Alina Mungiu-Pippidi

Vă mai bateți multe cuie în talpă, români deștepți ce sunteți?

Plouă cu invitații la discutarea „situației explozive” din România. Departamentul de stat. Institutul Cultural al Diplomației din Berlin. Unii din Londra care se preocupă de viitoarea președinție a UE din care ei tocmai ies – nu că i-ar preocupa realmente, dar aoleo!, ajunge la români, ai căror diplomați sunt inepți, ai căror liderii sunt hoți (au furat lacuri, hoteluri, case, alegeri, etc), mai au și țigani (care nu stau acasă la ei) și așa mai departe.

Harta acestor discuții e vagă și nu arată decît unde au agitatorii români cunoștințe pe care le conving să organizeze ceva.

Organizatorii fac ce pot să fie obiectivi. În primul rînd mă invită pe mine, sau pe alții ca mine.

Vezi, însă, că eu nu mă duc. Dacă îmi asum acasă bombardarea cu rahat, principala producție zilele astea a unei opoziții care se remarcă mai ales prin producția de trolli (activiști care scriu pe Internet M…, Scroafa, Dar-ar pesta porcină în voi și alte asemenea „banalități”) e pentru că acasă lumea are nevoie și de o voce altfel. M-aș bucura să fie mai multe, dar nu toți oamenii cu gîndire normală au forța, curajul și accesul la mass media, așa încît – ce să-i faci – acasă trebuie să fac ce am mai făcut, să arăt ce e normal, un act de mare disidență la români, ieri ca și azi.

Dar la mahalaua asta externă eu nu particip. Pentru că e dăunătoare indiferent ce spunem sau cine merge acolo, nu e decît o formă de a sabota barca noastră comună (mai ales a voastră, că eu nu am nevoie de o poziție oficială ca să colind lumea pe invitațiile altora, să consult pentru guverne de pe toate continentele, să fac săli pline la lansările cărților mele la Harvard, ca și la Kiev sau în Mexico City). Am însă nevoie de o țară a mea despre care să pot marginal măcar vorbi de bine, să spun (ceea ce corespunde adevărului): Da, diplomația noastră are mulți piloși, dar e per ansamblu profesionistă, se va descurca cu președinția UE. Da, liderii noștri sunt cam profitori din natură, cam traseiști și cam mărginiți, dar dacă nu îi intrebi cîte case și iazuri au sunt urbani, pro-europeni, ospitalieri chiar și se vor descurca cu președinția UE.

Dar sunteți corupți. Da, așa e! Mie-mi spuneți? Dar suntem mai puțin ipocriți decît occidentalii, și suntem mai puțini corupți decît am fost – iată că Bulgaria și Croația au trecut în urma noastră pe fapte (ce să mai spun de Eurobarometru, unde mita a căzut mult sub 10 la sută). Croația a intrat în UE cu probleme similare nouă, dar fără MCV (numai Monica M. s-a agitat să-i încalțe). De ce? Pentru că și-au cunoscut interesul și au opus un front unit cînd a venit vorba de asta, și cum nemții au o slăbiciune pentru ei (chestie de alianță în al doilea război mondial) au reușit. Bulgaria nu a băgat nici un oficial în pușcărie, nu ca noi – optsprezece miniștri, și președinția lor UE a fost un success. Borisov, un fost bodyguard, a vorbit bulgărește cu translator și nu a zis nimeni în Europa că e dobitoc, nu știe nici o limbă, și bulgara lui e precară, etc. Puteți citi pagina lor de încheiere, completă cu documentar și listă de realizări, aici.

Ce mă enervează în invitațiile pe care le primesc zilele astea e referința la președinția voastră europeană (nu e a mea, am declinat orice rol în ea, ce să fac, predau primăvara viitoare, și am oricum treburile mele), punerea ei în discuție. Vor fi capabili românii? Ei? Ca și la kompromatul plătit tot de ani noștri la Corina Crețu în 2016, cînd unii erau așa de psihopați încît credeau că poate fi debarcat un comisar în funcție ca să fie pus Dacian după ce pleacă de la guvernare.

Corina e vreun geniu? Lasă, nu-mi răspundeți. Dar pînă la urmă s-a descurcat. Aud că s-a descurcat chiar onorabil. Nu ne-am făcut degeaba de rîs?

Și voi o să vă descurcați. Dacă cooperați, dacă vă aduceți aminte că sunteți în Europa pentru că un corupt, dar unul deștept, Hrebenciuc, a instrumentalizat o unire a tuturor partidelor în jurul integrării (Snagov 1996 și mai departe), alți pesediști au preluat negocierile de la CDR și au spus la Bruxelles că ne ținem toate angajamentele, nu s-a schimbat nimic în anul 2000 , și tot așa. În loc să încercați să trîntiți guvernul lună după lună pînă în ianuarie sau să cereți chiar voi la cancelariile europene să va ia președinția, cooperați la ea! E mai productiv decît bătaia cu jandarmii sau organizat ziua și diversiunea, sau acuzat că forțe străine finanțează manifestații. Ce, sunteți copii? Ce forțe străine, și ce mai e străin în Europa unită? Dacă tatăl lui Tianu Burduja, celebru bancher din cercul unei bănci securiste la al cărei decont am plătit cu toții și rezident pe Coasta de Azur, îi dă bani lui fiu-su, și el ajută pe unul cu o rulotă din Piața Victoriei, asta e finanțare din exterior? Dacă Polițeanu ia bani de pe la vreo fundație europeană liberală din București, asta e finanțare din exterior? Nu aveți ce face? Spun încă o dată, pentru cine nu e surd: marile ONG-uri românești, acelea vechi la a căror naștere fundația Soros a contribuit (mai mult acum 15-20 de ani, dar nu numai), adică SAR, APADOR, CRJ nu sunt cele care organizează manifestațiile astea. Nu există granturi Soros pentru vreo manifestație de la București și nici unul din grupurile lui Polițeanu nu are bani de la Soros, deși au încercat să capete (fără succes, deocamdată). Zău, trebuie să vă dea omul explicații, și la unii și la alții, la nivel de grădiniță.

Nu Soros vă sapă și nu e dușmanul vostru, și nici Putin nu se ocupă momentan, că nu are de ce, prea îi faceți voi treaba. O țară europeană care se bate singură în piept și strigă „Suntem mai răi ca bulgarii, luați-ne președinția UE!” nu are nevoie de dușmani din exterior.

Își este sieși cel mai rău dușman.

Philadelphia, 12 septembrie 2018


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

48 thoughts on “Vă mai bateți multe cuie în talpă, români deștepți ce sunteți?

  1. Preda mihai

    Da dna , e bine sa fim uniți in țeluri comune în jurul reprezentantilor nostri . Dar , cred , ca ar fi mai bun îndemnul de a primi reprezentanți ( guvernanti) capabili , nu unii care nu stiu sa citească corect ce le au scris consilierii , sa lege 2 cuvinte , iar când le ies cuvintele , ideia dă fie creața ! Cum poate Andrusca sa conduca o sedinta ? Sau Dancila sa impuna strategii pt Eu ?

    Reply
    • Dumitru

      Cu un asemenea discurs nu sunteti cu nimic diferit de nostalgicii ceausisti. Si ei tot asta vor : nefiind in stare sa se organizeze si sa voteze, ar vrea inapoi un „tatuc”. Care sa spuna autoritar cine e bun si cine nu e. Ce sa vezi, democratia nu interzice agramatilor sa aleaga si sa fie alesi, tot asa cum nu o interzice incultilor politic.

      Reply
  2. marian

    30 de zile, atat ne mai jucam prin UE. La turci a fost mai intai lovitura de stat, romanii au inceput cu statul paralel.

    Reply
    • gabriel radeanu

      Nici o paguba.Turcia are una dintre cele mai mare cresteri sustinute a Pib-ului in ultimul deceniu de pe planeta, si una dintre cele mai bune armate de prin partea asta a globului…dupa Rusia,binenteles.

      Reply
      • marian.a

        Wooow am citit-o si pe asta; aici un comentariu al autoarei ar fi de dorit.
        Da, UE si SUA au investit mult in Turcia.
        Chestia cu drepturile omului si tortura ma deranjeaza cel mai tare, mai mult decat criza economica actuala de acolo, iar eu am amintiri foarte neplacute despre comunismul „de penurie” romanesc- asta vom sti si vom putea sa facem daca redevenim „suverani” si ‘independenti”.
        Imi schimb „numele” deoarece mai este un „marian” pe aici

        Reply
  3. Andrei

    Cu tot respectul cred ca acele cuie in talpa la care va referiti sunt batute din directia Teleorman si Moldova, ministrul / notarul prin legi inca de „votat”/ taticul cu plod de aranjat Toader fiind la acelasi nivel ca si ministrul de trista amintire Chiuariu. Si cu voia dumneavoastra, ultima de pe lista, marea noastra deziluzie…tot din Moldova.
    Cat despre coruptia altora, trebuie sa si-o rezolve ei si trebuie sa ne fie un exemplu de asa nu! Nu trebuie sa ramanem corupti asteptand sa si-o rezolve ei. Si nu mai dati exeplu Italia, pentru ca traitor in ambele vad foarte bine cum se modifica legi cu dedicatie in Romania, cum conflictul de interese al lui Toader nu conteaza, in timp ce in Italia Berlusconi a fost condamnat pentru o Irinuca la limita maturitatii, neffind cu nimic mai imoral, dar a stiut cand sa se faca deoparte pentru binele Italiei. Pentru a nu mai vorbi de magistratii morti in lupta impotriva mafiei. Si in Sicilia nu am vrut sa stau ca era prea ca in Romania!!! Dar restul Italiei e cu totul altceva. Lega a ramas fara bani, practic in imposibilitatea sa functioneze, Miscarea 5 stele e foarte legata la „Roma de mijloc”, chiar daca incapabila lor primarita isi va da fostii in judecata, ca sa salveze aparentele. Ca sa nu mai vorbim de sfarsitul unei republici istorice, cu presedintele condamnat si mort in exil. Watergate e de notorietate si niciunde presa si televiziunile nu sunt toate in mana fostilor securisti, dezinformand in stil mare. Pardon, excluzand Rusia, care ii si lauda pe unii in Sputnik. Dar nu cred ca e directia noastra…Asa ca mai avem tare mult pana departe!

    Reply
  4. Radu Dan Radacina

    Stimata Doamna,

    am urmarit cu interes schimbarea „cursului” Dvs. oratoric, de la educativ-rational la agresiv-dezinformant.
    Sincer sa fiu, nu inteleg cum o persoana educata si informata ca Dvs. ajunge sa scrie articole precum cel de mai sus.
    Cateva comentarii personale:
    1) La fel ca si Dvs. si eu calatoresc prin lume la invitatia diverselor entitati politice si economice din diverse tari. Doar ca eu las in urma mea dupa ce plec cate un obiectiv real construit si conceput de o echipa din care am onoarea sa fac si eu parte. Si nu ma laud cu asta, precum o faceti aici Dvs. cam fara finete, as zice. Ca sunteti invitata sa conduceti lumea, cinste Dvs. insa nu cred ca intereseaza pe cineva in afara de Dvs.
    2) Prietena Dvs. Corina Cretu s-a schimbat doar in ultimele luni, cand a vazut cum bate vantul. Ca sa va reimprospatati memoria incarcata cu cursuri, faceti o retrospectiva a opiniilor si interventiilor ei la PE. Apoi reveniti…sfatul meu insa e sa renuntati la prietenia cu dansa.
    3) Nu infractorul Hrebenciuc (de loc destept, doamna, ci doar smecher…) a instrumentat intrarea Romaniei in UE, ci UE insasi ne-a primit cam cu forta si stramband din nas; de ce ? Va dau cateva zile sa va documentati.
    In rest, aveti dreptate cu romanii, iar modul in care va insulta este degradant pentru intregul popor, nu doar pentru cei ce o fac direct.
    Totusi, articolul este un rateu, va sfatuiesc sa pastrati subiectele, sunt i.O. insa schimbati exprimarea si stilul, ca suna cam „a la Valcov”.

    Cu stima (vedeti, eu inca va admir)
    ing. Radu Dan Radacina
    Düsseldorf (nu e in Romania)

    Reply
  5. teo

    Ehee…sunteti ,,roman curat” doamna draga, dupa ce ati batut si dumneavoastra un piron in talpa diasporei ,piron care ,,ajuta” acum diaspora sa ,,lumpegeasca” mai bine, contemplati cu amaraciune urmarile.

    Reply
  6. Bogdan Adascalului

    Doamna Mungiu, bună seara!
    Articolul ăsta e din seria „decât mic și prost, mai bine mare și deștept!”. E foarte greu să faci pseudo-truismul ăsta să funcționeze.
    In ultima vreme sfaturile dumneavoastră, cam contondente in formulare, dar punctual relevante, nu se lipesc. Și e ușor să dai vina pe „elevi”, dar comunicarea implică emițător, date, cod și receptor.
    Cum nu o să se lipească nici sfatul meu, de a vă domoli vanitatea. Și nu contează că intenția dumneavoastră „nu are nimic vanitos in ea”, ci contează ce se vede. Că de aia avem burice la dește, să vorbim!
    Seară bună!
    Bogdan Adascalului

    Reply
    • Cinicul

      Era sa scriu si eu un mesaj despre vanitatea doamnei AMP.
      M-a frapat fraza „că eu nu am nevoie de o poziție oficială ca să colind lumea pe invitațiile altora, să consult pentru guverne de pe toate continentele, să fac săli pline la lansările cărților mele la Harvard, ca și la Kiev sau în Mexico City). ”
      N-oi fi avand eu un doctorat in politologie sau administratie publica, dar citindu-i cartile (si le-am comandat mai pe toate de la Carturesti) nu mi s-a parut ca sunt niste lucrari de asa mare impact.

      Cat despre articolul in sine cred ca doamna AMP are dreptate ca nu trebuie militat pentru pierderea unei oportunitati de a pune Romania in prim plan.
      Comparatia cu prim ministrul bulgar este insa tendentioasa, doamna Dancila nu doar ca nu stie engleza, franceza, sau chiar romana, dar nu se pricepe la mai nimic. Mai mult nu cred ca prim ministrul bulgar era un simplu manechin manevrat din culise de niste papusari. Era fondatorul uni partid politic si s-a ridicat prin calitatile personale (plus defectele asociate).
      Diminuarea lui Borisov (un bodyguard!) este de asemnea f tendentioasa, acesta avea in spate o cariera de ministru de interne, cu succese clare dovedite in lupta cu mafia bulgareasca, de primar la Sofiei, etc.
      Nu cred de asemnea ca G Soros are vreun amestec in protestele din Romania, dar stiu insa ca a finantat campania anti-Brexit. N-am inteles de ce a simtit nevoia sa faca aceasta finantare intr-o tara cu o democratie mai avansata decat cea din USA. Tare m-ar interesa punctul de vedere la doamnei AMP.

      Reply
  7. marius

    Am inteles concluzia : prostilor de romani, credeti ca mie-mi va scadea nivelul de trai, eu voi preda la anul , deja am contract , in strainatate ! Aia stiu cine si de ce sunt in stare.

    Nu am inteles care este calea , ceva intre capul plecat sabia nu-l taie si mai bine gresesti cu partidul decat impotriva lui ? Sau morala e sa lasam coruptii nostrii sa arate ca sunt la fel de buni ca cei ai croatilor sau bulgarilor, zvarcolirile noastre de justitie sub toate formele si dreptate sociala pot astepta pana se privatizeaza Romania pe partid , si asta-i unic , nu de alta dar la umbra sfaturilor dvs, stimata doamna Pippidi, nu a crescut nici macar o opozitie decenta la un Partid care Sfideaza Democratia ! Si ne intrbam de ce au aparut Garda si Legionarii cu Regele si Partidele istorice? Tragica istorie ne asteapta…

    Reply
    • gabriel radeanu

      Modalitatea cea mai eficienta,mai onesta si mai directa este s-a infiintati Partidul Anticoruptiei,sa intrati in Parlamentul Romaniei ,si abia atunci sa-i bagati pe toti la puscarie.Si lasati democratia dracului in pace,pentru ca oricum nu dati doi bani pe ea,pentru ca daca toti revoltatii de azi ar fi fost la vot,…era Kovesi la putere si SRI-ul la butoane!

      Reply
  8. Andrei

    Adica un fel de: ….fa-te frate cu dracu pana treci puntea….sau ar merge si…..capul plecat sabia nu-l taie…. Sau sa ne mai uitam si-n alta parte atunci cand vedem un hot in plina actiune.Pai cum vine asta doamna? In numele „interesului national” sa-i lasam sa mai fure si ei putin,sa-si aranjeze viitorul copiilor si noi sa platim la nesfarsit factura? Ee uite aiasta nu se poate…..

    Reply
    • gabriel radeanu

      Pe cine-ai vazut tu ca fura,mai vigilentule?Ai preluat si tu un vers din refrenul la moda,si gata…ne dam revolutionari!

      Reply
  9. CMC

    Nici Bulgaria, nici Croatia nu au resurse naturale ca sa fie cineva interesat sa le jecmaneasca prin santaj politic.
    Si Olanda si Austria ne bombardeaza cu acuze, doar-doar isi iau tainul.
    Ca tara este tarata in mizerie, nu cumva e si (sau mai ales) o problema a serviciilor? Nu-i mai bine sa le desfiintam si sa il rugam pe Soros sa se ocupe de securitatea Romaniei. Iesim toti in castig. Nici noi nu mai aruncam bani degeaba pe servicii, si nici Soros.
    Nu de alta, dar despre jaful lui Burduja si implicarea politica a fondurilor jefuite aflam de la dumneavostra, nu de la cei platiti pentru asta.
    S-au trezit asa, dintr-odata europarlamentarii romani sa ceara ostracizarea Romaniei in Parlamentul European? Ca toti stim ca europarlementarii sunt sau rude de politicieni sau securisti sau ambele.
    Au serviciile dosarele pentru toti romanii si daca ca au calatorit cu bilet dublu compostat (si le scot sa-i denigreze cand le convine), dar nu au dosarele complete ale europarlamentarilor antiromani?
    Nu stiu serviciile cum a disparut teza de doctorat a lui Coldea de la Biblioteca Nationala?
    Nu se poate intelege cum de marii „democrati” europeni se prefac ca nu vad securistii si securismul din Romania, doar pentru ca securistii sunt cei care le canta in struna.

    Reply
  10. CMC

    Aflam acum ca organizatorii miscarilor de daramare a guvernului erau stimulati cu droguri? Nu cred ca serviciile nu stiau asta inainte de protest. Ca e sigur ca au infiltrat miscarea #rezist. E sau nu Oreste – formator de opinie – cumparator si consumator de droguri?
    https://www.luju.ro/dezvaluiri/anchete/joint-rezist-noi-inregistrari-devastatoare-ale-fostului-membru-rezist-despre-consumul-de-marijuana-din-casele-conspirative-ale-activistilor-de-profesie-din-bucuresti-si-sibiu-jandarmeria-romana-a-depus-la-diicot-plangere-pentru-atentat-la-ordinea-constitu
    https://www.libertatea.ro/ultima-ora/exclusiv-oreste-ar-fi-luat-de-aproximativ-o-mie-de-euro-la-o-tranzactie-surse-2327703
    Ce parere au serviciile despre aparitia dintr-odata si in mai multe ziare din strainatate a unor articole impotriva Romaniei si a altora de sprijinire a lui Kovesi? Chiar asa s-au trezit ziaristi din diverse tari sa scrie negativ despre Romania, ca la comanda? Si SIE nu stie nimic despre asta?

    Reply
  11. Cri

    Dincolo de acel „”laudatio”” de sine cu care se autogratuleaza d-na Mungiu in prima parte a articolului ( si care putea lipsi – un pic de modestie nu face rau nimanui ), pe fond distinsa doamna are perfecta dreptate: spalatul rufelor in public pare sa fie una dintre indeletnicirile preferate ale unor politicieni romani.
    De la Monica Macovei la Traian Basescu si Klaus Johannis, acesti politicieni meschini, egoisti si limitati spiritual si intelectual, nu pricep ca vaicarelile si paraciunile facute de ei pe la ambasadele si oficialii UE nu fac decat sa ne atraga dispretul liderilor UE, nicidecum sprijinul extern pentru rafuielile lor politice de tip mafiot.
    Este de noaptea mintii ca liderul celui mai mare partid de opozitie din Romania poate sa comita o asemenea delatiune cretinoida precum cea despre asa-zisa „inalta tradare” a premierului.
    Si tot de noaptea mintii este faptul ca Procuratura isi poate pierde timpul cu „”analizarea”” acestei aberatii in loc sa se ocupe de infractiunile reale.

    Reply
  12. Dan_Bruma

    Pai daca nu ar fi invitatiile astea la discutarea situatiei „explozive” din Romania, daca nu ar fi Rute antiSchengen, daca diaspora nu ar manifesta de cateva ori pe an, daca USR nu si-ar pune masti antipesta porcina in Parlament, care ar fi opozitia in Romania? Pai opozitia ar fi egala cu ZERO. Ca in Rusia, Ungaria si Turcia.

    Reply
  13. Michael Gobbel

    Stimata Doamna , greseala este a Uniunii Europene ! Romania nu a fost pregatita sa intre la momemtul respectiv in UE ! acum se pare ca este ca si scroafa care s- a urcat in copac ! nu ! Romania nu merita Presedentia UE ! Cat priveste patriotismul Dvoastra ( este prea colorat spus ca vreti o tara a Dvoastra ! De ce nu ? Ati putea sa o aveti daca va limitati sansele sa publicati numai in Ronania Dvoastra !! Imi spun parerea nu din frustare ( nu am furat in Romania , am muncit din greu in Germania ( de la spalat WC pana la dus ziare ( in paranteza , va informez ca nu fac parte din ” lumpanul ” Germaniei sau al Romaniei , am studiat in Romania in anii 1980-1984 la ASE , sunt in Germanua din 1990 , am vrut sa fac ceva pentru ” tara mea ” – daca imi dati voie sa impartim tara impreuna , Dna Pippidi , am investit – o groapa insalubra la Calimanesti – Caciulata in anii 1993-2000 pentru a face ceva util pentru tara mea , iar acum de investitia mea se bucura un fost securist , Catrinoiu Ionel !!!

    Reply
  14. Dan

    Doamna,

    Desi v-am retras prezumtia de buna credinta, nu am hotarat inca sa v-o acord pe cea de rea credinta. De aceea va scriu.
    Ceea ce poate nu vedeti dumneavoastra de la Berlin sau Philadelphia e exasperarea. Si inca una mare. Tara s-a golit. La propriu! 20% din populatia activa! Citeam azi ca vreo 160000 de copii romani sunt elevi in Italia. 160000 de bunici nu-si insenineaza zilele in preajma nepotilor. In schimb il au pe Gadea.
    Ma tem ca dumneavoastra nu intelegeti dimensiunea exasperarii noastre. Oameni la care ma astept cel mai putin imi spun ca si-au pierdut speranta si isi exprima regretul ca nu au plecat cand au avut ocazia.
    Dumneavoastra gresiti cand invocati o lupta oarba si surda pentru ca nu intelegeti ca s-a trecut de faza dezamagirii, frustrarii, furiei si s-a ajuns in faza in care toata lumea rade. S-au terminat argumentele, daca, cum, pro, contra. Radem toti hahaha.

    Cu respect,
    Dan

    Reply
    • Cristi C

      Da, iar acele 3 milioane și ceva de români au plecat începând cu anii 2000, mai ales după 2007. Nu are nicio legătură cu disperarea opoziției din ultimii doi ani. De ce acționezi cu nerușinare și politizezi emigrația? Românii au plecat din țară și în 1996-2000 dar și în 2009-2016 când puterea absolută a fost la tabăra non-PSD (la CDR sau PDL/PNL).
      N-am văzut absolut niciun program de guvernare la PNL sau USR. Iar românii pleacă din cauza salariilor mici.

      Reply
    • gabriel radeanu

      Sunt printre cei care au ajuns la exasperare acum vreo zece ani.Am emigrat ca sa aflu cum este si disperarea, si apoi m-am potolit.Dupa aceea mi-a mers bine.Singurul lucru care l-am schimbat a fost atitudinea.Renuntati la vaicareala,fiti voi schimbarea si totul se va lumina.Daca asteptam sa se schimbe ceilalti sau societatea,inseamna ca nu suntem suficienti de disperati!

      Reply
  15. ioan

    Solutii? Ca privind de „sus”, ce prosti sunt cei care nu sunt patrioti si nu mai rabda scoli fara WC, spitale fara doctori si medicamente, ard in constructii ilegale, mor pe reteaua rutiera dezastruoasa care oricum costa de 10 ori mai mult decat in alte parti ….. Oare asa-i si-n tarile date exemplu? Pana unde poate merge compromisul : fura dar mai si face cate ceva? „Coruptia nu ucide!” Uite ca ucide chiar direct: Colectiv, dezinfectantii, cat pe ce si in blocul care a ars de curand, …. ca despre conditii mizere care conduc catre acelasi rezultat dar mai temporizat sa nu mai vorbim. Un corrupt destept da cu usurinta un million din cele 10 furate, nu-i pasa daca noi prostii murim in UE sau in CIS, ii pasa doar cum poate fura mai mult si scapa , oricum el si ai sai vor trai bine mersi in vreo tara exotica , poate pe o insula prorie…
    Deci solutii asteptam de la cei destepti !

    Reply
  16. marian

    Unde greseste profund AMP?! As spune ca, filosofic: conceptia ei despre lume si viata este despre cei care iau nota 5 si reclama dreptul sa ceara note de zece. Sau cer sa li se dea tutoror subiecte f simple pentru ca toti sa obtina 10. Ca urmare, o Romanie unita nu se poate uni in jurul celor de nota 5. Pana cand, AMP nu va depasi acest blocaj „meritocratic”ma tem ca Romania nu va progresa. Cam ca in educatie, va functiona regresia iar cei cu note de zece vor prefera ori sa plece ori vor accepta pasivii ca si un 5 e o nota! Iar solutia este sa atragi atentia ca a lua un 5 inseamna pur si simplu ca esti de 5.
    Din acest motiv, teoriile dezvoltate de AMP produc un rau mult mai mare decat lipsa acelor „‘calitati”‘ de tip pesedist (da, pesedul a devenit adjectiv!) la opozitie – pentru ca LEGITIMEAZA prostia. AMP face cursuri ”didactice” doar cu opozitia si deloc cu pesedeuletc. De alte ideosincrazii, din motive pur etice nici nu mai pomenesc.

    Sa nu aud argumentul ei ca, ceid e 10 trebuie sa astepte in mod natural, evolutionist, ca cei de 5 sa se destepte!
    Niciunde in lumea asta, progresul nu a aparut din senin. toti profitorii de astazi din Ro vor mentinerea statusqoului. A afirmat si AMP cand a vorbit de universitarii romani care pe salarii grase nu produc nimic pentru ca sunt multi dintre ei de 5. Ce resort intim i-ar activa pe acestia?!

    Reply
    • gabriel radeanu

      Meritocratia si tehnocratia nu exista nicaieri in lume.Toate statele din lumea libera au ca principiu de putere DEMOCRATIA.Asa ca notarea si alte artificii de impunere a politicilor,sunt „scurtaturi”,sunt smecherii,nascute din infatuare si autosuficienta,si pot naste forme discretionare de arbitraj moral.Logica dumneavoastra duce direct la hegemonia generalizata in societate pe baza de IQ,care este extrem de discriminatorie.In rest, e treaba fiecaruia ce greseste „profund” sau ce concept despre lume si viata imbratiseaza!Multimea asta de prosti,pe care o dispretuiti,este de fapt fundamentul continuitatii si previzibilului social,sunt aceeasi resemnati care vor accepta sa fie condusi de” justitiarii” pe care ii doriti la putere. Nu stiu cat de satisfacut veti fi dumneavoastra!

      Reply
      • marian

        Stimate domn, logica simplista pe care ati extras-o din (ne)cuvintele mele are totusi o hiba mare: exista situatii in care majoritatea poate gresi fundamental’ vezi ascensiunea lui Hitler ca cel mai evident exemplu. Apoi, daca s-ar fi organizat un referendum (curat) prin 1967 sau 1977 etc , sunt convins ca peste 50% din populatia Romaniei s-ar fi opus capitalismului. Si putem gasi si alte exemple prin care o majoritate poate lua decizii gresite (nimeni nu ii contesta legitimitatea-dar in schimb ii putem contesta „rationaliateat deciziei – sau mai simplu spus prostia ei.
        Ca atare, intotdeauna va exista o minoritate care va trage semnale de alarma. este datoria ei sa o faca (chiar daca unii o pot numi, in buna logica comuniSta-una elitista,etc).
        Sigur, tine in final de capacitatea dvs de a va plasa in tabara celor care vor sa indrepte lucruri, chiar daca nu sunt o majoritate. Pentru ca atat dvs cat si AMP ar fi spus la referendumul din 67 etc ca , asta e vointa romanilor, respecati-o. Istoric, au avut dreptate cei care au plecat in anii de deschidere din tara, stiind ca , fundamentul unui regim comunsit nu poate fi decat unul putred.
        Sunt surprins ca nu intelegeti nuantele, dar imi explic ca probabil sunteti cu trup si suflet in tabara cealalata , cea care domina Romania de prin 1945 incoace.

        Reply
  17. eduard

    Este tot mai evidenta intoarcere la atmosfera anilor ’90. Eu, unul, nu as mai vrea sa o mai simt pe pielea mea. Exemplific: protestatarii sunt platiti din afara, se manifesta violent, pun in pericol ordinea constitutionala si, mai nou, au case conspirative in care consuma droguri. Din lipsa de mineri au fost chemati jandarmii.
    Primarii au din nou tupeul de altadata, se simt protejati si intangibili, coruptia va creste iar, transparenta administratiei e din nou istorie.
    Nivelul e mai jos chiar: daca ne gandim ca in 90 era de neconceput sa ai un Vadim in guvern, acum avem cel putin vreo 2.
    Si ei au prostii si coruptii lor, asadar am putea fi mai indulgenti cu ai nostri, asta inteleg eu ca sugerati.
    Sa ne spalam rufele acasa, sa nu ne plangem la UE, la comisia de la Venetia… ca ne facem singuri rau? Abordarea asta e specifica dlui Dragnea si colegilor dumnealui si se numeste ascunderea gunoiului sub pres.
    Apreciati ca macar nu suntem la fel de ipocriti ca vesticii, o fi, eu nu cred, dar a te face ca nu vezi mizeria de dragul linistii e o ipocrizie si nu a fost, nu este si nu va fi niciodata solutia adecvata.
    Remarc o oarecare insistenta cu care ne impartasiti succesele dumneavoastra profesionale: permiteti-mi sa va asigur de respectul meu pentru activitatea si performantele dumneavostra, dar va marturisesc ca nu pot sa imi alung un oarecare gust amar daca nu veti gasi o abordare diferita prin care sa va faceti cunoscuta aprecierea de care va bucurati.
    in sfarsit, ca tot am vorbit si de ipocrizie, cu mii de scuze, cam aici as incadra si pretentia dumneavoastra de relativa detasare de la probleme noastre interne, in conditiile in care afirmati ca vestul va e suficient. In ultimul timp eu remarc o prezenta tot mai mare a dumneavoastra in spatiul public romanesc, cu o anumita abordare, care sugereaza mai degraba opusul unei detasari.
    Va rog sa imi intelegeti mesajul ca pe o opinie diferita, iar nu o adversitate fata de persoana dumneavoastra. in ciuda aparentelor, sunt un admirator al muncii dumneavoastra in folosul societatii romanesti, pentru care va multumesc si va raman indatorat.
    Cu deosebita stima,
    Eduard Pavel

