Declaraţii discriminatorii
În luna decembrie 2013, la Craiova, a declarat că suma alocată programului naţional pentru prevenirea şi tratarea HIV/SIDA este prea mare în comparaţie cu cea alocată programelor Ministerului pe care îl conduce. De asemenea, a sugerat că prin desfiinţarea sau reducerea acelui program, s-ar putea organiza mai multe festivaluri sau s-ar putea extinde Festivalul Shakespeare. Aceste declaraţii au dus la autosesizarea Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.
În septembrie 2016 a declarat că politicienii din România au o ocupaţie mai periculoasă decât misiunile soldaţilor în Afganistan.
Daniel Barbu a fost printre iniţiatorii legii speciale pentru Roşia Montană, care a declanşat proteste fără precedent în România faţă de mineritul cu cianuri.