Romania Curată

Verdict dur al șefului Comisiei de Etică din UB: Doctoratul lui Oprea este ”în mod sigur, un plagiat”. ”Zeci de pagini copiate integral”

Marian Popescu, preşedintele Comisiei de Etică a Universităţii din Bucureşti, contrazice în mod tranșant, într-o declarație pentru Gandul.info, verdictul Consiliului Național de Etică (CNE) din Ministerul Educației, după ce a analizat lucrarea de doctorat a vicepremierului Gabriel Oprea. „Este vorba, în mod sigur, despre un plagiat. Sunt zeci de pagini copiate integral”, a declarat Marian Popescu.

În luna iulie, Comisia pe care Marian Popescu o conduce a decis să se autosesizeze şi să examineze teza cu titlul „Procedura plângerii prealabile”, susţinută de Oprea în anul 2000, la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, după ce în presă au apărut informaţii privind un posibil plagiat. „Legea ne-a obligat, cum se întâmplă în cazul demnitarilor, să transmitem autosesizarea la Consiliul Naţional de Etică. Consiliul Naţional de Etică a dat verdictul atât de rapid, încât nici măcar nu am apucat să le transmitem ce începuserăm noi să analizăm”, a spus Marian Popescu, care a adăugat că a continuat să analizeze singur lucrarea lui Gabriel Oprea. „Trebuia să fac acest lucru, trebuia să merg până la capăt. Este vorba, în mod sigur, despre un plagiat. O să le atrag tovărăşeşte atenţia celor de la Consiliu că, în lucrarea lui Gabriel Oprea, sunt zeci de pagini copiate integral. În afară de pasajele semnalate în presă, am găsit şi altele, preluate din alte lucrări, fără citarea sursei. Ceea ce s-a întâmplat este de domeniul evidenţei”, spune Marian Popescu, anunţând că va face publice în scurt timp concluziile detaliate ale analizei care indică „o culpă gravă” în ceea ce îl priveşte pe Gabriel Oprea.

El pune sub semnul întrebării activitatea Consiliului Naţional de Etică, arătând că nu există niciun temei legal pentru care acesta ar trebui să examineze lucrările demnitarilor. Potrivit lui Marian Popescu, examinarea suspiciunilor de plagiat ar trebui să cadă în sarcina universităţii care a acordat titlul. Iar după o analiză preliminară, Comisia de la Universitate decisese că există temeiuri suficiente care să justifice investigarea suspiciunilor de plagiat.

Citește mai mult pe Gandul.info.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

3 thoughts on “Verdict dur al șefului Comisiei de Etică din UB: Doctoratul lui Oprea este ”în mod sigur, un plagiat”. ”Zeci de pagini copiate integral”

  1. ANALISTUL

    MARIAN POPESCU, preşedintele Comisiei de Etică a Universităţii din Bucureşti TREBUIE DECORAT de catre JOHANNIS.Felicitari! Ro are mare nevoie de oameni ca EL. In Ro reglementarile sunt facute de MAFIOTI pt MAFIOTI.

    Reply
  2. Petrache Lupu

    Mai daunezi a fost scos basma curata acum iara are probleme domnul gheneral ? Crede ca scapa asa de ieftin ?

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *