Mi se pare foarte ciudat, dacă nu chiar periculos, ca documente clasificate încheiate de conducerea de la un moment dat a unei instituții să fie declasificate de cei care se succed la conducerea acelei instituții. La modul în care se procedează acum, cu declasificări la cererea presei controlate politic și un fel de „răzbunări ”ale conducerilor succesive pe foștii, stau și mă întreb dacă mai are rost să avem informații clasificate care prin definiție nu sunt destinate publicului.
Chiar așa, ce ar fi dacă mâine publicul ar cere ca toate documentele clasificate din România să fie aruncate pe piață??
Aș vrea să fie clar: dacă au fost abuzuri, ele trebuie descoperite și sancționate. Dar de altceva e vorba mai sus.
Și ca să fiu și mai explicit, dau un exemplu de anul trecut, în povestea cu SIPA: anumiți – hai să le spunem – „curioși” au vrut să afle cine au fost membrii în comisiile de închidere a SIPA în timpul unor miniștri și ce procese-verbale au încheiat aceștia. Imediat actualul ministru al justiției a declasificat aceste informații. Dar… ciudat, a ținut și ține secret numele membrilor din comisia sa care e activă și în prezent, precum și procesele-verbale conținând activitatea lor de un an încoace… Iar curioșii de care am vorbit mai sus, după ce au pus mâna pe informațiile „foștilor”, nu au mai fost deloc interesați de activitatea „actualilor”, deși era la fel cu a „foștilor”. După cum nu au fost interesați nici de numele miniștrilor care au folosit informații SIPA, nici de numele informatorilor din justiție, nici de sumele plătite acestora, nici de numele și experiența lucrătorilor SIPA, nici de abuzurile comise de aceștia ani de-a rândul, stopate doar datorită unui ministru curajos care a decis închiderea SIPA.
Așa încât mie îmi e clar ce se urmărește cu aceste scandaluri și declasificări: doar disoluția autorității unor instituții, nicidecum soluționarea unor probleme. E ca în timpul Revoluției franceze: cu știință tai capul și îl oferi străzii aflată în neștiință, în timp ce alt regim opresiv se arată la orizont.
Vedeți toate articolele România Curată despre protocolul Parchet-SRI
străzii aflate.
Ce te puteai astepta de la Dl. Danilet, aparator extraordinaire al ceea ce pare din ce in ce mai indreptatit sa numesti „statul paralel” ? Ce il deranjeaza pe el : „declasificări la cererea presei controlate politic și un fel de răzbunări ale conducerilor succesive pe foștii”. Adica exact ceea ce era bucuros sa obtina prin orice mijloace cand tinta erau „cei rai”. In mare, Dl. Danilet nu e multumit cand Justitia e oarba. Ar vrea sa-i pedepseasca numai pe „penali”. Iar incalcarea constitutiei, dupa el, e oarecum OK.
Dar, na, trebuie sa intelegem, Danilet are foarte mult de pierdut. Pentru ca e un mediocru. Pe mediocri s-a bazat „statul paralel”, pe cei promovati fara sa aiba calitatile necesare, si care erau dispusi sa faca orice compromisuri morale si legale pentru a ramane unde erau.
Bre, destept te-a facut maica-ta. Mai „destept” chiar decat d-l Danilet. Altfel te-ai abtine sa bati campii…
Un protocol nu e o lege. O lege poate incalca Constitutia si nu un protocol. Curtea Constitutionala se ocupa de „judecarea” din punct de vedere constuitutional a legilor si nu a protocoalelor.
Din Constitutie:
ARTICOLUL 61 (1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.
ARTICOLUL 73 (1) Parlamentul adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare.
Din Constitutie se poate vedea foarte bine ca Parlamentul nu face protocoale ci face legi.
Un protocol este o procedura care are drept rol realizarea de actiuni în aceeasi secventa, cu aceeasi intensitate, etc. pentru ca mersul spre obiectivul de atins sa fie cat mai eficace posibil. Daca un protocol este legal sau ilegal acest lucru poate fi stabilit de justitie si numai de justitie. Asa ca Dl Danilet are dreptate cand spune ca declasificarile nu sint necesare, chiar dimpotriva, pot strica, pentru ca impiedica justitia in munca ei. Justitia nu se face pe strada, sau in ziare, sau la televizor. Justitia se face la Tribunal.
Aveţi dreptate d-le Dumitru. Sistemul juridic din România funcţionează în folos propriu, nu pentru a face dreptate sau a impune legea. Pentru a funcţiona în folos propriu face servicii cui este la putere. Care în contrapartidă le acceptă salarii nesimţite, pensii speciale, inamovibilitate, contribuţii plafonate, lipsă de răspundere profesională, etc. Ţara se scufundă in fărădelege iar ei o duc din ce in ce mai bine. Ieri am aflat cum golanul ăla de la Piteşti care facea drifturi cu 80 la oră in curtea unei fabrici şi a omorât câţiva oameni a primit 2 ani jumate cu suspendare, decizie definitivă. O ţineţi minte pe judecătoarea aia de la Târgovişte care conducea beată şi refuza să se legitimeze când a oprit-o poliţia? Asta e justiţia din Romania. E impăiată cu „legalitate” si nu mai are nici o legatură nici cu moralitatea si cu atât mai puţin cu dreptatea. Toţi se cred deştepţi, „dol” cum zic ei, considerând restul lumii o pleavă bunâ de prostit sau de jumulit.
Uluitor cât de adânc a pătruns și a rămas stalinismul in România sufocant chiar voci “ progresiste “ !
In Vestul pe care îl admira Dl Dănilet o astfel de abordare a Justiției ar fi stârnit un scandal monstruos !
Secretul fata de public este incompatibil cu democratia – oamenii NU pot avea pareri / lua decizii informate fara sa cunoasca situatia. Fie se renunta la secretizare, fie la democratie (intre noi fie vorba, democratie nu exista si nu a existat niciodata). Ideea ca dreptatea izvoraste din separatia puterilor este o credinta pseudoreligioasa. Pana acum nu cunosc nici un asemenea caz. Separatia puterilor in stat doar slabeste puterea statului in fata puterii banului.