Firea cumpără o clădire monument istoric de la milionarul lui Adrian Năstase

Primăria Capitalei condusă de Gabriela Firea (PSD) vrea să cumpere prin negociere directă o clădire monument istoric din centrul capitalei de la o companie controlată de omul de afaceri prahovean Mihai Anastasescu, al cărui nume apare în dosarul Rafo Oneşti.

Cladirea de patrimoniu pe care Firea vrea să o cumpere de la omul lui Adrian Năstase (sursa profit.ro)

Potrivit declaraţiilor din dosar ale lui Corneliu Iacobov  – fost lider PSD şi patron al rafinăriei, condamnat la 7 ani de detenţie – Anastasescu a fost trimis să facă afaceri la Rafo direct de la Palatul Victoria condus pe atunci de Adrian Năstase, ulterior condamnat şi el pentru corupţie.

În plus, a arătat profit.ro, clădirea pe care vrea să o cumpere primăria lui Firea este ipotecată la CEC, iar firma proprietară este înglodată în datorii, inclusiv la stat.

Clădirea cu etaj şi mansardă de pe strada Doamnei de lângă BNR a fost primul sediu al Băncii Centrale. Imobilul aparţine acum Soceram din Câmpina, un producător de materiale de construcţii controlat de omul de afaceri Mihai Anastasescu. Clădirea va fi cumpărată prin negociere directă, iar discuţiile pornesc de la 4,85 milioane euro. Primăria susține că vrea să transforme spaţiul într-unul cultural.

Afacerile lui Mihai Anastasescu cu Rafo: a luat acţiuni de 19 milioane de euro cu 6 milioane de euro

În rechizitoriul dosarului Rafo Oneşti se arată că partenerii de afaceri ai lui Corneliu Iacobov, cu ajutorul cărora a prejudiciat rafinăria, au venit pe filiera Palatului Victoria. Una dintre firmele care a beneficiat de pe urma tranzacţiilor lui Iacobov a fost MetalEuroEst din Câmpina, deţinută de oamenii de afaceri Mihai Anastasescu şi Emil Tufan (acum doar de către primul). “Pila” acestora a fost Dorina Mihăilescu, consilierul premierului de la acea vreme, Adrian Năstase şi fosta soţie a lui lui Ovidiu Muşetescu, şeful PSD al Autorităţii de privatizare APAPS.

“În declaraţiile sale, inculpatul Corneliu Iacobov a precizat că i-a primit pe cei doi martori (Anastasescu Mihai şi Tufan Emil – n.r.) ca urmare a unui telefon primit de la fostul consilier al domnului Adrian Năstase, doamna Dorina Mihăilescu”, se arată în rechizitoriul dosarului Rafo Oneşti.

RAFO Oneşti – controlată de Corneliu Iacobov prin firma Imperial Oil – era acţionar la compania Electrocarbon din Slatina. La recomandarea Dorinei Mihăilescu, Iacobov a încheiat cu firma MetalEuroEst a oamenilor de afaceri Mihai Anastasescu şi Emil Tufan un contract prin care RAFO urma să livreze produse petroliere în valoare de aproape 6 milioane de euro. Îndeplinirea obligaţiilor a fost garantată de Iacobov cu pachetul de acţiuni la Electrocarbon Slatina. Cum RAFO nu a respectat contractul, pachetul de acţiuni a fost transferat la firma lui Anastasescu şi Tufan, prezentaţi de Iacobov drept “viitorii noştri parteneri de afaceri”.

Astfel, arată procurorii DIICOT în rechizitoriu, RAFO şi-a pierdut calitatea de acţionar la Electrocarbon Slatina pentru suma de aproape 6 milioane de euro, deşi pachetul de acţiuni ar fi valorat aproape 19 milioane de euro.

Deşi afacerea e suspectă, procurorul de caz Alina Bica nu a mers pe pista de anchetă care ducea către Palatul Victoria

Rechizitoriul din dosarul Rafo este semnat de – pe atunci – procurorul Alina Bica, ulterior devenită şefa DIICOT. Partenera de shopping a Elenei Udrea a fost condamnată într-un dosar de corupţie la 3 ani şi jumătate de închisoare, însă sentinţa nu este definitivă. În dosarul Rafo, Bica s-a mulţumit să îl ancheteze pe Corneliu Iacobov, însă nu a mers şi pe pista de anchetă care ducea la Palatul Victoria către Dorina Mihăilescu şi Adrian Năstase.

De ce vrea Primăria Gabrielei Firea să cumpere fix clădirea lui Anastasescu

Municipalitatea justifică intenţia de achiziţie prin faptul că această clădire are valoare istorică. În plus, primăria are nevoie de spaţii pentru cele 26 de instituţii publice de interes local din subordinea sa. Potrivit primăriei, “creşterea şi diversificarea ofertei şi consumului cultural, cu accent pe diversitatea culturală, şi efectele sale asupra dezvoltării economice şi incluziunii sociale sunt un obiectiv important pentru societate (,..) Prin dispoziţia Primarului General al Municipiului Bucureşti, se va numi o comisie de negociere cu vânzătorul, pornind de la preţul invocat în intenţia de vânzare, respectiv 22.116.000 lei (4,85 milioane euro)”, se arată în nota de fundamentare a hotărârii Consiliului general al Municipiului Bucureşti.

Firma lui Anastasescu este înglodată în datorii, inclusiv la stat

Potrivit Profit.ro, cifra de afaceri a Soceram, compania proprietară a clădirii pe care vrea să o cumpere primăria lui Firea, a crescut în ultimii ani de la 100 la 147 milioane lei. Cu toate acestea, Soceram a înregistrat pierderi de peste 70 milioane lei între 2012 şi 2016. La data de 30 iunie 2017, Soceram avea obligaţii restante la bugetul statului de peste 5 milioane de lei.

Compania de stat Soceram a fost înfiinţată în 1990 şi a comasat fostele întreprinderi de produse ceramice de la Jimbolia, Sătuc, Ţăndărei şi Urziceni şi cele de materiale de construcţii din Doiceşti, Bucov şi Suceava. La începutul anilor 2000, Soceram a fost privatizată şi cumpărată de MetalEuroEst , firma oamenilor de afaceri Mihai Anastasescu şi Emil Tufan.

Primul sediu al Soceram a fost în București, chiar în clădirea pe care primăria capitalei vrea să o cumpere acum, după care sediul firmei a fost mutat în Câmpina. Potrivit profit.ro, clădirea pe care vrea să o cumpere primăria este ipotecată la CEC Bank pentru garantarea unor credite.

Clădirea lui Anastasescu este una de patrimoniu (foto profit.ro)

Istoricul clădirii

Imobilul a fost construit în 1875 şi a fost proiectată de arhitectul francez Paul Gottereau ca sediul al Creditului Funciar Rural. Clădirea a găzduit şi primul sediu al BNR între 1880 şi 1890.

În anii ”90, clădirea a fost sediu al Soceram, o companie de stat înfiinţată după Revoluţie prin comasarea mai multor întreprinderi comuniste de produse ceramice şi materiale de construcţii. Soceram a fost cumpărată la privatizare în anii 2000 de firma MetalEuroEst a lui Atanasescu.


Recomandări

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *