Mihai Goțiu

De ce se încăpățânează Tăriceanu să-l acopere pe Șova. Și de ce legea finanțării partidelor nu schimbă sistemul corupt

Ar fi pierdere de vreme să explic de ce, din punct de vedere tehnic, cea mai recentă hotărâre a Senatului în cazul Șova e o aberație. Pe vechiul și pe noul regulament, și pe Constituția în vigoare, singura hotărâre cu sens ar fi fost cea în care Senatul ar fi spus ”da, a fost întrunit numărul de voturi necesare pentru a aviza solicitarea DNA” sau ”nu, nu a fost întrunit numărul de voturi, solicitarea DNA e respinsă”. Indiferent de ce ar fi stabilit, dacă ar fi fost sesizată din nou, Curtea Consituțională ar fi putut spune ”da, hotărârea e constituțională” sau ”nu, nu e constituțională”. Simplificat, Senatul condus de Tăriceanu a optat pentru formula ”Am hotărât că nu am hotărât”. Ca să fie clar, semiotica e treaba facultăților de filologie, nu a Parlamentului. Faptul că senatorii au decis să meargă de la București la Constanța pe ruta Craiova, Timișoara, Satu Mare, Iași nu înseamnă că, în cele din urmă, nu vor ajunge la Constanța, ci doar că trag de timp la modul absurd. De ce se încăpățânează Tăriceanu & Co să irite în asemenea măsură opinia publică în cazul Șova are o singură explicație: că daunele pe care le-ar produce eventualele mărturisiri ale lui Șova în fața procurorilor și judecătorilor ar putea fi și mai mari decât cele produse de iritarea opiniei publice. Și dacă ne gândim doar la mega-tunul Comarnic-Brașov, pe care Șova l-a ”nășit”, putem înțelege de ce Tăriceanu, Ponta & Co își asumă daunele produse de sfidarea flagrantă a cetățenilor.

***

La fel de sfidătoare e situația și în cazul Legii finanțării partidelor politice și a pachetului de legi electorale (alegerea primarilor și președinților de consilii județene în două tururi de scrutin dacă niciunul dintre candidați n-a întrunit jumătate+unu din voturi în primul tur fiind o solicitare imperativă esențială a societății civile pe care comisia specială o ignoră). Pe legea finanțării, am participat la sfârșitul săptămânii trecute la o dezbatere la Radio România, în cadrul căreia Mihai Voicu, președintele comisiei, afirma că noua lege (cea trimisă spre reexaminare) ar fi ”un pas înainte” față de vechea lege și că acest lucru ar fi fost ”recunoscut și de societatea civilă”. Eu mă număr printre cei care susțin că nu e niciun ”pas înainte”, ci doar o frecție la un picior de lemn. Și doar că nu m-a pufnit râsul când am aflat care sunt argumentele acestui ”pas înainte”. Cică nu ar mai fi permise donațiile în campaniile electorale, ci doar între campanii, că nu mai sunt permise ”promoționalele”, banerele și panourile în campanii și că în campanii donațiile se vor face către candidați și nu către partide. Să le luăm pe rând.

Donațiile între campanii sunt mult mai periculoase decât cele din campanii – că, de cele mai multe ori, vizează rezultate imediate: ba o lege sau hotărâre de consiliu local sau județean cu dedicație, ba un contract public consistent a cărui ”cotă” e plătită anticipat. Dacă în timpul campaniilor electorale se mai poate accepta ideea că donatorul susține candidatul sau partidul cu o anumită ideologie, cele dintre campanii nu au nici măcar scuza asta. Apoi,  ”promoționale” (pixuri, agende, fulare, căciuli, calendare, brichete etc.) reprezintă partea cea mai puțin nocivă a unei campanii electorale. Cât timp nu depășesc o anumită valoare e greu de presupus că influențează într-un mod imoral votul (scuzați-mă, dar dacă cineva votează un partid sau candidat doar pentru că scrie numele lui pe pixul pe care l-a primit e nițel idiot). În privința banerelor și panourile de pe străzi s-a dovedit că au mai degrabă efect contrar celui scontat, generând mai degrabă iritare decât simpatie pentru candidați și partide (asta și grație totalei lipse de substanță și conținut a mesajelor însoțitoare). Practic, acest așa-zis ”pas înainte” e doar o decizie de comun acord a partidelor de a renunța la acele cheltuielile electorale care la ultimele alegeri s-au dovedit inutile sau cu beneficii minore în raport cu sumele cheltuite. În fine, ideea de a sponsoriza candidații și nu partidele e ilogică în condițiile în care aceeași comisie susține revenirea la votul pe liste (că nimic nu împiedică umflarea listelor cu persoane fără nicio șansă să câștige și al căror singur scop e să fie de curele de transmisie a banilor).

De fapt, după cum arată și studiile (vezi aici) ideea de a supra-reglementa finanțarea partidelor e lipsită de eficiență. Cu cât reglementarea e mai stufoasă, cu atâta corupția (iar finanțarea partidelor e un factor major care generează corupție) e mai mare. Și e logic să fie așa, pentru că nicio lege nu poate să prevadă toate situațiile posibile prin care o persoană sau o firmă poate să transfere bani către partide și candidați, așteptând ulterior răsplata (legi și/sau contracte cu dedicație), asta dacă nu cumva plata a fost deja făcută și donația/sponsorizarea reprezintă ”cota parte” convenită. Super-reglementarea în acest domeniu (să nu generalizăm, nu sunt adept al dereglementării ca principiu) e perdantă pentru că introduce în legalitate (prin interpretare per a contrario) TOATE modurile și metodele de finanțare a partidelor care nu sunt interzise în mod expres. Adică orice mod/metodă de finanțare, respectiv de cheltuire a banilor de către partide care nu a fost anticipat și interzis/interzisă expres devine legal/legală (prin simplul fapt că nu a fost enumerat printre cele interzise).

Soluțiile sunt mult mai simple: plafonarea sumelor care pot fi donate/chletuite către/de către partide și transparentizarea totală a donatorilor și a modului de cheltuire a banilor. Nu, nu e deloc complicat să publici online toate donațiile și sponsorizările primite și nici modul în care au fost cheltuiți banii respectivi. Și nici să incriminezi lipsa de transparență – amenzi penale și pușcărie pentru orice donație/sponsorizare, respectiv cheltuială descoperită că nu a fost făcută publică într-un termen rezonabil (maxim 30 de zile între campanii, maxim 5 zile în campaniile electorale cu interdicția de a mai primi donații în ultima săptămână de campanie). Așa e și mai simplu să afli dacă o donație/sponsorizare a fost făcută în scopul susținerii unei idei și/sau a unui candidat în care ai încredere că o va pune în practică ori în scopul de a obține o favoare imorală sau chiar ilegală (legi sau contracte cu dedicație). De asemenea, nu ar mai fi dificil să verifici conexiunea între donație/sponsorizare și deciziile politicianului ori ale partidului  care a beneficiat de donație/sponsorizare. Ținând cont și de caracterul politicii (cel puțin în teorie) –de serviciu public adus comunității, nu sursă de căpătuială pentru politician, familia lui și gașca din care face parte – transparența totală nu doar că se justifică, ci e și obligatorie. Transparentizarea totală și sancționarea drastică (în cazul încălcării transparenței) a finanțării și cheltuirii banilor de către partide ar fi, cu adevărat, un pas înainte. (nota bene: publicarea în Monitorul Oficial nu e transparență atâta timp cât nu e disponibil online, în mod gratuit, cu toate secțiunile, pentru orice utilizator de internet).

Un pas hotărât și radical înainte ar fi ca cheltuielile partidelor politice să fie integral suportate de bugetul public. Oricât ar fi de ridicate acestea (în condițiile apariției unor noi formațiuni), ar fi însutit sau înmiit mai puțin decât se fură la ora actuală și față decât pierde bugetul public din cauza corupției generate de finanțarea partidelor. Evident, o asemenea finanțare publică integrală e necesar să fie plafonată (la chiria unor sedii, salarii administrative – administrator, economist, contabil, IT-ist etc. -, suportarea unui minim de materiale informative). La o adică, se poate accepta și sistemul mixt, care permite și donații și sponsorizări private, dar după sistemul fundațiilor care însoțesc partidele europene, care nu susțin partidul în sine, ci ideile și principiile pe care partidul le promovează.

Vi se pare chiar așa de dificilă o astfel de transparentizare? E pur și simplu banal de pus în practică. Dar asta ar însemna renunțarea politicienilor români la șmecheria naționalizată. La schimbarea fundamentală a mentalității lor. Cum nu ne putem aștepta ca acest lucru să se întâmple peste noapte (în ciuda tuturor avertismentelor primite în ultimii ani în stradă și a sancțiunilor de la vot), nu ne rămâne decât să creștem presiunea.

La final, uite un lucru pe care îl poți face și tu pentru a crește această presiune civică (rețeta e deja verificată): sună-ți parlamentarul, primarul și președintele de consiliu județean și întreabă-i de unde și de la cine au primit banii pentru campaniile electorale. Și roagă-ți și prietenii să facă asta.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

7 thoughts on “De ce se încăpățânează Tăriceanu să-l acopere pe Șova. Și de ce legea finanțării partidelor nu schimbă sistemul corupt

  1. Dan_Bruma

    Asta e stilul lui Tariceanu, agasant, sfidator, cand era prim ministru se gasea in conflict de interese flagrant prin posesia firmei Automotive SRL. Ma bucur ca Johannis nu i-a invitat mizeria de partid la discutii la Cotroceni.

    Reply
  2. mocoteo

    Io sunt total impotriva finantarii partidelor de la buget,nu au decat sa le finanteze MEMBRII lor.Daca un MEMBRU de partid vrea sa -si finanteze partidul cu xxx cotizatii nu are decat sa o faca cu rezerva ca v-a sti ca oricand un procuror sau agent fiscal poate sa-i faca o vizita si sa-l intrebe:bai nenicule,tu de unde ai avut banii pe care i-ai donat partidului??Plus ca daca finantarea este permisa doar membrilor se cam termina si cu jocul la doua capete al oamenilor de afaceri conectati la buget care finanteaza mai multe parti in campaniile electorale,din cate stiu eu in Romania nu poti fi decat membrul unui singur partid politic!
    Cand vor fi finantati doar de catre membri politrucii vor fi mult mai responsabili cu ce,cui si de ce promit ‘mari cu sari’ in campaniile electorale,ca deh,in fiecare luna trebuie sa-ti curtezi membrii pentru cotizatie si daca minti gros nu o sa mai incasezi nici un ban!

    Reply
    • gheorghitazbaganu

      Sa il finanteze membrii? Aha, si daca unii vor sa il finanteze cu milioane ca sa intre in parlament si sa faca legi pentru stapinii lor? Cum te aperi de lobisti?

      Reply
  3. mocoteo

    Lui tariceanu nu poti ‘dacat’ sa-i spui,lui si mamei zavorancei:despre morti numai de bine!In loc sa ramana in istorie ca un premier decent o sa ramana ca si tradator arivist!Nu stiu de ce so’ bagat in ciorba basista a lui ponta cu ‘USL exista!’ dupa plecarea liberalilor dar stiu sigur ca viitorul lui politic este zero!!

    Reply
  4. gheorghitazbaganu

    Oameni buni, lasati prostiile. Dac vreti democratie militati impotriva pragului electoral. Aici e buba. Actualul palament trebuia ma-te-ma-tic unul penal datorita uninominalului si, mai ales, pragului electoral de 5% + taxa de 4500 RON necesara pentru a candida. Restul sunt fleacuri

    Reply
  5. Pinno

    Tariceanu ii face un serviciu lui Ponta, care l-a propulsat al II-lea om in stat la sfarsitul carierei acestui „ginerica”. Probabil ca la alegerile din 2016 va candida din partea PSD (sau partidul lui de 2 lei va avea candidati comuni in anumite circumscriptii) q.e.d.
    In ceea ce priveste suprareglementarea, o putem vedea ca pe o „proliferare cancerigena a informatiei (sute de articole si paragrafe de legi)”. Prea multa informatie = ZERO informatie!

    Reply
  6. mar rosu

    Inca MO nu pune editiile la vedere? Nu ar putea fi dati in judecata, guvernul macar? Eu sunt obligat sa cunosc legile, cum sa fac asta daca ei le ascund, sau , ma obliga la un fel sau altul de plata ca sa ajung la ele?
    „Studiul ” AMP cred ca e interpretat gresit. De fapt, asocierea fenomenelor e formala si nu se explica niciun mecanism. Ca asta ar fi fost interesant, mecanismul care duce de la reglementare la frauda. Nici de la distanta nu poate fi intuit un astfel de mecanism, explicatiile la graficul ala sunt slabe si adaugate in fuga. Nu sunt in zona sociologie. Sunt cu tehnica. Paradoxal, asta imi da un ascendent in ce priveste rigurozitatea, logica si mecanismele. Sar putea ca suprareglementarea sa fie o reactie a societatilor la coruptia din zona partidelor. Problema nu e la reglementare ci la morala publica, cum sa-i zic, voi stiti, constiinta civica, „caracterul” natiei, mentalitatea. Voi spuneti ceva gresit, foarte gresit. Ceva de genul: sunt bolnav, fac analize, gasesc leucocitele marite. Deductie: suprareactia imunitara genereaza boala. Ori, e exact invers, boala mareste leucocitele. Va rog sa spuneti mai sus, nu mai aruncati asa teorii. E clar ca lipsa de morala denota lipsa de disciplina interioara si ca asta se cere contracarata cu disciplina impusa din afara, cu „republica procurorilor”. Daca vrei sa supravietuiesti…
    In alta ordine de idei nu stiu de ce va mai agitati daca nu va ia nimeni in seama, factori de decizie, partide, institutii, presedinte? Nici nu puteti ridica un val izbavitor.
    Puteti bate toba de criterii de integritate. Faceti un sandard din asta si tocati marunt listele de candidati. Vor trebui sa se alinieze la acest standard, de frica partidelor concurente care adopta criterii de integritate.
    Orice masuri sunt bune daca ajuta imbunatatirea parlamentului. Cred ca va fi un progres, mic dar e un pas. Progresul e incremental, oricat de urat suna.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *