Doru Țuluș este magistratul care a instrumentat Dosarul Transferurilor, în care a obținut 8 condamnări
Unul dintre potențialii candidați la șefia DNA este, cel puțin în propunerea publică a Alinei Mungiu Pippidi, Doru Țuluș.
Clujean, fost șef al Secției a II-a a DNA sub Daniel Morar, Doru Țuluș a devenit cunoscut odată cu Dosarul Transferurilor.
El i-a trimis în judecată în 2008 pe cei opt inculpați, a pierdut în primă instanță, dar a reușit nu doar să obțină condamnarea tuturor, ci și să-și confirme suspiciunile referitoare la mituirea judecătoarei Geanina Terceanu, care a fost și ea ulterior condamnată la 7 ani de închisoare cu executare.
În 2017, Doru Tuluș a fost îndepărtat din DNA de Laura Kovesi și au început atât acțiuni disciplinare, cât și procese reciproce.
Simplu procuror în Parchet, Țuluș este în concediu și a citit pe net propunerea publică.
Sunat de Gazetă, el a spus că: ”Nu o cunosc pe doamna Mungiu, nu am discutat niciodată cu dânsa, asta ca să nu existe interpretări. În privința vehiculării numelui meu vreau să spun doar atât: Nu mă gândesc, acum, să revin la DNA!”.
Procedura de selecție a noului procuror șef al DNA va dura până pe 30 iulie, conform anunțului Ministerului Justiției.












Parcă există posibilitatea ca magistrații să treacă în avocatură direct, așa este? Că atunci, prin reciprocitate, s-ar găsi avocați să treacă în magistratură. d. Piperea ar fi potrivit, după părerea mea