De ce am intrat în politică. Cum am ajuns să candidez din partea USR pentru Senat

Să fi fost pe la începutul lui martie 2014, când am ajuns la Berlin – tocmai dăduse colțul ierbii și primul sfârșit de săptămână cu soare i-a făcut pe localnici să ia cu asalt Mauerpark, spațiu nu cu mulți ani în urmă dominat de zidurile de beton ale Războiului Rece, șiruri de sârmă ghimpată și patrule cu câini și automate la vedere peste mantalele brun-cenușii, lungi până la pământ; acum un fel de Oser, de tocmit vechituri, cu currywurst-ii autohtoni în rolul micilor, cu roboți hidraulici construiți din vechituri pe post de artiști stradali și cu un amfiteatru special amenajat pentru sâmbetele de karaoke devenite celebre în toată Capitala Germaniei. Mauerpark e, în felul lui, un simbol al schimbării și un model despre cum cu ajutorul culturii (pop culture, în cazul de față) un spațiu interzis, un spațiu al morții pentru cei care pătrundeau neautorizat între cele două ziduri, un spațiu al războiului și al dezbinării se poate transforma într-un spațiu deschis, de întâlnire, de melanj de națiuni și rase cum arareori ai ocazia să întâlnești. Era exact ce căutam, în documentarea proiectului pentru care primisem Bursa de excelență în jurnalism ”Milena Jesenska”, la Institut for Humane Sciences, din Viena și al cărei titlu (și temă) era ”Transformers MMXX. The Power of Culture in Social Change”.

Nu neapărat despre proiectul ăsta e vorba însă acum, cât despre schimbare și schimbări. Mai exact despre acele mici evenimente, aparent întâmplătoare, care, la un moment dat, îți dau viața peste cap, se joacă cu destinul tău și nu doar cu al tău. Prietenii apropiați știu exemplul ceva mai frivol, despre cum câțiva ani buni din viața mea au fost influențați de faptul că Leonard Doroftei a băut un pahar de apă în plus înaintea unui meci pentru titlul mondial la box. Din cauza acelui pahar de apă n-a mai reușit să se încadreze în categorie și a pierdut titlul; un prieten scriitor de la Chișinău, Dumitru Crudu, a scris o piesă pornind de la povestea asta, montată la Cluj, de Teatrul Imposibil, într-o curte din Piața Unirii, devenită între timp terasă. La berea și pita cu unsoare și ceapă de după, cu autorul, actorii, regizorul și alți prieteni, din Music Pub-ul boemei, studențimii și intelectualității clujene din acei ani, a nimerit la masa și în viața mea cea care avea să-mi fie (o vreme) logodnică. Poate spune cineva că totul ar fi arătat la fel dacă Leonard Doroftei n-ar fi băut acel pahar de apă în plus? Până la urmă, și ideea de a ajunge la Roșia Montană, să scriu despre mormintele în mișcare ale satului, mi-a venit într-o dimineață mahmură de primăvară, prin 2002, pe linia de cale ferată dintre Vișeul de Sus și Vișeul de Jos, în căutarea unui chioșc cu țigări deschis la ora aia. Dar, pe lângă idee, pentru prima călătorie la Roșia Montană a mai fost nevoie și de o știre, în care se anunța furtul unei cantități importante de dinamită din depozitele fostei companii de stat (altfel, și în gimnaziu îmi propusesem să ajung să caut comori și vâlve prin galeriile minelor de aur din Apuseni, dar drumul ăsta nu s-a arătat vreme de mai bine de douăzeci de ani). Au trecut mai mulți ani de la prima vizită la Roșia Montană până am aflat cine a furat dinamita și s-a dovedit că era așa cum bănuiam: ar fi urmat să fie folosită de holoangăni – legendarii căutători de aur ai zonei. Între timp însă, ceea ce inițial ar fi trebuit să fie un roman cu intrigă politico-polițistă, s-a transformat în zeci și sute de articole de investigație și într-o carte non-fiction, numa bune pentru scos oamenii în stradă.

Ce încerc să vă spun e că viața nu e liniară. Poate că sunt unii care pot să țină direcția, deși, dacă ar face o pauză de analiză, poate și-ar da și ei seama de câte ori, evenimente aparent neînsemnate s-au suprapus peste acumulările asumate programatic, producând schimbări mai mari sau mai mici. De aceea zic că ar fi incorect să spun că știu exact ce a produs declicul, care a fost momentul și care au fost motivele esențiale pentru care am cârmit-o către politică. În urmă cu doi ani și jumătate (în acel martie 2014 pe care îl aminteam), când m-am întâlnit și am făcut cunoștință cu Alina Mungiu-Pippidi la Berlin, n-aveam nici cea mai mică intenție să fac asta, chit că asta încerca Alina să mă convingă să fac. Trăisem la intensitate maximă Toamna Românească și tocmai făceam cunoștință cu grupurile din diaspora, din Viena, Praga, Munchen, Berlin (mai apoi Paris, Bruxelles, Londra, Barcelona, Madrid etc.). Era o descătușare de energie civică pe care o anticipasem încă din 2007 (când m-am riscat să afirm că opoziția față de proiectul distrugerii Roșiei Montane va genera cea mai mare mișcare civică de după 1990) și simțeam că încă nu ajunsese la apogeu (în primăvara, vara și chiar începutul toamnei lui 2014, am atras de mai multe ori atenția ”priviți spre diaspora”, dar unii au preferat să o ignore și n-am de ce să-i compătimesc pentru ce li s-a întâmplat). I-am spus atunci că nu politica mă interesează, ci modul în care aceste energii civice pot fi aduse împreună, să colaboreze într-un proiect mai mare. Am mai adăugat că societatea civilă românească (adică acei oameni care se implică în mod real în proiecte și acțiuni menite să schimbe în bine comunitățile din care fac parte) este mult mai mare decât le place unora să recunoască și să accepte, asta pentru că activitatea ei nu este reflectată în mass-media fie din motive dubioase (cum s-a întâmplat în cazul blocadei pe subiectul Roșia Montană), fie, pur și simplu, din inapetență (faptul că responsabilii editorial considerau că astfel de subiecte n-ar aduce audiență, tiraj etc.). Într-un proiect dedicat societății civile, creșterii vizibilității ei coagulării ei, m-aș implica, am spus. Nu au trecut două sau trei săptămâni, încă nu-mi încheiasem rezidența la Viena, și AMP m-a căutat să-mi spună că SAR taman a câștigat un proiect ale cărui obiective și scopuri se suprapuneau, în mare, cu ceea ce spusesem eu că mă interesează. Mănânci, calule, ovăz?

După încă un scurt periplu la Paris, pe care apucasem deja să-l programez, am preluat coordonarea editorială a României Curate. A fost nevoie doar de câteva luni pentru a se confirma faptul că nu m-am înșelat: societatea civilă autohtonă era (și este) mult mai numeroasă și activă decât le convenea (și le convine) unora să accepte și să recunoască. Am reflectat pe RC nu doar marile teme (de la Roșia Montană, fracking, furtul și hăicuirea pădurilor) și nu doar activitatea ONG-urilor cu notorietate, ci am vorbit și despre determinarea ieșenilor care iubesc teii, despre micile grupuri de cartier din Capitală, despre arădenii care l-au înfruntat pe Falcă pentru salvarea parcului Eminescu, despre bănățenii care vor să-și păstreze ultimele străzi pietruite ori să câștige dreptul de a trece cu bicicleta prin centrul orașului, despre numeroasele lupte ale lui Erwin la Codlea, despre Râul Alb și micro-hidrocentralele care ne seacă râurile de munte, despre miile de craioveni care au semnat petiția anti-centrala de la Kozlodui, despre mobilizarea observatorilor la alegeri, despre mizeriile, dar și despre oamenii care luptă pentru Certej, despre elevii și studenții care se bat pentru drepturile lor nu doar în marile centre universitare, ci și pe la Bacău, Constanța, Oradea etc., despre filmările pline de risc ale lui Gabriel Păun de la Agent Green, despre clujenii implicați în salvarea Someșului, în transformarea spațiului ”La Terenuri” din Mănăștur, în centru comunitar, despre solidaritățile cu cei de la Pata Rât, despre ”Jos gardul din Piața Unirii”, despre micile și marile mobilizări de stradă împotriva corupției și corupților, a legilor Big-Brother, a plagiatorilor sau pentru păduri, pentru a nu mai vorbi de dreptul celor din diaspora de a vota, și, cu siguranță, am uitat și nu am cum să enumăr acum și aici toate temele, toate grupurile, toate acțiunile despre care am apucat să scriem. În câteva luni, audiența a crescut cu 6-700%, cu vârfuri impresionante în momentele critice de mobilizare civică – în preziua turului al II-lea al alegerilor prezidențiale, după marile proteste de solidaritate cu diaspora, România Curată, site-ul celei mai active părți a societății civile autohtone a ajuns să concureze cu audiența marilor site-uri generaliste, cu peste 150.000 de cititori unici/zi, record pe care, probabil l-am fi bătut în ziua alegerilor dacă numărul cititorilor nu ar fi fost într-atât de mare încât să ducă la blocarea site-lui!

audienta-rc-15-noiembrie-2014Cu o medie de aproximativ 200.000 de cititori unici/lună în perioada proiectului și maxim de peste 600.000 unici/lună, RC a devenit cel mai urmărit site autohton din categoria celor destinate cititorilor cu educație peste medie și, ținând cont de conținutul și tematica articolelor publicate, e vorba nu doar cititori cu educație peste medie, ci de cititori activi, implicați civic, adică exact acea categorie care determină schimbări într-o societate. Și adevărul e că nu audiența în sine și locul în topurile de audiență ale site-urilor online ne bucură (nu vindem publicitate pentru a monetiza audiența), ci faptul că putem dovedi, cu cifre și statistici, că în România există o masă critică de schimbare. Doar că existența unei mase critice de schimbare, nu înseamnă și schimbare.

***

A venit vara acestui an. După alegerile locale a apărut o speranță: posibilitatea spargerii monopolului partidelor clasice, cu un partid ale cărui baze sunt în societatea civilă. Nu e niciun secret că speranțele s-au îndreptat către USR, partidul care în varianta inițială (USB) a depășit toate previziunile în București. Astfel, când Clotilde Armand și Stelian Ene au descins la Cluj pentru o primă întâlnire cu simpatizanți și posibili viitori membri ai unei filiale locale, nu am avut cum să lipsesc, chiar dacă interesul a fost mai degrabă jurnalistic – nu în orice zi ai ocazia să asiști la ”durerile facerii” unui partid nou, și nu a oricărui fel de partid, ci al unuia pornit de la nivelul ierbii. Nu a fost nicio mirare să-i cunosc (măcar din vedere) pe o mare parte a celor care au venit la prima întâlnire (și următoarele), pentru că îi văzusem la protestele cu Roșia Montană, cu votul diasporei, pentru salvarea pădurilor și, multe altele, printre care și cele mai recente, legate de sănătate, corupție, plagiate. Și nici nu e de mirare că am acceptat să moderez următoarele două-trei întâlniri, până când au început oamenii să se cunoască. Fără să știu, începeam să mă ”contaminez”. Pentru că energia și entuziasmul – cel puțin a membrilor filialei de la Cluj – au fost (și sunt) molipsitoare. Dar asta nu era încă suficient pentru a răspunde pozitiv invitației celor de la USR să trec Rubiconul și candidez la parlamentarele din această toamă. Am plecat la Chișinău, în alte proiecte civice, și am apucat să onorez o veche invitație (de prin 2008/2009) făcută unui prieten – că o să-i testez la fața locului vinul din via părintească de la Antonești, undeva nu departe de Nistru și Odessa. M-am întors încărcat cu vinuri, cu mere, cu kvas și multe povești. Inclusiv cu o carte și un film pe care vi le recomand cu plăcere, dacă doriți să vă faceți o primă idee despre Moldova și Chișinău – ”Tenis cu moldovenii”, de Tony Hawks (filmul îl găsiți la liber și pe Youtube). Combinația de umor englezesc cu nihilism românesc (varianta moldovenească) e absolut teribilă.

Eram încă în starea de liniște specifică zilelelor în care te detașezi de problemele și provocările realității cotidiene. Pluteam așadar, când, într-o zi de miercuri, m-a sunat mama să mă întrebe unde poate semna, în Deva, pentru USR. A fost o trezire bruscă, pentru că deși urmărește emisiunile politice ale posturilor de știri, nu era genul care să mă fi așteptat să empatizeze așa de repede cu USR. Apoi am ajuns la o altă ședință a Filialei Cluj a USR, în care începuseră discuțiile despre posibili candidați. În același timp, era în plină desfășurare și campania de strângere de semnături – cea în care clujenii au strâns peste 26.000, adică de peste trei ori targetul repartizat. A fost ziua în care am înțeles că povestea asta cu partidul nu e o joacă. De se întâmplă ca USR să o dea în bară, nu e doar problema celor care s-au implicat în construcția partidului, ci a tuturor celor care și-au pus și își vor pune speranța în el. E o chestiune de responsabilitate. De responsabilitate față de toate cauzele pentru care am luptat în ultimii ani și de responsabilitate față de toți oamenii care cred în ele și au ieșit în stradă pentru asta. Membrii USR nu se reprezintă doar pe sine, ci toate energiile care fac ca speranța schimbării să fie posibilă.

Este doar părerea mea că USR e un partid care reprezintă (și) strada ultimilor ani? Este doar o percepție publică ori asta e realitatea? Timp de mai bine de o săptămână am încercat să află răspuns la întrebările astea discutând cu prieteni, activiști, ong-iști. N-am ajuns la o concluzie, la un răspuns ferm. Mi-a mai rămas o singură posibilitate de a afla. Am răspuns invitației de a candida în Filiala Cluj pentru funcția de senator. Am făcut-o cu un program bazat pe documentele programatice ale societății civile din ultimii ani: Carta Albă a Bunei Guvernări (după protestele din 2012), Proclamația de la Câmpeni (2013) și Declarația de la Cluj. Fiecare punct din mini-programul personal intitulat ”Jos zidul!” răspunde unui slogan strigat în stradă: ”Nu corporația face legislația!”, ”Uniți, salvăm Roșia Montană!”, ”Cultură, nu cianură!”, ”Nu vrem să fim o nație de sclavi”, ”SRI, lasă-ne bani de educație!”, ”Solidaritate!”, ”Presă fără lesă!” etc. (sper că v-am stârnit curiozitatea să aflați zilele și luna următoare ce vreau cu astea – că va fi o campanie lungă, nu spun și io totul din prima zi). Colegii din filială mi-au acordat un vot de largă încredere. Așadar, cel puțin la Cluj, răspunsul majoritar a fost destul de clar. În condițiile astea nu îmi rămâne decât să mulțumesc pentru încrederea primită și să-mi asum responsabilitatea de a merge mai departe.

De asemenea, vreau să le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de RC și de cauzele promovate de RC în ultimii ani, de la colegi la voluntari și cititori, fără de care niciuna dintre victoriile obținute până acum n-ar fi fost posibilă. Nu îmi iau însă ”la revedere”, pentru că, sper, rămânem împreună. Singurul lucru care se schimbă e postura, nu și cauzele pentru care am ales să lupt și să mă implic. Iar despre acestea v-am spus încă prea puține astăzi, când mi-am propus să vă spun mai mult DE CE (nu și PENTRU CE) am luat decizia de a intra în politică. Așadar, pe curând!

***

Nu e deloc întâmplător că printre membrii USR Cluj se numără și autori ai ”Declarației de la Cluj” (vezi aici), asumată de majoritatea manifestanților, în Piața Unirii, în seara zilei de 14 noiembrie 2014.


Recomandări

27 thoughts on “De ce am intrat în politică. Cum am ajuns să candidez din partea USR pentru Senat

  1. ion

    Sa fie intr-un ceas bun!

    Poate ca, odata intrat in politica, o sa cugetati mai mult privind judecarea altora care au facut pasul.

    Spun asta pentru ca v-am vazut comentariile la articolul despre Cristian Ghinea si competentele pe care le are sau pe care nu le are pentru functia in care a fost numit. Aveti grija, de maine o sa fiti judecat la fel!

    Reply
  2. rc

    Felicitari pentru decizie! Chiar m-am bucurat ca unul dintre cei care vorbesc despre cum ar trebuie sa fie lucrurile a si facut pasul. Multumesc!
    Spor in planuri si sper sa nu te dezarmeze lumea politica mizerabila :D

    Reply
  3. Cristi

    Pacat. Din punctul meu de vedere o decizie proasta. Sincer. Sper ca realitatea sa ma contrazica.

    Reply
  4. marius

    “Nu corporatia face legislatia” si sustinerea lui Dacian Ciolos se bat cap in cap deci cum ramane ca nu inteleg nimic?!!!

    Dupa dezamagirile cumplite Iohanis si Ciolos sper ca nu urmeaza si cea mai mare!

    Reply
  5. Gabriel A

    @Marius, hang on. Am incredere in Mihai, si in Romania Curata. In rest ai dreptate.

    Reply
    • marius

      USR are o doctrina foarte clara pro corporatista si sustine un prim ministru si un guvern profund corporatist deci chiar ca nu mai inteleg nimic. Un lucru este mai mult ca sigur, eu la vot nu ma mai prezint!

      Reply
  6. Adrian

    Sincer, speram că dac-ați hotărât să candidați, să fie la Deva, sau la Ilia. Apropo, pe-acolo cine candidează?

    Reply
  7. Teo

    Fara legatura cu articolul, efectiv: http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/alegeri-parlamentare-2016/surse-ministrul-cristian-ghinea-va-candida-pe-listele-usr-595882
    avand in vedere: http://www.romaniacurata.ro/baietii-destepti-ai-guvernului-ciolos-iii-azi-cristian-ghinea/
    Intr-adevar, inca nu e oficial, dar, daca asa ceva se intampla, ce sanse mai are USR sa fie credibil, cu astfel de personaje pe lista? Aveti impresia ca cei pe care mizati pentru voturi vor accepta astfel de compromisuri?
    Astept lista neagra a RC si sper ca unul din criteriile folosite va fi si contracte (repetate/consistente) cu statul.

    Reply
    • Mihai Gotiu Post author

      @ Teo: eu am primit voturile colegilor de la USR Cluj și candidez la Cluj

      Reply
      • Teo

        Foarte bine, dar pe mine ma intereseaza si ce personaje ajung in parlament in general. Votand lista USR Cluj, imi pun increderea in USR in general. Cum as putea face asta, stiind ca acelasi partid are pe liste (chiar daca in alta circumscriptie) “destepti” de genul asta? Una dintre ideile unui partid alternativ, de genul USR, este sa curete pe cat posibil scena politica de personaje dubioase. Degeaba ies la proteste de cateva ori pe an, daca, in ziua votului, accept in continuare, in parlament, cautatori de comori in vistieria statului.

        Reply
      • marius

        In politica nu e cu spam… dar au nevoie de multa carne de tun mai ales in fata valului de furie impotriva tuturor ce o sa vina ca un tsunami!

        Reply
  8. Geo

    FELICITARI pentru hotarare si sa dea DOMNUL sa ramaneti acelasi luptator,cu aceeasi verticalitate in atitudine fata de problemele cruciale ale TARII in momentul cand ve-ti dispune si de alta putere,cea a deciziei,fata de cea actuala-a cuvantului.Dumnezeu sa va ajute si sa ne(va) ocroteasca de incertitudinile viitorului!

    Reply
  9. Vlad

    Succes mai departe, sper ca USR sa ia un scor cat mai mare la alegeri. Totusi, din principiu, nu mi se pare chiar in regula trecerea de la jurnalist la politician si nu cred ca tranzitia poate fi facuta vreodata inapoi.

    Reply
    • Mihai Gotiu Post author

      @ Vlad: sper să ies la pensie scriind cărți și făcând jurnalism sportiv și cultural, ca la început; asta ar însemna că lucrurile sunt înspre bine în România; credeți că statutul de politician ar fi incompatibil cu cel de scriitor ori de cronicar de filme și cărți? :)

      Reply
      • Vlad

        Scriitor, cronicar, cultura si sport? probabil ca nu, dar jurnalist pe teme politice, cam da, e dificil daca nu imposibil de revenit. Dar cum am zis, succes mai departe in cariera politica, eu voi vota USR.

        Reply
  10. Ion Podocea

    Foarte bine! Așa este cinstit. Dacă îți găsești preocupările de ordin politic, etic etc în programul unui partid, cinstit este să aderi la programul acelui partid. România curată, y compri domnia voastră ați susținut în permanență cauza acestui partid. Consider că, etic vorbind, un adevărat jurnalist trebuie să aibă o anumită obiectivitate în activitatea sa jurnalistică. Altfel se transformă într-un propagandist de partid. Și din păcate la noi sunt mai mult jurnaliști- propagandiști decât jurnaliști în cel mai bun sens al cuvântului.
    Succes în alegeri !

    Reply
  11. OvidiuB

    Domnule Gotiu, USR se anunta ca un partid destul de eterogen, cu oameni aparent de buna-credinta, dar de orientari diferite si cu backgrounduri diferite. Dincolo de rezultatul acestor alegeri (unde cred ca va exista un succes moderat), cred ca reusita acestuia partid depinde de cum stiti sa gasiti partea buna in ceilalti membri USR si sa lucrati cu aceasta parte buna (valabil pentru orice membru, desigur, nu doar pentru dvs). Daca aveti ambitii de purism ideologic, veti esua, ca si partidul, iar asta nu va fi decat inca o dezamagire masiva in randul acelei mase critice de care vorbiti.

    Problema principala a romanilor nu cred ca mai e ca nu si-ar dori (de buna-credinta) schimbarea, ci ca gasesc doar defectele si diferentele in ceilalti oameni de langa ei care vor schimbarea. Poate ca ar fi bine ca USR sa-si propuna sa depaseasca aceste bariere.

    Mult succes!

    Reply
  12. CMC

    Pacat!
    Chiar imi planificasem sa votez USR.
    Dar nu voi vota niciodata partide care au ca reprezentanti indivizi care cenzureaza opinii.
    Nu pot vota cu cei care au non-democratia in sange, iar cenzura e cel mai urat instrument al non-democratilor…

    Reply
  13. Pingback: Cât de extremist sunt. Confesiunea și programul unui radical, candidat la Senat | România curată

  14. george paul pandele

    cetatene gotiu ca domn nu pot sa te numesc iti scriu sa-ti spun sleau in fata ca n-ai sa obtii votul meu si nici USR cu toate ca il priveam ca o speranta pentru asanarea vietii politice in romania dar alegind oameni ca tine provoaca multa dezamagire si dezbinare.ti-am urmarit declaratiile privind agresiunea de la riul alb si-am constat ca nu esti capabil sa spui adevarul ,sau sa respecti Constitutia Romaniei cu privire la propietatea privata,la dreptul la munca ,la dreptul de propietate uzuala daca mitocaniile si dezinformariile te caracterizau cind erai un jurnalist de 2 bani la siteul romania curata?(murdara)?—ce vei face cind vei fi senator,cind vei avea multa .multa putere,vei fi oare capabil sa spui adevarul sau vei fi din aceluasi aluat cu actualii ,eu nu cred ca ai constiinta si nu cred ca esti capabil sa spui un adevar cit de mic??!!

    Reply
  15. vam

    Acum ca ati ajuns in Parlament astept sa initiati o lege care sa interzica exportul de masa lemnoasa neprelucrata sau prelucrata sumar. Ce spuneti ?
    Sper sa nu ma dezamagiti si voi, cei de la USR!
    vam

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *