai de el.
— Ce este ? Ce v-au găsit, nebunelor?
Atunci ele, viindu-și puțin în sine, începură a-și șterge lacrămile și a-i povesti cu mare jale despre întâmplarea neîntâmplată. Omul, după ce le ascultă, zise cu mirare:
— Bre! mulți proști am văzut eu în viața mea, dar ca voi n-am mai văzut. Mă… duc în lumea toată! Și de-oiu găsi mai proști decât voi, m-oiu mai întoarce acasă, iar de nu, ba.
Așa zicând, oftă din greu, ieși din casă, fără să-și ieie ziua bună, și plecă supărat și amărât ca vai de om!”
(Ion Creanga- Prostia Omeneasca- publicat in “Invatatorul Copiilor”- Iasi 1874).
Distrugerea virtuala in contextul activitatii economice poate fi descrisa in felul urmator: procesul de productie al unei bombe necesita resurse si forta de munca, ulterior contribuind la formarea PIB ca activitate economica. O bomba produsa contribuie la PIB realizat. Cu toate acestea, distrugerea incorporata intr-o bomba (distrugerea virtuala) este atat de mare incat intrece de foarte multe ori valoarea economica introdusa in economie prin productia unei bombe. Cata vreme bomba nu explodeaza distrugerea ramane virtuala. Bomba poate sa nu explodeze niciodata, dar poate la fel de bine sa explodeze- in functie de factorul exterior al “activarii” acesteia. Bombele pot fi cu ceas si atunci poate fi determinat precis momentul detonarii, sau pot fi activate separat. Odata declansata, bomba produce un efect distructiv foarte mare.
Economia in ansamblul ei este oarecum similara. Creand bogatie si valoare, construim in acelasi timp “bombite” mai mici sau mai mari. Unele dintre ele au incorporate in ele “ceasul distrugerii” astfel ca isi vor produce efectul distructiv intr-un moment bine determinat, altele au nevoie de o actiune umana precisa pentru a se declansa distrugerea. Sunt mii si mii de “bombite economice” create zi de zi in activitatea economica, asteptand sa fie detonate. Modul in care ne desfasuram activitatea economica determina si modul de formare, activare sau detonare al acestor “bombite”. Ciclicitatea economica are o mare legatura cu modul de formare al acestora- recesiunile si crizele economice sunt de fapt o succesiune de “bombite” formate in perioadele de crestere activandu-se si explodand sincron.
Ca o remarca, bombele reale (cu exploziv) pot sa aiba un efect distructiv mult redus in functie de mediul in care se produce explozia. O bomba explodand intr-un tren sau intr-un supermarket va produce distrugeri colosale, insa o bomba explodand intr-o camera goala cu pereti metalici grosi de 1m nu va produce prea mari distrugeri. Procesul de structurare al “camerelor de protectie” este esential in limitarea efectelor distrugerii virtuale de indata ce “bombitele” incep sa se activeze si sa explodeze in mediul economic.
Care sunt modurile in care oamenii, societatea, economia actioneaza in fata unei distrugeri virtuale pe care o percep ca atare?
A. primul mod de a reactiona este de a ignora pericolul (la fel cu femeile din povestea lui Creanga, care desi percep un pericol posibil nu fac nimic ci doar plang), in speranta ca distrugerea nu va avea loc sau indiferent daca previzionam ca distrugerea va avea loc.
B. al doilea mod de a reactiona este acela de a proteja o parte a sistemului (barbatul din poveste isi ia lumea in cap si pleaca, lasand femeile sa se descurce cu copilul si pericolele- se protejeaza pe el iesind din sistemul familiei si plecand; bomba gata sa detoneze poate fi aruncata in mare sau poate fi dusa intr-un loc izolat unde distrugerea e minima samd).
C. al treilea mod de a reactiona este acela de a accepta/provoca o distrugere mai mica, dar care sa conduca la evitarea unei distrugeri mai mari. In limbajul cotidian este cunoscut drept sacrificiu si este o forma suprema de evitare a distrugerilor majore.
Complexitatea economica actuala (in crestere permanenta) necesita un studiu aprofundat al mini-sistemelor economice si al distrugerii virtuale asociate fiecaruia din ele, al modului de interactiune dintre aceste mini-sisteme in cadrul sistemului mai mare al economiei in ansamblu sau al societatii in sens larg, al modului in care distrugerea (virtuala sau manifesta) se propaga in mini-sisteme, sub-sisteme si in sistemul in
sens larg, precum si a modului in care pot fi prevenite sau cel putin limitate distrugerile in sistem. Concentrandu-ne doar pe cresterea economica si ignorand distrugerile aferente- mai devreme sau mai tarziu vom ajunge la colapsul total (atat de multe “bombite” vor exploda simultan incat tot sistemul economic si social va intra in distrugere totala).
Despre toate acestea intr-o postare ulterioara, sper ca nu v-am plictisit cu aceasta prelegere destul de lunga.
