Dorin Tudoran

Valaștok (IV)

Una din observațiile cele mai pertinente pe care le face Radu Călin Cristea în legătură cu Vladimir Tismăneanu se referă la procedeul acestuia din urmă de a se “uita în propria oglindă”, când scrie despre alții. În acest sens, VT este, într-adevăr, un (auto)portretist fără pereche.

Replicând unor preopinenți pe care nu i-am putut identifica, iată ce spune despre oamenii incapabili de a-și asuma trecutul, erorile pe care le-au comis, gropile în care au călcat: ”O replică pentru unii care se dau de ceasul morții spre a-și justifica lașitășile, abdicările, trădările, compromisurile imunde: Vrei să mănanci rahat, n-ai decat să o faci, dar nu ne lua de cretini. E rahat, nu miere de albine, nectar ori dulceață de cireși amare…”

Are dreptate.

În anul 2004 se ducea, cu Dan Pavel, la ”omul politic creștin-democrat” Gigi Becali, care cumpărase un partid politic de buzunar și era în căutare de muniție teoretică first class. Presupunea că niciun ziarist nu va ști despre întâlnire. S-a înșelat. A dat acolo nas în nas cu câțiva. Când informația despre istorica întâlnire a devenit publică, s-a ascuns în spatele propriului copil – vizita la Becali avusese, vezi bine, un singur scop: obținerea unui tricou cu semnăturile jucătorilor echipei lui Becali.

Nu prea văd de unde moștenise fiul pasiunea pentru fotbal, căci, acuzat cândva că juca fotbal cu Nicu Ceaușescu folosind portocale în loc de minge, tatăl negase istorioara malițioasă, afirmând că nu fusese niciodată interesat de fotbal. Și din câte îmi amintesc – nu fusese. În 2004, posibilitatea de a urmări la Washington meciurile echipei lui Becali era extrem de redusă, mai ales în casa unui om cu totul dezinteresat de fotbal. Tricoul i-l putea procura Dan Pavel și fără vizită. Passons… Chiar era nevoie de mare curaj să răspundă ”Sunt un om liber, mă întâlnesc cu cine vreau, discut ce vreau.”

În aprilie 2020, Tismăneanu se trezea acuzat de rasism. Îl cunosc mult prea bine, știu ce ”calități” are, de aceea pot spune cu mâna pe inimă că numai rasist nu e. Este și unul din motivele pentru care, solicitat să semnez o sesizare trimisă universității unde profesează, am refuzat să semnez demersul respectiv. De la mine, universitatea respectivă are o singură hârtie semnată – recomandarea pe care mi-a cerut-o Tismăneanu și pe care am trimis-o cu dragă inimă în sprijinul candidaturii sale la un premiu pe care și-l dorea foarte mult.

Dacă ar fi să ne supunem tuturor rigorilor corectitudinii politice, corsetului din ce în ce mai strâmt în care ne zidește și am măsura puritatea tuturor bancurilor, glumelor, farselor, caricaturilor, replicilor „spumoase” etc. supunându-le atenției necruțătoare a unui CT Scan sau a unuiMRI, 95% dintre români ar fi condamnați pentru rasism. Hai să fim serioși!

Altceva a fost de condamnat.

Nu cunosc niciun om născut în România și strămutat în străinătate care să scrie, de decenii, aproape zilnic pe subiecte românești așa cum o face Tismăneanu. Ziare, reviste, posturi de radio, rubrici, blog, platforme de socializare etc. – Tismăneanu e prezent peste tot, un ”pretutindenar”. Nu cumva să-l contrazici în legătură cu un subiect sau altul. Despre România, dar nu numai despre ea, el știe totul mai bine decât oricine. Cu toate acestea, când a fost prins la înghesuială, a început să umble (hai să fiu și eu incorect politic) cu cioara vopsită,  transformând-o în corbul de Țăndărei, nu înainte de se apăra astfel: “Nu trăiesc în România, nu cunosc o mulțime de detalii…“ Există apărări care te expun mai mult decât eroarea săvârșită. Acesta este un exemplu.

Sfătuit de prieteni și de foarte performanta Casă de Avocatură a dlui Valeriu Stoica, a dat-o la întors: “Nu este o scuză că nu trăiesc în România, ar fi trebuit să cerecetez mai atent şi să-mi dau seama că nu era amuzant, mai ales înainte de a-l distribui pe o platformă publică.”

După care a mai sucit-o încă o dată, făcând recurs la sentință. L-a câștigat. Un parcurs interesant: nu sunt vinovat; sunt vinovat; sunt oarecum vinovat; deși sunt vinovat, fac recurs la sentință; îl câștig; capăt de la judecător patalama de nevinovție pe motiv de necunoaștere a realiților românești, apoi mă reîntorc la multiplele mele catedre de unde le explic românilor realitățile din România. (Iată AICI un text foarte amuzant pe tema respectivă).

O altă observație pertinentă a lui Radu Călin Cristea în legătură cu Tismăneanu este limbajul. Jucând acasă – în spații occidentale – Tismăneanu arborează o țeapănă morgă academică. Când joacă în deplasare – spațiul românesc – profesorul-analist își dă în petec. Iată un citat din subcapitolul Între Dr. Jekyll și Rică Căcărău:

”Pentru lumea academică occidentală, VT păstrează fața de serviciu. Dr. Jekyll la Maryland, profesorul Tismăneanu se va fi făcut remarcat ca un competent cercetător al (post)comunismului. La București, Dr. Jekyll devine Mr. Hyde: calomniază, aiurează, expectorează secrețiile unei iraționalități rău tulburate, se afundă, cum însuși scrie, dar despre altcineva, în „mocirla insultei sordide“. Discursul academic e înlocuit cu o limbă spurcată de maidan. Dr. Jekyll excela în știință. Mr. Hyde aplică în politică. Inamicii săi sunt „pramatii“, „imbecili“, „pehlivani“, „escroci“, „canaliile uliții“, „detractori“, „ticăloși“, „automate crapuloase“, „hoți“, „tomberoane“, „clici de trădători“, „tartori“, „satrapi“, „impostori“, „mojici“, „prevericatori histrionici“, „voyeuriști“, „belferi“, „mafioți“, „posedați fascisto-comuniști“, „sociopați“, „mitomani (galactici)“, „paranoici“, „mișeli“, „hingheri“, „mafioți“, „mameluci“, „isterici“, „mancurți“, „inepți“, „tagme de jefuitori“, „hidre“, „piromani“, „spoliatori“, „ventriloci“, „apostolii securismului“, „profeții dictaturii globale“ etc. „Rănile supurează“. Lui Mr. Hyde îi țiuie urechile de „goarnele neo-autoritarismului cleptocraticosecurist“. Trăiește o „fetidă beatitudine“.

Lista poate fi completată cu picanterii de genul: „Băi, găzarule tu-ți dai seama că azi ai luat-o pe cocoașă? Ori, dacă preferi, pe coajă. Că toate bazaconiile pe care le scoți pe rât sunt doar rahat cu perje? Că te așteaptă celula, băi, limbric borât!”, „O grapină cu chip de porcină, horror movie”, “ruine umane”, “pestilențiali”, “scelerați nesimțiți”, “demoni”, “diavoli”, “piromani”, “barbari”, “dinozauri” etc.

Să nu uităm și de modul în care îi gratula (“pegră” și “viermi”) pe cei care protestau împotriva celor pe care el îi susținea. Numai că Tismăneanu, cel care îi blamează pe “unii care se dau de ceasul morții spre a-și justifica lașitățile, abdicările…”, poate fi chiar și mai radical – pur și simplu nu recunoaște ce a făcut, ca să nu-și mai bată capul cu justificările. Iată AICI un episod în care a fost implicat și Liviu Antonesei.

După ce i-au călcat în picioare, acuzându-i, ridiculizându-i, calomniidu-i pe cei care exprimau opinii diferite de ale lor, foști susținători ai “președintelui pentru alte coordonate istorice” sar astăzi unii la carotida altora. După delimitările lui Mihai Neamțu de Tismăneanu, iată-l acum și pe Adrian Papahagi răspunzând – prompt și bine documentat – unui atac al „perfectului acrobat” Tismăneanu:

„Aud că mă insultă din nou, din senin, perfectul acrobat Vladimir Tismăneanu. Bănuiesc că d-l (fost tov.) Tismăneanu mă consideră ‘alienat religios’ și regretă încă, la 31 de ani de la căderea comunismului, că socialismul real pe care îl propovăduia nu a reușit să suprime orice tip de alienare, odată cu proprietatea privată.

I-am promis d-lui Tismăneanu că, dacă insistă să fie obraznic la adresa mea, ca unic răspuns îi voi cita din propria operă.

Iată, bunăoară, ce scria V. T. despre NATO în 1981, în micul dicționar de îndoctrinare comunistă a tineretului, coordonat de Virgil Măgureanu (șeful Securității și călăul opoziției pe vremea lui Ion Iliescu):

‘NATO a devenit un instrument al politicii SUA de coalizare a forțelor reacționare împotriva mișcării pan-europene de luptă pentru libertăți democratice…’

La următorul afront, voi reproduce articolele despre ‘burghezie’ și ‘capitalism’.”

Amin!

În volumul Ghilotina de scrum (Editura Polirom, Iași, 2002) Tismăneanu se confesează ca în fața preotului: “În momentul în care s-a produs cazul Palach, eu m-am scuturat de emoție și de furie și am spus că este sfîrșitul relației mele cu această mișcare. Răspunsul meu a fost o criză de conștiință și am spus că eu nu vreau să am de a face cu mișcare socială care duce la asemenea dezastre umane.”

Cutremurător, numai că a continuat, timp de 12 ani, să aibă “de-a face” vârtos cu mișcarea respectivă, căci studentul ceh Jan Palach s-a autoimolat în ianuarie 1969.

Unde greșește Radu Călin Cristea scriind: “Morga de anticomunist înțepat a lui VT aparține unui ex-comiliton credincios regimului comunist, care a oficiat, fără zvîrcolirea unei conștiințe schingiuite, cultul personalității ceaușiste pe toată durata unui deceniu mutilat de efectele ’tezelor din iulie’.”?

Iată una din zecile de “dovezi” ale  „desprinderii” lui Tismăneanu de comunism: „Sinteză originală, expresie remarcabilă a marxismului creator în contemporaneitate, concepția filosofică și politică a secretarului general al partidului, tovarășul NICOLAE CEAUȘESCU (subl. VT), reprezintă prin viziunea generală, prin complexitatea, polivalența și bogăția de semnificații pe care le comportă nu atît un ansamblu de idei de incontestabilă valoare teoretică cît mai ales un model de raportare intelectuală la realitățile sociale de azi. Ceea ce deosebește substanțial concepția secretarului general al partidului nostru de diverse concepții sistemice care refuză să se apropie de conținutul specific al spiritului social și al universului uman, în general, estevfaptul că în centrul ei se află omul, individ concret, real, cu problemele lui, cu trebuințele și aspirațiile lui. De aceea putem vorbi de UMANISMUL REVOLUȚIONAR (subl. VT) caracteristic gîndirii tovarășului NICOLAE CEAUȘESCU (subl. VT) – care constituie calea, dar, în același timp, finalitatea operei istorice de renovare etico-politică a lumii omului (…). Depistăm, deci, în filonul umanist revoluționar al concepției tovarășului NICOLAE CEAUȘESCU (subl. VT), înțelegerea profundă, deplină a faptului că totalitatea socială concretă își are rădăcina în om, că nu semnifică nimic în absența lui sau în condițiile ignorării lui. Or, tocmai socialismul și comunismul tind să răspundă practic, să dea întreaga măsură reală unei eterne chemări antropocentriste, pe care marxismul o ridică la cea mai înaltă cotă.“

Într-adevăr, la cea mai înaltă cotă a eternei chemări antropocentriste!

În concluzie, nu e nimeni mai în cunoștință de cauză decât Vladimir Tismăneanu în legătură cu cei ”care se dau de ceasul morții” să-și justifice erorile, lașitățile etc. Și nu e nimeni mai expus ca el la itinerariul capricios al bumerangului – Vrei să mănânci rahat, n-ai decât să o faci, dar nu ne lua de cretini.”

Poftă bună, Volodea!


via Liviu Antonesei


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *