Întoarcerea PIB-ului rătăcitor: Românii produc chiar acum dublu decât în statistici

Cât este de fapt potențialul economic al României? Să încercăm un alt fel de calcul!

Cifrele oficiale le știm: 170 de miliarde de euro Produsul Intern Brut anul trecut, cam 8500 de euro pe cap de locuitor, adică o treime din media UE.

Economiile cu prezență internațională substanțială calculează și un alt indicator – Produsul Național Brut, adică PIB + tot ce mai produc companiile naționale prin alte țări. La noi ăsta ar ieși mai mic decât PIB-ul, dar nu chiar nu prea contează asta. La nivelul de emigrație pe care îl are România – 3,5 milioane de oameni plecați să muncească în străinătate (adică tot atâția cât numărul angajaților în sectorul privat din țară!) – poate că ar fi mai relevant un altfel de indicator – hai să-i zicem Produsul Etnic Brut.

3,5 milioane de români lucrează în străinătate, pe un salariu mediu care foarte probabil trece bine de 1.000 de euro net pe lună. Asta înseamnă ceva apropiat de salariul minim din țările în care se duc dar dublul salariului mediu din România. Taxarea muncii la nivelul ăsta e undeva pe la o treime (nu 43% ca la noi) iar ponderea muncii în PIB cam jumătate. Deci putem presupune că fiecare contribuie la economia țării unde lucrează cu 12 × 1.000 × 1,5 × 2 = 36.000 de euro. Avem un minimum de 126 de miliarde de euro, contribuție directă la PIB-ul altor țări. Realist, probabil că cifra trece bine de 200 de miliarde, pentru că printre ei sunt și o mulțime de ingineri, medici, programatori, antreprenori.

Și nu doar asta, dar copiii și bătrânii i-au mai lăsat pe acasă, astfel că ponderea populației active acolo este covârșitoare, iar ei contribuie covârșitor la bugetele sociale de acolo.

Bun, și la ce folosește calculul ăsta?

Folosește ca să înțelegem care este potențialul economic al României. De fiecare dată când vreun bezmetic mai spune că românii sunt putori, asistați sociali, că au productivitate mică, că o creștere economică de 5% e prea rapidă, că un salariu minim la un sfert față de media UE o să producă la noi șomaj.

În realitate, potențialul economic este uriaș (și principalul merit tot al apartenenței la UE este!). Motivul pentru care oamenii au plecat este că el nu s-a materializat aici. Sigur că sunt destui, dar totuși o minoritate, care au plecat fie de silă fie pentru oportunități pe care chiar nu le puteau avea la ei în țară. Dar majoritatea au plecat cu lacrimi și regrete, pentru o viață decentă, și s-ar urca mâine în avionul înapoi dacă le-ar da cineva cu 25% mai puțini bani la ei în țară. Sau unii poate chiar cu 50%. La -75% nu prea merge!

În poză, Florin Morariu, românul care s-a încăierat cu jihadiștii la Londra. S-a dus acolo să facă pâine, pentru un salariu care aici ar fi considerat imposibil. Nu e doar câștigul lui, e și pierderea noastră – vom avea iar o țară când Florin va avea motive să vină înapoi!

“Lets thank that very brave Romanian who no doubt saved the man who was being attacked by the terrorists when he hit him with a bread basket. This is the type of man who makes Nigel Farage feel uncomfortable when near him on a train, the type of scrounging good for nothing over here to live off us Romanian. [Maybe] we could send Farage to Romania and keep the baker!” – SeanMc / comentariu la http://www.independent.co.uk/news/uk/home-news/romanian-baker-florin-morariu-london-bridge-attack-borough-market-fought-off-terrorists-crate-a7773671.html

Cum ar arăta economia românească în cazul ăsta?

Cifrele sunt o proiecție absolut orientativă, ca să ne facem o idee, dar sunt chiar pentru ziua de azi.

PIB: >300 de miliarde de euro
PIB/capita: >15.000 de euro
Salariul minim net: 500 euro
Salariul mediu net: 1000 de euro
Bugetul asigurărilor sociale: excedentar, la pensii mărite substanțial!
Bugetul de stat: Încasări procentuale similare dar aproape duble în termeni absoluți, din impozite mai decente, deficit zero chiar și după încă 1000Km de autostradă gata.
Prețurile: cu 20-30% mai mari decât acum – între 0% la mâncare / alte mărfuri respectiv 80-100% la servicii. Ați fost prin Vest deci ați văzut foarte clar chestia asta (contabilii îi zic efectul Balassa-Samuelson).

Cine are de suferit? Există trei categorii de perdanți.

Companiile care au nevoie de muncă ultra-low cost, de exemplu fabricile de cusut nasturi (că ălea de *îmbrăcăminte* pot să plătească salarii europene). O să-i plângem cum i-am plâns și pe Nokia când au plecat în China. S-a văzut apoi de ce a plecat – pentru că era deja cu un picior în groapă – dar Clujul a rămas hub tehnologic și fără ei. Tot aici intră firmele de pază sau curățenie ținute de securiști ieșiți la pensie la 40 de ani și pentru care orice alt model de afaceri s-a dovedit prea complicat, deci falimentar.

Micile businessuri “de familie”, cu unu-doi angajați care muncesc pe nimic pentru ca familia să șadă aibă timp de “manageriat”. Buticuri etc. Prin Vest, în genul ăsta de afaceri proprietarii chiar muncesc (câte trei generații simultan) și chiar nu își permit să plătească vreun angajat. Va trebui să o facă și aici, și va fi o mai bună utilizare a forței de muncă disponibile.

În fine, un micuț upper-middle class mai năzuros, care nu-și va mai permite menajeră, bonă, șofer, asistentă, personal trainer și alte mici plăceri de acest tip, pe care diferențialul de venituri îl face deocamdată posibil în țări care se zbat în middle-income trap. (în Europa de Vest e fezabil doar pentru clasele sociale bogate).

“Vaaai, dar oamenii ăștia vor rămâne pe drumuri”, zbiară ei preventiv. Nu, nici vorbă. O să-i plătească cineva cu atât cât merită, că doar e economie de piață, se întâlnește cererea cu oferta, exact cum scrie la manualul de Economi-OanOuOan, nu-i așa băeți? (și doamne!)

Deja asta se întâmplă, de vreme ce pleacă atât de mulți în Vest, se poate întâmpla la fel de bine și aici. Chiar nu mai ține vrăjeala că “la noi productivitatea e mai mică”, uite că acolo aceiași neproductivi au putut fi plătiți de patru ori mai bine. Mai degrabă voi – plătitorii de salarii mici – sunteți ăia neproductivi! Și poate că ar trebui să ieșiți din antreprenoriat, pentru a acoperi deficitul de pe piața forței de muncă. Îhîm, deficitul, îl simțiți nu? Ce vă zice asta despre unde ar trebui să fie salariile, despre “cerere și ofertă” și alte chestii din care ați înțeles voi doar ce v-a convenit?

Sigur că e o discuție separată despre salariul minim în contextul ăsta. Lași lucrurile să se întâmple natural sau le forțezi administrativ?

Păi până acum s-a văzut: salariul minim s-a dublat din 2008 până acum iar numărul locurilor de muncă a crescut totuși cu jumătate de milion (felicitări ZF pentru linia editorială lucidă pe care o țin constant de câțiva ani buni, chiar și dacă îi stânjenește direct pe mulți dintre cei care le plătesc publicitate!).

Știm, “corelația nu înseamnă automat cauzalitate”. Dar când bocitoarele salariului minim profețeau că așa se vor pierde milioane de locuri de muncă, corelația însemna cauzalitate – nu?

Hai atunci să rafinăm conceptul: “Corelația înseamnă cauzalitate atunci când facem prognoze infirmate rușinos de realitate, dar nu mai înseamnă cauzalitate atunci când nu învățăm absolut nimic din chestia asta!”.

Sigur, e greu pentru cei care au doar un ciocan să vadă dintr-odată altceva decât cuie. Dar barem când își dau cu ciocanul peste dește poate mai au o șansă.

Așteptarea fundamental eronată este că economia funcționează după mecanisme, ca într-o știință exactă. Or nu este chiar așa, merge mai degrabă după interacțiuni între elemente atât de complexe încât aceleași inputuri pot să dea output-uri complet diferite în funcție de circumstanțe care scapă complet calculelor. Sau ca două lucruri care luate separat sunt dăunătoare să meargă bine împreună etc. Toată treaba asta nu poate fi prinsă într-o ecuație – sau în fine, ar fi una atât de complexă că n-ai capacitate, nici măcar teoretică – atomi în univers! – să o procesezi sau să o stochezi (cam ca jocul de șah). Îs muult mai utile intuiția, bunul-simț și testul empiric. Dar mai ales învățatul din erori.

Nu există “specialiști”, ăia care se pretind sunt escroci. Lămuritoare este pe bursă noțiunea de “alpha” – e demonstrat pe date că majoritatea managerilor de fond, plătiți cu multe milioane, “reușesc” să scoată randamente mai mici decât media de pe indice. Adică dacă te duci și îți pui banii singur, proporțional pe fiecare acțiune dintr-un indice, e foarte probabil că o să câștigi mai mult decât unul care se presupune că e “expert” și că știe mai bine decât gloata.

În cazul ăsta concret, salariul minim chiar a ajutat, chiar dacă într-un mod complet neintuitiv.

În sistem închis, poate că funcționa ceva mai bine teoria. Doar că nu vin doar banii dinspre UE încoace, pleacă și forța de muncă de aici acolo. Și asta cam strică din start orice fel de calcule.
Teoretic ai piață liberă, cu actori raționali, care își urmăresc interesul cât pot de bine. Ceea ce-i adevărat. Dar în practică: inerții, fricțiuni, blocaje, teoria jocurilor, asimetrie informațională.

Deci dacă vorbești cam cu orice manager obișnuit de companie (cam 80%), o să-ți zică următoarele chestii:

1. Nu găsesc oameni să angajez, ăștia care acceptă ce le dau sunt neserioși ăia pe care i-aș lua cer nesimțit de mulți bani.
2. Mă cocoșează costurile dar… aici sunt muuuuuuult mai mici decât de unde am venit.
3. Asta este piața, nu am cum să plătesc în plus.

Paradoxuri grămadă în abordarea asta, deja e greu să mai fi actor rațional oricât te-ai strădui.

Dar punctul 3 este decisiv în “ecuație”. Ca manager ai totuși alt gen de constrângeri decât aia de a urmări interesul angajatorului tău pe termen lung, măcar că nu poți să-i faci bine cu forța.
Deci România este o piață cu salarii încă mici, din inerție. Cum îi explici tu acționarului că altul care a venit acum 5 ani încă își ține angajații pe 1000 de lei și tu nu găsești nici cu 2000? Păi o să creadă că ești putoare și incompetent! E mai simplu și mai sigur să scoți oferta în piață, să angajezi orice să găsește, apoi să spui – “ce vrei șefu’ asta-i situația, aici au salarii mici dar sînt și cam putori, stau pe ajutoare sociale, chiulesc, își dau demisia după două luni. Facem și noi ce putem, da’ uite eu sunt atât de competent că profit tot ți-am adus”.

Faza nasoală e că, în momentul în care comportamentul ăsta se generalizează, oamenii buni încep să emigreze, iar din România au emigrat masiv . Și s-au dus la salarii de 4 ori mai mari. Și au ieșit din forța de muncă de aici și ar fi ieșit mai mulți, nu mai puțini, dacă nu erau mărite administrativ salariile minime.

Ei, pe unul d-ăsta, care a plecat că te-ai zgârcit la vremea aia să-i dai 1500 de lei în loc de 1000 acum nu prea mai poți să-l aduci înapoi nici cu 2000. Că el s-a dus la 1000 de euro. Aaa, și e productiv al dracului – ce să vezi! – brusc nu mai e “putoare”. S-a stricat toată jucărica economică aia în care totul merge uns și își găsește echilibrele fine dacă o lași în pace. Aia e la nivelul de complexitate al fizicii de clasa a 6-a – “forța de frecare e neglijabilă, ignorați-o”. Nop, forța de frecare e decisivă pe pământ, pe când “legile economice” funcționează predictibil cel mult în spațiul cosmic.

Nu înseamnă totuși că trebuie ignorate complet!

Mai riguros vorbind, salariul minim este o discuție complicată, riscuri există etc. Din fericire, ea e mai mult teoretică. Pentru că în România el este atât de mult sub potențial încât încă posibilele efecte negative sunt încă prea departe. Exemplu scurt: În Turcia, cu un PIB/cap comparabil cu al României (20% în plus), fără să fie membră efectivă a UE, salariul minim brut este de aproape 500 de euro pe lună. 500 de euro pe lună. 500 de euro pe lună.

Corelația nuuu înseamnă cauzalitate, dar absolut întâmplător economia lor a crescut așa de repede în ultimii 20 de ani că ne-a ajuns din urmă și ne-a depășit.

Când o să ajungă și la noi salariul minim pe la 2000 de lei, poate că va fi vremea să discutăm despre riscurile de a îl mări și mai mult. Doar că economia va arăta cu totul altfel decât o știm acum – nu doar ca proporții ci și structural.

Diferența o face nu doar venitul efectiv ci mai ales venitul disponibil. Cu cât rămâne o familie după ce își acoperă cheltuielile esențiale dintr-o lună. În momentul ăsta, pentru majoritatea covârșitoare a populației venitul disponibil nu există. Sau este practic negativ, pentru cei care trebuie să renunțe la lucruri esențiale, să nu mănânce sau să se împrumute până la salariu. În momentul în care pragul ăsta este depășit, viteza de creștere a venitului disponibil este mult mai rapidă decât a venitului efectiv și asta face să apară și să se dezvolte rapid sectoare economice care până atunci aproape că nu existau. Asta este de fapt diferența dintre economiile dezvoltate, printre care vrem și noi să ajungem.

Dar oricum, nu salariul minim este mecanismul principal prin care să ajungi acolo – nici pe departe. Pentru asta este nevoie de capital, național și străin deopotrivă. Nu neapărat bani – ăștia vin azi ca să plece mâine cu ceva randament, capital – ăsta vine ca să stea pe termen nedefinit.

O parte vine natural și va continua să vină pe măsură ce se dezvoltă piețele de care vorbeam mai sus. Pentru mai mult, este de muncă.

Iar munca începe de la coborâtul cu picioarele pe pământ, și la figurat și la propriu

Printre clișeele azvârlite de fostul ministru de finanțe despre care povesteam în articolul de ieri a fost și ăla cu “evaziunea uriașă din agricultură”. Asta este o chestie bine-înfiptă în mentalul colectiv dar care nu are susținere în realitate aproape deloc. Agricultura mare este bine-fiscalizată, chiar și numai de vreme ce fermierii nu-și pot lua subvențiile de la UE decât în măsura în care își plătesc impozitele la Fisc. Tot aici mai găsești și salarii de două-trei mii de euro la nivel de tractorist, care în industrie ar fi de neconceput. Agricultura mică este scutită de taxe sau prinsă în variante simplificate după aceleași formule în care intră toți micii comercianți (nu, țăranul de la piață nu trebuie să dea bon, nici măcar nu i-ar servi cuiva la ceva de vreme ce este scutit de TVA și nu are de ce să țină bilanț de profit/pierdere la PFA). Au mai fost câte unii care făceau “mare-evaziune” cu cereale, dar chiar și aia era relativ mică față de totalul general, iar dacă încă mai există este acolo unde a fost favorizată politic de toate guvernele.

Cui îi servește acest tip de demonizare? Păi poate altor foști miniștri de finanțe, al căror singur merit care i-a dus pe post este că au fost trezorieri de bani ciordiți ai politicienilor. Serios, pare scenariu de lumea a treia, dar chiar așa s-a întâmplat – “hai băi să-l punem pe ăsta acolo, că le știe cu offshore-urile, ce dacă umblă tot timpul tras pe nas”. (Sper să mă dea în judecată și ăsta, înseamnă că se recunoaște în poză!). Ăștia nu prea au făcut “optimizări fiscale” pentru companii agricole, de-aia le e la îndemână să arate cu degetul într-acolo.

În realitate, agricultura poate să devină catalizatorul principal de dezvoltare economică a României. Nu ca “procent din PIB”, obsesia contabililor, ăsta tot pe la 5% va rămâne și nici nu-i nevoie de mai mult, dar ca motor de oportunitate antreprenorială. Este o afacere la îndemână pentru oricine are niște bănuți strânși și mult chef de muncă pe cont propriu (experiența muncind “neproductiv” pentru alții prin Vest a strâns-o deja). Colateral, s-ar dezvolta o mulțime de afaceri: industria alimentară, energia din biomasă, construcțiile, logistica, absolut orice!

Când jumătate din țara asta – zona rurală – va ieși definitiv din sărăcie, asta ar putea să antreneze un cerc virtuos economic care să facă posibile cifrele de mai sus.

Iar costurile pentru bugetul public ar fi chiar mici, uneori aproape de zero. Nu doar în agricultură, în multe alte locuri,dar ăsta este un exemplu cu masă critică mare și relativ ușor de înțeles chiar și pentru politicienii sau “experții” care catadicsesc să mai iasă din birouri și din automatismele de gândire.

Din nou, dincolo de clișeele stupide, e în zona rurală o masă critică uriașă de oameni care nu votează PSD sau o face cu lehamite, doar pentru că alții nici măcar atât nu-i bagă în seamă. S-a văzut asta la alegerile din 2014, când nici Facebook și nici măcar diaspora n-au fost decisive în alegerea lui Klaus Iohannis ci ruralul din toată țara, inclusiv din Giurgiu și Teleorman!

Și de fapt și asta este general-valabil. Alegerile din 2020 le va putea câștiga partidul care vine de acum (fie că este deja la putere fie că se pregătește temeinic din opoziție, chiar și ne-parlamentară) cu un program de dezvoltare ambițios, care să-și propună recuperarea în ritm accelerat a decalajelor de dezvoltare.

Care să vină cu un plan de creștere economică (sau, și mai bine, de creștere a veniturilor) cât mai apropiată de două cifre pe an. Și care să și propună să aducă înapoi cât mai mulți dintre cei 3,5 milioane de români care muncesc afară, cu tot cu PIB-ul rătăcit pe care ei îl produc, fie pe salarii bune fie ca investitori. Nu cu prostii de genul celor 20.000 de euro à la Geoană, că n-ai de unde scoate atâția bani. Nici cu clișee despre economie înghițite pe nemestecate de “experții” FMI și regurgitate în dispreț către “mahalaua ineptă”, nici cu dat cu fundul de pământ că de ce a crescut economia cu 5%.

Să vină cu un program minuțios care presupune – în primul rând din partea lor – muncă, răspundere, muncă, empatie, muncă, competență, muncă, curaj și multă, multă muncă.

riscograma.ro


Recomandări

13 thoughts on “Întoarcerea PIB-ului rătăcitor: Românii produc chiar acum dublu decât în statistici

  1. Laura G

    E o discuție mai complicata. Sunt mai multe cauze ale middle income trap, inclusiv infrastructura ineficienta (dacă, sa presupunem, s-ar întoarce chiar 25% din diaspora înapoi, nu ar avea unde sa locuiască, pe ce drumuri sa meargă, și la ce scoli sa își ducă copii, ca sa simplific) și lipsa forței de munca calificata (nu sunt destui middle managers calificați, iar școala românească nu produce suficienti).

    Creșterea salariului minim este un lucru necesar (pt ca forțezi economia sa se orienteze pe activități mai productive) dar nu suficient totuși pentru a ieșii din acest trap.

    Reply
    • Lucian Davidescu Post author

      De acord doar parțial. Populația a scăzut, oamenii și-au lăsat de multe ori locuințele goale – multe îs sub standarde, dar acum au bani să le aducă. Copiii și i-au mai lăsat pe aici oricum, în grija bunicilor, locuri în școli sunt (anul ăsta se încaieră educatoarele cu învățătoarele pentru copiii de ~6 ani!), la restul infrastructurii e într-adevăr mai complicat dar nu de nedepășit. Cu adevărat lipsesc două lucruri : forța de muncă și joburile bine plătite. Cu puțin efort și cap, ăstea două s-ar putea rezolva reciproc.

      Reply
    • Lucian Davidescu Post author

      FMI (+BNR etc.) calculează output gap-ul ca pentru un sistem închis, ceea ce până și pentru țața Floarea de la piață este evident că nu e cazul. De-aia le zic eu contabili ;)

      Reply
  2. Dumitru Drinceanu

    Un articol peste medie ca interes, desi tratat destul de simplist si populist. Totusi ,,pipaie” adevarul ca nu este vointa politica a statului pentru masuri decisive care sa stimuleze si adeseori sa determine antreprenorii si patronii: infrastructura in pas de melc, ficslalitatea si costurile mari ale muncii, veniturile minime si medii descurajatoare, toate acestea perante. Totusi, de 27 de ani scapa mereu o cauza si o cale esentiala fara de care nu se poate reconstrui nimic: implicarea serioasa a statului cu stimulente si garantii, prea devreme derobat de atributii economice, dupa ce a falimentat si devalizat toate sistemele si nici populatia nu a protejat-o, lasand-o la cheremul bancilor, investitorilor de… jocuri piramidale mascate lamentabil si neordonate de BNR-CNVM-recte AAAS dar, mai ales, implicarea banilor prin credite de productie si de investitii, mai ales in activitati sezoniere speciale (constructii, infrastructura, agricultura, zootehnie moderna). In aacest fel s-ar ajunge si la cuiul lui Pepelea: economisirea (DESCURAJATA nu numai de veniturile mentinute istoric la nivel derizoriu, dar si prin dobanzi practic negative!!) si reorientarea dinspre creditul de consum -politica globalista rasuflata si autodestructiva – spre mica productie si servicii. BNR si MF, guvernele au fost toate absente la interesul revigorarii si refacerii unei structuri arborescente a economieipentru locuri demunca multe, diferite ocupational si mereu mai bine platite! Fara credite pe afaceri pentru productie si servcii, ori in consortiu (care banci, d.le conducator al bancii responsabile de aceste fenomene grave??) pentru de completare si capital de lucru. Cam lung, totusi atat de sintetic prezentat, dar cine va conduce dezbaterile cu consecventa si fara menajamente, care sa creeze efervescenta revigorarii si provocarii reintoarcerii unei parti dintre cei plecati?
    Cittiti spre binele vostru si al acestei tari eseul documentat multidisciplinar,,Declin si derapaje ale Romaniei postdecembriste” – librarie online- si declansati dezbateri spre a forta reorientari si corectii inca posibile pentru a dainui acest stat si a-i face fericita populatia.

    Reply
    • Lucian Davidescu Post author

      Păi e treaba partidelor să vină cu programe – în competiție! – și să le supună la vot. Până acum n-au venit. De exemplu, programul PSD aș zice că e ceva de nota 4 din 10 unde toate celelalte au fost de 1, 2 maxim 3. De acord, este populist (mulțumesc pentru apreciere, de fapt, asta mi-am propus). Pentru aprofundare, atât cât se poate, vă rog să dați click pe link-uri și apoi pe linkurile din articolele linkuite. Recomandări concrete/punctuale de politici tot făcurăm, și eu și SAR.

      Reply
  3. AlinaMP

    Articol ff bun, si acum vreo 3 saptamini un studiu Coface prezentat de France 24 la emisiunea de dimineata vorbea despre braindrain unde moderatorul intreba daca e bine ca romanii si alti est europeni maresc salariile, iar autorul spunea ca e musai sa le mareasca, ca according to his model (reductionist, dar semnif totusi) de la anul incepe sa scada PIB ca urmare a lipsei de forrta calificata de munca, deci ceva trebuie facut ca sa o retii.

    altfel- dl Morariu a fost tare, a aratat la xenofobii de acolo ce barbati avem, si din astia care nu au bani sa se duca la sala, fac muschi muncind si uite ca au si curaj.

    Reply
  4. Fratzii Gracchi

    Si totusi, articolul este scris cu prea multa naivitate, fiindca nu apeleaza adevaratele cauze ale starii economice a populatziei romaneshti. Adevarata cauza a dezastrului din RO este furtul, coruptzia endemica si diletantismul (cand nu e chiar prostie) professional. Ticaloshia politicienilor pune motz situatziei generale. Cei 18% voturi pentru – fiindca asta e cifra adevarata a adeziunii corpului electoral romanesc la actuala guvernare – arata clar ce trebuie facut. Ideia creshterii salariilor este o dulce (cand nu e prosteasca) utopie, fiindca banii pentru salarii nu vin cu harzobul, din cer. Si, de ce nu, Dumnezeu nu e de principiul ca at trebui sa se dea degeaba (nu uitatzi, principiul “cine munceste, mananca, cine nu, sa rabde” este de esentza creshtina). In primul rand, trebuie revolutzionat sistemul politic, el reprezentand cauza reala a inapoierii Romaniei in etapa actuala a dezvoltarii ei. Apoi, at urma sa “producem” banii necesari creshterilor invocate aici si, in fine, sa veghem ca repartiztia acestor bani sa fie pe baza de merit si ca rasplata a muncii cu adevarat prtoductive. Utopic, nu-I asa ? Bineintzeles, atata vreme cat si cele mai “nobile” spirite – ma refer aici la membrii “Almanahului Gotha” al cercetarii romanesti – tot numai dupa interesul propriu se ghideaza. Mi se va raspunde ca asa e in capitalism. Asa sa fie ? Solidaritatea sociala nu exista, oare ? Va inselati daca credeti ca nu si va invit sa observatzi cu atentzie felul in care functzioneaza societatzile avansate economic (implicit, nu numai economic) din Europa, mai ales cele care au in simtz acut al dreptatzii sociale (vezi felul cum functioneaza sistemul de pensii in Suedia si comparati-l cu cel de la noi, ajustat fara rusine de catre Parlamentul Romaniei). Asadar, inainte de a face apel la “studii” statistice, care nu rezolva decat calitatea descrierii realiste a starii societatzii romaneshti, trebuie sa facem apel la necesitatea actziunii politice, fiindca aici se afla adevarata frana in dezvoltarea societatzii noastre din Romania. Dar cine sa o faca ? Bietul USR, care deja sucomba sub povara diletantismului si a actiunii subtile a inamicilor sai ? Cat despre liberali, ce sa mai vorbim, e “partidul care se termina”, dupa cum bine a spus o ziarista, recent. Lasati statisticile si palavrageala, trecti la actiune ! Varog !

    Reply
    • Lucian Davidescu Post author

      Cred că spun același lucru ca și dvs. doar că în ordine logică inversă. România a crescut economic și social spectaculos în ultimii 27 de ani, în general în ciuda capacității politice (au fost și excepții notabile totuși – când am reușit să ne mobilizăm pt. NATO și UE sau când chiar și accidental au fost făcute niște lucruri utile). Ar fi crescut și mai mult dacă aveam capacitatea asta politică, constant și susținut? Foarte probabil că da! Dar timpul înapoi nu se poate da, cel mult de aici încolo să mai poți face ceva. Și exact despre asta este vorba spre final.

      Reply
  5. Dumitru

    Romanii care pleaca in strainatate nu pleaca tocmai de bine. Aici sunt doua probleme majore si legate una de alta :
    1. Invatamantul romanesc produce personal prea calificat pentru piata ei interna (chiar si acum, dupa 20 de ani de “reforme”). Multi nu sunt suficient de prosti incat sa accepte sa se plafoneze ca vanzatori la super-market.
    2. Managerii din Romania, global, sunt incompetenti. Nu vorbesc de exceptii, ci de medie. Pentru multi, chiar in turism, e mai important sa ii arate clientului ca el e sefu’ (nici nu vreau sa stiu cum isi chinuie angajatii unul din asta). Dar uitati-va si la varf. Pentru un Oprea era important sa mearga cu coloana si girofar. E o viziune extrem de primitiva a puterii. Uitati-va si la binomul DNA/SRI : oamenii aia aveau tot ce le trebuia sa fie adulati de intreaga populatie a Romaniei. Insa pe ei ii interesa puterea. Si nu oricum, ci puterea absoluta. In loc de relatii profesionale, in Romania totul pare a fi o relatie de putere.

    Reply
    • Dumitru

      A propos : ce folos daca romanii, individual, sunt buni ? Ceea ce ar trebui sa determine un studiu este daca, luati impreuna, sunt la fel de buni, sau incep sa se ciondaneasca din nimic. USR este un exemplu tipic. Oameni toti bine educati, dar ce folos…

      Reply
  6. Pingback: Sondaj: Pentru ce salariu net v-ați întoarce în România? « voxpublica | Platforma de comentarii, bloguri si opinii REALITATEA.NET

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *