În cadrul protestului civic de solidaritate cu diaspora de vineri seara, de la Cluj, la care au participat peste 20.000 de persoane, a fost citită și o declarație în șapte puncte, care cuprinde revendicările acestora și pe care o puteți citi mai jos:
***
Declaraţia de la Cluj
Noi, cetăţeni ai Municipiului Cluj-Napoca, reuniţi în 14 noiembrie 2014, în Piaţa Unirii, afirmăm că sunt esenţiale pentru România şi cerem viitorului Preşedinte şi întregii clase politice să-şi asume următoarele puncte:
1. Drepturi cetățenești
Respectarea fără rezerve şi consolidarea dreptului nostru la liberă exprimare, la protest și la vot, inclusiv la votul prin corespondență pentru diaspora.
2. Reformă politică
Reformarea clasei politice şi a legislativului prin reducerea numărului de parlamentari, înlesnirea formării de noi partide și facilitarea legiferării prin inițiativă cetățenească. Limitarea numirilor politice în instituţii la nivelul secretarilor de stat.
3. Justiţie
Respectarea separării puterilor în Stat prin excluderea oricărei imixtiuni a politicului în activitatea judiciară. Respingerea imediată a proiectelor de lege privind graţierea şi amnistia şi renunţarea la orice iniţiative legislative în acelaşi sens. Limitarea imunităţii demnitarilor exclusiv la declaraţiile politice; eliminarea oricărei discriminări între aceştia şi restul cetăţenilor, inclusiv în ceea ce priveşte reţinerea, arestarea şi percheziţia (prin eliminarea Art. 72, alin. 2 din Constituţie); alegerea prin vot direct a Avocatului Poporului.
4. Sănătate
Respectarea dreptului cetăţenilor la sănătate şi finanţarea eficientă a sistemului sanitar. Alocarea a 6% din PIB pentru Ministerul Sănătăţii şi separarea bugetului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate de bugetul consolidat. Asigurarea în mod real şi continuu a accesului populaţiei la medicamente, inclusiv cele compensate. Stoparea exodului cadrelor medicale prin asigurarea unei salarizări la nivelul pregătirii şi responsabilităţii acestora.
5. Educaţie şi cercetare
Recunoaşterea importanţei acestor două domenii şi stimularea lor prin respectarea legii: alocarea imediată şi efectivă a 6% din PIB pentru educaţie, respectiv a 1% pentru cercetare. Remunerarea cadrelor didactice şi a cercetătorilor la un nivel corespunzător cu importanţa acestora în societate.
6. Mediu şi resurse naturale
Recunoaşterea problemelor de mediu ca fiind de domeniul siguranţei naţionale. Garantarea accesului tuturor cetăţenilor la resursele vitale fundamentale: apă, aer curat, surse de hrană. Interzicerea completă, pe teritoriul României, a procedeului de cianurare în minerit, a fracturării hidraulice în industria gazelor de şist şi a organismelor modificate genetic în agricultură. Oprirea imediată a defrişărilor ilegale şi declanşarea reîmpăduririlor la scară naţională.
7. Viaţă socială şi comunitară
Încetarea imediată şi completă a oricărui discurs de tip separatist, a discriminării şi instigării la ură pe criterii etnice, rasiale, de clasă, statut social, opţiune religioasă sau politică.
Aici sau peste hotare, suntem cu toţii cetăţeni ai României; proiectul de ţară este al nostru. Rămânem solidari şi atenţi la comportamentul clasei politice şi al decidenţilor. La 25 de ani de la Revoluţia Română, reafirmăm valorile acesteia şi avertizăm că nu mai tolerăm nicio trădare a intereselor noastre legitime.
***
VEZI înregistrări video cu uriașa coloană de manifestanți/ autor: Márkó László
forta agora !
Alaturi de voi !
Alaturi de voi. Pe 2016 societatea civila trebuie sa vina cu planul ei propriu. Exemplele Podemos si M5 Stele pot fi aplicate in Romania. Romania nu e a caracatitei din sistem , este a cetatenilor. Redati prin propria forta si initiativa drepturile cetatanilor acolo unde trebuie sa fie.
Gabriel Ursescu
Sînt de acord că trebuie să se schimbe ceva și în România, ca să nu zicem totul. :) Eu nu pot spune nimic de Podemos pentru că nu cunosc mișcarea, dar să nu dăm drept exemplu Movimento 5 Stelle pentru că este un eșec total.
Bravo romanilor…numai uniti se poate invinge!!!
Romania trezeste-te!
BRAVO !!!
Mandra de romanii mei care au aratat ca le pasa. In momentul acesta, sufletul si inima mea, se indreapta catre voi, si va spun “Multumesc!”.
bravo ptotestantilor ,, ei stiu ce vor ,,,
AR TREBUI SA CONTINUAM TOATE DEMONSTRATIILE ASTEA SI DUPA ALEGERI PINA CE SCAPAM DE PONT SI DE PSD !!!!!! ……………. HAIDETI LA VOT SI HAIDETI PINA PE 22 DECEMBRIE SA SCAPAM DE TOTI TURBATII CARE NE CONDUC !!! Am stat deja 25 de ani degeaba …. ACUM PUTEM RECUPERA ! SI CRED CA ESTE MOMENTUL ….
bine zis !
Prin votul nostru ,sa ne luam inapoi tara pe care am pierdut-o ,tot prin vot ,acum 25 de ani.
Desi ,am 76 de ani voi merge la vot ,sa-mi vad visul implinit :o Romanie condusa de un om intedru care , nu face compromisuri.
Felicitari celor care au iesit in strada si celor care le sustin revendicarile prin votul de maine.
Fapte nu vorbe ! Redactat in format electronic .doc. pus pe net ca oricine sa o poata descarca tipari . Adaugat la document un tabel unde oamenii sa se poata semna. Dupa ce se aduna cateva milioane de semnaturi, trantit sacii de semnaturi in curtea parlamentului sa le stricam un pic digestia !!
Si as mai adauga si un punct 8
Viata politica
8.1 Pentru a stopa traseismul politic. Orice plecare din partid (ca pleci la alt partid sau infiintezi un alt partid) in timpul mandatului pe un post/functie/pozitie in calitate de ales, are ca si consecinta imediata pierderea postului pe care ai fost ales.
Propun acest lucru pentru a evita aberatii gen UNPR, partid care nici macar nu a existat cand au fost alegerile …
8.2 Pentru a asigura egalitatea de sanse sa nu poti candida la o functie aleasa de pe o alta functie din care ai putea sa-ti creezi avantaje (caz concret Ponta prim ministru) . Pe perioada campaniei electorale candidatul va fi suspendat din functie dar cu posibilitatea revenirii la locul de munca dupa alageri acolo unde este cazul.
Daca credeti ca observatiile mele sunt pertinente si la obiect aveti libertatea de a le reformula.
Arpi,
In acest moment nu este posibila interzicerea prin lege a traseismului politic; curtea constitutionala s a pronuntat in acest sens, in baza articolului care stipuleaza ca mandatul parlamentar nu este imperativ.
Asfel, in actualul context constitutional singura varianta ar fi una care sa exceada cadrul strict legal.
Care ar putea fi solutia? Sa impunem partidelor politice un angajament formal prinn care sa denunte traseismul politic si angajamentul tuturor viitorilor candidati ca vor demisiona in situatia in care vor pierde sprijinul partidelor care i au propus.
Ar trebui sa solicitam dizolvarea parlamentului si organizarea alegerilor parlamentare, intrucit actuala structura parlamentara nu corespunde votului cetatenilor: cetatenii au votat usl, o structura politica desfiintata de fapt, iar traseismul poitic a distorsionat vointa cetatenilor: psd ul s a umflat cu aproape 50% si s a constituit un grup parlamentar al unui partid care nici macar nu a participat la alegeri -UNPR.
Prin urmare: alegeri parlamentare anticipate este singura solutie .
Sa amendam constitutia ! ine altcineva decat noi poporul ?
Treaba asta cu ce el cerem noi politicienilor suna foarte bine si trebuie facuta an de an, pentru ca nu se va respecta niciodata. Pana cand poate vom intelege (desi e nevoie de un pic de creier si coloana pt asta, deci slabe sanse) ca este mult mai eficient sa scoti de sub sarcina statului sistemele de pensii, educatie, sanatate si sa le lasi in slujba celor care chiar se pricep, adica oamenii. Dar pana atunci, hai sa tot iesim in strada, si sa scriem declaratii frumoase pe care nu le va respecta nimeni.
Suprinzator. Primele trei cerinte sunt legate de drepturi, legi si dreptate. Acest lucru ar trebui sa dea puternic de gandit corifeilor sistemului juridic romanesc. Pare ca e nevoie de o reinventare a drepturilor, dreptatii si legilor la noi.
Cum facem, oameni buni, sa strangem milioane de semnaturi ? Cum a spus deja altcineva, FB e ok, dar sa strangem saci cu hartii semnate de oameni adevarati. Sau macar o petitie la avaaz pentru inceput ?
Ar trebui sa completam textul si sa fie postat pe petitiionline
Unde ati fost fratilor până acum?
Acesti reprezentanti ai nostrii, nedemni de acest statut, au varsat oceane de cuvinte false, manipulari prin intermediul media (prea putin libera) in ultimii 25 de ani , in directia nosatra, cetatenii, masa de manipulat.
Acesti oameni din Cluj, Timisoara, Sibiu,……. care par a fi din alt film, alta tara, au reusit sa puna in cateva cuvinte concrete si corect alese, pe o pagina sau doua, tot ceea ce trebuie facut, tot ce acesti hoti, puscariasi nu vor si nu stiu sa faca,din hotie, coruptie, rea vointa, incompetenta.
Bravo Cluj, va sustinem si suntem pregatiti sa maturam impreuna cu voi aceasta masa mizerabila de corupti.
Va apreciez din tot sufletul. Important ar fi sa nu incetam, sa revenim de fiecare data cand guvernantii pe care i-am ales incalca un articol din aceasta declaratie
Va propun sa trecem la o forma a petitiei in care sa se stranga semnaturi. Sper ca astfel sa fie luate in consideratie aceste idei de bun simt, lipsite de extremism sau politicianism.
Bravo copii!
Ne sfatuieste cineva ca miscarea spaniola Podemos ar fi demna de urmat. Inainte de a ne sugera asa ceva, sa studieze ceva mai profund si apoi vedem daca mai vine cu sfaturi de genul acesta. Podemos este expresia cea mai crunta a extremei stangi, doritoare de transformare a Spaniei intr-o tara cu politica bolsevista precum in Venezuela. Sa luam aminte, nu anarhia sau dictatura sunt solutiile.
Mai adăugați și excluderea completă a BOR din viața politică precum și încetarea finanțării de către stat!
Separarea statului și bisericii/religiei!
Cred ca e foarte importanta laicizarea statului. Desi sunt foarte multi romani credinciosi, totusi aceasta masura ar insemna mult pentru romani. In Québec, stim ce inseamna asta.
Ce aveti cu BOR cea mai apolitica biserica prin comparatie cu protestantii, evanghelistii si alte comunitati religioase. Iti dau ca exemplu pe Laszlo Tokes care este si pastor si politician si agent secret al mai multor servicii secrete, etc, Si ina ceva: Daniel Ciobotea, Patriarhul BOR este tot de-al vostru ca l-a sustinut pe Johannis…
Ma cuprind fiori reci,imi aminteste de greva studentilor pe care i-au marsaluit minerii si cate alte lucruri ce s-au petrecut in acesti 25 de ani,oaree cand se va termina urgia,cand vom fi auziti,sa tarim si noi ca cei din occident,pacat ca pe cei care ar trebui sa ne auda ne ignora cu desavarsir.Clujul este capitala ardealului sunteti niste oameni minunati felicitari
De ce nu cer un lucru evident? Revenirea la votul pe liste. Nu ati priceput nici acum ca votul uninominal a umplut parlamentul cu penali? Ce e greu de inteles? Pot candida doar persoane bogate sustinute de partide bogate. Stiti voi oare ca un candidat trebuie sa plateasca din buzunar 5 salarii minime (acum ar fi 1000 euro). Citi ban i trebuie unui partid sa acopere rtoate circumscriptiile?
Semnez petitia!
Si reducerea parlamentului la cel mult 45 de membrii iar renumeratiile lor sa fie in functie de realizarile pro nationale!
Revolutia a ineput!
Aceste cerinte vor fi respectate daca vom ramane uniti, sunt plecat si de o saptamana combat comunistoizii pe facebook pe unde-i gasesc, aceasta si votul meu maine chiar daca merg la munca de dimineata si am 100 de km pana la sectia de votare este modul meu de a va multumi ca v-ati ridicat pentru ca noua celor de aici ne-au fost incalcate drepturile si la nevoie ma voi intorce, biletele de avion sunt ieftine :), ca sa va ajut sa trageti la raspundere clasa politica daca va incalca aceste cerinte. Sunt mandru de voi!
Un inceput bun! Mai sunt multe de adaugat, mai ales legat de atitudinea partidelor politice fata de cei neimplicati plitic dar platitori de taxe si impozite si care doresc ca banii publici sa fie mai putin furati si folositi pentru pomeni electorale. Ce parere aveti despre urmatoarea situatie: la o emisiune TV am sunat si am intrat in direct cu un fost ministru al agriculturii (fiind atentionat ca nu mai este timp pentru o intrebare lunga lamuritoare am cerut sa fiu primit in audienta), un om foartre “amabil, respectuos si expeditiv” care a acceptat sa ma primeasca in audienta chiar a doua zi. Dupa, ce alaturi de reprezentantul ADS, mi-au ascultat cu atentie propunerea mi-a spus ca este o propunere foarte buna si ca imi garanteaza sprijinul sau neconditionat si pana miercuri voi primi un raspuns favorabil care va cuprinde si solutia legala convenabila. Am multumit respectuos pentru timpul acordat si pentru sprijinul garantat dupa care am trecut in secretariat lasand usa intrdeschisa pentru ca am avut impresia ca doresc si dumnealor sa paraseasca. Cat imi puneam la loc lucrurile am auzi din spatele usilor urmatorul dialog: “- E DE LA NOI ? – NU. -DAR DE LA CE PARTID E ? – NU E IMPLICAT POLITIC. – DA-L IN MASA!” Si asa… miercurea cu raspunsul si sprijinul neconditionat pentru valorificarea unei ferme de hamei situata la marginea judetului Brasov prin transformarea ei in ferma de hamei si plante medicinale si centru model de procesare a acestora (ceea ce asigura crearea a cel putin 20 locuri de munca permanente si mult mai multe sezoniere pentru inceput) s-a dus in masa. Nu-i pasa nimanui ca pe acolo s-a ‘valorificat’ fierul vechi iar pe terenurile ADS pasc si acum animale cu carnete de partid.
Nu va speriati de certurile dintre partide din fata televizoarelor (asta e marketingul lor politic la sfatul scump al consultantilor americani, spanioli etc.): altfel ei se comporta foarte amiabil dupa manipularile pe care le fac pe micul ecran aparandu-si fiecare hotii lor. Ce poate fi mai jenant ca un intelectual la televizor ( profesor universitar, fost sau actual ministru, ziarist, artist valoros etc.) care se straduieste sa ne demonstreze ca hotii de stanga sunt mai cinstiti ca cei de dreapta? Ce-ar fi daca macar o parte din banii cheltuiti de partide pentru manipularea nerusinata a oamenilor sarmani ar fi folositi pentru instruirea propriilor candidati in tainele administratiei publice la toate nivelele? Ar fi prea frumos sau le este frica de varianta ca ar soma DNA-ul si justitia?
-am primit cu teama (am si plans!!!) REUSITA d-lui IOHANIS (asta pt.ca a fost sustinut de cei care mi-au taiat salariul si m-au pus sa platesc operatia la ochi in intregime (chiar daca platesc asigurari de sanatate de 30 de ani), dar daca intr-adevar VA RESPECTA DECLARATIA DE LA CLUJ, atunci MA INCLIN!!!! si spun si BRAVO , SA NE TRAITI!!!!
Acestea vor trebui sa fie “Cele sapte porunci” pentru intreaga clasa politica din Romania.
Daca nu au respectat punctul 18 din Declaratia de la Timisoara 1989, pe acestea sa le viseze si in somn, dar sa le aplice neabatut zi de zi.
Altfel ….?!
Manat de curiozitate am citit “Declaratia de la Cluj” devenita virala pe internet, citita de un cadru universitar si redactata cu siguranta de un grup de oameni cu carte.
O sa-mi permit sa fac o scurta analiza pe fiecare punct in parte.
“1. Drepturi cetăţeneşti: respectarea fără rezerve şi consolidarea dreptului la liberă exprimare, la protest şi la vot, inclusiv la votul prin corespondenţă pentru diaspora”.
Dreptul la libera exprimare cred ca nu este ingradit de nimeni. Poti sa injuri de voie, mai putin pe domnii magistrati ca astia au urechile fine, plus ca poti ajunge la beci din acest motiv.Asa ca sunt de acord sa fie respectat si legiferat.
Asta cu protestul mi se pare o bazaconie. Cetatenii respectivi protestau si nu am auzit sa se fi pus cineva cu ciomegele pe ei.
Cu “diaspora” treaba e simpla. Te duci sa lucrezi in strainatate, foarte bine, dar si te inregistrezi la ambasada imediat ca statul nu trebuie sa-ti protejeze doar dreptul la vot. Domnul stat poate sa vegheze cum stai cu plata impozitelor pentru tara ta si sa stie de unde sa te ia ca sa ti le ia. Similar si in ce priveste pe unii mai zburdalnici…..de unde sa-i ia politia.
“2. Reformă politică: reformarea clasei politice prin reducerea numărului de parlamentari . Înleznirea procedurii de înfiinţare de noi partide politice şi facilitarea legiferării prin iniţiativă cetăţenească. Limitarea numirilor politice în instituţii la nivelul secretarilor de stat.”
Asta cu reducerea parlamentarilor sunt de acord. Sunt prea multi si majoritatea cam tembeli.
“Noi partide” ?!…..deja ma apuca groaza la ce cozi o sa fie la Tribunalul Bucuresti pentru inscrierea a tot felul de ciudati.
“facilitarea legiferarii prin initiativa cetateneasca”. Foarte bine ! Asteptam propuneri….cum ?
“Limitarea numirilor politice în instituţii la nivelul secretarilor de stat.”. Excelenta propunere. Poporul sa-si aleaga procurorul general si procurorul sef DNA pe perioada unui singur mandat si sa nu-i mai lasam pe smecherii aia de la CSM sa faca asta.Si sa nu mai fie musai ca sefii procuraturii sa fie procurori .Sa-i alegem ca pe serifi in America !
“3. Justiţie: respectarea separării puterilor în stat prin excluderea imixtiunii politice în activitatea judiciară. Respinderea imediată a proiectelor de Lege privind graţierea şi amnistia. Renunţarea la orice iniţiaitve legislative în acest sens. Limitarea imunităţii parlamentarilor exclusiv la declaraţiile politice. Eliminarea discriminării între aceştia şi restul cetăţenilor înclusiv în ceea ce priveşte reţinerea, arestul şi percheziţiile. Eliminarea articolului 72 alin 2 din Constituţie (referitor la imunitatea parlamentarilor-nr). Alegerea prin vot direct a avocatului poporului. “
Asta cu “imixtiunea” e tare iar chestia cu gratierea si amnistia da bine la fraieri. Nu au decat sa plateasca “gazduirea”oricarui borfas ajuns la inchisoare pentru furt de chiloti aflati la uscat. Ca talharii, violatorii, coruptii erau oricum exclusi din proiect. Si sa-si pregateasca buzunarele pentru a platii daunele dispuse de CEDO pentru conditiile nasoale de detentie.
Sunt de acord cu eliminarea discriminarilor despre care se vorbeste cu o mica completare…..si presedintele, ca nu o fi el mai cu mot.
‘Alegerea” avocatului poporului da bine la popor. Banuiesc ca autorii manifestului habar nu au cu ce se ocupa institutia respectiva.Cu atat mai putin cei care “aproba”.
“4. Respectarea dreptului cetăţeanului la sănătate şi finanţarea eficientă a sistemului sanitar. Alocarea a 6% PIB pentru ministerul sănătăţii şi separarea bugetului casei naţionale de asigurări de sănătate de bugetul consolidat. Asigurarea în mod real şi continuu a accesului la medicamente inclusiv compensate. Stoparea exodului cadrelor medicale prin asigurarea salarizării la nivelul pregătirii şi responsabilităţii”.
Aici e o bazaconie. Si 6% si bugetul casei.La banii astia cred ca ne vom trata toti in strainatate cu medici romani in exod.
”5. Educaţie şi cercetare: recunoaşetera importanţei acestor domenii şi stimularea lor prin alocarea imediată şi efectivă a 6% din PIB pentru Educaţie. Alocarea a 1% din PIB pentru Cercetare. Remunerarea cadrelor didactice şi a cercetătorilor la un nivel corespunzător cu importanţa lor în societate. “
“Imediat si efectiv “ vreau si eu si cam toata lumea. Cunoasteti cumva pe cineva care sa stie si cum ? Iar cu cercetarea sa fim seriosi…..trebuie infiintata inainte sa-i fie alocate sume de bani.
“6. Mediu şi resurse naturale – recunoaşterea problemelor de mediu ca fiind de domeniul siguranţei naţionale. Garantarea accesului tuturor cetăţenilor la resurse vitale fundamentale de apă, aer curat, surse de hrană. Interzicerea completă a procedeului de cianuarare în minerit, a fracturării hidraulice în industria gazelor de şist şi a organismelor modificate genetic. Oprirea imediată a defirşărilor ilegale şi declanşarea reîmpăduririrlor la scară naţională.
Excelent. Apa avem, aer se gaseste peste tot, nu inteleg cum pot sa am acces”la surse de hrana” pentru ca nu exista decat variantele : sa pun mana pe treaba si sa am bani de hrana, sa fiu asistat social ori varianta ilicita de a cersii.
Cu privire la interdictiile complete cu cianurarea,fracturarea, etc.cred ca toata lumea e de acord. Si existand dreptul la protest cum apare vreun smecher care vrea sa faca asa ceva, bagam un protest ca la alegeri si pleaca imediat cu coada intre picioare.Similar cu defrisarile. In ce priveste reimpaduririle am o solutie. Azi facem 10.000 de insi un protest si maine toti mergem sa punem cate doi pomi.In cateva luni o rezolvam pe plan national cu reimpaduririle.
“7. Viaţa socială şi comunitară – încetarea imediată şi completă a oricărui discurs separatist, a discriminării şi instigării la ură pe criterii entice, rasiale, de clasă, satut social, orientare religioasă sau politică. Proclamaţia s-a încheiat astfel: „Aici sau peste hotare suntem cu toţii cetăţeni ai României şi acest proiect de ţară este al nostru.Rămânem solidari şi atenţi la comportamentul clasei politice şi al decidenţilor. La 25 de ani de la Revoluţia Română, reafirmăm valorile acesteia şi avertizăm că nu mai tolerăm nicio trădare a intereselor noastre legitime.”
Cu discursurile separatiste eu zic ca protestatarii sa-l intrebe pe Tokes Laslo si prietenul lui, Traian Basescu.Cu privire la instigari e suficient Basescu pentru ca nu poti acuza in bloc clasa politica pentru tampeniile unui derbedeu ca cel ales cu larga majoritate presedinte de alegatorii indignati din Cluj pe care nu i-am vazut in strada cand voturile de la referendum se faceau hartie igienica la CC, fiind probabil necajiti ca restul natiei a dat de pamant cu un iubitul lor primar care, in opinia mea, a fost un monument de incompetenta ca prim ministru. Iar noi am simtit-o din plin iar, daca pe la Cluj s-a simtit altfel ma bucur pentru voi.
Inteleg ca “ramanem atenti” la comportamentul clasei politice. Asta inseamna ca ati fost atenti si la comportamentul primarului vostru care a sustinut-o evident in campanie pe madam Udrea situatie despre care nu suflati o vorba, nu cumva sa-l suparati pe basescu.
Inchei avand temerea ca protestele de la Cluj s-au terminat odata cu alegerile. Rostul lor a fost doar starnirea de emotii in favoarea unui candidat si adversitate fata de celalalt . Cam atat.
Rezultatul nu-l comentez. Constat doar ca sologanul revolutionar de pe FB a fost scaparea de comunism.
Am scapat. Presedintele ales a inceput sa primeasca felicitari. Primele au fost de la presedintele Rusiei si de la Viktor Orban. Bravos natiune, halal sa-ti fie !