Alina Mungiu-Pippidi

Nebunia furioasă a legii dării în plată

Parlamentul nostru vrea respect de la alte puteri ale statului și de la noi. Campionul principal al acestei abordări este Călin Popescu Tăriceanu, care e ultimul apărător al democrației de pe la noi.

Democrația chiar are nevoie de apărare, că stă prost. Au mai rămas puțini oameni care cred că alegerile schimbă ceva. Se va reflecta în participarea la alegerile din acest an.

Parlamentul nu face nimic să câștige încrederea cuiva. Avem parlamentari așa de proști că iau sentințe cu închisoarea că își angajează rudele la cabinetul parlamentar, deși asta a devenit ilegal.

Poate că se cred deasupra legii.

Vezi însă că nu sunt deasupra legilor pieței, deasupra legilor naturii, deasupra legilor UE și nici a celor românești. Știu, pentru că am trimis executorul judecătoresc pe când d-nul Văcăroiu era președintele Senatului și i-a poprit salariul, pentru cheltuieli de judecată pierdute cu Coaliția pentru un Parlament Curat. Sunt deja vreo opt ani de atunci, dar nici zece nu par suficienți pentru capacitatea de învățare a unora.

Criza ar fi trebuit să fie lecția principală pentru Călin Popescu Tăriceanu, care a patronat peste cea mai mare creștere din istoria postdecembristă pentru a ne duce în deficit.

De ce s-a întâmplat așa am povestit în prefața la ce ar fi trebuit să fie studiul Băncii Mondiale cu ocazia împrumutului UE pentru România la criză, ale cărui condiționalități mai sunt valabile și azi. Erau însă foarte slabe, dovadă că mai nimic din ele nu s-au pus în practică, iar studiul a fost ascuns sub preș. Partea mea o puteți citi aici. Este povestea iraționalității colective a unui Parlament fără disciplină, în care inițiatori ai căror egoism frizează demența, de la d-nul Voiculescu la autorii legii dării în plată, pornesc adevărate tsunami cu riscuri pentru noi toți, pentru că nu îi duce capul mai mult decât pe ăla care continuă să-și angajeze familia fără să aibă minima capacitate intelectuală de a prezice consecințele.

Exemplele date de mine în studiu sunt vechi, dar mecanismul e același. Trecem legi care sunt echivalentul dărâmării grinzii de rezistență a unei clădiri într-o zonă cu potențial seismic ridicat. Guvernul zice nu, BNR se opune, comisiile de specialitate din Parlament dau din colț în colț, partidele nu aprobă proiectele niciodată, dar unii întreprinzători individuali aleși în circumscripții uninominale reușesc cu toate astea să aducă în plen proiecte care trec. Se ajunge la președinție, care, de obicei, deși nu de regulă absolută sub Iohannis, al cărui staff e imprevizibil, acționează ca un agent de raționalizare și trimite legea înapoi. În cazul legii dării în plată, se ajunge ca Banca Centrală Europeană și Comisia să intre în panică, vorba aceea, românii sunt capabili de orice, de unde avertismentul lor recent că „Dacă va fi adoptată din nou de către Parlament în forma sa originară, legea privind darea în plată poate genera un risc sistemic pentru întregul sector bancar, cu riscuri pentru stabilitatea sectorului financiar, și cu implicații asupra întregii economii”.

În realitate, legea asta nu trebuia adoptată deloc, în nicio formă.

Ce face ea? Modifică retrospectiv niște contracte. Așa ceva e de neconceput într-un stat de drept, zdruncină temelia instituțională a economiei de piață. Și presupune că înțelepciunea parlamentară e superioară pieței în a ști cum trebuiau făcute acele contracte, care e prețul caselor etc. Îmi pare rău, nici Ceaușescu, care era mai deștept ca voi toți, nu a reușit în acest demers, deci nici parlamentarii nu vor reuși decât să ne bage în faliment pe toți ca să scape inițiatorii legii, amicii lor cu credite la bancă și o masă de potențiali clienți ai lor. Înțeleg raționalitatea îngustă a acestui demers, dar să priceapă toată lumea că vine cutremurul și ne-am ars, deci nu o să vă bucurați prea mult că ați scăpat de datorii.

Aș înțelege dacă acele contracte erau niște țepe, dar e fals, pe fond erau la fel cum se practică în tot UE. Nimeni nu e de vină că populația noastră tot mai umblă după Caritas, FNI și credite cu buletinul și așteaptă pe Santa Claus să o protejeze de propria sa iresponsabilitate. Și de cea parlamentară, pentru că o lege care a pornit –  greșit – să reducă prețul unor case deja cumpărate de vreo patru sute de mii de oameni devine o lege care reduce retrospectiv toate prețurile, la milioane de credite, cu riscul că aceia care le-au încasat deja au cheltuit sau împrumutat sau investit banii. Cutremurul, cu alte cuvinte.

Dar să zicem că ne e milă de cele opt milioane de oameni cu credite, desi nu cred deloc că oamenii fără credite, care se lipsesc de acele bunuri de teama riscurilor, sunt mai puțin de compătimit. De fapt, ei sunt niște săraci mai responsabili. Dar hai, de dragul moderatorilor care bocesc prin studiouri să presupunem că ne e milă. OK, singurul lucru care se poate face ca să nu ne trântim acoperișul în cap este ca noi, cei care nu ne-am împrumutat, să plătim pentru cei care s-au împrumutat, cu alte cuvinte, ca statul să ajute pe cei care nu fac față. Liviu Voinea propusese așa ceva, cu o spațiere în timp deșteaptă, care evita bomba socială a celor care nu pot plăti pe loc și mai devaloriza datoria. A fost un scandal monstruos atunci din partea dreptei, că vezi Doamne, e o lege socialistă. Ca să vină acum liberalii cu una mai rea ca socialiștii, în care nu doar că iei bani deja arvuniți înapoi, dar nenorocești și piața. Cu consecințe nedorite, că piața se răzbună totdeauna, e precum cutremurul. Și dacă sunteți supărați pe bănci, și aveți poate și de ce, există căi mai deștepte decât sinuciderea în masă ca să vă răzbunați pe le. Un exemplu e legea anticorupție engleză, care aplică și la sectorul privat rigorile legislației anticorupție din sectorul public.

Guvernul de tehnocrați face eforturi reale să raționalizeze acest talmeș balmeș. Dar ce se poate face cu o problemă care izvorăște mai ales din lipsa de control a partidelor asupra propriilor parlamentari, din incapacitatea de a raționaliza Parlamentul, un factor de risc pentru statul de drept pe toate planurile? Și care e perspectiva? Cât ne străduim noi cu tehnocrații puși pe zece luni să refacem studiile alea de impact pe care legea le cere degeaba de vreo cinsprezece ani vin alegerile, câștigă Dragnea și trece la regionalizare fără minte, sau liberalii, și se trece la marea reformă constituțională fără sens. Atunci să te ții de lovituri date, pe ici pe colo, prin părțile esențiale ale sistemului politic de toți veleitarii care nu au capacitatea să priceapă că dacă pierzi un proces trebuie să plătești cheltuieli de judecată, dar visează la mari arhitecturi constituționale fără a înțelege principiile de bază ale geometriei elementare.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

38 thoughts on “Nebunia furioasă a legii dării în plată

  1. Tempor

    Bancherii nu trebuie să uite că în acele vremuri acordau bonusuri sau comisioane ofițerilor de credit pentru creditele acordate (realizări de plan până la nivel de unitate, sună un pic comunistic). Este ușor de imaginat tentația unora de a da credite, cu valori de multe ori fabuloase, către ”mafia” imobiliară, sector în care toate prețurile au fost supraevaluate, sărite-n aer fără vreun fundament apropiat măcar vreunei realități economice și sociale. De fapt se raportau la ”realitatea” economică duduită a lui Tăriceanu, intrată în vrie!
    Că aceleași personaje care au duduit economia atunci, acum vor să se spele pe mâini aruncând în față ca drept vinovați pe cei care au luat credit din necesitate pentru un apartament sub o sută de mii de euro (este drept că și acela la un preț supraevaluat nerealist pentru vremurile respective) denotă un soi de ipocrizie cu multe găuri negre atât din partea băncilor cât și din partea proiectului de lege în discuție.

    Reply
  2. Adrian

    Talmeş-balmeş e sintagma-cheie. Legea de majorare din 2008 a salariilor cadrelor didactice a fost reparatorie-sigur că în mod normal nu trebuia ajuns la lege, ci prin HG trebuia rezolvată problema reală a salariilor mizerabile din educație (până prin 1995 în aceeaşi situație mizerabilă erau şi medicii şi judecătorii). Pe care, să ne amintim, CPT şi apoi EB le-au considerat chiar prea mari şi au refuzat aplicarea legii şi apoi chiar le-au redus. Apropo, fostul primar de la sectorul 3 aşa se poate apăra în cazul autorizației date în disprețul unei hotărâri judecătoreşti: am avut prim-miniştri care au refuzat aplicarea unei legi, chiar şi după pronunțarea unor decizii ale curții constituționale şi nu i-a chemat dna să dea explicații în această chestiune.

    Revenind la darea în plată, tot aşa e şi aici: o lege reparatorie-sigur că nu era cazul, trebuia rezolvat altfel, dar vedem că bănci obligate definitiv de justiție să restituie sume încasate abuziv încearcă nişte căi extraordinare de atac, iar nu restituie sumele, nicidecum să aplice prin asemănare concluziile judecătoreşti şi altor contracte.

    Şi dacă ne uităm prin conducerea superioară a băncii se zice că ar fi prices de intenție.

    Reply
  3. M. B.

    In principiu aveti dreptate. In fapt nu. Aceasta lege este exceptia care intareste regula. Indreapta niste greseli, de fapt escrocherii facute de banci in trecut, credite cu nemiluita pe baza de clientelism politic, date incorect sau ilegal, aventuri financiare fara acoperire (credite cu buletinul) sau camatarie ilegala gen franci elvetieni. De asta le doare asa de tare domnilor bancheri, ca sa nu cumva sa li se scurga propria mizerie inapoi peste ei. Aceste eschrocherii au fost girate si permise cu buna stiinta de unii si din nepasare si interes propriu de altii, adica de catre BNR si de catre parlament. Asa ca BNR-ul ar trebui sa aibe ciocul mic. La un credit in mod normal se cer atatea garantii, giranti, avansuri, ca banca nu are cum sa piarda. Chiar si la un avans de numai 15%, dupa cativa ani de plata sumele platite de client + valoarea imobilului trebuie sa acopere creditul. Toate aceste garantii sunt evaluate de catre banca, pe banii clientului (comisioane de acordare), asa ca daca au gresit este exclusiv vina lor. Aceste contracte de credite nici nu sunt contracte in adevaratul sens al cuvantului, sunt niste acte unilaterale redactate de catre banci si bagate pe gatul clientului. Altfel, daca nu erau captivi prin contract, oamenii puteau sa refinanteze in timp util creditele in franci, cand vedeau ca se ingroasa gluma. De fapt nici nu au primit franci, numai echivalentul in lei, deci asa zisele pierderi ale bancilor daca se convertesc aceste credite nu sunt reale, este de fapt diminuarea profitului nerusinat la care se asteptau dupa aceasta camatarie. Adica bancile au deghizat niste tranzactii la bursa legate de cursul francului elvetian in credite bancare, mintind si jefuind clientii cu buna stiinta. Alt jaf a fost prin fondurile mutuale controlate de banci in timpul crizei, ale caror valoare s-a prabusit, cu toate ca mai marii lumii au prosperat bine mersi si in timpul crizei, adica pe bursa poti castiga si cand bursa cade, daca speculezi in directia potrivita. Cu toate acestea cam toate fondurile au cazut, nu s-a gasit nici macar unul singur mai breaz care sa creasca – adica se naste suspiciunea ca bancile si-au transferat o parte din actiunile perdante catre micii investitori. Trebuie sa tratam bancile ca pe orice firma comerciala, daca gresesc sa plateasca, sa intre frumos in faliment ca toata lumea, sunt banci destule pe lumea asta asa ca va fi intotdeauna alta sa le ia locul celor cazute. Altfel vom proteja in continuare o mafie nerusinata si nesatula care si-a dat arama pe fata de prea multe ori in ultimul timp. Pentru carcotasi: personal nu am nici un credit luat, asa ca nu am nici un interes personal in aceasta problema.

    Reply
  4. cosmin

    Am trăit în Spania 8 ani, cunosc f. Mulți romani ( inclusiv fratele meu ) care și-au „cumpărat ” apartamente luni credite de la banca. Majoritatea au renunțat la plata lor fără nici o problema! !!! Banca a rămas cu imobilul, omul cu banii dați (fratele meu a plătit câțiva ani ) deja nu mai valora apartamentul cât dăduse el. Culmea ca nu mai valorează nici cât mai ar fi avut de dat ( gânditi-va ce supraevaluate erau apartamentele de către bănci ). Acum a ajuns la o înțelegere cu banca sa le plătească chirie ( de trei ori mai mică decât rata) sa nu rămână apartamentul „neproductiv” pana îl vor vinde.
    Nu înțeleg de ce nu se poate și la noi.
    BĂNCILE NU DAU CREDITE FĂRĂ GARANȚII MAI MARI DECÂT CREDITUL ÎN SINE! !!! DACĂ O FAC ESTE PT CA AU UN INTERES, ÎȘI ASUMA RISCURI LA FEL CA ORICE ALTA FIRMA. DECI DACĂ NU LE IESE PASENTA, SA PIARDĂ.

    Reply
  5. tranzitia

    Creditul ipotecar este acel tip de imprumut care pentru o anumita suma de bani se pune o ipoteca pe un bun, daca imprumutul nu mai poate fi returnat este executata ipoteca. Problema valorii ipotecii este strict a celui care ofera imprumutul si niciodata a celui imprumutat.
    In Romania si in multe alte tari sensul creditului ipotecar a fost deturnat de catre banci care au profitat de pozitia de oligopol manifestat ca monopol si au resuit sa influenteze institutiile statului inclusiv cele de reglementare a pietei financiare cum este banca nationala ce a devenit doar un simplu purtator de cuvant pentru acest monopol. In acest moment creditele ipotecare s-au transformat in contracte pe viata unde valoarea ipotecii nu mai are nici o valoare. Practic se ipotecheaza intreaga viata a imprumutatului si nu bunul ce constituie ipoteca pe o piata de monopol in care nu exista alternative la contractul de imprumut. Un fapt mai mult decat imoral si in totalitate ilegal daca nu ar fi existat complicitatea organismelor statului de la guvernare, parlament si pana la banca nationala.
    Legea darii in plata in forma actuala nu face altceva decat sa repuna pe un fagas normal relatia bancilor cu valoarea ipotecilor, altfel asistam in continuare la un joc financiar piramidal instaurat de catre sistemul bancar pe baza de monopol asupra intregii societati si cu finalitatea unui colaps social cu mult mai puternic decat cel din 2007-2008. Din Romania se retrag foarte multi bani neimpozitati si neverificati prin sistemul bancar, ori reformam structural sistemul financiar-bancar ori o sa asistam in cel mai bun caz la o saracie lucie a majoritatii populatiei pe termen nelimitat.
    Este punctul meu de vedere, al unui om care am profesat atat in domeniul imobiliar inca din 92 cat si in cel bancar pentru cativa ani buni deci cunosc ambele domenii din care am castigat financiar.

    Reply
  6. Dan Iancu

    Orice banca castiga din estimarea riscurilor si investitii (in timp) bine judecate.
    Asta e specialitatea bancherului: sa gandeasca in timp, ce va aduce profit. Asta
    trebuie sa stie el, asa cum altii trebuie sa stie, sa zicem, medicina, sau drept.
    Au estimat prost? Se poate.. Si-atunci de ce intrega greutate a acestei estimari
    gresite trebuie s-o poarte cumparatorul, care nu e expert si deloc banca, care are
    duium de specialisti platiti foarte bine (in raport cu media salarizarii)?

    Omul a platit o parte din credit – castig al bancii. Nu mai poate plati: e aici o criza sociala
    si personala, fiindca nimeni nu e nebun sa renunte la propria casa -in care a investit deja
    financiar si emotional- decat atunci cand chiar nu mai face fata creditului.
    Si-atunci e de facut?

    Solutia dvs. spune ca omul sa piarda casa, banii pe care i-a platit deja pentru casa,
    si sa ramana incarcat cu un credit pe care sa-l plateasca de-aci inainte doar ca sa fim
    siguri ca banca nu pierde nimic, ba isi incaseaza frumosul profit scontat din aceasta
    ‘afacere’ (in care, repet, a estimat gresit investitia financiara)?

    Nu vad de ce – intr-o pura logica a pietei- acest lucru nu va stimula banca sa faca
    investitii proaste si in viitor, de vreme ce specialitii ca dvs. o aparati nu doar impotriva
    unei furtuni, ci si impotriva unui ploi caldute de vara. Sa nu raceasca, saraca…

    (In plus, nebunia asta furioasa -cum o numiti- e o lege ‘importata’ din Spania si
    nu se-aude de nici un cutremur major in sistemul bancar spaniol (care are problemele lui
    dar pe care le avea mult inainte de a se adopta aceasta lege).

    Reply
  7. Catalin

    Nu pot sa uit perioada 2007-2008 cand, intrand intr-o banca, am vazut un afis de 2 metri inaltime cu textul „Esti bugetar? Vino sa iei un credit”. In aceeasi perioada am asteptat cu lunile un raspuns de la banca pentru un credit solicitat pe firma.

    Nu am citit legea darii in plata si nici nu ma intereseaza foarte mult subiectul intrucat abordarea pare foarte populista. Cred totusi ca BNR are o foarte mare raspundere generata de iresponsabilitatea cu care au scapat de sub control politica de creditare a bancilor din perioada 2006-2008. Cu exact aceeasi iresponsabilitate vesela au decapitalizat exportatorii romani prin mentinerea unui curs de schimb foarte scazut si a unor dobanzi mari stimuland in acelasi timp intrarile de capital speculativ. Poate ca intr-o economie asezata aceste elemente nu ar conta foarte mult dar in Romania acelor ani nu se putea vorbi de o economie functionala.

    In acest moment este evident ca BNR nu isi va asuma prea curand responsabilitatea pentru erorile facute atunci si care stau acum la baza problemelor cu care ne confruntam. Aceste probleme vor persista atat timp cat bancile nu vor fi impiedicate sa pompeze artificial bani printr-un proces de creditare insuficient reglementat si sa dreneze resurse financiare din Romania catre bancile mama.

    Modificarea retroactiva a unor contracte este o masura extrema si absurda, generata de incapacitatea bancilor de a negocia cu clientii un nou set de termeni ai intelegerii. Inteleg ingrijorarile Comisiei Europene dar deocamdata nu am vazut pe nimeni capabil sa explice „riscurile sistemice” introduse de aceasta lege in sistemul bancar.

    Ideea de iresponsabilitate a populatiei (cu referire la Caritas, FNI, etc…) nu sta in picioare fiindca un astfel de rationament exclude tocmai supravegherea si reglementarea (roluri teoretic asumate de BNR/OPC/etc). Daca cineva organizeaza la colt de strada un joc „alba-neagra” se vor gasi intotdeauna niste curiosi iresponsabili care isi vor pierde banii dar vina va fi impartita intre cei care participa, cei care organizeaza si cei care nu controleaza.

    Prin urmare, solutia de compromis ar trebui sa fie o lege care sa faciliteze/stimuleze dialogul dintre bancile comerciale si clientii supraindatorati echilibrand balanta intre cele doua parti si oferind perspective de viitor si unora si altora. Ca o fi proiectul asta, ca o fi un alt proiect propus de guvern ceva trebuie facut.

    Reply
    • Stefan

      Cătălin, referitor la ultimul paragraf din mesajul tău, asta era și menirea legii dării în plată, conform unuia din inițiatori (Piperea) – să ofere o pârghie de negociere celor care au ajuns în situația să nu mai poată plăti un credit pentru casă. Ideea nu e oamenii să dea apartamentele în plată în masă, ci să folosească această posibilitate pentru a negocia cu banca niște termeni mai favorabili. Că doar știm ce bine s-a negociat cu băncile pân-acu; au tot zis „veniți să discutăm”, dar cei care s-au dus n-au văzut altceva decât un mare deget mijlociu.

      Reply
  8. dan niculescu

    Și ce simplu s-ar putea rezolva toată tărășenia: legea să prevadă „darea în plată” doar a unei singure locuințe, cu condiția ca beneficiarul să continue să locuiască în ea.

    Reply
  9. PublicitateGratuita

    Pare incredibil ce se intampla..parca in loc sa ne mobilizam sa ne folosim resursele cat mai util posibil, ne incapatanam sa ne aprofundam si mai mult in mocirla. Modificare retrocativa a contractelor, credite acordate fara acoperire, explotarea a cetateanului de rand fara scrupule!

    E indeajuns de trist ca singurul mod in care poti sa initiezi ceva, orice (fie sa iti iei si o masina) singura modalitate (exceptand pe cei super bogati) e sa iti iei un credit, acum te mai trezesti si cu modificari ale contractului cum ii vine cheful bancii?

    Chiar ar fi imposibil sa se gaseasca o solutie viabila care sa aduca castig ambelor parti? Fara idiotenii de genul?

    Reply
  10. ramona

    Legea nu se aplica retroactiv.Cei care au fost executati silit raman asa.Legea se aplica-asa cum este firesc-de la momentul adoptarii ei.In fond si cand sa introdus obligativitatea platii asigurarilor de sanatate la contractele de inchiriere locuinte,aceasta obligativitate sa aplicat si contractelor aflate in derulare.

    Reply
  11. Dragos

    As crede ca bancile cred si in Zana Maseluta , dar ar trebui sa pornesc de la premisa naivitatii lor. Nu e cazul. Cunosc nenumarate situatii in care aceeasi banca a evaluat acelasi bun imobil de 3 ori-vorbesc de evaluari pt. credit ipotecar, crescand valoarea apartamentului de cca 40-50% in mod voit, mizer si artificial. Si asta in nici 6 luni de zile!!!!!! Pai asta e pretul economiei de piata??? Cum e posibil asa ceva?? Daca unii au fost naivi luand bani, cat de „naive” au fost bancile care au dat acesti bani si aceste credite. Si asta in timp ce aflam ca s-au dat credite de milioane, zeci de milioane de euro unor politruci. Cu conditii de rambusare si creditare mult mai prietenoase fata de un amarat care a luat si el 20-30000 euro pt. a achizitiona un bun imobil, caci doar statul e garantul bunastarii cetateanului. Sunt situatii si situatii si trebuiesc sprijiniti cei care au dorit pur si simplu o casa si nu construirea de complexe rezidentiale, etc. In alte tari statul da el un avans fara dobanda cetatenilor, rambursabil in 10-12 ani pt. a-i ajuta in cumpararea unei locuinte. Responsabili sunt si unii oameni care au luat credite, dar cateodata lucruri care nu depind de tine se intampla. Echilibrul e fragil.
    Nu ma aflu in situatia supraindatoratilor, dar nu resuesc sa inteleg de ce numai la noi, bancile pot modifica ele unilateral contracte, clauze abuzive, vanzarea creantelor firmelor de camatari, specula si asa mai de parte. BNR ar trebui sa se poarte responsabil cu noi cetatenii Romaniei, caci nu se duce nimeni de rapa daca se agreeaza de ambele parti banca-client, conditii normale de plata, reesalonare de plati, etc., pe calea amiabila. Si benefica pt. toti-caci nici un om care a luat credit cu buna-credinta nu doreste sa piarda apartamentul dupa ce a platit ani de zile dobanzi bancilor.
    Nimeni nu doreste haos si chiar nu vreau sa plece banci din Romania. Nu de alta, dar nu stiu sa fie banca comerciala straina care sa lucreze cu capital strain si care sa fi adus valuta in Romania. Ce este pe aici, cat este tot capital romanesc.

    Reply
  12. Marcel Soviani

    Legea asta pur si simplu adopta sistemul american, care e probat de o indelungata experienta si va repune piata imobiliara pe un picior de stabilitate si normalitate. In momentul de fata piata imobiliara face jocul unor speculanti imobiliari care au dezvoltat retele puternice prin coruptie la toate nivelele statului romanesc. Sa nu uitam ca toate privatizarile industriilor romanesti au sfarsit in speculatii imobiliare. In sfarsit vom vedea preturile caselor revenind la un plafon normal, refelectand adevaratul raport cerere/oferta.

    Reply
  13. Teodor

    Nu sunt de acord cu punctul de vedere exprimat in articol.

    Contractul de credit fie si ipotecar, este un contract comercial. In orice contract comercial, riscul contractului se asuma in proportie de 50/50 de creditor si de debitor (ceea ce nu este cazul in Romania, unde riscul e asumat 100% de debitor – banuiesc ca aici bancile nu dau bani cu imprumut ca sa castige, cu scop comercial, ci din mila caritabil )

    Problema nu e plata creditului ipotecar, nici executarea garantiei. Problema apare atunci cand dupa executarea garantiei, imobilul, ramane o parte din credit neacoperit. Si nu e vorba de creditul in sine, ci creditul cumulat cu dobanzi, taxe de administrare, de trecut strada, de nor pe cer, s.a.m.d).

    In situatia aceasta, debitorul poate fi urmarit pana moare pentru orice venit viitor obtinut, pentru partea neacoperita din credit, ce nu e deloc insignifianta. De ce? Pentru ca fluctuatia pietei este pusa doar in carca debitorului, banca neasumandu-si nici un risc.

    In America de Nord nici nu e vorba de asa ceva. Ai intrat in incapacitate de plata, se executa garantia, se executa alte bunuri mobile si imobile dupa care esti plasat sub protectia legii falimentului personal; orice creanta nerecuperata, la revedere. E pierderea creditorului. Dupa o perioada de 7 ani dupa care nu ai acces la creditare, se poate reconstrui creditul personal.

    Reply
  14. Petru Gheorghiu

    Va dau cazul meu concret, privind relatia cu bancile( creditele oferite, indiferent de destinatie ).Daca- din analiza corecta a surselor mele de venit pe anii ce vor urma- reiesea faptul ca risc sa NU pot plati rata, NU ma aventuram sa iau un credit peste o anumita limita( suma & termen). Dar am avut, in permanenta, sume depuse la banci , indiferent cat de mici . Considerandu-ma un client responsabil, NU sunt de acord ca cei iresponsabili( macar din pct. de vedere al aprecierii viitorului lor imediat, dar si din lacomia de a crede orice oferta, aparent generoasa, a unor banci ) sa fie protejati retroactiv in relatia lor cu bancile, caci- in mod evident- pagubele pe care sistemul bancar le va avea vor fi recuperate de la unii ca mine, precauti cu finantele lor, tocmai pt. ca nu sunt numeroase.

    Reply
  15. alinaMP

    Senatul tocmai s-a facut de ras adoptand legea IN UNANIMITATE, STIUT FIIND CA CD E DECIZIONALA. Ca populism desantat. In orice tara europeana Zamfir asta ar fi fost dat afara din partid.
    Vad ca unii se fac ca nu pricep- nu e vorba de cine a fost executat silit sau nu, e vorba ca nu te poti atinge de nici un contract deja incheiat sa ii modifici retrospectiv valoarea decat cu acordul celor doua parti. Cei care s eplangeau de modificarea dobanzilor de catre banci au semnat, din pacate, dand bancilor dreptul sa faca acest lucru. Bancile insa nu sunt de acord statul sa le modifice retrospectiv contractele, si de asta legea e haiduceala, cum zice Isarescu, sau mai rau.
    E mai rau. Si ar trebui introdusa regula sfanta cu nimeni nu are dreptul sa propuna legislatie menita sa rezolve un interes propriu.

    Reply
    • tranzitia

      – contractele respective sunt ilegale pentru ca nu au fost aduse la cunostinta pe larg celor care le-au semnat si s-a profitat de o pozitie de monopol fara posibilitatea negocierii lor.
      – creditorul nu-si asuma valoarea ipotecii deci ideea creditului ipotecar este nula acesta fiind un contract pe veniturile viitoare si pe bunurile imobile existente la data semnarii contractului fara ca acestea sa faca obiectul contractului ale debitorului astfel incat obiectul contractului este unul fals precum si faptul ca valoarea ipotecii este profund viciata, fapt ce a si condus la jocul piramidal al creditelor imobiliare in care ne aflam si acum. Orice fel de joc piramidal este ilegal inclusiv acest tip de credite si nu se poate sustine teza inviolabilitatii unui contract.
      – majoritatea modificarilor de dobanda s-a facut ilegal fara acordul verbal sau scris al debitorului
      – in toate contractele au fost introduse comisioane abuzive fara acordul debitorului si in cea mai mare parte fara a-i fi adus la cunostinta acest fapt
      – Justitia nu a putut face fata pe baza legislatiei actuale din cauze obiective si subiective astfel incat este obligatorie interventia legiuitorilor pentru corectarea situatiei.

      Am un deosebit respect pentru dumneavoastra dar in acest caz singular nu va inteleg punctul de vedere si cu atat mai putin inversunarea

      Reply
    • Adrian

      Cred că nu înțelegeți situația. Puțin le pasă bancherilor de propriile bănci. Altfel nu le-ar fi pus în primejdie (cum sugerează BNR) iată prin aceste consecințe cum ar fi adoptarea unei astfel de legi, mai clare sau mai puțin clare, mai populiste sau nu.

      Lor le țț-ie că se-ngroașă gluma pe la băncile-mamă și o să-i înțarce. Să vezi atunci profesionalism când vor avea de muncit pe bune „fără spate”. Cam asta și amenință ei: nu vom mai da credite, dar nu că e presupusul client mai puțin solvabil(cum așa, peste noapte?) ci că se vor închide linii de finanțare.

      Suntem, totuși, în Uniune(eram și în 2007, cu perspective de câțiva ani buni dinainte, apropo de predictabilitate). Închiderea unor linii de finanțare nu poate afecta economia în ansamblu, când poți să ceri foarte bine credit în altă țară. Desigur că vor fi cazuri particulare în care vor avea de pierdut unele companii mici și medii, pe termen scurt, și aici ar trebui să spună și legea asta câte ceva, inclusiv prin acordarea unui pachet al uniunii de salvgardare a acestor companii, negociat anterior de guvern cu comisia europeană.

      Vorbea cineva de relația concretă cu băncile: tocmai am aflat că am comision de cont curent x lei (x >0), începând din februarie, fără vreun anunț prealabil. Asta în timp ce reclame la tv vorbesc la aceeași bancă de contul curent cu zero comision-de asta am și trecut oe la un sediu să văd ce-i cu această reclamă, la ce se referă.

      Reply
  16. Ionas

    Romania este tara aceea in care tot ce este prostesc este posibil. Exemple sunt destule.

    Problema este alta.
    Daca un grup de indivizii cu calitati intelectuale modeste ajung in pozitia inalta de a face legislatie, inaltimea pozitiei se va transfera si indivizilor ? Adica un prost sau nebun odata ajuns mare sef va dobindi desteptaciunea sau mintea aferenta pozitiei?

    Reply
  17. Tempor

    Roz bo-bon-ul situației a fost că în 2005 sau tăiat nu 3 ci 4 patru zerouri din valoarea banului ca să stai să socotești cât face 1 miliard de lei în noii bani. Chiar azi era un titlu mare de ziar cu o sumă de 1 MILIARD de lei. În fapt se discuta de 100 mii lei.
    Vânzătorii imobiliari profesioniști iluzionau clienții cărora le prezentau efortul imens al constructorilor care cheltuiau zeci de MILIARDE ca să reușească să vândă un apartamentul cu 1-2 sute de mii de lei.
    Realitatea hipnotică apărea și la prețurile de pe raft, unde frigiderul nu mai apărea cu prețul de 8000000 ci apărea la un preț de acum LA NUMAI 800 LEI !!!
    Cireașa de pe tort apărea la bancă, care te primea cu brațele larg deschise, cu zâmbete largi, unde se discuta numai în RONI iar oamenii simpli încâlciți de atâtea cifre vedeau suma de o sută de mii RONI suportabilă atât timp cât pe afară și la TV se vorbea încă de miliarde de lei, vechi.

    Reply
  18. Cristi C

    BNR: „Vedem, de asemenea, că 1.317 persoane au luat credite cu valori între 150 de mii și 500 de mii de euro, 60 de persoane au luat credite cu valori între 500 de mii de euro și 1 milion de euro, 21 de persoane au luat credite cu valori între 1 și 2 milioane de euro și 4 persoane au luat credite cu valori peste 2 milioane de euro. Suma valorii creditelor luate de aceste 1402 persoane este de 1,7 miliarde lei (cca. 1,2 milioane lei per credit).”

    Există, deci, 1402 persoane fizice care au credite de peste 150 mii de €. Valoarea lor este de 380 milioane €.

    După cum s-a mai spus în presă, condițiile în care aceste credite ipotecare au fost acordate sunt neclare (ca să nu spunem mai rău, de fals și fraudă). Putem suspecta că pile de partid, securiști s-au folosit de corupție. Să ne aducem aminte ce s-a întâmplat pe 13 dec 2012.

    –-
    „Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) – Structura Centrala au efectuat un numar de 48 de perchezitii domiciliare in Bucuresti si judetele Satu Mare, Ilfov si Valcea, actiunea vizand destructurarea unui grup infractional organizat, constituit din 58 de persoane, specializat in savarsirea infractiunilor de inselaciune cu consecinte deosebit de grave, fals in inscrisuri sub semnatura privata si spalarea banilor, se arata intr-un comunicat al DIICOT.

    Sub coordonarea unor persoane influente din mediul de afaceri din Bucuresti, invinuitii au realizat beneficii financiare substantiale prin savarsirea de fraude bancare, respectiv prin obtinerea in mod ilegal de credite de la 2 unitati bancare, pentru un numar de 35 de societati comerciale controlate de catre membrii grupului infractional organizat.”
    –-

    Printre acuzați: Oana Mizil (PSD, partenera lui Vanghelie), Sorin Roșca Stănescu (PNL), Valentin Nedelcu (om de afaceri), Bebe Ionescu, Adriean Videanu, etc.

    Băncile investigate: BRD, Volksbank. Cea din urmă declara „Volksbank are o echipa de management noua, toti membrii directoratului fiind numiti dupa septembrie 2010. Frauda a fost identificata si raportata autoritatilor in mai 2010”

    Cu aceste date în față, se poate deduce că actuala luptă de eliminare a pragului LDP este runda a doua din bătălia mafiei politico-securiste cu sistemul bancar în care au infiltrat cârtițe corupte la nivelul directorilor departamentelor de creditare. DIICOT a arestat 58 de persoane atunci, în 2013. Mai are de lucru și pentru restul până la 1402.

    Prejudiciul estimat atunci, în 2013, doar pentru acea rețea (să nu credem că era singura), era de 85 de milioane €. Oficialii Volksbank au reactionat: „Volksbank a sesizat autoritatile, inca din mai 2010, in cazul unor dosare de credit in care s-au utilizat documente falsificate. Expunerea totala pe client si firmele afiliate este, insa, de circa 8 milioane de euro, mult sub cele 85 de milioane anuntate de DIICOT. Creditele beneficiaza de garantii imobiliare.”

    Dimensiunea reală a tuturor rețelelor de fraudare (aceea din 2013 a fost descoperită ca urmare a unui auto-denunț, făcut de Valentin Nedelcu, un infractor prins pentru alte nereguli și care și-a ușurat soarta turnând una dintre rețele) este însă mult mai mare, de cca 300 de milioane de €. În general, băncile nu au interesul să cheme DIICOT și presa. Riscul reputațional rezultat ca urmare a valului de publicitate negativă, poate avea un impact mai mare asupra restului sănătos de afacere bancară decât prejudiciul în sine. Este de înțeles dacă băncile aleg să îl recupereze fără publicitate, în sala de tribunal, prin executare și asupra imobilului dar și asupra veniturile viitoare ale debitorului infractor.

    Parlamentul, prin eliminarea pragului LDP, se ocupă de AMNISTIA rețelelor de fraudare a băncilor folosind ipotecile imobiliare. Astfel, 300 de milioane de € nu vor mai putea fi recuperate de la infractori de către bănci.

    Reply
  19. MMT

    buna ziua,
    cred ca, lasand la o parte toate problemele pe care le va aduce sau nu aceasta lege in Ro (eu cred ca era nevoie de o astfel de lege, poate nu exact ca asta, dar ceva care sa ne protejeze familiile cand nu mai putem plati ratele).
    miza este mult mai mare… daca in Romania aceasta lege va fi implementata macar o zi, se va crea un precedent enorm la nivel de UE si poate mondial. Presupun ca nu va asteptati ca prostii si populistii sa se fi adunat toti in Parlament la noi. Sunt peste tot si vor inhatza un astfel de precedent cu ambele maini, dintzii, picioarele, si tot ce mai poate fi folosit la inhatzat. Ganditi-va cum dam noi exemplu legea din Spania sau din USA ca sa o justificam pe a noastra. Vom fi dati ca exemplu de orice Syriza, sau similar care or sa vrea si ei o astfel de lege pentru electoratul lor. Asta este, cred eu, teama cea mai mare la cei care aranjeaza lucrurile – teama de contagiune

    Reply
  20. Vifo

    Deindata ce s-a dat liber la creditul imobiliar, preturile au explodat. Intrebarea standard nu mai era „care este de fapt valoarea „cat de cat reala” a unui imobil, ci „tu cat poti imprumuta?”. Pe atunci, bancile erau tare bucuroase sa imprumute cat mai mult, si toata lumea prefera sa se prefaca ca bula asta imobiliara nu va avea aceeasi soarta ca toate celelalte. Inclusiv bancile. In plus, creditele in lei – nu ca nu erau posibile – erau de neimaginat. Pentru ca ofereau conditii descurajante. Abia mult mai tarziu s-a incercat – prin masuri reale, nu prin sfaturi intelepte! – stavilirea imprumuturilor in euro si incurajarea celor in lei, in conditii decente.

    Reply
    • Cristi C

      O să fii surprins, dar răspunsul la întrebarea „care este valoarea unei case” este „cât de mult poți tu împrumuta în timp ce mai ai bani și pentru alte câteva lucruri în viață”. Acesta este „prețul natural” (expresie a lui Adam Smith) al unei case. Este adevărat că în momente anormale, prețurile din piață pot devia de la acest preț natural. În 2008-9, euforia proaspetei intrări în US dar și capitalul extern speculativ intrat pentru 6 luni, un an, împingeau prețurile în sus (și toată lumea credea că în 2-3 ani vor avea aceleași salarii ca în Vest).

      Contrastul este 2010, când tăierea foarte brutală și șocantă (îți reamintesc că băsescu a ieșit la televizor la jumătatea lui aprilie și dorea ca în DOUĂ SĂPT tăierile să fie aplicate)…. s-a întârziat încă o lună din motive de CCR. După un astfel de șoc, nici chiloți nu îți mai cumperi … îi coși pe cei vechi. Și atunci prețurile scad chiar sub cel natural.

      Reply
  21. Eric

    Am luat credit in franci elvetieni in 2007. A fost greseala vietii mele. In fapt aveam nevoie de 50 00 euro. M am dus la banca si am solicitat sume respectiva. Mi s-a spus ca cea mai buna varianta este creditul in franci elvetieni, cea mai stabila moneda bla bla. Am luat deci 80 de mii de franci elvetieni sau echivalentul a 50k euro. si ratele au nceput sa creasca accelerat. pana cand am sesizat ca nu le mai pot plati decat cu enorma greutate. Pe scurt: desi libor scadea, banca isi crescuse marja, fara sa ma anunte, ce sa mai vorbim de obtinerea unui acord. isi cresteau marja pur si simplu pentru ca erau extrem de lacomi si puteau. apoi e explodat cursul. rata s-a dublat de la momentul acordari creditului. Pe scurt: atunci cand ar fi trebuit ca dobanda sa scada pentru ca libor-ul scadea, banca, pe ascuns isi majora marja pentru a creste dobanda in loc sa o scada. Atunci cand cursul a explodat a venit tot la mine sa acopar diferenta de curs. Pai unde e dreptatea in povestea asta? Banca in cauza se numeste Reiffeisen si probabil ca este una dintre cele mai rapace si nefrecventabile banci. Fara legea asta a darii in plata, acesti potlogari lacomi, au posibilitatea, in cazul destul de probabil in care nu voi mai putea plati, sa ma urmareasca pentru diferenta pana la sfarsitul zilelor mele. O asemenea inselatorie odioasa nici lui Sile camataru nu cred ca i-ar fi trecut prin cap. Si pana la urma care e marea diferenta intre Reiffeisen si Sile Camataru? Ca eu unul nu o prea vad. Defapt, siti ce? Nici nu exista vreuna.

    Reply
    • Cristi C

      Contractele abuzive se refac în instanță pe baza legilor existente. Nu este nevoie de Legea Dării.

      Reply
      • tranzitia

        foarte putine spre nesemnificativ si asta doar dupa ani intregi si foarte multi bani cheltuiti. Este inutil practic sa mai dai banca in judecata.

        Reply
  22. alinaMP

    @Eric- daca banca v-a crescut abuziv clauzele orice instata va va da dreptate. Piperea si alti avocati au facut deja bani din asta. daca insa atis emnat un contract in care le dadeati dreptul sa fie abuzivi nu e normal sa schimbam retrospectiv contractul dvs. Bancile se poarta rau, de acord. Dar nu vad cum putem fim exonerati de raspudnerea a ce semnam.

    Reply
    • bogdan

      e ceva ambiguitate aici, care nu-şi are locul când e vorba de legi şi proceduri contractuale. nu pot să îmi dau seama cum anume un debitor a semnat de bunăvoie un contract prin care dă dreptul bancii să fie abuzivă.
      nimeni nu permite să fie abuzat, dar abuzul este adesea folosit de către partea împuternicită, activă, mai ales atunci când legislaţia e imperfectă, inconsistentă. deci şi formele contractuale.
      aşadar, da, este normal să se schimbe retrospectiv contractul, în condiţiile în care se descoperă ulterior asemenea nereguri sau lacune legale. asta înseamnă un sistem economic şi social care se perfecţionează. atunci când descoperi anumite probleme, aplici anumite remedii legislative, nu urmezi orbeşte legile şi procedurile care au cauzat problema, doar de dragul ideii semnăturii şi a contractului.
      iar argumentul semnăturii asumate este la fel de valabil precum semnătura acelor bătrâni care au fost convinşi, lăsaţi să creadă de către unii că semnează pentru ceva, iar în schimb au semnat un contract de cedare a casei lor unor escroci.

      Reply
  23. alinaMP

    Bogdan, care e lacuna aia legala si de ce sunt de vina altii ca oamenii semneaza contracte pe care le-au evaluat prost Nu am vazut pe initatorii legii sa gaseasca vreo lacuna- de altfel nici nu au vocabularul sa poarte discuta

    Reply
    • bogdan

      dar nici o lege nu este lacunară în sine. legea e lege în orice sistem, oricât de liberal sau dictatorial, atunci când se adoptă. dar nu la asemenea lacune de construcţie mă refer, ci la cele de efect, la incompatibilitatea unei legi cu mediul economic-social la care e aplicată. (şi aici e vorba şi de deficienţa modalitatăţilor de creditare, de care s-a vorbit, oricât de asumate sau de evaluate au fost). asemenea probleme de construcţie ale unor legi pot conduce la probleme economice şi sociale foarte serioase. cum a fost şi aici. nu a fost vorba de cîteva persoane care s-au ars pentru că au jucat un fel de loterie, ci de mii, o problemă socială, a mediului legal şi economic.
      poate că existau şi alte metode de ameliorare a acestor probleme, dar abordarea de genul „cine a pierdut sau a greşit, să sufere” e cam extremită, dacă nu injustă, pentru că aici nu a fost vreun joc, şi nimeni nu a intenţionat ca altcineva să sufere. trebuiesc găsite soluţii reale, nu învăţat din greşeli, iar această lege e o asemenea soluţie. pentru că oamenii nu merită să sufere doar pentru au dorit într-un mod legal şi prin muncă să-şi construiască locuinţe. locuire care e şi un drept al omului

      Reply
    • Liviu

      Dna AlinaMP, lucrez in sistemul bancar din 2004. In aceasta perioada pot spune ca am vandut activ mii de credite. Metodele de marketing si de disuasiune in randul unei populatii lipsite de cultura financiara au facut ravagii. Am castigat bani frumosi din asta, dar totul are la baza o premisa imorala.
      Vindeti franci, vindeti franci, asa ni se spunea in banca. De ce? Tocmai pentru ca bancile pariasera impotriva propriilor debitori, iar riscul contractual si valutar cade in intregime pe umerii debitorului. Adica s-au acordat credite anticipandu-se criza financiara – in 2007 avem falimentul Lehman Brothers in timp ce la noi s-au acordat credite in ritm sustinut si in 2008 cand era evident ca totul se indreapta catre un crah imobiliar. Creditele cu ipoteca din acea perioada au reprezentat teapa unei generatii, debitorii au fost indusi in eroare cu buna stiinta, iar angajatii din sistemul bancar au beneficiat de bonusuri substantiale pentru fiecare debitor atras. Cum se vindeau creditele? Cum se semnau? Cum se evalua veniturile si garantiile? Aici ar fi de lucru pentru 10 DNA-uri.
      Argumentul contractului asumat este valabil pana la un punct. In momentul in care conditiile contractului se modifica radical in sensul modificarii disproportionate a obligatiilor oneroase atunci contractual acela trebuie sa ajunga la o renegociere. In cazul francului elvetian SOLDUL datorie s-a dublat, pur si simplu. La acel sold se aplica dobinzi si comisioane. Banca nu poate face profit exorbitant pe seama inrautatirii situatiei debitorului, abia asta este imoral. Intamplator sunt si absolventul Facultatii de Drept si, da, l-am avut conferentiar pe dl. Piperea la Drept commercial, l-am admirat inca de atunci. Argumentul dvs. este ca legea s-ar aplica retroactiv este un sofism juridic demn de science po, domeniu la care va pricepeti mai bine. Argumentul dvs. ca lobbyist este ca intervenind in relatia dintre banci si client statul strica esafodajul, cheia de bolta, grinda de rezistenta a increderii capitalului bancar occidental in tara noastra si o mare urgie se va abate. Nu ca ungurii, polonezii nu ar fi luat masuri asemanatoare in beneficiul populatiilor lor, aparandu-le de rapacitatea bancilor occidentale. Nu ca acelasi stat a intervenit in occident salvand bancile in locul cetatenilor. Pozitia dvs. este numai in aparenta de partea status quo-ului si a pastrarii stabilitatii, este o pozitie care justifica exploatarea tarii noastre si a cetatenilor ei si care reveleaza elocvent de ce parte a baricadei sunteti. Mi-e foarte greu sa cred ca o persoana cu inteligenta dumneavoastra nu intelege imoralitatea si inechitatea prin urmare a pune inteligenta in slujba justificarii imoralitatii demonstreaza ca o sotietate fara moral, fara printip, carevasazica nu le are.

      Reply
      • Cristi C

        Nu pariase nicio bancă împotriva debitorilor CHF. Spui prostii deși te lauzi că lucrezi în sistemul bancar. Este suficient să te uiți în rapoartele financiare ale băncilor, la contractele swap încheiate pe CHF ca să înțelegi că până în 2008-9, băncile nu făceau ceea ce spui tu. Este adevărat că de prin 2009, s-au prins care este trendul CHF și au minimizat sau chiar eliminat acele contracte de swap. Dar contractele de credit vândute până atunci sunt vândute. Fiecare debitor CHF a rămas să se descurce cum poate.

        Reply
  24. Andrei B.

    Bună ziua tuturor.
    Eu nu am avut niciodată credit, de la nici o bancă. N-am avut nevoie și, mai mult, mulțumită mie, nici părinții sau sora mea. Din 1996 lucrez în străinătate, în Balcani, ca expert în deminare (în armată am fost genist). Nu mă laud, dar se câștigă bine și fac mulți oameni fericiți, în Bosnia și în Kosovo mai ales :)
    Cam trei luni pe ani le petrec în România, în concediu, cu părinții, prietenii etc. Inevitabil, sunt prins și eu de dezbaterile ce agită opinia publică de la noi. Legat de subiectul dării în plată, am o nelămurire, pe care o expun aici.
    Astfel, din câte înțeleg eu, contractele de împrumut au avut niște garanții care acopereau valoarea împrumutului. Adică persoana care a primit banii a garantat cu casa, cu un teren etc. de valoare cel puțin egală cu suma primită. Iar în cazul în care a luat împrumut bancar pentru a cumpăra o casă sau un apartament, chiar bunul cumpărat a constituit garanție.
    Din câte înțeleg eu, ideea garanției la un împrumut este, de când lumea și pământul, să fie executată în caz de neplată. De aceea garanția (proprietatea) este evaluată de către bancă (nu de clientul băncii) pentru ca aceasta să se asigure că în caz de neplată, debitorul va compensa pierderea băncii. Cel puțin, asta înțeleg eu din mecanismul creditului imobiliar.
    Bun, în acest caz, de ce banca nu se mulțumește să preia proprietatea pusă gaj? Am stat de vorbă cu colegi din diverse țări, inclusiv SUA, și acolo lucrurile sunt clare: n-ai plătit rata la mașină, se ridică mașina din fața casei. N-ai plătit rata la casă, îți pune anunțul pe ușă și în 7 zile te evacuează cu poliția. Toată lumea știe clar despre ce e vorba și ce risc îți asumi. Repet, nu vorbesc de împrumuturi personale, maximizat carduri de credit etc. pentru jucat la ruletă sau aruncat cu banii în strip-bars (deși nici o bancă nu te împrumută pentru așa ceva, fără garanții).
    Pe cale de consecință, din câte înțeleg din presa românească (de pe internet), legea aceasta numită „a dării în plată” introduce acest sistem – nu mai poți plăti, pierzi proprietatea cu care ai garantat precum și banii returnați până atunci. Acest sistem nu este necunoscut pentru băncile din România (nu spun „românești”, deoarece cred că deja mai toate sunt filiale ale unor bănci occidentale, corect?).
    Am un amic din Zurich care mi-a zis că în urma unor astfel de situații, începând cu anii 1980, băncile au ajuns să posede vreo 70% din proprietățile imobiliare din Elveția, pe care le administrează, le închiriază etc. Pot să înțeleg că băncile din România nu sunt pregătite pentru așa ceva, în cazul că se vor pomeni cu multe proprietăți pe cap, dar asta se va rezolva rapid: proprietățile fie sunt vândute, fie sunt închiriate și se scot bani frumoși din chirii, cred că în București există constant cerere, că doar e un magnet pentru restul țării (eu însumi sunt născut în municipiul Buzău, am devenit bucureștean după terminarea studiilor universitare și însurătoare etc.).
    Nu în ultimul rând, mi se pare complet ciudat ca o bancă să dorească mai mult decât garanția. În cazul ăsta, la ce risc s-a băgat banca? Că doar proprietatea pusă garanție a fost evaluată de bancă. Dacă nu era de ajuns, de ce s-a mai acordat împrumutul? Bun, nimeni nu poate să prevadă ce va fi în viitor, Doamne-păzește – foamete, război, vin extratereștrii etc. – dar în situații extreme, de forță majoră, n-ar trebui ca aceste pagube să fie împărțite între client și bancă, în mod echitabil? Practic, banca rămâne cu proprietatea, de pe urma căreia poate să scoată bani, într-un fel sau altul, în timp ce clientul pierde și proprietatea, și ratele plătite până la default. De ce să îl urmărească banca, pe el și pe familia lui, pentru a recupera mai mult decât garanția? Adică ce, un profit care fusese gândit pe termen lung? Păi e vina omului că garanția nu mai acoperă creditul? A făcut omul respectiv ceva intenționat să scadă din valoarea la gaj, a minat casa? Banca vrea să iasă doar în câștig – nici un fel de pierdere? Dar pierdere din ce: din ceva ce nu a avut niciodată, decât pe hârtie? Că înțeleg că unele împrumuturi au fost pe 20 sau chiar 30 de ani… Păi au dispărut țări în două luni, ca în Iugoslavia, și au apărut altele în câțiva ani, ca în Kosovo!
    Rog să fiu scuzat că aduc vorba, dar când am povestit situația din România unor localnici din Kosovo, oamenii au râs. Nici nu vreau să zic ce mi-au spus că ar face ei unei așa bănci… Doamne ferește! Și să știți că și în Kosovo sunt bănci occidentale, adică ProCredit Bank, Raiffeisen Bank, TEB (o bancă turcească). Dar n-am auzit de astfel de probleme, deși și ei sunt foarte dornici să-și facă case proprietate personală.
    Cam asta am avut de spus, sper să nu supăr pe nimeni.
    Și rog să fiu scuzat dacă nu am fost clar în scriere, dar în capul meu se amestecă româna cu engleza+albaneza+sârba. Cu siguranță, nu petrec destul timp în țară pentru a evita greșelile de vorbire.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *