În ciuda repetatelor scandaluri pe care Primăria municipiului Iași le-a avut cu reprezentanții societății civile cu privire la planurile de a înlocui spațiile verzi cu parcări subterane, presa locală relatează faptul că municipalitatea ar lucra, discret, la un nou astfel de proiect.
Aceasta intenționează să construiască o parcare subterană de mare întindere sub Parcul Gulliver, vizavi de parcul din fața Teatrului Național Iași, unde era în plan un proiect similar care s-a oprit în urma protestelor venite dinspre societatea civilă și opoziției.
Primarul Mihai Chirica a declarat faptul că ar fi nevoie de o astfel de investiție, fiindcă s-a renunțat și la proiectul din fața teatrului, unul care urma să fie finanțat prin fonduri europene. Proiectul presupunea tăierea mai multor mesteceni seculari pentru a se putea construi.
Deși inițial purtătorul de cuvânt al primăriei a confirmat că proiectul respectiv se află la stadiu de idee, fără a fi realizată vreo documentație tehnică în acest sens, Primăria a revenit cu un comunicat oficial în care neagă intenția de a face parcarea respectivă fără consultare.
Construirea parcării ar presupune desființarea unui parc de câteva sute de metri, în care există și locuri de joacă pentru copii, dar și terase ale unor restaurante.
„Nu este vorba de niciun proiect în sensul propriu al termenului. Nu există la nivelul municipalității un proiect tehnic și nici măcar o temă de proiectare referitoare la construirea unei parcări în zona menționată. Necesitatea obiectivă a unor noi locuri de parcare în centru și existența unei simple «idei» nu demonstrează în niciun fel teza că Primaria Iași ar pregăti vreun proiect“, se precizează în documentul citat.
România Curată a mai scris despre victoriile societății civile din Iași pentru conservarea spațiilor verzi, enumerând inclusiv intenția primăriei de a distruge parcul din fața Teatrului Național ieșean.
Acesta conține aproximativ 250 de arbori, iar proiectul de a construi acolo o parcare subterană a fost recomandat a fi unul care ar fi schimbat complet traficul rutier și zonele de parcare din centrul orașului. Parcarea subterană din fața Teatrului Național „Vasile Alecsandri“ din Iași ar fi impus, conform municipalității, tăierea arborilor de la suprafață și reamenajarea spațiului verde cu o serie de arbuști.
„Gazonul şi arbuştii care vor înlocui actuala vegetaţie nu vor putea egala valoarea unui parc adevărat. Sunt deja decenii bune de când greşeala aglomerării auto a zonelor centrale a fost înţeleasă în oraşele europene aflate ceva mai la vest de România, iar preocupările municipalităţilor de acolo sunt pentru dezvoltarea transportului în comun, a pistelor pentru biciclete, a extinderii zonelor pietonale”, a declarat Alexandrina Dinga, membru în grupul de inițiativă Iașul iubește teii, care a fost una dintre cele mai vehemente voci împotriva acestui proiect.
Deși a obținut un aviz pozitiv din partea Agenției pentru Protecția Mediului, primăria a renunțat la construirea parcării respectiv în urma protestelor societății civile. Aceștia au găsit specialiști dendrologi ieșeni care au analizat impactul asupra mediului cauzat de înlăturarea arborilor și acestea se dovedea a fi negative chiar și pentru bio-diversitatea zonei. Cedând acestor presiuni, primăria a anulat planurile cu privire la parcarea subterană și a promis că va gândi, alături de societatea civilă, un nou plan de modernizare a parcului din zona respectivă, care să fie aprobat de mai mulți experți dendrologi și să corespundă tuturor normelor aflate în vigoare.











