Catiusa Ivanov

Mobilizare în Prelungirea Ghencea. Oamenii ies în stradă pentru a cere amenajarea unui parc

Sute de cetățeni din Sectoarele 5 și 6 ale Capitalei, dar și din Bragadiru, jud. Ilfov, sunt așteptați sâmbătă, 19 septembrie, în Prelungirea Ghencea, la un marș de protest și o consultare publică pentru a cere autorităților amenajarea unui parc public pe terenul fostelor Sere Militari. Marșul va începe la ora 11.00, pe traseul Serele Militari  (Prel. Ghencea nr. 238, sector 6, București)-Restaurantul Latin (Prel. Ghencea nr. 59A, Bragadiru, jud. Ilfov) de-a lungul străzii Prelungirea Ghencea, pe prima bandă de circulație. Acțiunea va continua cu consultarea participanților pe tema amenajării parcului și cu semnarea unei petiții colective către autorități, la Restaurantul Latin.

Cetățenii sunt nemulțumiți de faptul că în zonă se construiește foarte mult, dar nu se asigură spații verzi și nici străzi de legătură către parcurile din Drumul Taberei, în condițiile în care Prelungirea Ghencea este o stradă fără trotuare și cu doar o bandă de circulație pe sens.

Oamenii cer ca o parte din terenul fostelor Sere Militari, aflat în proprietatea statului, să fie transformat în parc public, pentru că încasarea de către stat a unei chirii lunare foarte mici nu ar justifica concesionarea acestui teren și nu servește interesului comunității locale.

“Terenul fostelor Sere Militari este administrat de Agenția Domeniilor Statului, din subordinea Ministerului Agriculturii, cea care a concesionat pe 49 de ani o suprafața de 98 de hectare unei firme private contra unei chirii lunare de aproximativ 20 lei/ hectar. Terenul este lăsat în paragină de mai mulți ani, iar de curând au fost demontate și ultimele schelete metalice ale serelor. Locuitorii zonei sunt îngrijorați de posibilitatea ca aici să se construiască un ansamblu rezidențial sau un complex comercial pentru care vor fi tăiați copacii existenți și se va pierde spațiul verde și așa insuficient. Reamintim că în zonă locuiesc în jur de 10.000 de oameni, afectați zilnic nu numai de imposibilitatea de a circula, dar și de cea de a-și petrece timpul liber în mod sănătos într-un spațiu verde, mai ales că în noile ansambluri rezidențiale locuiesc multe familii tinere cu copii”, se arată într-un comunicat trimis de grupul de iniţiativă civică Prelungirea Ghencea.

Afis_VremParc_Final

La eveniment au fost invitate și autoritățile responsabile de rezolvarea acestei probleme: Agenția Domeniilor Statului, Ministerul Agriculturii, Primăria Capitalei și Primăria Sectorului 6.

Acesta este cel de-al cincilea protest al locuitorilor din Prelungirea Ghencea. Oamenii au ieșit în stradă anul trecut pentru a cere autorităților modernizarea infrastructurii stradale prin lărgirea străzii Prelungirea Ghencea la 4 benzi de circulație, cu trotuare, piste pentru biciclete și pod peste șoseaua de centură. În urma protestelor, Primăria Capitalei și CNADNR au demarat proiectele de modernizare cerute de cetățeni dar acestea avansează foarte încet sau sunt blocate.


Articole recente

Recomandări

One thought on “Mobilizare în Prelungirea Ghencea. Oamenii ies în stradă pentru a cere amenajarea unui parc

  1. nicolae

    Prelungirea Ghencea este o zona distrusa cu statut special de catastrofa in marea zona calamitata numita cartierul Drumul Taberei.
    Nu exista scoli publice, nu exista gradinite publice, nu exista sectii de politie. Tot cartierul acesta nou a fost construit pe spagi fara sa existe nici un plan de organizare si totul din cauza mafiei din primariile sectorului 6, secotrului 5 si primariei Bragadiru si nu in ultimul rand a primariei generale a Bucurestiului care nu eliberau nici o autorizatie fara comisionul de rigoare. Zona se afla in punctul unde teritoriul acestor primarii se intalneste astfel incat coruptia si birocratia “normale” din primarii practic au dus la un haos urbanistic generalizat. Pur si simplu te ia durerea de cap daca intri pe stradutele de acolo. Strazi construite dupa interesul si spaga fiecarui proprietar care nu au nici macar latimea obligatorie si sunt construite ca un labirint astfel incat la un incendiu sau o interventie de urgenta masinile de pompieri nu pot patrunde. Nu exista nici un fel de trotuare pe nici o straduta astfel incat in perioadele de ploaie sau ninsoare familiile cu copii sunt captive in propriile case din care nu se mai poate iesi.
    Poluarea in zona este cea mai mare din toata capitala, praful fiind ceva inspaimintator in toata zona. Circulatia in zona este pur si simplu calamitata din cauza primariei generale care nu a vrut sub nici o forma sa construiasca o pasarela in zona Prelungirea Ghnecea – Domnesti peste soseaua de centura ceea ce face ca portiunea de la Domnesti pana pe Valea Oltului (circa 1km) sa fie parcursa dimineata in aproximativ o ora cu masina (circulatia pe jos sau cu bicicleta sint excluse din cauza lipsei totale a oricarei urme de trotuar).
    Soseaua prelungirea Ghencea nu se doreste sub nici o forma sa fie largita la doua benzi cu trotuare din nu se stie ce interese mafiote din primarie.
    Portiunea cu cel mai mare trafic de pe soseaua de centura se afla pe portiune dintre soseaua Giurgiului si Militari autostrada A1, aici existand cel mai mare blocaj rutier din intreaga tara la ora actuala, mai bine de jumatate din acest mega blocaj rutier are loc in portiune soseaua de centura-Domnesti-Prelungirea Ghencea din lipsa unei pasarele rutiere care ar insemna o decongestionare uriasa a traficului in acea zona. Dar primaria capitalei de peste zece ani nu doreste construirea acestei pasarele din cauza intereselor mafiote din interiorul sau.
    Aceasta este o mica parte din problemele mega cartierului Drumul Taberei – Prelungirea Ghencea.

    Revenind la terenul in cauza unde se doreste facut un parc acesta a fost pus in vanzare de catre o persoana fizica in perioada 2007-2008 la pretul de circa 60 de euro mp fiind disponibil la aproape toate agentiile imobiliare din zona la acea perioada. Nu cunosc situatia juridica actuala dar atunci existau acte de proprietate pe el, probabil obtinute tot pe baza de mafie. Daca cineva de la DNA se gindeste sa intre si in zona neagra a proprietatilor imobliare si sa ia la puricat notariatele locale unde s-au facut aceste tranzactii din domeniul public in cel privat, al mafiei unor securisti in mare majoritate, atunci o sa descopere cu adevarat furturi uluitoare de ordinul multor miliarde de dolari fata de care zecile de milioane de euro descoperite acum nu mai par decit o glumita!

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *