Securiștii din sufletele noastre

În sfârșit, serviciile secrete  au o țară – și-au luat țara înapoi. Și nu oricum, ci prin lege. Mai exact, printr-o ordonanță de urgență prin care SRI primește competențe de organ de cercetare penală specială. Astfel, la 27 de ani de la căderea comunismului, România, prin Guvernul Cioloș, reușește performanța de  a reînvia un soi  de direcție a VI-a, de anchete penale, a Securității – conform ordonanței, în cadrul SRI se organizează o subunitate specializată în care îşi desfășoară activitatea ofițerii care au calitatea de organe de cercetare penală specială. Ordonanța  modifică, astfel, Legea de funcționare a SRI, care prevedea în mod expres, prin articolul 13, că SRI nu poate efectua acte de cercetare penală. Ei bine, de acum încolo SRI poate face cercetare penală specială în cauze care privesc siguranța națională.

Dar ce anume înseamnă siguranță națională? Mai nou, cam totul ar putea fi o chestiune de securitate națională, atâta timp cât prevederile Codului Penal sunt suficient de vagi încât să permită interpretări.   Aflăm, prin gura unora precum generalul  SRI Dumitru Dumbravă sau a directorului SRI Eduard Hellvig că și anti-corupția e o chestiune de securitate națională, iar justiția e un câmp tactic pentru SRI,  deși  potrivit Codului Penal, Titlul X, printre infracțiunile contra securității naționale nu e menționată corupția. Și totuși,  SRI a recunoscut ca acționează ca o parte în procedurile judiciare, ceea ce este cu totul interzis de lege. Uniunea Națională a Judecătorilor din România a făcut  nenumărate eforturi pentru a elucida misterul implicării serviciilor în justiție, printre care și desecretizarea și publicarea tuturor hotărârilor CSAT din ultimii 15 ani care au vizat justiția. Previzibil, eforturile au fost în zadar.

Prin urmare, decizia 51/2016 a CCR, care a declarat neconstituționale  interceptările  făcute de SRI în dosare penale, era un moment bun să separăm într-un final, lucrurile  și să punem capăt  binomului DNA-SRI. Ordonanța ar fi trebuit să dea acces la infrastructura existentă a SRI – n.r. unor polițiști şi procurori, punct. În loc de asta, Ordonanța de urgență a venit să consfințească de jure vechea  practică a imixtiunii SRI în cercetările penale. Speranțele celor care se așteptau la un pas în direcția normalității au fost spulberate brutal, prin consacrarea legală a unei legături incestuoase. Separarea justiției penale de chestiunile de siguranță națională e o chestiune de sănătate a democrației și de separare a puterilor în stat, chiar dacă mulți au sărit, alarmist, să critice decizia Curții. Dacă unii mai au dubii cu privire la felul în care implicarea SRI a pervertit lupta anti-corupție, nu au decât să se întrebe de ce  cazuri, cum e Dosarul Ferma Băneasa, pentru care existau interceptări încă din 2007-2008 au ajuns pe masa DNA abia în 2015, după plecarea de la șefia SRI a lui George Maior, ale cărui bune relații cu Dan Andronic, unul din cei implicați în dosar, sunt de notorietate?  Sau, să se întrebe cum e posibil ca Elena Udrea să ajungă la DNA  fix după plecarea lui Maior, față de înlocuirea căruia se pronunțase critic și pe care Maior o avertizase personal cu privire la pozele de la Paris în care Udrea apărea cu șefa DIICOT, Bica? Exemplele pot continua. Dar pentru unii, ele nu vor fi niciodată convingătoare, pentru că așa cum au demonstrat ultimele zile, pentru foarte mulți, scopul scuză mijloacele.

Nu ne pasă cu ce mijloace luptăm împotriva corupției, chit că încălcăm drepturile omului sau comitem abuzuri, atâta timp cât suntem eficienți. Discuția despre drepturi e un lux teoretic, ne spune doamna Prună, în timp ce doamna Macovei argumentează că nivelul înalt de criminalitate scuză anumite încălcări ale drepturilor omului (aluzie la decizia CCR). Sumedenii de analiști și formatori de opinie s-au raliat acestor poziții, considerând că oportunitatea primează în fața principiilor, a legii fundamentale și a democrației. Care e diferența dintre acest tip de gândire și totalitarism? Niciuna, cred.

Și astfel ajungem la trista concluzie că după aproape 30 de ani de democrație, securistul din sufletele multora nu a murit. E viu, e acolo, chiar dacă folosește un vocabular nou și critică furibund comunismul. Dar reflexul totalitar, în care lupta cu dușmanul de clasă – în acest caz corupții – scuză mijloacele, nu a dispărut. Democrația e pentru ei o fantoșă, care le oferă șansa de a se exprima liber despre cum să tăiem azi un drept, mâine altul, și tot așa, fără să le pese că în lupta cu marele monstru – corupția, construiesc  un monstru și mai mare. Cei supărați pe decizia CCR au acuzat Curtea că face jocul Rusiei, căci așa e la noi, nu există nici un rău  pentru care să nu fie de vină rușii, ungurii sau Soros. Din păcate, modelul pe care ei îl apără și către care ne îndreptăm vertiginos este exact modelul Rusiei lui Putin  – acela al unor servicii secrete puternice, necontrolate de nimeni și care controlează tot. Dacă vi se pare exagerat, gândiți-vă doar că România are cel mai mare număr de agenți secreți dintre toate statele membre NATO (fiind depășită doar de SUA), că bugetul SRI are cea mai mare pondere în cheltuielile publice și că SRI e singurul serviciu militarizat, cu excepția Turciei. Un model în care drepturile  fundamentale sunt  considerate,  așa cum declară Prună și Macovei, un lux și trebuie sacrificate de dragul luptei cu dușmanii poporului. E un final de drum trist, cel în care descoperim securistul sub masca democratului, în care pretinșii democrați fac, de fapt, jocul totalitarismului.


Recomandări

7 thoughts on “Securiștii din sufletele noastre

  1. marian

    Excelent articol, felicitari. Sustin punctul dumneavoastra de vedere si propun ceva actiuni de protest impotriva acestei nemernicii inclusiv un protest in strada sustinut de organizatiile civice.

    Reply
  2. Pingback: SRI, dragostea mea! Sau: Cum vor invata ‘serviciile’ sa puna inapoi dopul la sticla de sampanie |

  3. marius racoti

    pai daca nu sunteti in stare sa va conduceti singuri, lasati ca va AJUTAM noi!!

    Reply
  4. paul

    aveti perfecta dreptate! cred ca se exagereaza mult cu prevenirea terorismului si cu lupta anticoruptie, incat s-a ajuns la punerea in discutie a respectarii drepturilor omului, ceea ce nu mai are nimic de a face cu democratia ci dimpotriva doar cu totalitarismul, miroase tot mai mult a stalinism, mai ales ca vedem tot mai multe abuzuri care sunt de regula sanctionate sever intr-un stat cu adevarat democratic!!

    Reply
  5. V3ckthor

    Coruptia a fost integrata in strategia de securitate nationala .deci cred ca SRI-ul ar trebui sa ajute la vanarea lor. Discutia care merita avuta legat de interceptari nu este daca coruptia este sau nu un atentat la siguranta nationala , ci care este definitia exacte a limitele si circumstantele cand aceasta supraveghiere poate fi folosita si cum SRI-ul trebuie sa fie controlat sa nu submineze el insusi siguranta nationala ..Altfel se ajunga la situatia in care eu sunt supraveghiat preventiv ca nu cumva altcineva sa nu fie corupt sau terorist

    Reply
    • Victoria Stoiciu

      Si sanatatea, si educatia, si demografia sunt incluse in Strategia de Aparare, dar OUG se refera stricto senso la definitia data sigurantei in Codul Penal. Acolo coruptia nu intra direct, decat prin interpretare. Doamne fereste sa se aplice prevederea OUG la tot ce e inclus in strategia de aparare,!!!

      Reply
  6. Pingback: NOUA “NORMALITATE”: STATUL POLITIENESC PUS IN SLUJBA CORPORATIILOR/ Securismul din sufletele noastre/ Transformarea SRI in organ de cercetare penala – CONTESTATA DE JUDECATORI | Cuvântul Ortodox

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *