Constantin-Alexandru MandaCristian Ghingheș

Nominalizează la Premiile Școli curate! Celebrăm buna guvernare, implicarea și responsabilitatea în educație!

Societatea Academică din România premiază buna guvernare în educație, implicarea civică și autoritățile locale responsabile! În contextul proiectului Școli curate, inițiativă de creștere a gradului de bună guvernare și transparență în școlile și liceele din România, organizăm prima ediție a Premiilor Școli curate pentru recunoașterea și promovarea unor veritabile exemple de bună practică din educație.

Dacă știi oameni sau organizații care s-au făcut remarcați în ultimul an (începând cu 1 iunie 2018) în una dintre următoarele categorii, ajută-ne să îi cunoaștem și să le recunoaștem meritele! Dacă ești chiar tu unul dintre super-eroii din educație, spune-ne povestea ta. Nominalizările vor putea fi trimise până pe 15 iunie. Te rugăm să completezi formularul pentru fiecare nominalizare pe care vrei să o faci în parte.

Nominalizează aici!

Categoriile pe care le vom premia:

1. Cea mai transparentă școală. Școala ta sau a vecinului tău de scară are publicat pe site bugetul, cum cheltuie bugetul, regulamentul intern și strategia anuală, iar pe deasupra și ce decizii ia Consiliul de administrație? Atunci e o școală transparentă a cărei poveste noi vrem să o aflăm.

2. Cea mai implicată autoritate locală. Primăria e cea care răspunde de condițiile materiale din școli. Cunoști o primărie care a investit vizibil în educație? Fie că e vorba de burse școlare, asigurarea pazei, construirea din grupuri sanitare în interior, renovări, achiziționarea de mobilier sau alte forme de implicare, spune-ne povestea. Premiem responsabilitatea indiferent de nivel, deci nu contează dacă e vorba de comune, orașe sau municipii.

3. Cel mai harnic inspectorat școlar. Vrem să aducem în lumina publicului acele inspectorate școlare care își fac treaba cu adevărat. Scrie-ne despre acele ISJ-uri care acordă mentorat școlilor, fac proiecte în beneficiul direct și vizibil al elevilor și profesorilor, mediază, în beneficiul educației, relația dintre școli și autoritățile locale sau se luptă pentru ca în județ să se respecte prevederile legii.

4. Cel mai activ Consiliu Școlar al Elevilor. Cel mai important bastion de reprezentare a elevilor este chiar la firul ierbii. Spune-ne povestea unui CȘE care s-a luptat în școala sa pentru drepturile elevilor sau buna guvernare (respectarea unui drept al elevilor, revocarea din regulamentul intern a unor prevederi care încalcă legea, publicarea pe site a bugetului, regulamentului, strategiei școlii etc.).

5. Cea mai de impact acțiune a unei organizații de elevi. Fie că vorbim despre asociații de elevi sau consilii ale elevilor, nominalizează o organizație care printr-un anume demers a produs un impact important și concret în comunitatea în care activează.

6. Cel mai curajos elev. „Capul plecat sabia nu-l taie” încă se predă în școală, din păcate. Însă, dacă știi vreun elev care s-a ridicat din bancă și a luptat pentru drepturile colegilor lui, vrem să îi auzim povestea și să-l dăm exemplu și pentru alți elevi. Indiferent dacă prin ce a făcut a forțat autoritățile să aibă un anumit comportament sau a schimbat mentalitatea comunității, inspirându-i și pe ceilalți să se ridice din bancă, vrem să îl cunoaștem.

7. Cea mai de impact acțiune a unei organizații/grup informal de părinți. Nominalizează acea organizație/grup de părinți, organizați sau nu într-o asociație sau în consiliul reprezentativ, care prin acțiunea lor au produs un impact la nivelul școlii/comunității locale, forțând școala sau autoritatea locală să facă sau să nu facă ceva.

8. Cel mai curajos părinte. Vrem să îl cunoaștem pe acel părinte care s-a ridicat în picioare la ședința cu părinții și a spus că așa nu se mai poate sau pe cel care, în loc să dea fondul școlii, a luptat pentru ca primăria să respecte legea și să fie e cea care dă bani pentru cheltuielile școlii. Suntem siguri că există acest părinte, dar avem nevoie de voi ca să îl găsim.

9. Profesorul de bună guvernare. Vrem să îl premiem pe acel profesor care promovează drepturile elevilor sau buna guvernare în educație; dialogul cu beneficiarii direcți, elevii, atunci când se ia o decizie majoră în școală; ține morțiș ca „gunoiul” să nu rămână sub preș și vorbește deschis despre problemele din școli sau, pur și simplu, ține morțiș ca școala să își publice pe site bugetul, execuția bugetară sau regulamentul.

10. Cea mai cool campanie de promovare a bunei guvernări/implicării civice în școală. Vrem să premiem acea campanie publică, fie că este al unui ONG, a unei autorități, a unui consiliu al elevilor sau al unei asociații de elevii, care promovează buna guvernare în educație sau implicarea civică în școală, a elevilor, părinților sau profesorilor. Țineți minte, premiem originalitatea și impactul campaniei.

11. Un stilou pentru educație. Ajută-ne să îi facem cunoscuți pe acei jurnaliști care sunt necontenit în slujba educației. Fie că vorbim de anchete, prezentarea cifrelor neplăcute despre starea educației sau, pur și simplu, promovarea acelor inițiative care fac diferența la nivel local și național.

Premiile vor fi acordate în cadrul conferinței naționale Școli Curate pe care urmează să o găzduim în București în cea de-a doua jumătate a lunii iunie, la finalul anului școlar.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *