Lucrarea de doctorat a primarului Sectorului 3, Robert Negoiță, este un plagiat. Acest lucru a fost constatat de Comisia de etică a Academiei de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza” care a cerut Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) să-i retragă titlul de doctor lui Negoiță, a declarat în exclusivitate pentru site-ul News.ro, Daniel Torje, rectorul acestei instituții de învățământ.
Daniel Torje a mai declarat că universitatea pe care o conduce și-a asumat ”responsabilitatea și transparența” pentru suspiciunile de plagiat apărute în presă și, mai mult decât atât, a adoptat o procedură internă prin care astfel de lucruri să fie verificate și depistate. ”Am introdus și un program antiplagiat extrem de performant”, a mai declarat rectorul Academiei de Poliție pentru News.ro.
Robert Negoiță a devenit doctor în Științe Juridice în 2012 la Academia de Poliție cu o teză care se numește “Criza economico-financiară și impactul acesteia asupra echilibrului social”. În mod ciudat, deși teza tratează o temă economică, ea a fost susținută la facultatea de drept a Academiei de Poliție.
Într-un articol publicat pe 30 mai de PressOne se arată că teza lui Negoiță este plagiată integral din surse care, majoritatea, sunt disponibile pe internet.
Robert Negoiță a fost ales primar al Sectorului 3 pentru al doilea mandat consecutiv la alegerile din 5 iunie 2016.
Reacția lui Robert Negoiță, pe contul de Facebook:












Robert Negoiță a dat si el HOTELUL RING pentru un doctorat. Ce a dat mult??? Vi se pare pt ca a fost construit din FURAT avutia nationala.
de ce nu se vorbeste deloc de RESPONSABILITATEA conducatorilor “stintifici” ?
de ce acestia nu sant retrogradati ?
de ce …..?