V-am citit în această săptămână la Biziday din cartea lui George Friedman, Următorii 100 de ani, pentru că unele lucruri, scrise în 2009 mi s-au părut spectaculos de exacte azi, în 2015. În 2010 omul a mai scris o carte – Următorul deceniu, dar pe care însă nu am citit-o încă. Intenţionez să o fac în perioada următoare.
Următorii 100 de ani este o carte înspăimântătoare. Are în ea ceva din misticismul lui Nostradamus, dar previziunile sunt mult prea apropiate şi mult prea argumentate ca să le iei în râs. Înainte de a vă da spre citire un pasaj consistent din această carte, vreau să ţineţi cont de faptul că Friedman a lucrat în industria jocurilor video, mai exact în cea a jocurilor de război. Viziunea sa este una conflictuală, dar, mă tem, de cele mai multe ori aceasta este şi esenţa fiinţei umane. Conflictele la care se referă nu sunt întotdeauna războaie în sensul clasic al termenului… Pot fi conflicte de interese sau chiar războaie reci.
În acelaşi timp Friedman este un eurosceptic. Probabil cei mai mulţi americani sunt aşa. Viziunea sa pleacă de la ipoteza unei Europe anchilozate, fără şanse de a perpetua pacea sub presiunea Rusiei pe de o parte, dar şi sub interesul SUA, de cealaltă parte, de a nu lăsa Uniunea Europeană să devină un actor politic global. Ideea destrămării UE şi a NATO, par a fi premise pentru Friedman. Eu nu cred în ele. Dar trebuie să recunosc faptul că Istoria (iar Friedman este un bun cunoscător al ei) ne-a demonstrat că şi Franţa şi Germania pot tranzacţiona Europa de Est pentru interese superioare.
Acum vă las să citiţi. Intertitlurile şi sublinierile îmi aparţin. (Moise Guran)
SLĂBICIUNEA MILITARĂ A RUSIEI NU MAI ESTE DE ACTUALITATE
În ultimii ani s-a tot discutat despre slăbiciunea armatei ruse, discuții care, în deceniul de după căderea Uniunii Sovietice, nu erau departe de adevăr. Dar iată cum stau lucrurile mai nou – acea slăbiciune nu prea mai este de actualitate încă din anul 2000, iar prin 2015 va fi chiar de domeniul trecutului. Viitoarea confruntare din nord-estul Europei nu se va petrece brusc, dar va fi o confruntare extinsă. Puterea militară rusă va avea timp să se dezvolte. Domeniul în care Rusia a continuat cercetarea și dezvoltarea în anii ’90 a fost tocmai cel al tehnologiilor militare avansate.
În 2010, rușii vor avea, cu certitudine, cea mai eficientă armată din regiune. Între 2010 și 2020, forța lor va fi o provocare serioasă pentru oricare altă putere care va încerca să se impună cu forța în regiune, chiar și pentru cei din afara acesteia. Chiar și pentru Statele Unite.
Rusia se va afla față în față cu țări care nu se pot apăra și cu o alianță NATO care este eficientă doar dacă Statele Unite decid să folosească forța. După cum am văzut, Statele Unite au o singură politică de bază pentru Eurasia – să împiedice orice putere să o domine. În cazul în care China devine slabă sau se scindează, iar europenii sunt slabi și divizați, Statele Unite vor avea un interes fundamental: să evite războiul general, menținând atenția Rusiei concentrată pe baltici și pe polonezi, astfel încât să nu mai poată gândi global. Statele Unite vor folosi metoda tradițională de a sprijini aceste țări: transfer de tehnologie.
(nota Moise: mai târziu în carte Friedman vorbeşte despre un bloc politico-militar creat în jurul Poloniei, extrem de puternic, unul din care va face parte şi România)
CAUCAZUL – O DIVERSIUNE. MIZA ESTE EUROPA DE EST
Statele Unite vor fi nerăbdătoare să sporească puterea Poloniei și a țărilor baltice și să le impulsioneze să-i răpună pe ruși. Când vine vorba despre răspunderea Rusiei, aceasta ar fi cea mai bună metodă de-a o face. Georgia, plasată în Caucaz, reprezintă un al doilea punct fierbinte iritant pentru ruși și, prin urmare, va fi o zonă în care Statele Unite vor interveni. Cu toate acestea, importantă va fi Europa, nu Caucazul.
Dată fiind puterea americană, nu va exista un atac direct al rușilor, iar americanii nu vor permite vreo aventură de-a aliaților lor. Rușii vor încerca, mai degrabă, să creeze presiune asupra Statelor Unite altundeva în Europa și în alte părți ale lumii. De exemplu, vor urmări să destabilizeze țări cum ar fi Slovacia și Bulgaria. Confruntarea se va întinde de-a lungul întregii granițe dintre Rusia și restul Europei.
Strategia de bază a Rusiei va consta în încercarea de a destrăma NATO și de a izola Europa de Est. Cheia reușitei vor fi germanii, urmați de francezi.Sunt națiuni izolate, iar 
Germania este dependentă de Rusia pentru gazul natural. Germanii încearcă să reducă această dependență și poate chiar vor reuși, într-o oarecare măsură, dar vor continua să depindă de livrarea unei cantități substanțiale de gaz natural, fără de care nu se vor putea descurca. Rușii le vor reproșa germanilor că le permit americanilor să îi folosească pentru a asupri Rusia, dar că ei, rușii, departe de a fi o amenințare la adresa Germaniei, au un interes comun – o zonă-tampon stabilă și neutră între ei, formată dintr-o Polonie independentă. Chestiunea țărilor baltice nu ar trebui, vor spune rușii, să aibă vreo legătură aici. Singurul motiv pentru care americanilor le-ar păsa de baltici ar fi agresiunea împotriva Rusiei. Rusia va fi pregătită să garanteze țărilor baltice autonomie în contextul unei confederații extinse, iar Poloniei securitate, în schimbul reducerii înarmării și al neutralității. Alternativa – războiul – nu ar fi în interesul germanilor și nici al francezilor.
Argumentul probabil va funcționa, dar cred că va da rezultate neașteptate. Statele Unite, întotdeauna excesiv de agresive din punct de vedere european, vor stârni probleme inutile în Europa de Est, ca amenințare la adresa Rusiei.Dacă Germania va permite NATO să facă acest lucru, va fi atrasă într-un conflict pe care nu și-l dorește. Prin urmare, consider că va bloca sprijinul NATO către Polonia, țările baltice și restul Europei de Est – pentru a funcționa, NATO are nevoie de unanimitate, iar Germania este o putere importantă.
(nota Moise: argumentele referitoare la interesele Germaniei sunt valide, dar pot fi exagerate. Totuşi, deşi eu însumi filogerman, cred că autorităţile noastre ar trebui să fie foarte atente în crearea de noi axe, care s-ar putea dovedi o capcană în acest context. După ce a devenit nominalizat pentru şefia SRI, Eduard Hellvig şi-a închis blogul. Mai bine!)
ŞI DACĂ NATO NU VA REZISTA TESTELOR RUSIEI?
Rusia va spera ca șocul retragerii sprijinului NATO să-i determine pe polonezi și pe ceilalți să cedeze.
Lucrurile se vor întâmpla cu totul altfel: Polonia, prinsă între Rusia și Germania, va deveni și mai dependentă de Statele Unite. Statele Unite, simțind ocazia de a sufoca Rusia și de a scinda Europa în două, slăbind astfel Uniunea Europeană, își va spori sprijinul acordat Europei de Est. În jurul anului 2015, se va forma un nou bloc de națiuni, în principal din vechii sateliți ai fostei Uniuni Sovietice cuplați cu țările baltice. Acest bloc, mult mai energic decât Europa Occidentală, cu mult mai multe de pierdut, și sprijinit de Statele Unite, va dezvolta un dinamism surprinzător.
Rușii vor răspunde acestei maniere americane subtile de a acapara puterea, încercând să crească presiunea asupra Statelor Unite altundeva în lume. În Orientul Mijlociu, de exemplu, unde interminabilele confruntări dintre israelieni și palestinieni vor continua, rușii vor întări sprijinul militar acordat arabilor. În general, oriunde există regimuri antiamericane, va apărea și sprijinul militar rus. O confruntare mondială de intensitate medie se va declanșa în jurul anului 2015, intensificându-se în 2020. Nici una dintre părți nu va risca un război, dar ambele vor face manevre.
În 2020, această confruntare va constitui tema mondială dominantă – și toți o vor privi ca pe o problemă permanentă. Confruntarea nu va avea proporțiile Războiului Rece. Rușii nu vor mai fi în poziția de a recuceri Eurasia și nici nu vor mai constitui o amenințare mondială. Totuși, ei vor reprezenta o amenințare regională, acesta fiind contextul în care Statele Unite vor reacționa. Vor exista tensiuni de-a lungul întregii frontiere ruse, dar Statele Unite nu vor putea (sau nu vor trebui) să creeze un cordon de apărare în jurul Rusiei, așa cum au făcut pe vremea Uniunii Sovietice.
(nota Moise: Aşa cum v-am arătat la tv săptămâna aceasta, Rusia îşi creează ea un cordon de apărare, prin Bulgaria, Serbia, Ungaria şi, posibil Slovacia. Ar fi al doilea, primul, e clar de acum – Novo Rosia, în estul Ucrainei şi Belarus)
BOGĂŢIA RESURSELOR BLOCHEAZĂ AVANSUL TEHNOLOGIC AL RUSIEI
Dată fiind confruntarea, dependența europenilor de hidrocarburi, provenite în mare măsură din Rusia, va deveni o chestiune de strategie. Situația va fi mult mai dureroasă decât în trecut. Strategia americană va fi de întărire a concentrării lor asupra surselor de energie.
Acest lucru va da un impuls extraordinar interesului americanilor de a dezvolta surse de energie alternativă. Rusia se va concentra, ca și până acum, mai degrabă pe industriile deja existente decât pe dezvoltarea altora noi. Asta va însemna producție sporită de petrol și gaze naturale și nu noi surse de energie. Drept rezultat, Rusia nu va fi fruntașă în dezvoltarea de noi tehnologii, care vor domina ultima parte a secolului.
În schimb, Rusia va trebui să-și dezvolte capacitatea militară. Astfel, așa cum a făcut-o în ultimele două secole, ea va dedica cea mai mare parte a banilor pentru cercetare și dezvoltare descoperirii de noi tehnologii în scopuri militare și dezvoltării industriilor existente, ceea ce o va face să rămână în urma Statelor Unite și a restului lumii în ceea ce privește tehnologiile nonmilitare valoroase. În mod paradoxal, Rusia va suferi cel mai mult exact de pe urma bogățiilor ei de hidrocarburi – întrucât nu va fi motivată să dezvolte noi tehnologii, ajungând să fie copleșită de cheltuieli în scopuri militare.
În prima fază a relansării puterii ruse, aproximativ până în anul 2010, Rusia va fi subestimată. Va fi percepută drept o țară scindată, cu o economie care bate pasul pe loc, slabă din punct de vedere militar. În jurul anului 2020, când confruntarea se va intensifica la granițele ei, iar vecinii ei imediați se vor alarma, marile puteri vor continua să o trateze la fel.
Statele Unite, în special, au tendința ca, mai întâi, să-și subestimeze adversarii, pentru ca, mai apoi, să și-i supraestimeze. Pe la mijlocul anilor 2010, Statele Unite vor ajunge din nou obsedate de Rusia. Avem aici un fenomen foarte interesant de observat. Statele Unite oscilează între stările de spirit, când, în realitate, așa cum am văzut deja, au o politică externă foarte consistentă și rațională. În acest caz, Statele Unite vor intra în starea lor maniacală, dar își vor concentra atenția asupra paralizării Rusiei, fără să intre în război.
(nota Moise: deja se întâmplă asta, prin scăderea preţului ţiţieului, înarmarea Ucrainei, a Poloniei şi, probabil şi a României)
Va conta foarte mult unde se va stabili falia. Dacă resuscitarea Rusiei se va dovedi o criză de proporții minime, rușii vor domina Asia Centrală și Caucazul și vor absorbi, probabil, Republica Moldova, dar nu vor putea să absoarbă și statele baltice, nici să domine vreo națiune aflată la vest de Caucaz.
ŞI DACĂ PUTIN A PRELUAT DEJA INIŢIATIVA?
Totuși, în final, nu prea va mai conta cu adevărat ce se va întâmpla. Puterea militară rusă va fi drastic epuizată după confruntarea cu segmentul puterii americane pe care Statele Unite vor decide să îl implice în acțiunile de răspuns la mișcările Rusiei. Indiferent de ce face restul Europei, Polonia, Cehia, Ungaria și România vor rezista avansurilor Rusiei și vor fi gata să accepte orice înțelegere cu Statele Unite pentru a câștiga sprijinul acestora.
(nota Moise: originar din Ungaria, Friedman nu îşi putea imagina în 2009 că Ungaria va juca cu Rusia. Probabil şi Putin a citit această carte 
)
Astfel, de data aceasta, falia o vor reprezenta mai degrabă munții Carpați decât Germania, așa cum s-a întâmplat în timpul Războiului Rece. Câmpiile poloneze de nord vor fi principala zonă a confruntărilor, dar rușii nu vor interveni cu trupe.
Cauzele ce au aprins această confruntare – și războiul rece de dinaintea ei – vor determina aceleași rezultate ca și Războiul Rece, de data aceasta cu mai puțin efort pentru Statele Unite. Ultima confruntare a avut loc în Europa Centrală. De data aceasta, va avea loc mult mai în est.
În ultima confruntare, Rusia avea o populație numeroasă, de data aceasta, are o populație mai mică și în scădere. Presiunile interne, mai ales în sud, vor distrage atenția Rusiei de la Occident și, în cele din urmă, aceasta va claca, la fel cum a făcut în 1917 și, din nou, în 1991. Armata țării va ceda, o dată în plus, imediat după 2020.
sursa: biziday.ro
“falia o vor reprezenta mai degrabă munții Carpați” sau “Câmpiile poloneze de nord” suna ca in vechile carti de istorie, nu se stie cat de bine poate manipula cineva sa ajunga dictator in era internetului (Putin e acum pe valul propagandei, insa nu-i deloc exclus sa i se sparga valul de un Maidan)
asta cu puteri si axe e cam trecuta, SUA nu are nici un interes sa slabeasca UE, modelul viitorului este diversitate in globalizare, nu doar 2 poluri de putere (occidental si antioccidental), ci pacific (China, Indonezia si Japonia isi vad pragmatic de treburile lor, fara ideologie)- cu nemultumirile inerente (teroristi fara medicamente)
si nimeni nu poate prevedea criza financiara nici macar peste un an, ce sa vorbim de 100
Cred ca friedman asta ,,2 in 1″,intr-un alt articol ,ne spunea ca nu or sa moara copii lor ca sa ne apere pe noi si ca ar trebui dat ungariei ceva teritorii de pe la noi, eventual sa incepem cu Transilvania,ca tot are si ceva origini de huni in el, parca asa mi-a trecut pe langa ureche.Ca nu or sa moara copii lor pt. noi e clar ,,si ce bine am facut noi
ca ne-am distrus armata ” si CFR-ul si exploatarile miniere( multumindu-i vajnicului cosma si sa nu uit si lui iliescu politrucul sovietic). Cred ca nu mai este timp trebuie sa refacem armata,mai ales ca in jurul nostru nu AVEM PRIETENI. In rest traiasca bogatiile din subsol, ca sovieticii au luat din ele, acum iau si altii,iar noi stam si ne uitam
ca daca reactionam pun guvernantii jandarmii pe noi, ca sa-i apere pe noii colonisti.
E bine sa citim cartiile astea cu un grain of salt . Dl Freidman scrie carti ca sa le vanda (si sa se vanda pe sine mai bine), ceea ce necesita mai mult senzationalism si mai putina analiza 100% obiectiva.