Romania Curată

Urgența ministrului Gabi Oprea! Un polițist a murit ca să îl escorteze pe demnitar în drum spre acasă!

Seara în care polițistul Bogdan Gigină a murit era una importantă pentru ministrul Gabriel Oprea, care se grăbea teribil pe străzile Bucureștiului. Unde se grăbea așa, Oprea nu a spus niciodată până acum. Doar că era în timpul serviciului.

Acum, surse judiciare au dezvăluit destinația vicepremirului Gabriel Oprea: acasă!

Pentru asta a trebuit să moară un om, ca să ajungă vicepremierul, ministrul de Interne, acasă! Bogdan Gigină nu a mai ajuns acasă, dar Gabriel Oprea da, după ce a trecut în viteză pe lângă trupul în agonie ce zăcea pe stradă!

MOBILIZARE: Proteste pentru demisia lui Oprea, duminică, la București și la Cluj. Detalii aici. Anunță-ți și prietenii

Audierea ministrului a durat o oră

Ministrul de Interne Gabriel Oprea a fost audiat miercuri de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București. El a fost chemat ca martor în dosarul polițistului decedat și care făcea parte din coloana oficială a lui Oprea.

Gabriel Oprea a stat în biroul procurorilor mai bine de o oră, timp în care a dat declarații, el fiind ultimul dintre cei chemați la audieri și care s-au aflat în coloană.

“Eram în timpul serviciului, îmi făceam datoria. Veneam de la o instituție a statului român. Am declarat aceste lucruri, nu am voie să spun mai mult decât am declarat. N-am avut nimic în plus față de ceilalți miniștri de Interne. N-am avut anul acesta nicio zi de concediu, am muncit de dimineața până seara într-un context greu de securitate. Am avut mai multe deplasări. Ori de câte ori voi fi chemat la Parchet, voi declara. Am trimis toate documentele. Și vreau să știți că în toată activitatea mea de ministru sau de vicepremier nu am încălcat legea”, a spus vicepremierul Oprea, după ce a ieșit din Parchet.

Cum a murit poliţistul

Bogdan Gigină mergea în fața autoturismului în care se afla vicepremierul și, totodată, ministrul de Interne Gabriel Oprea pe traseul Băneasa – Piaţa Presei Libere, Arcul de Triumf – Piaţa Charles de Gaulle – Piaţa Victoriei – Bulevardul Uranus – strada Ştirbei Vodă, conform documentelor trimise de MAI la Parchet.

De fapt, conform unor surse judiciare, Gabriel Oprea mergea spre casă însoțit de coloana oficială.

Pe strada Știrbei Vodă, poliţistul aflat în deschiderea coloanei lui Oprea a intrat cu motocicleta în prima groapă a șantierului de pe stradă, vehiculul a rămas acolo avariat, iar Bogdan Gigina a fost propulsat câţiva metri şi a căzut pe carosabil. S-a lovit cu mandibula şi maxilarul de asfalt. Moartea a fost instantanee.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *