Domnule preşedinte al României, asta nu aşa se face! O scurtă notă asupra proiectului prezidenţial România Educată

Am urmărit cu atenţie demersul preşedintelui României privind proiectul România Educată. Sătul să vadă mereu „reforme ale reformelor” fără finalitate („reformită”, cum corect a numit acest fenomen domnia sa) şi/sau cârpeli ale sistemului educaţional, preşedintele a hotărât o abordare comprehensivă, care să ducă la o schimbare paradigmatică stabilă, modificările educaţionale viitoare urmând să aibă apoi loc raţional şi natural în cadrul paradigmei, în funcție de evoluţia societăţii. Până aici totul excelent!

Deşi am susţinut (şi încă susţin) acest proiect, teza mea este că, din păcate, demararea proiectului este greşită. Să-mi argumentez teza.

În mediul educaţional de astăzi nu poţi avea o abordare de jos în sus (bottom-up), în care fiecare (mai precis, cât mai mulţi), expert sau neexpert, este încurajat să-şi spună părerea şi să-şi exprime viziunea asupra cum ar trebui să arate educaţia în România. Dincolo de parfumul de „populism”, aici demersul este şi greşit, deoarece o abordare bottom-up se foloseşte mai ales în medii noi, nestructurate, în care trebuie să inventezi/generezi paradigme, acceptate de mediile respective. Dar paradigma educaţională pe care o vrem pentru România nu trebuie să fie una originală, ci trebuie să fie una care să ne asigure integrarea în aria europeană (şi internaţională) a educaţiei. Aşadar, nu lucrăm într-un mediu nestructurat şi nu avem de reinventat roata, paradigmele educaţionale europene fiind identificabile.

Un demers de tip bottom-up într-un mediu organizat, cum este astăzi aria europeană a educaţiei, are o serie de consecinţe negative:

  1. Cel mai probabil va genera o multitudine de paradigme originale, aşa cum avem tendinţa şi am făcut adesea în ţară, care nu ne pot însă integra în aria europeană şi care nu ştim dacă şi cum vor funcţiona (păstrăm astfel „reformita”). În educaţie fiecare are o părere – expert sau neexpert – şi, din experiența mea, mreaja originalităţii aici este la fel de mare („Să nu ne spună nouă alţii cum să ne învăţăm copiii”!), ca atunci când după Revoluţia Anticomunistă din 1989 unii au vrut „democraţie originală”. Şi am văzut ce am păţit! Dincolo de criza care va apărea – pe care paradigmă o selectăm dintre cele multe generate –, o paradigmă originală este un risc pentru copii şi ţară. Mai mult, în acest proces, fiecare devine ataşat psihologic de propria creaţie, astfel că criza selecţiei, dacă vom ajunge la acest nivel, va fi una mare. Cred sincer că este mică probabilitatea să generăm o paradigmă originală, dar performantă şi integrabilă cu cele existente la nivel european.
  2. În cel mai bun caz va ajunge să redescopere roata, adică un sistem care deja există, ceea ce înseamnă timp pierdut.

Într-un proiect care urmăreşte integrarea într-un mediu cunoscut/structurat – aşa cum este aria europeană a educaţiei -, acest demers de tip bottom-up este chiar contraindicat. Într-un astfel de mediu, demersul trebuie să fie de sus în jos (top-down), dar transparent şi colaborativ:

  1. O echipă de experţi naţionali şi internaţionali (validați profesional, nu auto-validați sau validați local) identifică şi formulează paradigmele majore care există la nivel european/internaţional în educaţie (şi nu sunt mai multe de 4-5 majore);
  2. Pentru a evita demersurile autoritariste vechi – când paradigma era impusă oamenilor din sistem -, aceste paradigme se supun unei dezbateri largi, astfel încât oamenii din sistem (şi reprezentanţii acestora) şi cei interesaţi din afara sistemului:
    1. să poată să aleagă în mod participativ o paradigmă din cele propuse anterior, în mod informat, cu argumente şi contraargumente;
    2. şi să contribuie la adaptarea paradigmei în contextul românesc; această adaptare nu are voie însă să-i schimbe esenţa, ci doar să armonizeze instituţiile educaţionale internaționale contextului psihocultural românesc, astfel încât acestea să nu devină forme fără fond, în logica maioresciană. Aici este nevoie de o integrare înţeleaptă, în care paradigma să fie adaptată contextului psihocultural, dar şi contextul psihocultural să se adapteze paradigmei moderne. Pierderea echilibrului în acest demers duce fie la forme fără fond, fie la un fond exprimat prin forme vetuste, irosit şi rupt astfel de aria europeană a educaţiei.

O paradigmă educaţională adaptată în România printr-una astfel de demers top-down ne poate ancora în aria europeană a educaţiei, va fi acceptată în ţară şi poate crea mecanismele pentru a rezolva apoi natural şi cauzal probleme specifice, care există şi care vor apărea, probleme cu care noi ne luptăm astăzi simptomatic (ex. plagiate, etica în educaţie, pro versus contra homeschooling, etc.). Într-adevăr, o paradigmă a unui sistem conţine soluţiile la problemele potenţiale care apar în acel sistem. Ca soluţiile să fie moderne şi europene, paradigma trebuie să fie modernă şi europeană!

Aţi corectat recent demersul în cazul „proiectului de ţară”, unde iniţial s-a pornit tot pe o logică bottom-up (ceea ce a generat o pleiadă de proiecte de țară, stârnind confuzie), dar prin noua comisie prezidenţială aţi angajat, în mod corect, un demers top-down. Trebuie făcută corecţia şi în cazul proiectului România Educată, care înţeleg că stă la baza „proiectului de ţară”! Încă timpul nu este pierdut, dar nici nu ne stă la dispoziţie, căci lângă noi lumea evoluează!


Recomandări

One thought on “Domnule preşedinte al României, asta nu aşa se face! O scurtă notă asupra proiectului prezidenţial România Educată

  1. Scipio Africanul

    Cred ca domnul Daniel David are perfecta dreptate. Elaborarea de tip “bottom-up” a unui astfel de proiect nu face decat sa stimuleze veleitatile de “ganditori reformatory” ce caracterizeaza pe tot romanul ambitios, dar diletant. O tartare de acest tip a problemelor a dus si la proliferarea halucinanta a doctoratelor-nedoctorate, precum si a viziunii, la fel de halucinante, despre cercetare pentru vizibilitate. Absurd ! In tarile avansate economic si stiintific si… asa mai departe rolul de stimul essential al functionarii unui system tip “up-to-bottom” este jucat de (si iata cum redescoperim gaura macaroanei) rigorile unei competitii reale, pe plan social si economic, ceea ce impune ca fiecare sa-si plaseze banii PROPRII cum se pricepe mai bine pentru a fi educat la nivel competitiv , punandu-si vitorul in joc. Or, asa ceva NU se realizeaza prin risipa unui buget public, de care nimeni nu se simte raspunzator in Romania, ci prin cheltuirea propriilor resurse banesti, ceea ce declansaza o grija reala si dureri mari in caz de esec. Asa ceva trebuie sa implementam si in Romania: pe bani publici sa functioneze doar invatamantul obligatoriu, eventual incluzand si invatamantul liceal, iar orice alt nivel de invatamant sa fie finantat de beneficiarii sai, statul urmand doar sa ajute, unde este cazul, pe cei merituosi (dovedit, nu doar clamat) si saraci. Nu discut aici etica si moralitatea cetateanului roman care, si ea, are un rol major in succesul unui invatamant efficient si cinstiti. Etica cetateneasca nu are nici-un effect in fata tentatiei accesului facil la bugetul public. De aceea, trebuie inceput prin impunerea “up-to-bottom” a sistemului de finantare a studiilor din banii proprii, ceea ce se face in mod natural si unanim acceptat in cea mai avansata societate democratica din lume (inclusive eficienta economic la superlative), chiar daca mai sunt fraieri in Romania care sunt gata sa umble cu pieptul bombat fiindca “elevii nostril de liceu stiu mai multe decat cei la nivel echivalent din Vest”. Dar, vorba ardeleanului: “si la ce le foloseste”… asta daca chiar ar fi adevarat, ceea ce nu-I cazul. Dar cred ca nici Johannis nu intelege asta, necum politicienii si parlamentarii nostril, care chiar se cred doctori in tot felul de stiinte, multi dintre ei, doar pe baza obtinerii unor patalamale fara acoperire in professionalism.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *