Am înțeles.Primăria Iași așteaptă să vină soarele blînd de primăvară şi să topească nămeţii care s-au adunat în cele două săptămîni de ninsori. M-am lămurit asupra acestui aspect ieri, cînd, în loc să stau acasă, am zis că e vreme bună să mă plimb prin oraş cu treburi. Prima oprire am făcut-o în Nicolina, pe strada Ion Inculeţ. Ghețușul din parcare avea grosimea potrivită dacă aveai în gînd să dai o tură cu patinele. Am ținut apoi strada pînă în capătul celălalt, că era sens unic.
În dreapta și în stînga mașini a căror zăpadă se prelingea încet pe parbriz, pe lunetă și pe portiere. Cîțiva locuitori curajoși de pe acea stradă dădeau de zor la lopată să vadă dacă își găsesc mașinile. Pe mijlocul străduței, zăpadă de douăzeci de centimetri, după cum am apreciat eu. Dar stai. Nu, nu era zăpadă, era un amestesc murdar de ghețuș și noroi. Sigur că fotograful de la oficiosul primăriei, Curierul de Iași, nu locuiește pe această stradă. Altfel, strada arăta precum fotografia de pe site-ul primăriei, cu legenda „După finalizarea arterelor principale au fost deszăpezite şi străzile secundare din cartiere”.
Am trecut și de hopul ăsta. Am ajuns în Tătărași. Altă străduță secundară care a scăpat obiectivului fotografului primăriei. Mi-am depășit targetul de înjurături pentru acest an.
Dau înainte – inapoi. M-am ambiționat și am ieșit de pe străduța Ion Creangă. Ies la Piața Chirilă, unde atenția îți este mereu pusă la încercare de un copil alerind sau de un bătrîn ale cărui picioare umflate nu mai fac față la fleșcăiala de pe trotuare.
Mă îndrept spre Podu de Fier, gîndindu-mă că ajung pe Independeței, unde măcar e mai curat. Trec și de hopul ăsta. Și ajung în parcarea din spatele străzii Lăpușneanu, pînă ieri, preferata mea. Am văzut că lumea dădea la lopată ca să plece de pe loc, dar știam că am și eu lopata în mașină, accesoriul nelipsit pe timp de iarnă. Și oricum nu aveam unde să parchez în altă parte. Stratul de gheață topită amestecată cu noroi îmi ajungea cam pe la gleznă. Și am plecat cu gîndul că am lopata în mașină și cu un vocabular nou de înjurături.
Deși nu se cade, mi-am diversificat acest vocabular mergînd pînă în Piața Unirii. Esplanada pînă la Hotel Unirea nu cred că făcuse veci cunoștință cu o lopată de fier. Zăpada trecea ușor de gleznă, iar mișcările cetățenilor care nu au avut altă treabă decît să iasă din casă păreau rupte dintr-un film. Se dădea o adevărată luptă între articulații și stratul consistent de zăpadă potrivită pentru o cazemată. Numai de cazemată nu îmi ardea mie.
Trec prin fața Hotelului Unirea, unde situația era puțin mai bună, cam de două stele era curățată zăpada. Tălpile ghetelor îți erau puse la încercare. Ajung într-un final la Cafeneaua Piața Unirii. Cu zece minute înainte să plec, intră domnul Mihai Chirica, directorul Tehnic al Primăriei Iași. Aveam expresii noi în vocabular, dar nu le-am folosit.
Ca mine mai sunt și alții. Să întrebăm cîți bani au fost alocați pentru deszăpezire și ce s-a ales de ei? Să întrebăm cum e posibil? Situația este la indigo în toate orașele din țară.
Cred în continuare că nu doar autoritățile trebuie să îți rezolve problemele, că fiecare trebuie să își dea zăpada din fața porții, din fața blocului, de pe trotuarul din fața casei. Este de bun simț. Dacă asta trebuie impus prin lege, atunci așa să fie. Dacă legea prevede că privatul trebuie să curețe zăpada, atunci să se aplice legea. Dar pentru asta primarului trebuie să îi pese de oraș, nu de alegeri.
p.s Primarava a venit. Investiti in cizme de cauciuc!
