Mihai Goțiu

Măi, noi am oprit emisia Antenei 3 încă din 2012! Și de ce povestea de acum n-are vreo treabă cu libertatea presei

M-au mai întrebat unii, alții despre faza asta cu Antenele și în ce măsură are treabă cu libertatea de exprimare și libertatea presei. Răspunsul e cât se poate de simplu: nu are vreo treabă. Și asta nu pentru că prestațiile vedetelor de la Antene (nu a tuturor jurnaliștilor din Intact, asta e altceva) ar fi lamentabile. De Badea, Gâdea, Ursu & Co sunt pline și celelalte televiziuni autohtone și alte instituții media, doar că nu cu același succes de casă. Nu are treabă pentru că pur și simplu funcționarea unei instituții media nu e legată de un spațiu anume (da, mutarea într-un alt sediu poate cauza disconfort și necesită anumite costuri, dar asta n-are vreo legătură cu închiderea respectivei instituții media). Se poate face emisie și dintr-un apartament cu mai multe camere (sau câteva apartamente) sau chiar dintr-un cort mai mare și încălzit dintr-o piață, și nu exclud ca Antenele  să apeleze și la asta, nu pentru că ar fi într-o situația așa de disperată, ci pentru că ar da bine la audiență, implicit și la încasări. Altfel, situația evacuării nu e de azi sau de ieri, iar termenul de 5 zile pe care îl flutură manipulator cei de la Antene e doar ultima somație legată de un eliberarea unui imobil a cărui situație juridică a fost decisă de instanțele de judecată, în mod definitiv, încă din 2014. În septembrie 2014 (adică acum aproape un an și jumătate), imobilul a trecut în proprietatea statului. Inclusiv această schimbare de proprietar a fost obiectul unui litigiu, încheiat definitiv, și în care tot statul a avut câștig de cauză. Povestea cu dreptul de preemțiune al chiriașului de a cumpăra sediul e hilară: păi chiriașul face parte dintr-un grup de firme de la care statul are de recuperat aproape 60 de milioane de euro. Plătește-ți prima dată datoriile și apoi apucă-te să cumperi imobile de zeci de milioane de euro!

Cât despre închiderea unor televiziuni sau ziare din motive economice, n-ar fi cei de la Antene mai cu stea în frunte, să merite vreun tratament special. Să fim serioși: din 2008/09 încoace s-au închis zeci și sute de instituții media în România (și nu doar în România). Cele care își desfășurau activitatea pe bune au pus lacătul pe redacții primele: că s-a dus naibii piața de publicitate, s-au închis tarabele de ziare, iar jurnaliștii de pe acolo n-au acceptat să-și continue activitatea ca slugi ale unor baroni locali sau naționali, mai mult sau mai puțin cunoscuți. Da, îmi amintesc înjurăturile și lăturile care mi s-au vărsat în cap în primăvara lui 2009, când alături de alți câțiva foști colegi din presa locală am refuzat milionul de lei (aproximativ 250.000 de euro atunci) promis de Consiliul Județean (CJ) Cluj sub pretextul ”salvării presei locale”. Iar refuzul nostru (că am cerut auditări, transparență și asumarea unor responsabilități față de public în cazul acceptării acelor bani – detalii aici) a făcut ca șeful CJ să retragă promisiunea. Câteva luni mai târziu, când Clujeanul, ziarul pe care îl conduceam și care ajunsese la o audiență și tiraj (audiate BRAT, SNA, SATI) duble decât tot restul presei locale, scrise și online, la un loc, s-a închis din motive de criză,  am avut parte de unul dintre cele mai frumoase reproșuri (!) din partea unui coleg de breaslă care afirma că ”nu înțelege cum, la discuțiile legate de finanțarea din partea Consiliului Județean, pe Mihai Goțiu îl interesau mai mult principiile decât banii”. Habar nu am cum ajuns într-atât de inadaptat social, să mă intereseze mai mult principiile decât banii (poate mama, bunica, învățătoarea ori unii profesori și colegi mă vor lămuri la un moment dat de ce mi-au făcut asta), dar cu siguranță nu m-am schimbat între timp. De aceea susțin că în cazul de acum al Antenelor nu e vorba de libertatea de exprimare și de libertatea presei, ci de o problemă mult mai pragmatică, legată de niște bani și de respectarea unor hotărâri judecătorești definitive.

Iar dacă e vorba de solidaritate, păi atunci o să le reamintesc celor de la Antene un moment extraordinar de ”solidaritate”, din iarna lui 2012. Mai exact din 28 ianuarie 2012, când Antena 3 își făcuse studio de transmisiune în direct din Piața Universității, pe partea cu Teatrul Național (evitând, evident, protestatarii de la Fântână). În prima parte a zilei, în fața Parlamentului avusese loc un miting împotriva primei legi de expropriere în interes privat, care viza Roșia Montana. Seara, o parte dintre protestatari (localnici, activiști din București, Cluj, Timișoara și alte orașe) au ajuns în Piața Universității, pe partea cu teatrul (unde își instalase Antena 3 studioul în aer liber și unde nu se auzea decât partea cu ”Jos Băsescu!”), cu leucoplat pe gură, înfășurați într-un imens cearceaf alb și fără vreun însemn legat de Roșia Montană. În fața camerelor de luat vederi, un protestatar a scris pe cearceaf ”Noi nu existăm pentru presă”, moment în care au fost scoase steagurile cu Roșia Montană. Instant s-a încheiat și transmisiunea Antenei 3 din piață, discuția mutându-se în studioul central, cu imagini de arhivă. Despre momentele ”de glorie” ale lui Badea din toamna lui 2013, tot cu Roșia Montană, nu mai dau detalii. Așadar, a se scuti cu solidaritatea cu șmecheriile legate de fentarea aplicării legii.

***

VIDEO: Cum am oprit emisia în direct a Antenei 3, din Piața Universității. Transmisiunea a durat până au apărut steagurile cu Roșia Montană. Apoi s-a trecut brusc, pe imagini de arhivă…

***

Citește și:

Faptele din spatele manipulării. Cele 8 etape care au dus la evacuarea Antenei 3 din sediu

Alina Mungiu-Pippidi: Dacă să plângem Antena 3 și când se retrage chestorul Tobă

***

nu existam pentru presa 3 nu existam pentru presa 2 nu existam pentru presa 1


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

7 thoughts on “Măi, noi am oprit emisia Antenei 3 încă din 2012! Și de ce povestea de acum n-are vreo treabă cu libertatea presei

  1. Ștefan Brăgărea

    Domnule Goțiu
    Ceea ce mă stupefiază este reacția ciudatei instituții denumită Parlamentul României la tot circul cu închiderea Antenelor. Este posibiul să fie chemat primul ministru în fața parlamentului – fără majusculă – cerându-i-se să rezolve situația? Asta este treaba unui prim ministru? Și, culmea, după o prestație absolut onorabilă la Bruxelles…

    Reply
  2. paul

    vedeti este o diferenta majora intre dvs cu Clujeanul si Antenele lui Voiculescu, ajuns inamicul public numarul 1, pe dvs criza v-a doborat, pe ei nu, asa ca doar ANAF-ul putea sa-i doboare, trecerea sediilor lor la stat nu insemna automat evacuarea lor, acum nu cred ca autoritatea fiscala are ca obiectiv inchiderea agentilor economici viabili, oricare ar fi ei, daca tine cu adevarat la incasarile bugetare, cred ca evazionistii, multi intrati in insolventa, altii transferand profiturile afara, altii neplatind taxe la importuri, trebuie urmariti de fisc si executati fara mila, apropo cheltuielile publice vor spori substantial si cu miile de imigranti din Orientul Mijlociu care incep sa vina la noi.

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ paul: pe noi nu ne-a doborât vreo criză, dimpotrivă, îm ciuda aparențelor, Antenele sunt cele doborâte; faptul că s-a închis o instituție de presă nu înseamnă că cei care au lucrat acolo au fost ”doborâți” (ca persoane), la fel cum există încă destule instituții de presă aparent în funcțiune, unde o mare parte din slujbași sunt doborâți de lipsa propriei coloane

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *