Catalin Hopulele

Universitatea „Cuza” va elimina criteriile impuse pentru studenții reprezentanți din noua metodologie

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” va vota până mâine (vineri) o nouă metodologie pentru a stabili calendarul și condițiile alegerilor din care va elimina prevederea cum că studenții care vor să candideze pentru un post de reprezentare în Senat sau în Consiliile Facultăților trebuie să fie integraliști și să aibă minimum opt.

Decizia vine după ce, pe 12 ianuarie, Tribunalul Iași a decis într-o şedinţă că efectele Hotărârii Senatului UAIC din octombrie 2015 sunt suspendate, după ce această hotărâre a fost atacată în instanţă de către „Asociaţia Liga Studenţilor din Universitatea Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

 „Studenţii aleşi în Consiliile Facultăţilor şi cei propuşi pentru Senat trebuie să fi obţinut cel puţin media 8.00 la admitere în ciclurile de studii sau în anii anteriori şi să fi promovat integral examenele”, se precizează la articolul al III-lea, punctul al doilea, din metodologia suspendată de instanță. Însă tocmai Legea Educaţiei Naţio­nale nr. 1/2011 are articole care nu dau dreptate universităţii. La articolul 203, alineatul 4, se precizează că „statutul de student reprezentant nu poate fi condiţionat de către conducerea universităţii”.

Prof.dr. Constantin Rusu, preşedintele Senatului UAIC, a declarat pentru România Curată că o astfel de decizie este destinată a fi împotriva autonomiei universitare. El a argumentat că universitatea are dreptul să impună standarde superioare celor cerute de minister, aşa cum se întâmplă şi în cazul criteriilor de promovare sau de intrare pe un post pentru cadrele didactice.

„În opinia mea, ordinele de ministru sunt făcute astfel încât să nu ne respectăm autonomia, să nu ne respectăm valoarea şi să nu ne respectăm principiile. Având în vedere că un profesor are criterii suplimentare cerute la nivel de universitate, faţă de cele impuse de minister, nu văd de ce Senatul universităţii, împreună cu studenţii aleşi deja democratic, care nu au avut niciun fel de intervenţie din acest punct de vedere, să nu respecte şi în acest caz valoarea studentului”, a declarat prof.dr. Constantin Rusu.

El a mai apreciat că într-o astfel de situaţie pot apărea inclusiv intervenţii ale politicului în activitatea universităţii şi că autonomia nu mai funcţionează dacă o universitate nu se poate auto-reglementa, respectând Legea Educaţiei.

„Atunci mă vor conduce cei care au spatele asigurat prin criterii politice. Aici, în opinia mea, este intervenţia politicului în treburile universităţii. Mă mir că oficiul nostru juridic a fost reprezentat aşa cum a fost. În mod normal, trebuia să li se explice că este o imixtiune a justiţiei în treburile interioare ale universităţii. Învăţământul superior devine o operă manipulată în mâna unora sau altora, în funcţie de interesele de moment ale unor oameni”, a declarat preşedintele Senatului.

Reprezentantul „Asociaţiei Liga Studenţilor din Universitatea Alexan­dru Ioan Cuza”, preşedintele Silvian-Emanuel Man, a precizat pentru România Curată că a contestat în instanţă fiindcă a sesizat „un refuz al reprezentanţilor universităţii la solicitările noastre de respectare a legii. Este o chestie simplă, nu am cerut altceva decât de să se respcte legea, nu s-a respectat şi s-a ajuns la această situaţie”.

Într-un răspuns oficial privind poziţia conducerii executive a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, se precizează că alineatul privind condiţionarea statutului studenţilor a rezultat la propunerea studenților care au fost aleși în Senatul universității „din dezbaterea reprezentanţilor stu­den­­ţilor privind calitatea actului de repre­zen­tare în structurile de conducere ale universităţii şi facultăţilor. A fost însuşit şi aprobat de Senatul UAIC în baza atribuţiilor care-i revin potrivit legii şi autonomiei universitare. Nimeni din personalul didactic nu s-a implicat în vreun fel în decizia studenţilor şi nici nu le-a impus stabilirea unor criterii de departajare sau condiţionalităţi”.

În cursul zilei de astăzi (joi), reprezentanții universității au precizat că vor stabili cu exactitate un eventual nou calendar, ce va rezulta dacă în Senatul de mâine se va aproba noua metodologie.


Articole recente

Recomandări

5 thoughts on “Universitatea „Cuza” va elimina criteriile impuse pentru studenții reprezentanți din noua metodologie

  1. ionescu

    Deci, d-le Goțiu, v-ați implicat în ceva care nu ar fi meritat atâta importanță. Cred că studentul respectiv, care vrea să salveze ceva ce numai ele vede, a făcut mai mult rău celorlalte asociații studențești. În motivarea acțiunilor lui, a dat exemplul Istoriei – dacă tot e student acolo, ar fi trebuit să limiteze problema acolo, nu la nivel de Universitate, unde poate nu sunt acele probleme.

    Iar prevederea cu standarde ridicate chiar era o idee bună – pusă tot de studenți.

    Păcat, îmi place România Curată și inițiativele pe care le are dar aici a fost o risipă de spațiu și de energie pe care o puteați îndrepta spre lucruri mai bune.

    Având în vedere că 1. indiferent de subiectele articolelor și de comentarii o țineți una și bună, cu dreptatea dvs., și 2. mai mult dvs. răspundeți comentariilor, vă propun să schimbați denumirea acestui site în „Poiana lui Goțiu” sau „Blogul lui Goțiu”.

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ Ionescu: respectarea drepturilor studenților e ceva ”fără importanță” doar din punctul dvs. de vedere; ”standardele” respective sunt o aberație – asta nu pt. că se deschide o cutie a Pandorei (un profesor să pice un student la examen sau să-i dea o notă mică doar pt. a-l împiedeca să ajungă la examen; studenți care devin obedienți față de profesori pt. a nu-și pierde dreptul de a fi în Senat etc.), ci pentru un lucru mult mai grav: un regulament sau un document intern al unei universități NU poate încălca legea; e o diferență esențială între un concurs pe un post și alegeri – dreptul de a alege și de a fi ales e un drept apărat de Constituție, nu poate fi restrâns prin regulamente, metodologii etc., ci doar în cazuri excepționale (condamnări penale) și doar de către instanțele judecătorești; mi se pare absolut incredibil că în Senatul uneia dintre cele mai mari universități din România să nu fie cineva care să înțeleagă diferența dintre un concurs pe un post și alegeri, iar o asemenea metodologie să fie votată… – asta nu mai e doar o problemă de cunoaștere a legii, ci de mentalitate

      Reply
  2. Mircea Ignat

    Ceea ce spune profesorul Constantin Rusu trebuie sustinut deMinisterul EDucatiei nu respins. Am avut ore la Politehnica din Bucuresti si in multe cazuri am avut de aface cu reprezentanti ai studentilor ,foarte slabi la invatatura care ajungeau sa faca presiuni si santaj la profesorii mai exigenti! Daca la profesori impunem un nivel ridicat cred ca si asociatiile studentesti trebuie sa impuna un nivel ridicat pentru studentii care îi reprezintă!
    Obligatoriu! Altfel aceste organizatii ajung pe mîna unor submediocrii !!
    Așa ajungem să nu mai avem de unde alege stagiari buni in institute.
    Dr.Ing.Mircea Ignat, Cercetator Stiintific Principal 1 ,INCDIE -CA.

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ Mircea Ignat: înțelegeți care este diferența dintre un concurs pe un post și alegeri? personal am trăit experiența să fiu ”foarte slab la învățătură” în facultate pt. că eram mai vocal de felul și așa m-am trezit în fața unor abuzuri peste care am reușit să trec doar după ce am solicitat să dau examenele în scris (pe atunci majoritatea se susțineau oral), altfel n-aș fi putut proba că am dreptate – pe lucrarea pe care un celebru (astăzi) avocat al mafioților mi-a dat nota 4, în fața profesorilor din Consiliu s-a dovedit că aș fi meritat nota 8, drept pentru care scandalul s-a încheiat cu trecerea examenului cu nota… 5; la un alt examen (materie de două semestre), după examinare și restanță aveam (în toamnă) nota 4, am solicitat comisie (și nu comisie de fațadă, am mai anunțat și presa), și la re-examinarea (programată după 4 zile de la restanță) am primit nota 10 – cum ar veni după un an știam materia de 4, după încă 4 zile o știam de… 10, vi se pare plauzibil? și n-au fost singurele asemenea experiențe, dar și dacă n-aș fi meritat decât nota 4, asta n-are legătură cu dreptul de a fi ales – în Constituție nu se vorbește de dreptul de a fi ales al integraliștilor, ci de dreptul de a fi ales al tuturor

      Reply
  3. eu

    Alegerile la Universitatea Cuza sunt afectate de interesele profesorilor corupti. Unul dintre coordonatorii savantilor din puscarii candideaza la functia de rector. Prietenii lui vor fi numiti decani, prodecani, directori de departament. Universitatea Cuza nu a luat pozitie fata de fenomenul coordonatorilor din puscarii. Unde sunt cartile? A decis ceva comisia de etica? De fapt au schimbat regulamentul alegerilor ca sa se faca in timpul sesiunii. Nu s-a mai vazut asa ceva! Si atata pasivitate a reprezentantilor legii! De asta e atata coruptie in tara asta!

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *