Catiusa Ivanov

Comisiile de specialitate din Camera Deputaților au respins cererea de reexaminare a Codului Silvic

Comisiile de specialitate din Camera Deputaților (de Agricultură, Mediu și Justiție) au respins cererea de reexaminare a Codului Silvic cerută de președintele Klaus Iohannis, cu 35 de voturi împotrivă și 21 voturi pentru. Grupul PNL a votat pentru reexaminare, iar restul împotrivă. PNL a cerut supunerea la vot a unor amendamente printre care scoaterea limitării la 30% a cantității de lemn dintr-un sortiment pe care un operator economic poate să o proceseze și introducerea prevederii ca suprafețele de pădure mai mici de 10 hectare să se exploateze și ele doar în baza unui amenajament silvic.

Majoritatea deținută de PSD a votat însă respingerea cererii de reexaminare în integralitate și nu s-a mai ajuns la discuții pe articole și la amendamente. “Noi nu suntem în primă audiție, noi am respins și am amendat luni de zile acest proiect de modificare a Codului Silvic. Noi ne-am pronunțat deja prin vot. Am auzit și vocea societății civile”, a spus deputatul PSD Doina Pană, explicând de ce nu dorește reexaminarea Codului Silvic.

Lucia Varga, deputat PNL, a susținut cererea de reexaminare motivând că acest lucru a fost cerut de Consiliul Concurenţei. “Cererea de reexaminare a președintelui se referă la încălcarea legislației privind libera circulație a mărfurilor și la ajutoarele de stat. Ați primit și adresa Consiliului Concurenţei care spune același lucru. Consiliul Concurenţei invită la discuții să ascultăm și punctul lor de vedere. Și noi dorim acordarea dreptului de preempţiune micilor producători. Punctul de vedere al Consiliului Concurenţei este destul de important încât să auzim ce au dânșii de spus înainte să votăm. În cazul în care votăm legea în această formă ne putem trezi cu o scrisoare din partea UE că am încălcat Tratatul de aderare sau cu declanșarea procedurii de infringement”, a declarat Lucia Varga. În plus, aceasta a militat și pentru exploatarea suprafețelor de pădure mai mici de 10 hectare doar cu amenajament silvic motivând că altfel se vor tăia suprafețe mari de pădure ilegal.

“Eu nu am înțeles de ce Consiliul Concurenţei când am avut dezbateri nu și-a spus punctul de vedere. Dacă aveau părți neclare ei trebuiau să se sesizeze imediat. Ce înseamnă monopol în România, ce locuri de muncă s-ar pierde etc”, a spus un alt deputat în replică. Cererea de reexaminare a Codului Silvic urmează să fie discutată în plenul Camerei Deputaților, iar dacă este respinsă și acolo, legea va ajunge din nou la președintele Klaus Iohannis, iar acesta va fi obligat să o promulge.

La ședința celor trei comisii a fost prezentă și societatea civilă însă nu a fost lăsată să ia cuvântul deși la începutul ședinței li s-a promis acest lucru. “Am venit să vorbim și ne dăm cu părerea despre acest Cod silvic și ce cere strada și societatea civilă în chestiunea Codului silvic. Nu am fost lăsați să vorbim deși ni s-a promis că vom vorbi. Punctul nostru de vedere, deși s-a invocat de mai multe ori în discursul deputaților, tocmai am fost în stradă pe 9 mai, vom mai fi în stradă cât de curând, așadar nu ni s-a dat posibilitatea de a susține niște principii. Nu avem vreo industrie de sprijinit. Pădurea în opinia nostră nu este o chestie ca un sac de cartofi. Așa cum a zis și d-na Pană și bine a zis, este o chestie care ține și de Constituție, de sănătatea poporului, de sănătatea comunităților, de economia socială. Ne-au spus că nu ne dau cuvântul deoarece nu se mai discută procedural”, a declarat Liviu Mihaiu, președintele Asociației Salvați Dunărea și Delta.


Articole recente

Recomandări

2 thoughts on “Comisiile de specialitate din Camera Deputaților au respins cererea de reexaminare a Codului Silvic

  1. Popescu

    Avocata Georgeta Gavriloiu, care a fost timp de 18 ani director în Consiliul Concurenței, este acum OMUL CHEIE (MAFIOATA) in excroacarea romanilor si avocatul firmei Holzindustrie Schweighofer.
    Problema defrișărilor a iscat de curând și o mare dezbatere și chiar conflict între palate după ce președintele Klaus Iohannis a retrimis spre rediscutare Parlamentului o lege care aducea amendamente serioase la Codul Silvic. Președintele a fost acuzat de legături nepotrivite cu firma austriacă Holzindustrie Schweighofer.
    Firma austriacă Holzindustrie Schweighofer rupe tot ce mișcă pe piața defrișărilor din România, iar în conducere au luat un om care cunoaște tot ce mișcă pe zona reglementărilor pe Consiliul Concurenței.
    Avocatul Georgeta Gavriloiu, care a fost timp de 18 ani director în Consiliul Concurenței, este acum avocatul firmei Holzindustrie Schweighofer.
    Gavriloiu a găsit soluțiile prin care să dea șah Consiliului Concurenței:
    – Legea romaneasca nu interzice si nu condamna pozitia dominanta, ci abuzul de pozitie dominanta.
    – Abuzul de pozitie dominanta poate fi invocat doar in urma unei investigatii, in cazul in care se dovedeste. Nu poate fi oprita o investitie invocandu-se faptul ca o companie va face ( in viitor) abuz de pozitie dominanta.
    – Aparitia unei concentrari economice este sanctionata de legea romaneasca doar in cazul in care se realizeaza prin achizitia sau fuziunea intre companii diferite, nu in cazul cresterii organice ale unei companii.
    – Limitarea la 30 % afecteaza dezvoltarea companiei si afecteaza mediul concurential.

    Reply
  2. V.D.TOT

    Prezentati o “Lista a rusinii” in care sa fie nominalizati membrii acestor comisii care AU REFUZAT sa asculte si pozitia societatii civile ! Postati-o pe facebook ! Urgent , IN STRADA , inainte de dezbaterea in Camera Deputatilor !
    Doamne ajuta !

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *