Ileana Renia

Universitatea București, învinsă în instanță de propriul student: indexarea taxelor este nelegală

Mai țineți minte că în iulie am relatat despre Andrei Nicolae Popa, studentul de la Facultatea de Drept care și-a somat universitatea (București) că o dă în judecată dacă nu revocă hotărârea de majorare a taxelor studenților cu rata inflației? Ei bine, până la urmă a ajuns în instanță, iar astăzi a câștigat, la Tribunalul Alba, procesul intentat Universității București.

Andrei Nicolae Popa: Tribunalul Alba a stabilit că indexarea taxelor cu rata inflației este nelegală! Aceasta hotarare a facut dreptate pentru miile de studenti la taxa din UB si sutele de mii de studenti la taxa din universitatile romanesti! Aceasta hotarare opreste abuzurile universităților de a majora taxele pe durata ciclului de studii! 

La final, studentul are un mesaj către conducerea universității, afirmând că este dispus să „îngroape securea războiului” cu instituția de învățământ în cadrul căreia studiază, dar doar dacă aceasta își va recunoaște vina, își va cere iertare public față de studenți și le va restitui sumele indexate.

Sentința judecătorilor:

„Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul POPA ANDREI NICOLAE, CNP…, domiciliat în… în contradictoriu cu pârâta UNIVERSITATEA BUCUREŞTI, cu sediul în …. Anulează în parte Decizia nr.60/17.03.2020 emisă de către Consiliul de Administraţie al Universităţii Bucureşti, prin care s-a decis indexarea taxelor de şcolarizare începând cu data de 1.10.2020, cu rata inflaţiei de 3,8%, în ceea ce priveşte taxele datorate de studenţii Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti. Anulează în parte Hotărârea fără număr din perioada 19-20 martie 2020 adoptată de către Senatul Universităţii Bucureşti, prin care a fost aprobată Decizia nr. 60/17.03.2020 emisă de către Consiliul de Administraţie al Universităţii Bucureşti privind indexarea începând cu data de 1.10.2020, cu rata inflaţiei de 3,8%, a taxelor de şcolarizare datorate de către studenţii Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti. Respinge în rest cererea formulată de reclamant. Obligă pârâta să-i plătească reclamantului suma de 100 de lei cheltuieli de judecată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Recursul şi motivele de recurs se vor depune la Tribunalul Alba. Pronunţată azi 4.02.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.”


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “Universitatea București, învinsă în instanță de propriul student: indexarea taxelor este nelegală

  1. Dumitru

    As fi curios sa inteleg baza legala. Clar ca UB nu are voie sa modifice un contract deja semnat (si imi inchipui ca inscrierea „cu taxa” e un fel de contract). Dar care e pretul care nu poate fi modificat ? Si nu prea vad cum vreun judecator poate impiedica UB sa faca pe viitor contracte care stipuleaza indexarea anuala. Bun venit in lumea invatamantului cu plata.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *