Dorin Tudoran

Valaștok (II)

Aflu de la Vladimir Tismăneanu că mă fac vinovat și de o altă crimă: ”Acum câțiva ani a prefațat un masiv volum (de fapt un tomberon) de dejecții secretate de (între timp răposatul) Radu Călin Cristea.”

Minte. Prefațatorul volumului “Împăratul cu șapcă – Regimul Traian Băsescu și elitele sale” (RAO, 2017) este reputatul critic și istoric literar Al. Cistelecan (PREFAȚĂ – O epopee a stupefacției). Alt reputat critic și istoric literar, Paul Cernat, semnează o INTRODUCȚIUNE – Un satyricon cu politicieni și intelectuali.

După ce am citit cele peste o mie de pagini ale volumului și i-am spus ce cred despre ele, Radu Călin Cristea m-a întrebat dacă aș fi de acord să scriu un scurt text pentru coperta a patra a cărții. L-am scris. Editura însă a hotărât să-l publice drept POSTFAȚĂ păstrând titlul original – Chipurile și chipiurile. N-am avut nimic împotrivă.

Trei autori, probabil trei opțiuni politice diferite, trei abordări distincte, dar aceeași concluzie în legătură cu volumul: un efort uriaș, o inițiativă absolut necesară, o carte de o valoare excepțională.

Indiferent de cum a fost formulată concluzia de fiecare dintre cei trei autori și dincolo de delimitări față de opinii ale lui RCC privind un personaj, un eveniment, o prestație publică sau un context, dincolo de semnalarea unor excese ce țin de stilul folosit de autor în anumite secțiuni ale cărții, valoarea ei a fost scosă în prim plan de toți trei:

Al. Cistelecan“Decăderea discursului public – și îndeosebi a celui intelectual, căci asupra acestuia stăruie RCC – suscitat de politic e una din magistralele pe care înaintează, din șoc în șoc și din uluială în uluială, cartea de față.”/…/”Cartea lui RCC e, cum cred c-am spus, epopeea unei stupefacții, o amplă dramă a discernămîntului critic în acțiune publică. E și un proces făcut intelectualilor, elitelor auto-omologate și baricadate în propria autolegitimare, închise într-un fel de ’fortezza del giusto pensiero’ de unde trimiteau apeluri, apostrofe și profeții sumbre; e o tentativă de a găsi explicații pentru o fascinație inexplicabilă (RCC emite și analizează totuși cîteva ipoteze).”/…/”Bref! O țară în care un cuvînt cum e ‘băsismul’ devine un concept onorabil (măcar pentru unii; și fie din sfidare) și operațional în cîmp politic trebuie să fie o țară cu mult umor.”

Paul Cernat: ”E deconcertant să vezi cum oameni erijați în campioni ai idealismului reformist ajung să compromită valorile pe care le predică.”/…/”Cartea de față poate fi citită (și) ca o vastă epopee, în parte eroi-comică, în parte tragică și grotescă, a metamorfozei unor intelectuali publici stimabili (unii – mai mult decât atît) în legitimatori, consilieri și propagandiști de serviciu ai unei Puteri mafiotice, obscene și abuzive. Excelent analizat, discursul lor flamboaiant sună strident și fals, ca un orgasm mimat cu exces de zel pentru excitarea galeriei.”/…/”…memoria citatelor e vie și compromițătoare, iar Radu Călin Cristea o resuscitează necruțător, ori de cîte ori are ocazia.”/…/”Eroi- sau tragicomic, vehement polemic oricum, prezentul volum e, prin excelență, unul de etică a memoriei publice. Un exercițiu terapeutic pe viu, fără anestezic.”

Asta-i buba care doare rău de tot, până la a provoca scene de isterie – memoria citatelor e vie și compromițătoare.

O  camarilă consolidată într-o rețea de mare influență a reușit să boicoteză, dacă nu chiar să și în groape, cartea lui Radu Călin Cristea.La apariția ei, un autor din cei care s-au simițit vexați de locul ce i se acordă în  carte, autor pentru a cărui operă literară am o profundă admirație, cerea boicotarea editurii RAO pentru a fi publicat cartea lui Radu Călin Cristea – o reacție de neînțeles. Ai fi crezut că RAO republicase Mein Kampf, Protocoalele Înțelepților Sionului sau o colecție de pamflete rasiale ale lui Céline.

Are și Tismăneanu partea sa de dreptate, una substanțială – cartea lui Radu Călin Cristea este, cu adevărat, ”un tomberon de dejecții”, numai că până nu minte cu nerușinare, Tismăneanu nu se simte suficient de important – dejecțiile nu sunt secretate de Radu Călin Cristea. Tot ce a făcut RCC a fost să caute un tomberon de proporții gigantice în care a strâns dejecțiile secretate de Tismăneanu și alții.

Singurul recurs pe care l-ar fi putut intenta Tismăneanu acestui demers ar fi fost să dovedescă, pas cu pas, citat cu citat, că dejecțiile pre și post-decembriste care îi sunt atribuite de RCC nu-i aparțin, nu au fost ”secretate” de el. Recurs posibil doar teoretic, fiindcă practic toate dejecțiile care sunt stivuite în dreptul numelui său îi aparțin.

O practică aproape la fel de veche ca prostituția este aceea ca producătorii de gunoaie (dejecții) să dea vina pe gunoier pentru munții de mizerie (dejecții) pe care acesta îi curăță după ei, nu înainte de a-i identifica pe sublimii producători ai mizeriei.

Satisfacția pe care nu și-o poate controla Tismăneanu când îl numește pe Radu Călin Cristea “între timp răposatul” amintește de sfârșitul de an când îi sugera lui Moș Crăciun să aducă drept dar românilor dispariția/moartea lui Ion Iliescu (!?!), omul căruia i se băgase cândva pe sub piele pentru a reuși să scoată un volum de dialoguri. Ce resurse nelimitate de nerușinare zace în acest autor de mari șocuri capabil să ia prin surpindere până și Moartea!

Mai jos – textul de care m-am făcut “vinovat”, deși nu ca Postfață. În episoadele următoare, dăm o raită prin tomberonul dejecțiilor secretate de-a lungul anilor de Tismăneanu, fiindcă “belicosul Rollerică” merită să i se facă dreptate până la capăt:

Chipuri și chipiuri

Există cărți care se scriu singure. Aceasta nu este una dintre ele. E scrisă de Radu Călin Cristea. Calitatea ei esențială este curajul răbdării și al preciziei. Rezistența de a culege, scana, clasifica și analiza fapte. O imensă fișă de observație clinică.

Nu știu dacă ea va face vreun bine României, dar îi poate face foarte mult rău autorului, căci România n-are răbdare decât cu răul. Binele pe care le poartă cu ele precizia și luciditatea este pentru prea mulți dintre noi un dușman de moarte.

Băsismul nu e tuse măgărească – în ciuda unor imense măgării pe care a fost clădit și consolidat. Nu e nici pojar, în ciuda fierbințelii spasmodice resimțite cândva la nivel național. Nu este o boală a adolescenței politice. Este maladia mutanților maturi.

Împăratul nu a fost întotdeauna gol. A rămas așa, doar după ce pupinii l-au dezbrăcat pentru a-și pune botul între marii săi fesieri. El nu a cerut nimănui să lingă clanța Palatului. Până și clanței îi era jenă uneori de exaltarea cu care era linsă.

Există și pamflet în această mie de pagini? Ba bine că nu. Cum ar fi putut fi altfel, când România (îm)băsistă este ea însăși un pamflet uriaș? Dacă Parisul a meritat o liturghie, de ce n-ar fi meritat și lumpenelitele noastre o catedrală-pamflet?

S-a încumetat s-o ridice Radu Călin Cristea. Nouă ne rămâne să alegem între a umbla prin viață cu șapca împăratului trasă peste ochi sau să facem ochii roată și să înțelegem că niciun împărat nu e gol fără abisul imens din “ființa” camarilei sale.

Nu vă lăsați furați de culorile vitraliilor din care vă face cu ochiul diavolesc pamfletul vitriolant. Uitați-vă bine la temelie, la pereți și la cheia de boltă. Astfel veți descoperi soliditatea construcției. Dovezile sunt irefutabile. Analiza – tranșantă.

Eu, unul, mă pot afla în dezacord cu o caracterizare sau alta a unui om, a unei situații sau a unui context care apar în această nici tocmai divină, nici tocmai veselă cómedie. Dar mă găsesc în acord – și asta contează – cu imaginea de final.

Sigla de țară propusă de cel mai aiuritor scutier a fost chipul unui “Henric al V-lea”. Poza de grup a curtezanilor și a camarilei ne arată o coadă la care stau puzderie de capete (unele luminate; altele – nu prea) spre a primi o șapcă mirosind a coroană.

Mâna de ajutor dată împăratului a fost, chipurile, pentru “instaurarea Statului de Drept”. La plecarea împăratului, foști vătafi și logofeți dau de pământ cu chipiurile cândva împărătești. Totuși, urmele lăsate de ei în propășirea Statului de Drept Preferențial nu se lasă duse.

Triste cărămizi!


Via Liviu Antonesei


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “Valaștok (II)

  1. Dumitru

    „O camarilă consolidată într-o rețea de mare influență a reușit să boicoteză, dacă nu chiar să și în groape, cartea lui Radu Călin Cristea.” Intr-adevar, cartea asta mi-a scapat, si eu sunt destul de atent la actualitatea istorica. E bine ca RT a revenit asupra ei. O voi cumpara si citi.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *