La loc de frunte între ”realizările” neo-ceaușiste este proiectul (de fapt o componentă de proiect) de deviere a râului Bâsca Mare, de la Surduc până la Nehoiașu. Acesta a fost aprobat prin Decretul nr. 294/1981, iar discipolii tovarașului sunt capabili de orice distrugere pentru a finaliza crimele de mediu ceaușiste. Ei încă aplică decretele ceaușiste, care ar fi trebuit abrogate în bloc în 1990, și ignoră complet legislația actuală, națională și comunitară.
Dacă mai avem în România vreun tărâm neștirbit al frumuseților siderante, în general demult apuse, vreun eșantion din vechiul paradis carpatin, acela este cu siguranță în zona Varlaam. Iar farmecul este dat de râurile curate și înspumate, cu bulboane adânci, care se strecoară printre lespezi de stâncă: Bâsca Mare, Bâsca Mică și Bâsca Rozilei. Râurile vii care încă mai curg libere. Peisajul majestos sunt convins că nu i-ar lăsa indiferenți nici măcar pe călăii lui, dacă l-ar vedea. Oricât de împietrite ar fi sufletele celor de la Hidroelectrica, de la APM-uri, de la Garda de Mediu sau de la Consiliul Județean, dacă ei și-ar deschide cu adevărat ochii, să vadă ce distrugeri cauzează ”munca” loc, eu nu pot să cred că nu ar fi mișcați. Dar ei văd ”cu ochii larg închiși”.
Nu poate fi prezentată mai bine atitudinea acestor oameni de la mediu decât a făcut-o Hitko: “Cum un reprezentant de la mediu mi-a spus odată: Hei, Hitko! Tu nu îți poți imagina câți dolari se pierd aici, în fiecare zi. Aceste cuvinte spun totul. Ei nu văd și nu au văzut râul, ei văd doar banii.”
Mie acest colț paradisiac îmi amintește de râul copilăriei, din fundul grădinii bunicilor, Draganul furat de Hidroelectrica în 1985. Altora sigur o vizită pe Bâsca Mare le va scoate la suprafață, din străfunduri ale memoriei pe care nu le mai conștientizau, amintiri ale unui alt colț pitoresc, cel mai probabil demult mutilat. Oricum, este o minune că în țara cu cele mai virulente instituții/companii anti-natură mai exită un astfel de paradis. Chiar confluența Bâscei Mari cu Bâsca Mică, străjuită de o stâncă impresionantă, reprezintă unul dintre cele mai spectaculoase peisaje din țară. Dar el este, desigur, în pericol de moarte.
Degeaba a semnat România Convenția Europeană a Peisajului. Niciodată nu este luată în calcul de autoritățile inconștiente care semnează, legate la ochi în cu totul alt mod decât Themis, acte de reglementare letale.
Acest proiect ceaușist, ilegal al Hidroelectricii este continuat, cu complicitatea Garzii Naționale de Mediu. Prin continuarea lucrările la captarea de pe Bâsca, dupa decembrie 2018, Hidroelectrica își manifestă disprețul față de lege, caracteristic. După ce a pierdut procesul privind Defileul Jiului, este exclus ca reprezentanții companiei să nu cunoască prevederile legislației (ceea ce oricum nu este o scuză). Rezumându-ne la motivare hotărârii în decizia istorică a Curții de Apel București care a salvat Defileul Jiului, cazul Bâscei Mari este identic cu cazul Jiului. Este încălcat același element din Jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene care interzice continuarea unui proiect demarat înainte de desemnarea sitului Natura 2000, proiect la care nu este exclus impactul semnificativ asupra unor specii sau habitate pentru care a fost desemnat situl.
sursa: Green Adventure
Nu are nicio relevanță că barajul de la Surduc este amonte desitul Natura 2000 Penteleu. Suprafața pe care se implementează un proiect hidroenergetic cuprinde nu doar captarea, derivația și punctul de restituție, ci și cursul râului de la captare la restituție. Captarea de la Surduc, dacă este finalizată, va lăsa situl Natura 2000 Penteleu fără principalul său habitat acvatic, râul Bâsca Mare. Sunt astfel afectate semnificativ cele două specii de pești din fișa sitului, mreana vânătă și zglăvoaca, dar și alte specii pentru protecția cărora această arie naturală protejată a fost desemnată: vidra și carabul amfibiu. Mreana vânătă va dispărea din situl Natura 2000, cu certitudine absolută. O serie de alte specii protejate vor fi grav afectate.
Dar impactul nu este doar unul de mediu. Bâsca Mare oferă, pe sectorul pe care drumul urcă sus pe versant, iar cursul râului rămâne sălbatic, peisaje care ți se întipăresc adânc în suflet. Guvernanții nu sunt capabili să înțeleagă că indicatori precum creșterea economică sunt insignifianți în comparație cu protecția naturii. Dezvolarea economică este un mijloc, nu un scop. Orice societate trebuie să aibă în vedere creșterea calității vieții, iar dacă nu mai avem în jurul nostru natură autentică, nu mai are ce să ne încânte ochii și sufletul, să ne inspire și relaxeze, calitatea vieții nu poate să ajungă decât la regres, oricât ar crește PIB-ul. Valea Bâscei Mari este infinit mai valoroasă dacă este protejată, decât dacă este sacrificată pentru aportul infim de energie al unei simple captări secundare dintr-o amenajare hidroenergetică ceaușistă. România nu are deficit de producție de energie electrică, dar are un enorm deficit de natură autentică, protejată cu adevărat, nu doar pe hârtie, un gigantic deficit de râuri de munte care curg libere.
Câștigul în sistemul energetic național, prin adăugarea doar a unei captari secundare la o singură hidrocentrală, este practic zero. Pierderea pentru patrimoniul natural al țării, prin devierea Bâscei Mari și diminuarea drastică a debitului Bâscei Rozilei, este gigantică.
64% dintre români consideră că mediul înconjurător trebuie să fie o prioritate chiar și în detrimentul creșterii economice.
Bâsca Mare este un râu fantastic, curat (spre deosebire de Jiu), cu debit suficient pentru coborâre cu caiacul, cu un sector semnificativ neatins, fără drum pe mal, cu albia și malurile decorate de superbele roci cutate din zona curburii Carpaților.Reprezintă unul dintre elementele esențiale ale patrimoniului nostru natural. În ultimii ani am pierdut lacul Pețea, râurile fabuloase ”de sub acoperișul țării”, din Făgăraș, am pierdut un simbol național: aspretele (Romanyhtis valsanicola), am pierdut ultimului Peisaj Forestier Intact din Europa, am pierdut Valea Tisei (care trebuia inclusă în proiectul ”European Green Belt”), râuri emblematice precum Săpânța și Anieșul, am pierdut mare parte din padurile virgine și lacuri întregi (Crapina) chiar în sit RAMSAR etc.
Chiar ne permitem să pierdem și Bâsca Mare?
Dar gravitatea acestei tâlhării, acestei crime împotriva patrimoniului țării, împotriva naturii, împotriva a ce a fost mai bun în esența sufletului românesc (frăția cu natura) îmbracă mult mai multe aspecte. Așa cum bine s-a enunțat în Declarația de la Sarajevo, distrugătorii de râuri trebuie să plătească nu doar costul de mediu, ci și costurile privind resursele.
Localnicii ar putea să prospere doar pe baza turismului dezvoltat în jurul sporturilor nautice pe Bâsca Mare și Bâsca Rozilei. Prin această tâlhărie, devierea apelor în aducțiune, turismul este total sabotat. Hidroelectrica trebuie să le plătească continuu daune enorme localnicilor, dar nimeni nu ia în calcul acest aspect.
Societatea civilă românească de mediu ar trebui să facă ceva concret pentru Bâsca Mare. Să-i dăm la Themis șansa să-și apere mama, să o apere pe Geea. Până la urmă, râurile sunt venele Pământului.
Da, suntem la capatul puterilor, atacul asupra naturii, mai ales asupra râurilor, este mai virulent ca oricând. Dar Bâsca Mare chiar merita un efort, o mobilizare, Basca Mare chiar merita sa-i sărim in ajutor, până nu este prea târziu! Lucrările Hidroelectricii sunt strict ilegale, încalcă Jurisprudența CJUE, iar singura autoritate reală de mediu în România s-a dovedit a fi Justiția.
Colapsul mediului natural este continuarea firească a altor colapsuri. Mai precis, colapsul social se traduce prin agresiune asupra naturii (natura e rezilientă, nu intră singură în colaps).
Atitudinea bolnavă față de mediu traduce relații inter-umane bolnave. De aici vine impresia că suntem la capătul puterilor. Eu cred că suntem abia la începutul calvarului. Un râu este (aproape) etern, în timp ce noi vom rămâne în amintirea celorlalți ca o generație de tâmpiți autoexterminatori.