Traim vremuri stresante. Intreaga viata a devenit o cursa contracronometru. La serviciu/scoala, acasa, la cumparaturi, la medic, sa platim facturi… Timpul parca s-a comprimat si nu vrea sa mai cuprinda tot ce avem de facut intr-o zi. Coplesiti de griji nu mai avem rabdare si disponibiliate sufleteasca sa observam oamenii din jurul nostru si problemele lor.
In goana noastra nebuna nu mai avem ragaz sa realizam ca prin actiunile noastre putem leza alte persoane, necunoscute chiar, si drepturile lor.
Candva si viata mea urma acelasi acelasi ritm nebun… Apoi am fost diagnosticata cu o afectiune invalidanta. Timpul parca s-a oprit pentru o clipa, apoi viata-mi a inceput sa urmeze un ritm necunoscut pana atunci, la fel de sovaitor ca si pasii mei.
In absenta unei infrastructuri accesibilizate sau accesibilizate necorespunzator, ies destul de rar din casa. Fiecare pas, fiecare metru parcurs presupune efort si durere. Nu mi-am dorit niciodata privilegii. Mi-as dori sa intorc timpul… Dar acest lucru nu e posibil. Asa ca iau viata asa cum e si incerc sa ma bucur de ea.
Petrica in urma cu opt ani, era ca voi toti. Avea un job, o familie si grijile obisnuite oricarei persoane sanatoase. Apoi dintr-odata parca viata ar fi vrut sa-l invete o alta lectie, necunoscuta pana atunci. A fost diagnosticat cu o afectiune circulatorie din cauza careia in scurt timp si-a pierdut un picior. Desi foloseste o proteza, mersul il oboseste si ii provoaca dureri.
Larisa si Antoneta au fost diagnosticate cu pareza spastica inca din copilarie, Daniela si Razvan au ramas cu sechele la nivelul membrelor in urma unor interventii chirurgicale, Ghita si-a pierdut un picior in urma unui accident si lista poate continua cu zeci de mii de nume din intreaga tara.
Persoane cu dizabilitati ce-si duc suferinta cu demnitate pe picioare, ajutati sau nu de carje, sau in fotoliu rulant.
Nu prea ne vedeti pe strada, prin marketuri, prin muzee sau sali de spectacole si de multe ori va intrebati de ce avem nevoie de locuri de parcare si alte facilitate daca oricum stam in casa.
Stim ca cei mai multi nu aveti timp sa realizati ca ocupandu-ne locurile de parcare, nu doar ne incalcati drepturile conferite de lege ci ne si ingreunati viata! Noi, persoanele cu dizabilitati, va rugam insa sa va opriti pentru o clipa si sa va puneti in locul nostru. Numai astfel, voi, soferii ce parcati pe locurile de parcare ce ne sunt destinate, veti reusi sa intelegeti consecintele actiunii voastre.
Asadar, nu ne mai ocupati locurile de parcare!
Iuliana Prunila-Negoita
Campanie initiata de www.dizabil.eu
