Mihai Goțiu

Victorie mare în justiție pentru jurnalismul de investigație

Curtea de Apel București a desființat sentința prin care jurnalistul Lucian Davidescu și site-ul „România Curată” erau obligați: 1) să șteargă articole legate de modul în care firmele lui Sebastian Ghiță și ale lui Sebastian Vlădescu (apoi ale firmei fostei soții a lui Vlădescu) au câștigat licitații pentru informatizarea spitalelor din România; 2) să plătească, în solidar, daune morale de 10.000 de euro unui fost angajat al lui Ghiță (anterior fost consilier de europarlamentar).

Articolele prezentau și un mail făcut public de hacker-ul Guccifer, transmis fostului șef SRI George Maior, în care acesta era avertizat cu privire la posibile tentative de corupere a unor oficiali de la Bruxelles pentru obținerea a două contracte pentru servicii externalizate de Comisia Europeană, în Moldova și România, de peste 5 milioane de euro.

Fiind propus, citat și audiat ca martor în procesul de la Curtea de Apel, precum și coordonator editorial al site-ului ”România Curată” între 2014 și 2016 (calitate în care am editat și am decis publicarea a două dintre articolele vizate, semnate de jurnalistul Daniel Befu, articole dintr-o serie de dezvăluiri despre căpușarea contractelor din sistemul public de sănătate românesc de către firmele lui Ghiță, Vlădescu și a altor politicieni autohtoni) am evitat să mă pronunț public, până acum, cu privire la decizia aberantă din prima instanță.

Așa cum am arătat și în fața judecătorilor, legat de persoana reclamantului – fost consilier de europarlamentar, apoi angajat în firma lui Ghiță – e un caz de manual pentru ceea ce se cheamă „revolving doors” (fenomen în care persoane cu diferite funcții publice sunt angajate, ulterior, în sectorul privat, mai mult pentru a „fructifica” relațiile pe care și le-au făcut în timpul exercitării funcției publice decât pentru competențele lor profesionale intrinseci).

Dar interesul public major era legat prea puțin de acest personaj (o simplă rotiță în angrenaj), ci de întreaga încrengătură de interese politice și financiare, mufate la banii din sistemul de sănătate – subiectul principal al seriei de articole publicate în 2014 și 2015 pe ”România Curată”.

Din păcate, această căpușare a sistemului de sănătate s-a confirmat tragic, la sfârșitul anului 2015, după tragedia de la Colectiv (dezvăluite în alte articole de investigație, ce fac și subiectul unui film nominalizat la Oscar), iar efectele le trăim, dramatic, și în această perioadă.

Din punct de vedere jurnalistic, cea mai importantă victorie privește, însă, pretenția reclamantului (pe care prima instanță i-a admis-o într-un mod halucinant) de ștergere a articolelor în discuție, precum și practica de tip SLAPP ( de la „strategic lawsuit against public participation”), prin care (prin intermediul unor procese costisitoare, inițiate de companii sau intermediari ale acestora, cu resurse financiare la discreție) se încearcă să se pună presiune pe jurnaliștii de investigație (sau pentru activiști civici) pentru a renunța la anchetele lor.

Din toate aceste considerente, spun că decizia Curții de Apel București reprezintă o victorie importantă pentru apărarea jurnalismului de investigație și a demersurilor activiștilor civici, dar și pentru cetățeni și dreptul acestora de a fi informați despre cum se cheltuie banii publici. Desigur, cel mai probabil, va urma și un recurs la Înalta Curte, dar îl aștept optimist, cu speranța că va confirma decizia din apel și nu va mai fi necesar și un proces la CEDO (unde există deja decizii în cazuri similare).

Îl felicit pe Lucian Davidescu pentru că a rezistat presiunilor de tot felul la care a fost supus încă din momentul publicării primelor articole și le mulțumesc avocaților Claudia Postelnicescu și Dumitru Dobrev (ca reprezentanți ai Societății Academice din România, editorul platformei „România Curată”), pentru munca lor de documentare, de pregătire și transpunere în limbaj juridic și proceduri judiciare a argumentelor legate de munca și etica jurnalismului de investigație și de interesul public pe care acestea le reprezintă.

Vestea pe care am primit-o aseară (decizia CAB, aici) mi-a făcut săptămâna mai frumoasă și sper că o face și pe a tuturor jurnaliștilor de investigație și a activiștilor care au fost ori sunt supuși unor presiuni similare.


sursa: Facebook


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “Victorie mare în justiție pentru jurnalismul de investigație

  1. Dumitru

    Dle Gotiu, iesirea de la guvernare va face bine, pentru ca reveniti la tematicile traditionale ale USR (de care USR nu se mai ocupa). Sper sincer ca nu pierdeti prea mult personal (e.g. venituri). Pe de alta parte, v-ati consumat capitalul de incredere pentru niste oameni care nu o meritau. Acum o stiti si Dvs. Recastigarea acestui capital va va lua insa ceva timp. Atentie insa : peste vreo 2-3 ani vor avea din nou nevoie de „prospatura” securistii. Atunci veti avea de ales intre a va coaliza din nou cu ei (si va parea tentant) sau a nu o face. Aduceti-va aminte cum v-au ejectat.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *