Romania Curată

USR solicită stoparea măsurilor de sabotare din Cercetare și demisia ministrului Șerban Valeca

Partidul Uniunea Salvați România se opune abilitării Guvernului să emită ordonanțe în domeniul Cercetării în timpul vacanței parlamentare și solicită demisia ministrului Șerban Valeca pentru măsurile adoptate în ultimele luni, care sabotează activitatea din acest domeniu important pentru dezvoltarea țării.

În contextul în care politicile Ministerului Cercetării și Inovării (MCI) sunt puternic contestate în ultimele luni la nivel național și internațional, Guvernul a transmis, săptămâna aceasta, Parlamentului o solicitare de abilitare pentru a emite ordonanțe în domeniul Cercetării, cu intenția modificării și completării OUG nr. 57/2002 privind cercetarea știintifică, aprobată prin Legea nr. 343/2003, precum și a modificării și completării Legii 319/2003 privind statutul personalului de cercetare-dezvoltare.

Intenția de a modifica Legea Cercetării și cea a Statutului Cercetătorului prin Ordonanță simplă este inadmisibilă și jignitoare la adresa comunității științifice românești din țară și diaspora, apreciază senatorii USR din Comisia pentru învățământ, cercetare, tineret și sport, Vlad Alexandrescu și Mihai Goțiu.

În doar câteva luni, domnul ministru al Cercetării, Șerban Valeca, a dovedit că este incapabil să aibă un dialog real cu reprezentanții validați la nivel național și internațional ai cercetătorilor din România. Măsurile sale au generat protestele comunității științifice din România, atât în universitățile de top din Consorțiul Universitaria, care i-au solicitat demisia, cât în Asociația Ad-Astra, care și-a îndemnat membrii să boicoteze comisiile și juriile MCI”, arată senatorul USR Mihai Goțiu.

Trebuie să fie clar pentru toată lumea: nu există cercetare românească în sine, există doar cercetare în comunitatea științifică. Comunitatea științifică este internațională sau nu este deloc. Decizia de a-i scoate pe toți cercetătorii români din străinătate din consiliile Ministerului Cercetării reprezintă o acțiune hotărâtă și concertată de parohializare a cercetării din România”, a declarat senatorul USR Vlad Alexandrescu. ”Faptul că reprezentarea științelor umaniste a fost complet anihilată în noile consilii ale Ministerului Cercetării arată de asemenea lipsa crasă de viziune organizațională și de orizont a conducerii acestui minister”, a mai adăugat el.

În cadrul Comisiei pentru învățământ, senatorii USR Vlad Alexandrescu și Mihai Goțiu s-au pronunțat împotriva abilitării Guvernului de a emite ordonanțe în domeniul Cercetării. Practic, ministrul Șerban Valeca demonstrează că nu mai are dialog cu membrii comunității științifice de top din România și încearcă să-și impună măsurile ocolind o dezbatere parlamentară și profesională transparentă. În aceste condiții, parlamentarii USR au solicitat demisia lui Șerban Valeca din funcția de ministru înainte ca deciziile sale să decredibilizeze total cercetarea din România pe plan internațional.

La începutul acestei săptămâni, în cele mai cunoscute publicații la nivel mondial din domeniul cercetării, Nature și Science, au apărut articole critice la adresa măsurilor luate de MCI. Anterior, articole critice au mai apărut în Times Higher Education și Science & Business. De asemenea, Asociația Europeană a Universităților (EUA) a transmis, la sfârșitul lunii mai, o declarație-avertisment în care arată că ”este îngrijorată de ultimele evoluții ale politicii de cercetare din România. Universitățile prosperă și contribuie la societățile lor atunci când se pot baza pe excelența cercetării într-un schimb deschis transfrontalier. Schimbările actuale care au loc în România vor crea obstacole serioase în calea capacității universităților românești de a-și îndeplini rolul pe plan intern și internațional”.

Principalele reproșuri aduse de comunitatea științifică sunt legate de defavorizarea cercetării din universități după împărțirea în două ministere a Ministerului Educației, eliminarea membrilor politic incomozi din consiliile consultative, eliminarea evaluatorilor din străinătate și înlocuirea lor pe criterii regionale (!) și întârzierea gravă a competițiilor pentru finanțare din domeniul cercetării.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “USR solicită stoparea măsurilor de sabotare din Cercetare și demisia ministrului Șerban Valeca

  1. Fratzii Gracchi

    Cred ca articolul contzine o suma de erori care trebuie indreptate. Din titlul sau rezulta ca cineva (Ministerul Cercetarii ?) ia masuri de sabotare a cercetarii. Daca-i asa si daca exista dovezi clare ale unei asemenea atitudini, trebuie imediat deschisa o ancheta penala sau cel putzin o ancheta a Parlamentului. Dar daca aceasta este doar o formulate jurnalistica teribilista? Nu cumva se face confuzia intre “sabotarea” cercetarii (in Romania) si incompetentza guvernamentala in dirijarea – sub toate aspectele – a activitatzii finantzate din bugetul public in acest domeniu ? Eu inclin, pe baza cunoasteriia situatziei “de pe teren” inspre variant incompetentzei.
    Se face referire la incapacitate ministrului de a avea un dialog cu reprezentantzii validatzi, la nivel national si international, ai cercetatorilor din Romania. Dar trebuie sa ne intrebam din start care sunt criteriile de “validare” in chestiune si daca ele corespund interesului national pentru a impune sustzinerea cercetarii din bani publici. Cercetarea validate doar de multzimea publicatziilor din reviste “de top” nu este sufficient de legitima, cata vreme nu se aduc si dovezi clare despre eficientza acestei activitatzi finantzate public in dezvoltarea Romaniei. Excelentza si vizibilitatea nu au mare valoare atata timp cat acestea nu produc si dovezi irefutabile despre efectul lor concret in dezvoltarea societztii romaneshti. Pana una-alta, eu vad doar un effect clar doar in planul sustzinerii intereselor individuale ale cercetatorilor “validatzi” din Romania.
    O prostie este afirmatzia ca nu exista cercetare romaneasca in sine, exista doar cercetare in comunitatea stiintzifica. Corect este sa se afirme ca cercetarea romaneasca are o valentza de importantza natzionala si o valentza de colaborare cu comunitatea internatzionala, cea mai importanta fiind valentza natzionala. Aceasta trebuie sustzinuta cu prioritate (ceea ce azi nu se face aproape deloc) din bugetul public. Cercetarea “in comunitatea stiintzifica” (a se preciza care si pentru ce scop) trebuie sustzinuta din bani publici doar daca adduce o contributzie la progresul national, in orice fel si nu doar la progresul personal al cercetatorilor in castigarea de “vizibilitate” si/sau excelentza.
    Cele mai cunoscute reviste internatzionale din domeniul cercetarii nu au de unde sa stie cum trebuie promovat, concret, interesul public prin sustzinerea ei din bani publici in Romania. Ele pot emite pareri despre capacitatea evaluatorilor de a promova proiecte la top-level, dar nu pot evalua implicarea interesului national in finantzarea cercetarii din bugetul public. Numai minsterul ar putea face asta – sa promoveze progresul societatzii romaneshti prin cercetare (in societatea bazata pe cunoashtere, atat de emphatic proclamata de toate guvernele Romaniei), dar faptele arat ca ministerul nu are oameni capabili sa faca asta (din lipsa de viziune, de competentza sau pur si simplu din abordare birocratica a managementului activitatzii de cercetare in Romania, in spiritul conceptziei “fie cum o fi, doar sa se invarta roata, fie si numai din simpla inertzie, ca sa ne luam noi, functzionarii, salariile regulat si la timp”. Or, chiar asa se si intampla in realitate si, deci, trebuie inceput cu reformarea ministerului de resort si schimbarea conceptziei si a a criteriilor de finantzare a cercetarii din bani publici. Fara acest pas nimic nu se va schimba in interesul public, fie cu, fie fara participarea evaluatorilor din strainatate. O discutzie care nu incepe de la acest punct este condamnata la a fi neproductiva. Cercetatorii nu o duc deloc asa de rau pe cat se plang si nu plang de dragul interesului national, cat plang dupa realizarea interesului personal.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *