Romania Curată

UPDATE. Ultimul tun inainte de alegeri In 3 luni vor intra zeci de milioane de euro in buzunarele mafiei permiselor

In timp ce liderii politici se gandesc exclusiv la alegeri, obsesia perioadei fiind de ce scrie pe pupitrul de la Cotroceni “Presedintele Romaniei” si nu “Administratia Prezidentiala”, ca de obicei “baietii destepti” incearca – a devenit din nefericire o regula la sfarsitul tuturor mandatelor legislative -, pe ultima suta de metri sa isi impuna afacerile oneroase, transformandu-le in legi a caror adoptare a fost lasata special pentru ultimul moment.

Atentia se indreapta catre singurul segment care scapase mafiei permiselor auto. Este vorba despre conducatorii de scutere si mopede auto. Suma totala care se estimeaza ca va fi scoasa din buzunarele lor la inceputul anului viitor depaseste cifra de 20 de milioane de euro. O mica parte se va duce catre stat, restul in buzunarele mafiei permiselor.

Seful Politiei Rutiere, Lucian Dinita si-a permis sa ameninte in cursul ultimei sale conferinte de presa ca din ianuarie 2013 li se vor face dosare penale (atentie, inainte de adoptarea in Parlament a acestui abuziv proiect de lege al guvernului PDL), proprietarilor de mopede (ca sa inteleaga toata lumea, motorul are puterea mai mica decat a unei masini obisnuite de tuns iarba). Deci, legea nici macar nu a fost votata, dar Dinita anunta ca sute de mii de oameni trebuie sa ia deja cu asalt (le-a lasat la dispozitie doar trei luni octombrie, noiembrie si decembrie) scolile de soferi pentru a mai putea circula cu mopede auto si scutere. Ce inseamna decizia impusa de politistii de la Rutiera: statul roman se va trezi cu peste 200.000 de procese pentru despagubiri si nerespectarea dreptului castigat anterior prin lege. Si toate, cu sanse reale de castig.

In cine loveste de fapt Dinita?

Sunt nu mai mult de 200.000 de mii de oameni modesti care nu au avut bani sa-si cumpere motociclete sau masini adevarate. Si atunci, majoritatea folosindu-le in mediul rural, au cumparat mijloace de transport cu capacitate mica: scutere si mopede auto. Insa cu ajutorul lor fie se deplaseaza prin comunele noastre lungi, fie fac naveta la lucru in localitati apropiate, fie cara din recolta, fie cara in comuna marfa la magazinele satesti. Sau magazie. 200.000 de oameni, vor nu vor, daca asa porunceste si ameninta Dinita, trebuie: sa scoata, si inca repede, din buzunar, de unde nu au, banii de scoala auto, de examinare medicala, pentru carnet, pentru spaga la permis si pentru alte taxe legale, plus zeci de drumuri intre sat/comuna de domiciliu si oras. Daca ii luam in calcul numai pe cei peste 200.000 de mopedisti x o cheltuiala minima de minim 100 euro/persoana, totalul depaseste, cum spuneam mai sus, 20 de milioane de euro.

La atatia oameni se aduna deci o suma importanta. O parte infima va merge la buget. Grosul banilor in buzunarele mafiei permiselor care abia asteapta o asemenea armata de oameni (cat populatia unui oras dezvoltat). Ce conteaza ca acestia conduc legal deja de ani de zile fara sa faca vreun accident major? Ce conteaza ca acesti oameni, daca nu si-au permis sa-si cumpere nici o masina sau o motocicleta mare, cu atat mai putin isi permit sa dea celebra spaga la permis. Viata lor zilnica va fi afectata. Si, cum mopedistii si scuteristii au familii, peste 400.000 de oameni (electorat sarac al USL), vor fi extrem de nedreptatiti, iar aceasta este surpriza/cadou de campanie electorala.

Catre cine se vor duce banii

Abia asteapta mafia permiselor, cu tot ce inseamna ea: mafia instructorilor auto, mafia certificatelor medicale si mafia examinatorilor luna ianuarie 2013. Isi freaca deja mainile de bucurie si cei care au invartit sume fabuloase din afacerea cauciucurilor de iarna, ideea fixa a Ancai Boagiu care i-a facut fericiti pe prietenii care au importat zeci de milioane de bucati cu steluta de iarna pe ele. La fel si primarii care, in cardasie cu politistii locali de la rutiera, si-au batut joc de soferi punand radare fixe in comune si luand mari amenzi pe capete soferilor pentru ca nu respectau vitezele stabilite in bataie de joc (in loc de 50-60 km/ora in localitati, baietii destepti stabileau ei 30 km/ora). Banii de amenzi virandu-se in buzunarele primariilor smechere si prietene cu Rutiera. Asupra tuturor celor trei subiecte cu impact direct asupra conducatorilor auto a insistat Lucian Dinita in cursul ultimei sale conferinte de presa.

Sa le luam pe rand. In primul rand, desi vedem la televizor tot felul de beizadele cu carnete cumparate de taticii sau mamicile lor cum ucid la volanul bolizilor copii nevinovati, familii intregi pe trecerea de pietoni sau la marginea campului, sefii de la Rutiera nu ridica din spranceana cerand inasprirea pedepselor ca sa nu mai scape criminalii cu suspendare. In schimb, se uita catre scuteristi si mopedisti… ca ei oricum merg incet de tot si cu mare atentie deoarece sunt extrem de vulnerabili, iar motoarele lor nici nu pot depasi 45 km/ora. Cam cat o bicicleta mai smechera. Cat despre victime nici vorba sa fie, nici macar insecte strivite pe parbriz. Ca pana si musca poate sa se fereasca la o asa viteza. Dar Politia Rutiera ameninta si li se va interzice sa-si mai conduca mijloacele de transport daca nu se duc buluc sa dea examen pentru carnet.

Ce drepturi li se incalca mopedistilor si ce a cerut in realitate UE

Celor care au circulat pana acum pe drumurile publice cu scutere si mopede li se incalca un drept dobandit prin lege. Cu totii au atestate de legislatie. Si si-au condus pana acum perfect legal mopedele si scuterele pe baza atestatelor eliberate de şcolile de şoferi. Asa cum permite de fapt legislatia europeana. De altfel, Uniunea Europeana nici nu a cerut permise de conducere, recomandarea se refera la faptul ca acestia pot conduce in continuare pe baza de atestat obtinut de la scoala de soferi, iar pe langa legislatie, pentru viitor, deci pentru cei care se vor duce sa solicite atestate de la data modificarii legislatiei, sa se adauge si o proba practica. Dinita insa a mintit sustinand public ca Uniunea Europeana ar fi cerut, printr-o directiva a carei aplicare, vezi Doamne, n-ar mai putea fi amanata, carnete de sofer tuturor, inclusiv celor care isi conduceau scuterele respectand legislatia in vigoare. O minciuna pe care nimeni nu a mai stat sa o verifice. UE nu a cerut sa li se confiste oamenilor, in mod neconstitutional, un drept dobandit. Nu s-a cerut decat ca, pe langa examinarea de legislatie, sa se dea si o proba de traseu (examinare care s-ar putea petrece tot la scoala de soferi ca si pana acum) fara ca omul sa fie purtat pe drumuri si obligat din senin sa-si cumpere carnetul pentru a-si mai putea conduce vehiculul.

Interesant este faptul ca lui Dinita i s-a permis sa forteze nota si sa-i ameninte pe posesorii de scutere si mopede auto cu dosare penale fara ca vreun actual sef al lui de la Ministerul de Interne sa-i ceara macar o explicatie, ceva, pentru afirmatiile sale.

Nimeni nu l-a intrebat cum s-a putut gandi ca pentru un moped auto (cvadriciclu usor) cu doua locuri si spatiu de bagaje in spate, pe care le intalnesti de regula la tara, el sa ceara si sa impuna carnet B1 ca pentru masinile care pot circula pe autostrazi, au 4 locuri si prind viteze de peste 100 de km pe ora? Mopedele si scuterele au viteza limitata la 45 km/ora tocmai ca sa nu li se ceara permis, iar categoriile de drumuri pe care pot circula sunt restrictionate. E clar ca aici e o smecherie. Dinita si ai lui le trec abuziv la B1 desi sunt mult, mult sub categoria respectiva.

Ce alte afaceri ale PDL sunt transferate USL

Dinita, cel care se lupta ca un zmeu contra posesorilor de mijloace de transport cu motor de masini de tuns iarba, ignorandu-i pe posesorii de bolizi care omoara oameni nevinovati pe sosele fara sa suporte consecin
tele unei legislatii inasprite in privinta crimelor de pe autostrazi, mai doreste sa relanseze si afacerea cu radarele fixe in complicitate cu autoritatile locale. Tot mostenire de la PDL. Sa ne reamintim ca abuzul a fost oprit abia dupa ce jurnalistii au reactionat dur, in anul 2009, deconspirand intreaga afacere. Abia in urma unei puternice reactii a opiniei publice ANRMAP a declansat controlul. S-a constatat ca radarele dubioase nu respectau regimul achizitiilor publice, procesele cu autoritatile locale fiind inca pe rol in toata tara. Dinita si ai lui le-au tinut o vreme prin hambare dar acum, in speranta ca a mai uitat lumea, aparatele sunt reinstalate.

Aceeasi Politie Rutiera recomanda zilele trecute soferilor sa-si monteze deja pe autovehicule cauciucurile de iarna (afacerea Boagiu) ca au aflat ei ca s-ar putea sa ninga inca de la inceputul lui noiembrie. Cum altfel, daca tot s-a dezvoltat o afacere de alte sute de milioane de euro, si mafia cauciucurilor isi asteapta din nou musterii sa plateasca din nou ca prostii! Si iata cum politistii rutieri insista pentru o alta afacere profitabila, tot pe buzunarul posesorilor de autoturism…

Intrebarea este cum isi permite seful Politiei Rutiere sa iasa in presa si sa ameninte sustinand ca din luna aprilie Guvernul a decis introducerea, incepand din 2013, a permisului de conducere obligatoriu pentru mopede si alte vehicule ai caror proprietari sunt scutiti in prezent de aceasta obligatie, proiectul de lege fiind transmis Parlamentului spre adoptare, cand tot Dinita a propus masurile respective? Iar Guvernul Ungureanu, lipsit de ministrii competenti a aprobat ca… primaru!

Cand Dinita a anuntat ca numai biciclistii vor mai putea circula din ianuarie fara carnet mai ramanea putin sa ameninte ca li se va face dosar penal si celor care n-au… carnet de pieton! Cum se pot face in Romania dosare penale cetatenilor pe baza unei legi care nu exista? Inainte de a vota propunerile de modificare a codului rutier, parlamentarii ar trebui sa citeasca directivele europene si Constitutia. Altfel risca sa voteze o lege care incalca drepturile omului, legea fundamentala, ii favorizeaza pe corupti. Poate ca n-ar strica nici ca domnii parlamentari, in speranta ca vor realiza ca introducerea carnetelor pentru masini cu motoare de tuns iarba favorizeaza vanzarea de masini second hand (daca tot vor avea carnet, oamenii isi vor cumpara cate o masina ieftina, dar ceva mai puternica), sa se intrebe de ce Politia Rutiera promoveaza pe site-ul institutiei exact vanzarea de autoturisme second hand! Si de cand Politia Rutiera se implica in actiuni strict comerciale?

Nu putem afirma ca exista o legatura intre seful Politiei Rutiere si mafia permiselor. Totusi actiunile acestuia ridica niste semne serioase de intrebare. Oare ce parere o avea ministrul de Interne? Dar premierul Ponta? Va lovi USL in 400.000 dintre proprii alegatori chiar inainte de alegeri?

UPDATE:

Intr-o tara europeana, in care atat respectul fata de cetatean cat si respectarea drepturilor omului au totusi insemnatate, amenintatile proferate de Lucian Dinita inaintea adoptarii unei legi de catre Parlament ar fi ridicat mari semne de intrebare, iar personajul cercetat. In realitatea romaneasca lucrurile stau cu totul altfel. Dinita a amenintat posesorii de scutere si mopede joi. Luni, senatorii au votat ca “primarii” modificarea codului rutier – scrisa pe vremea Guvernului Boc si propusa oficial de Guvernul Mihai Razvan Ungureanu – prin care au agreat abuziva introducere a mopedelor si triciclurilor la categoria autovehicule, fapt ce va avea drept consecinta intocmirea dosarelor penale pentru cei care nu vor reusi sa se integreze in sistemul mafiot pana pe data de 19 ianuarie. Salvarea sutelor de mii de cetateni (dintre care multi nici nu au aflat ce li se pregateste fiind din mediul rural), mai ramane Camera Deputatilor, care este camera decizionala.


Articole recente

Recomandări

6 thoughts on “UPDATE. Ultimul tun inainte de alegeri In 3 luni vor intra zeci de milioane de euro in buzunarele mafiei permiselor

  1. dion

    Sunt socat de pozitia aberanta a Romaniei Curate in acest caz. Adica nu trebuie sa legiferam ceva absolut firesc pentru ca se va fura? Pentru furturi, mafie, etc sunt alte legi care trebuie aplicate. Hei, voi cei cu logica de la Romania Curata, explicati-i autorului unde deviaza. Voi incerca si eu.

    Acele masinute cu motoare foarte mici, inmatriculate de Primarii (!!!), sunt capabile sa mearga cu 40 km / ora.

    Ce se intampla in cazul in care un astfel de vehicul loveste un pieton pe o trecere de pietoni? Il omoara! Poate fi tras la raspundere “soferul”? Nu prea, pentru nimeni nu-l obliga sa cunoasca regulile de circulatie.

    Ce se intampla in cazul in care un autoturism normal are un accident cu un astfel de vehicul? Oricare ar fi cauza, e bun de plata soferul cu permis pentru ca celalalt este asimilat biciclistilor si trebuia evitat si protejat in trafic.

    Ce se intampla daca “soferul” se urca beat la volan?

    Nu are nicio importanta tipul de vehicul, daca are motor si circula pe drumuri publice trebuie condus de cei care cunosc regulile de circulatie si care sunt raspunzatori pentru faptele lor.

    Cu cat mai repede o astfel de masura, cu atat mai bine pentru … o Romanie Curata!

    Reply
  2. cornel

    1. Este vital ptr. o tara, o organizatie, in cazul d.-voastra, sa aiba membri de talia autorului acestui articol. A reusit argumentat sa developeze ,,un tun,,.
    2. Sa facut un mare serviciu usl, daca lideri acestuia ar fi de buna credinta si inteligenti, asistenta d.-voastra ar trebui sa le devina obligatorie.
    3. In politie, cu certitundine este o ,,zona de baieti destepti,,. Enumar cateva invarteli ale acestora: modificarile repetate ale carti de identitate, numerele de inmatriculare, permisele auto.

    Reply
  3. @pt. dion. RC

    Se pare ca nu ati citit cu atentie articolul. Actualii posesori de mopede sustin un curs de legislatie auto la scoala de soferi urmat de un examen si obtinerea unui atestat. De asemenea, nu cunoasteti nici legislatia actuala, respectiv Codul Rutier si Codul penal: orice posesor si conducator legal de moped raspunde in fata legi ca orice participant la trafic pentru accidentele produse. Deci ce sustineti dvoastra in comentariu dovedeste ori ca nu ati citit cu atentie articolul, ori ca nu aveti cunostintele necesare pentru a-l comenta. Va recomand sa cititi Codul Rutier precum si Codul penal in vigoare. Conducatorii de mopede sunt obligati sa aiba asigurare obligatorie de raspundere civila auto care se elibereaza numai dupa prezentarea ATESTATULUI privind promovarea examenului de legislatie rutiera.

    Reply
  4. Nick Sava

    Ca de atitea ori (in ultimii 22 de ani),. ne a[ucam sa “adaptam la conditiile interne” legi existente de cenii in alte tari europene, in chip ORIGINAL. Daca exista legi care chiar lucreaza in Italia, Grecia, Spania, Turcia (tari unde se foloseste intensiv mopede si scutere), de ce este nevoie sa inventam tot la citiva ani o lege in acest domeniu? Desigur, in Romania e suficient sa arati cu degetul catre o anumita “mafie” – intotdeauna o astfeld eMafie EXISTA!
    In Canadal, de ex, desi sunt putine vehicule cu putere de sub 50cmc (cazul mopedelor) si se doreste marirea numaralui lor (mai ales a celor electrice – pt reducerea poluarii si a consumului), se impune respectarea legii circulatiei rutiere. Circulatia se face pe baza unui atestat. Motociclistul e obligat sa aiba casca *si vizor), manusi si, in general, echipament specific – cizme, de ex), sa aiba mopedul inregistrat si asigurat anual. Nu are nevoie de carnet de conducere – dar are nevoie de “driving licence” (pt masina), care certifica faptul ca are cunostinta de legile si regulile de circulatie. In caz de accident, are asigurarea si i se poate interzice sa conduca. De fapt, daca are “record” nu i se reinnoieste asigurarea – ceea ce este echivalent cu “ridicarea carnetului”.
    Dar, e drept, asigurarea este diferita acolo. Asigurarea nu se face pt daune la masina, nici pt tine, ca sofer – decit daca este suplimentara. Asiguri, de fapt, persoana pe care o lovesti! Asigurarea minima este de jumatate de milion – si, in caz ca lovesti o persoana pe trecere/trotuar s-ar putea sa nu ajunga, s atrebuiasca sa platesti din buzunar diferenta. Daune de citeva milioane sunt obisnuite! Iti pierzi casa, faci puscarie… iar la un accident simplu (“sifonarea” tablii altuia) pierzi puncte si platesti asigurari de te fringe. O asigurare ANUALA minima este de cca 7-800C$ – dar pt un tinar care a avut un accident (nu mortal) poate sa fie de 2500-3000C$ pe an!
    Vazind cum se circula in Romania, imi zic ca orice lege care inaspreste conditiile soferilor si mareste responsabilitatea lor nu poate fi decit binevenita!

    Reply
  5. Marin V.

    @pt nick. multumim pentru prezentarea experientei canadiene, observam ca si acolo tot despre atestat este vorba. la fel e si la noi. problema care se pune este ca fondul problemei este altul si observ ca nimeni nu-l neaga pe aici: tunul este real, 20 de milioane de euro sunt gata a fi impartiti intre diferitele categorii mentionate mai sus. Si inca repede.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *