Mihai Goțiu

Revoltă publică uriașă împotriva avocatei Schweighofer, membră a Guvernului, care i-a jignit pe medici și profesori

”Noi nu suntem ciuri-buri” a fost afirmația fostei avocate Schweighofer și deputată PNL Cristina Trăilă, acum secretar general adjunct al Guvernului Bolojan, care a declanșat un uriaș val de comentarii negative în mediul online, după ce am publicat-o pe proiectul de investigații Verde Curat de pe România Curată și pe rețelele sociale asociate acestuia. Revolta a fost generată de faptul că declarația doamnei Trăilă încerca să justifice creșterea substanțială a venitului ei de la Guvern, în contrapondere cu salariile care stagnează (cresc derizoriu sau chiar scad) ale profesorilor și medicilor, pe care i-a trimis să dea meditații ori să lucreze în privat. Doar două postări, pe pagina de Facebook a coordonatorului editorial al proiectului Verde Curat, Mihai Goțiu, la sfârșitul lunii iulie, respectiv pe 1 august, a avut peste un milion de vizualizări și peste 630.000 de cititori.

Însă articolul și postarea cu cel mai mare impact pe rețelele sociale, dar și pe site-ul România Curată, în luna iulie 2026, a fost, însă, cea despre descinderea mascaților acasă la Mafia Lemnului din Maramureș, în urma dezvăluirilor pe care le-am făcut pe Verde Curat/ România Curată, atât despre afacerile mafioților, cât și despre legăturile lor cu șefi și directori din Romsilva. În încercarea de a ne bloca aceste investigațiile, Romsilva și directorul ei general Jean Vișan, ne-au dat în judecată, la fel ca și avocata Schweighofer, despre care am arătat cum influența legislația cu impact silvic când era în Parlament.

Top 3 al celor mai de impact subiecte în mediul online, abordate de Verde Curat/ România Curată luna trecută, a fost completat de cel despre afacerile beizadelei fostului baron PSD de Neamț, Ionel Arsene, condamnat penal definitiv și fugar în acest moment, care s-a întâlnit cu Marcel Ciolacu în restaurantul unui hotel de lux din Italia.

Peste 5,3 milioane de vizualizări a fost impactul conținutului proiectului de investigații de mediu Verde Curat, în luna iulie, doar pe una din paginile de promovare de pe Facebook, unde a avut și peste 1,5 milioane de cititori. România Curată, platforma online pe care e dezvoltat proiectul Verde Curat, a strâns aproape 90.000 de noi cititori unici în luna iulie, conform Google Analytics, în timp ce newsletter-ul săptămânal Verde Curat, care a trecut de 12.000 de abonați, are o rată medie de deschidere de 25%.

Într-o perioadă marcată de continuarea crizei guvernamentale și de incidentele cu drone ajunse deasupra României, dar și de concedii, subiectele de mediu ori legate de actorii politici cu interese, influență și/sau activități în zona lobby-ului din jurul afacerilor care privesc resursele naturale și minerale ale României au continuat să aibă impact și audiențe majore.

Am dus mascații acasă la Mafia Pădurilor

Cel mai mare impact pe Facebook, dar și cea mai mare audiență pe România Curată, a avut, în luna iulie, subiectul perchezițiilor cu mascați, coordonate la procurori de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte, acasă la membrii Mafiei Lemnului din Maramureș. Perchezițiile au venit după dezvăluirile în serie, făcute pe Verde Curat/ România Curată, începând cu toamna anului trecut, legate de atribuirea de către Romsilva, cu referat aprobat de actualul director general, Jean Vișan, a unui contract de peste un milion de euro, pentru reabilitarea unui drum forestier, către firme asociate de procurori cu Mafia Lemnului.

Pe acest drum, Clanul Cofenilor (al căror firmă a beneficiat de contract și a fost prinsă cu tăieri fără drept și furturi de arbori masive în zonă) și-a construit o cabană, care are probleme atât în ceea ce privește încălcarea legislației silvice (schimbarea destinației forestiere și ocuparea fondului forestier), cât și a celei urbanistice. Acesta este atât obiectul dosarului procurorilor, cât și unul din motivele pentru care Romsilva și directorul ei general ne-au dat în judecată, încercând să ne intimideze și să ne blocheze investigațiile.

”Nu suntem ciuri-buri”. Declarația avocatei Schweighofer care a revoltat cetățenii

Cristina Trăilă, fosta deputată și avocată Schweighofer, acum secretar general adjunct în Guvernul Bolojan, care, la rândul ei, ne-a dat în judecată în 2024 (proces în derulare), după ce a dezvăluit modul în care influența legislația silvică în Parlament, a fost subiectul unui scandal cu un impact uriaș. Într-o emisiune la Antena 3, în care se dezbătea Legea Salarizării, aceasta a încercat să justifice creșterea majoră, cu aproximativ o treime, a veniturilor aferente funcției pe care o ocupă, în prezent, în Guvern. Nemulțumită că acum câștigă doar aproximativ 10.000 de lei net (2.000 de euro), Cristina Trăilă s-a plâns că nu-și mai poate completa veniturile din privat, cum le-a transmis să o facă medicilor și profesorilor care se plâng de stagnarea veniturilor lor.

”Nu suntem niște ciuri-buri”, a afirmat Cristina Trăilă în emisiune, pentru a justifica creșterea veniturilor funcției pe care o ocupă, declanșând reacții dure la postările de pe Facebook privitoare la declarațiile ei. În perioada în care a fost deputată (2017-2024), Cristina Trăilă a continuat să practice avocatura, câștigând mult mai mult, atât în comparație cu indemnizația parlamentară, cât și cu veniturile anterioare intrării în Camera Deputaților, chiar dacă, teoretic, i-ar fi rămas mult mai puțin timp disponibil (spre deloc, ținând cont de specificul activității parlamentare) pentru munca în privat.

O primă postare pe acest subiect, pe 30 iulie, a avut 650.000 de vizualizări, 400.000 de cititori, 11.400 de reacții, 2.500 de comentarii și aproape 3.000 de distribuiri. O reluare a subiectului, pe1 august, a strâns 360.000 de vizualizări, 232.000 de spectatori, 3.800 reacții, 1.700 comentarii și 1.500 de distribuiri.

Top impact Verde Curat, pe pagina de Facebook Mihai Goțiu, iulie 2026

Postările de promovare a conținutului proiectului de investigații de mediu Verde Curat, cu cel mai mare impact, în luna iulie 2026, pe pagina de Facebook a inițiatorului și coordonatorului editorial al acestuia

Afacerile beizadelei fostului baron PSD de Neamț

Locul al 3-lea în impactul pe luna iulie l-a avut dezvăluirile și postarea despre afacerile lui Ionuț Arsene, fiul fugarului condamnat Ionel Arsene, în domeniile resurselor României – de la minerit, la exploatarea pădurilor și energie. Precocitatea și genialitatea tânărului Arsene în afaceri s-a prăbușit, însă, odată cu condamnarea pentru corupție și apoi fuga din România a tatălui său. O condamnare și o fugă care nu a fost, însă, un impediment pentru fostul premier al României și fost președinte al PSD, acum președinte ale Consiliului Județean Buzău, Marcel Ciolacu, să ia masa cu el (după o întâlnire întâmplătoare!), în restaurantul unui hotel de lux din Italia.

Sprijinul vostru, garanția continuării investigațiilor pe care restul presei le evită și al unui impact public major

În ciuda proceselor care ne-au fost deschise pentru a ne bloca activitatea (resurse financiare importante fiindu-ne blocate în aceste procese, care se vor întinde pe mai mulți ani), dar și a costurilor în sine a investigațiilor jurnalistice, proiectul de jurnalism de mediu Verde Curat de pe România Curată a continuat să ofere dezvăluiri în exclusivitate și să adreseze subiecte pe care majoritatea presei autohtone le evită, fiind prea sensibile (fie în raport cu partidele politice care le finanțează, fie ca urmare a bugetelor de publicitate pe care mari companii cu afaceri în domeniul resurselor naturale și minerale le distribuie către presă).

Acest lucru a fost și este posibil doar datorită sprijinului pe care l-am primit de la cititorii ca tine. De altfel, tocmai această finanțare pe care o primim direct de la cei ca tine, prin subscripții recurente sau donații unice, ne asigură independența și ne dă posibilitatea să abordăm subiecte de care alții se feresc pentru a nu-și pierde sursele de venit. În același timp, optând pentru lăsarea accesului gratuit la investigațiile noastre, dezvăluirile ajung la mult mai mulți cititori, inclusiv la cei care nu-și permit să plătească pentru a le putea citi.

Donațiile celor ca tine ne permit atât să continuăm să investigăm subiecte de mediu sensibile, să acoperim costurile proceselor de intimidare care ne sunt deschise, cât și să ne asigurăm că dezvăluirile de pe Verde Curat au un impact major în societate, ajungând la milioane de cetățeni și obligând autoritățile publice să reacționeze și/sau să răspundă pentru faptele lor.

Mulțumim, tuturor celor care ați donat până acum! Mulțumim celor care veți dona în continuare!

IMPORTANT!

Prin abonarea la newsletter-ul săptămânal Verde Curat, te asiguri că nu ratezi investigațiile, analizele, opiniile și știrile de mediu pe care le publicăm. În același timp, ne ajuți să creștem impactul dezvăluirilor noastre. Dacă nu ești abonat/abonată încă, o poți face acum, gratuit, aici:


Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *