Aşa numita “privatizare” a Electrica SA, cea mai mare ofertă publică din istoria Bursei de Valori Bucureşti, s-a încheiat – 51% din acţiunile companiei au fost vândute către investitori, pentru care compania va încasa aproximativ jumătate de miliard de euro. Iată ce semnifică, dar şi ce nu semnifică această ştire.
Listarea la care am asistat A FOST o metodă de a obţine lichidităţi pentru companie. Statul nu încasează banii direct, dar beneficiul său vine din faptul că jumătatea de companie cu care rămâne ar trebui să valoreze aproximativ la fel de mult ca vechiul întreg. Cum banii sunt necesari în companie pentru investiţii, alternativa era un împrumut la bancă. Profitabilitatea Electrica este de ordinul a 10-15 milioane de euro pe an, ceea ce s-ar traduce într-o dobândă de 2-3%, deci listarea a fost varianta mai ieftină. Pe de altă parte, managementul de stat, lipsit de cuplul de stimuli şi presiune dintr-o companie privată, produce o profitabilitate sub potenţial deci şi o valoare subevaluată a întregii companii (iar acum, acestei conduceri îi sunt daţi pe mână o mulţime de bani, fără măcar să fie însoţiţi de ochii scrutători ai unei bănci). Teoretic, problema asta ar trebui să o rezolve privatizarea, dar…
Listarea la care am asistat NU A FOST o privatizare adevărată, oricum nu în sensul general acceptat. Da, statul a rămas cu 49% din companie şi mai are dreptul la doar 49% din viitoarele dividende. Însă are în continuare controlul companiei, pe care nu îl poate pierde. Oricât de nemulţumiţi vor fi vreodată acţionarii “majoritari”, este practic imposibil un scenariu în care să se mobilizeze toţi şi să schimbe conducerea. La acest nivel de disipare a acţionariatului, pentru a apărea posibilitatea ca altă majoritate să se coaguleze, ar fi nevoie ca statul să îşi coboare participaţia undeva sub 30%. Este acesta cursul de urmat? Decizia nu este deloc simplă, iată întrebările de care trebuie ţinut cont…
Ce se vinde exact? Electrica SA este compania care până acum 6-8 ani controla toată reţeaua de furnizare şi distribuţie a electricităţii din România. Însă dintre cele 8 filiale, pachetele majoritare a 5 dintre ele au fost deja vândute în perioada 2005-2008.Trei le-a luat ENEL (Muntenia Sud, Banat, Dobrogea), una CEZ (Oltenia) şi una E.ON (Moldova). Pachetele minoritare rămase la Electrica SA nu fac parte din privatizarea abia-încheiată, urmează să fie separate şi date în administrare unui fond deţinut exclusiv de stat. Astfel că în Electrica SA au rămas companiile de furnizare respectiv distribuţie din Transilvania Nord, Transilvania Sud şi Muntenia Nord.
Ce înseamnă “furnizare” şi “distribuţie”? Componenta de distribuţie este reţeaua fizică prin care electricitatea este preluată de la reţeaua Transelectrica şi livrată la consumatorul final, cu serviciile tehnice asociate: întreţinere, depanare etc. Este monopol natural şi se finanţează dintr-un tarif de transport fix, stabilit de ANRE. Furnizarea este activitatea comercială de cumpărare a curentului de la producători şi revânzare către consumatori, cu serviciile comerciale asociate: citirea contoarelor, încasarea facturilor etc. Concret, dacă se întrerupe curentul din cauza unei defecţiuni, răspunzător este distribuitorul, dar dacă este tăiat pentru neplată decizia este a furnizorului.
Această separare a fost făcută la cererea expresă a unei directive europene al cărei rost este să deschidă competiţia măcar acolo unde se poate – ideea este ca orice furnizor să aibă acces fără discriminare la reţeaua oricărui distribuitor, astfel încât consumatorii să poată alege de la cine cumpără, chiar dacă nu pot alege cine le aduce curentul până acasă.
Cum s-a concretizat competiţia? Aproape deloc. Directiva a lăsat o portiţă pe care România a folosit-o din plin. Compania de furnizare şi cea de distribuţie pot aparţine aceluiaşi proprietar. Aşa se face că, în realitate, separarea este una pur formală şi uneori chiar caraghioasă. Exact ca în satirele despre birocraţia extremă, furnizorul le cere împuternicire clienţilor noi pentru a-i conecta la reţeaua distribuitorului, chiar dacă din lipsă de personal acelaşi angajat trimite şi primeşte hârtia. La nivel macro, efortul furnizorilor de-a se extinde în reţelele altor distribuitori este nul, ba chiar îi descurajează din start pe puţinii clienţi care cer vreo ofertă. Până acum, au reuşit să aleagă furnizori independenţi de distribuitor sub 1 la mie din clienţii mici (dar majoritatea au totuşi consumuri mult peste medie). Practic, planul UE de a deschide competiţia a eşuat complet.
Alte efecte ale privatizărilor? Pozitive, nu prea, lucru previzibil într-un context în care lipseşte competiţia. Calitatea serviciilor nu s-a îmbunătăţit notabil, cumpărătorii au tărăgănat investiţiile promise cât mai mult, unii au fost suspectaţi că au sifonat profitul pentru a nu da dividende statului, iar de preţuri mai bune nici vorbă! Ba chiar, atunci când au încasat banii în plus din greşeală, s-au plâns că intră în insolvenţă dacă-i dau prea repede înapoi. În aceste condiţii, ce-a învăţat statul? E cazul să meargă mai departe sau să bată în retragere? De fapt, opţiunile sunt cel puţin patru. Iată-le, în ordinea crescătoare a complexităţii:
1. Se opreşte privatizarea. Lucrurile rămân aşa cum sunt acum – statul deţine 49% din acţiuni şi controlul de-facto al celor trei filiale Electrica SA.
Minus: Continuă subevaluarea companiei.
Plus: Pe termen lung decizia ar putea fi pozitivă pentru bugetul public iar costurile directe şi de oportunitate – s-a văzut! – nu sunt atât de mari pe cât se putea crede.
2. Continuă privatizarea pe bursă. Se vând încă cel puţin 20% dintre acţiuni, astfel încât să poată apărea majorităţi dinamice, care să vină cu strategii alternative de management.
Minus: Cedarea controlului se face fără un bonus firesc de preţ.
Plus: Performanţa este măsurată permanent prin valoarea acţiunilor, astfel că eventualele erori de management pot fi corectate mai din timp.
3. Se vinde pachetul de 49% unui investitor strategic. Un cumpărător mare ar fi dispus să plătească un bonus substanţial pentru controlul de-facto al companiei.
Minus: Se repetă erorile făcute la privatizările de acum câţiva ani.
Plus: O companie mare de utilităţi poate aduce know-how mai mult şi angajamente de investiţii suplimentare faţă de celelalte variante.
4. Electrica SA propune un schimb – cedează cele trei companii de furnizare către cei trei operatori privaţi deja existenţi pe piaţă (ENEL, CEZ, E.ON) şi pretinde în schimb returnarea companiilor de distribuţie. Acolo unde este cazul se fac pachete de echilibrare financiară. Rezultatul final ar fi separarea completă a furnizării de distribuţie. Activitatea de distribuţie, monopolistă, rămâne sub controlul neutru al statului. Furnizarea la nivel naţional este împărţită între trei mari operatori privaţi. Aceştia au la început acoperire delimitată teritorial, dar fiecare va deveni mai interesat se extindă, chiar şi în detrimentul celorlalţi.
Minus: E complicat.
Plus: Începe în sfârşit concurenţa.
sorry, guvernanta corportativa (regula de aur in cazul companiilor listate) impune reguli, principii, comportamente si exigente specifice – altfel spus, un management in intersul tuturor actionarilor. drept care ideea f. vehiculata in mediille romanesti cum ca “oricum ramine majoritar actionariatul public” este o stire groaznica pt companie mi se pare ca sufera de un handicap teribil (iarasi specific romanesc): deconsiderarea mecanismelor specifice pietei de capital!
companii cu capital major public (cred ca si peste 30% este deja suficient) listate la bursa de valori (frankfurt, varsovia, milano sau viena) se dovedesc a fi (doar prin adoptarea bunei guvernante si prin eliminarea mafiei partidelor politice) firme de succes care aduc bunastare deopotriva pt. angajati, actionari si societate in general.
trendul din romania (inceput de fsn-isti si desavirsit de catre alde vladutescu & orasanu) de a discredita bursa de valori si miscarea transparenta a capitalului e efectiv de neinteles! fata o bursa puternica si perfect calibrata cu ceea ce inseamna piata de capital occidentala o sa raminem permanent la periferie. si desigur la mina politrucilor!
“Listarea la care am asistat NU A FOST o privatizare adevărată, oricum nu în sensul general acceptat. ” – si care e sensul general acceptat? in primul rind listarea la bursa e o privatizare adevarata! locul in care cererea se intilneste cu oferta, nicidecum plicul cu asteptarile politicienilor!
listarea la bursa a marilor companii publice din europa in ultimii 20 de ani (utilitati, telecom ecc) nu au fost “privatizari adevarate”? sorry, e f greu sa inteleg paradigama exprimata de catre dvs.
iar evaluarea (prin boldarea fontului) a firmei “electrica” doar sau in primul rind prin PER este efectiv deprimanta:
“Profitabilitatea Electrica este de ordinul a 10-15 milioane de euro pe an, ceea ce s-ar traduce într-o dobândă de 2-3%, deci listarea a fost varianta mai ieftină. ”
iarasi o subevaluare masiva a participantilor pe piata de capital (fie cei mari precum berd, ing & co) fie cei mici care au adus de-acasa un 2-3.000 de euro!
in fine, mai sus avem de-a face cu o analiza aproximativ = cu aceea exprimata de catre dl. orasanu (de altfel de pe situl dinsului am ajuns sa o citesc). teza principala ramine ca piata de capital e mai degraba un moft. doar de curiozitate, aveti, personal, un portofoliu de actiuni?!
si cu citatul acesta termin discutia. desigur tot al dvs:
“In momentul in care vom avea multe companii listate si destui investitori, si care sa aiba incredere in platformele puse la dispozitie, atunci evident ca va creste si lichiditatea. Insa, daca pornim de la inceput cu dorinta de a creste cu orice pret lichditatea, atunci este un demers sortit esecului”, a declarat analistul economic. ”
http://www.business24.ro/bursa/piata-de-capital/bvb-lanseaza-un-nou-indice-poate-el-sa-creasca-lichiditatea-bursei-1515318
fara suparare, nu ma pot increde in expertiza dvs. lichiditatea ridicola aduce cu sine discounturi masive! sa nu-ti doresti cresterea lichiditatii (prin toate mijloacele cu putinta) mi se pare aberant. mai ales dupa ce mici fonduri de investitii au ramas captive pe piata de capital din romania ori au fost constrinse sa marcheze pierderi colosale pt ca nu au avut la dispozitie instrumentele necesare exitului (=lichiditate, sub orice forma si oricind).
Domnule stemar,
Nu văd unde nu ne înţelegem, de vreme ce am listat deja avantajele pe care le menţionaţi dvs. şi am inclus privatizarea pe bursă ca variantă pentru viitor. Decât dacă nu cumva aţi fi vrut ca asta să fie singura variantă listată…
Planul de reorganizare nr. 1960/11.06.2013 a debitoarei Hidroelectrica, Administratorul Judiciar EuroInsol aduce aprecieri elogioase, incepand de la pag 208, inclusiv urmatoarelor trei Rapoarte de control:
1) Raport de control privind verificările efectuate la Societatea
Comerciala Filiala pentru Reparaţii şi Servicii”Hidroserv” Curtea de
Argeş S.A. prin decizia nr. 362/05.09.2012
2) RAPORTprivind controlul efectuat la S.H. Râmnicu Vâlcea în perioada
30.10.2012 – 14.11.2012
Prin Decizia Hidroelectrica S.A. nr. 461/30.12.2012, s-a dispus efectuarea unui
control avand ca obiect lucrarea de investitii intitulata „Retea de fibra optica – SH
Ramnicu Valcea care face obiectul contractului nr. 67-111.15-367/30.09.2011.
3) RAPORTprivind controlul efectuat la Hidroelectrica SA – Directia Tehnologia
Informatiei si Comunicatii, în perioada 12.11.2012 – 12.12.2012 privind
lucrarea “închirierea unei solutii de imprimare si copiere”
Intrebam conducerea Hidroelectrica(pe invinuitul penal Agliceru Ovidiu si inculpatul Borza Remus Adrian), de ce spre deosebire de cazul controlului desfasurat la SH Caransebes unde s-au dispus masuri de recuperare a prejudiciului constatat, in cazul controalelor desfasurate la SH Rm Valcea, Hidroserv Curtea de Arges si Executiv SC Hidroelectrica SA nu s-au dispus masuri similare pentru recuperarea prejudiciilor constatate in Rapoartele de control respective?
De exemplu la pag 213 din Planul de reorganizare nr. 1960/11.06.2013 a debitoarei Hidroelectrica, Administratorul Judiciar EuroInsol afirma ca SC Hidroelectrica SA ar fi fost pagubita cu 5.166.853 lei daca s-ar fi executat pana la capat contractul de implementare a retelei de fibra optica la SH Rm Valcea.
Ceea ce insa nu spune Administratorul Judiciar EuroInsol, este faptul ca SC Hidroelectrica SA, daca totusi putem crede ca prejudiciul a fost corect estimat de un inginer chimist, doi electrotehnicieni si un inginer mecanic care au propus o noua solutie tehnica(!!!) de realizare a lucrarii de mai sus(ceea ce evident e o aberatie fiindca membrii echipei de control n-aveau nici calificari si nici realizari profesionale in domeniul controlat, cel al telecomunicatiilor prin fibra optica), este faptul ca deja se produsese pagubirea SC Hidroelectrica SA prin platile catre Romsys a partii deja executate la preturi umflate, atat din punct de vedere al solutiei tehnice inutil de costisitor aleasa prin proiectul tehnic cat si prin preturile umflate ale produselor achizitionate si puse in opera.