    Reply
    • gabriel radeanu

      S-ar parea ca manifestati un oarecare orgoliu ,echilibru si puncte de vedere personale bine definite.Aceiasi atitudine o recomanda AMP tuturor romanilor,sa reziste trendului cotidian mocirlos,sa manifeste un dram de mandrie patriotica si sa se gandeasca la faptul,ca in definitiv…cui folosesc toate astea?

      Reply
  18. Kross cel drept

    Felicitari !!!Un articol,ca si altele scrise in ultimul timp,care arata adevarul gol golut despre comportamentul unora care vor puterea.Pacat de tara asta.

    Reply
  19. mihai mihai

    Da, ce dreptate aveti. Daca cei care ne reprezinta, in strainatate, ar spune: in Romania nu sunt toate locrurile in regula, dar facem tot ce putem sa sa le aducem pe fagasul normal, asa ca nu va mai bagati „nasul in treburile altora”.

    Reply
  20. Ciobanul Bucur

    Eu inteleg ca d-na AMP vrea asa:
    – e adevarat, mafiotii pesedisti fura din averea publica, dar cu masura, cu o limita, ca in Bulgaria, nu atat de mult incat sa ne saraceasca de tot. In schimb, chiar cu una ca Vasilica la sefia Guvernului, ei sunt in masura sa ne conduca, ba chiar si sa ne reprezinte la presedintia UE anul viitor, cum au facut si bulgaroii. Important este sa avem stabilitate. Asta e important: STABILITETE! Chiar si cu niste mafioti la Putere, chiar si cu Vasilica la sefia Guvernului, dar sa avem STABILITATE.

    Reply
  21. vasile daniciuc

    Expresii ca :suntem mai putin corupti decat am fost,bulgarii nu au bagat la puscarie oficiali ,nu s-au furat hoteluri, fac sali pline in toata lumea la lansarea cartilor mele, Hrebenciuc este corupt dar este destept ,etc. arata luciditatea autoarei articolului. Este un amestec de mahala cu rautate.

    Reply
  22. Dan Culcer

    În atenția Alinei Mungiu-Pippidi
    Dacă tot discutăm despre finanțări externe, scrieți=ne dacă Soros a finanțat după 1990 manifestații de piață sau de stradă în România sau Ucraina, de pildă. Și cu ce scop?
    Colegiale salutări ziaristice.

    Reply
  23. AlinaMP

    @Culcer. In Romania nu a finantat Soros nici un fel de demonstratii. Cele de la Rosia Montana nu le finanta nimeni, dar erau ONguri cu granturi pe ecologie, fiindca aveau acele granturi (prin schemele de contributie la piata comuna elvetiene, de exemplu) ca isi permiteau sa demonstreze voluntar. Oamenii de azi demonstreaza si ei voluntar (pe lange partidele care sunt acolo), ca din cota noastra unica s-a creat o clasa mijlocie cu venituri bune in IT si peste tot. In rest, da, in Macedonia sub Gruevski, Serbia sub Milosevic si Ucraina sub Ianukovici s-au finantat ONGuri care faceau opozitie si care au facut demonstratii. Sunt carti scrise despre asta, cum a fost dat jos Milosevic de societatea civila. de ce nu finantare externa? Pentru ca in societati materialiste si necivice, ca a noastra, lumea nu investeste in societatea sa civila….

    Reply
  24. Teo

    Dragi romani, implicati-va politic daca puteti sau macar oferiti-va voluntari pentru partidele si miscarile politice pe care le simpatizati. Si/sau donati organizatiilor in care credeti, indiferent de sume. Toate conteaza si toate se aduna. Nimic nu se poate schimba fara oameni, timp si bani. Faceti-o, e un moment bun pentru a incepe sa ne implicam mai mult, noi toti. E momentul pentru fiecare din noi sa facem pasi intr-o directie buna, nu-i lasati pe altii sa faca pasi intr-o directie gresita in timp ce voi ati stat si nu ati facut nimic.

    Reply
    • Victor

      Mihaita, cand spui vri’o treizeci de áni ca facem ‘tot ce putem’, si nu se vede nimic, este ca atunci cand taica-tu i-ti promite luni la rand ca maine i-ti va aduce bomboane iar el de fiecare data vine fara si pe deasupra beat…

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *