Și a fost Crăciunul de 30 de ani de la Revoluție pentru generația noastră. Am încercat să-l acoperim fiecare cu ce am putut – uitare, indiferență, emisiuni TV proaste și documentare triste de tot. Vizite la cimitir. Alcool. Filme polițiste.
Crăciunul de 30 ani de la Revoluție nu avea cum să fie o ocazie fericită pentru generația noastră, a Revoluției. Eu am încercat să văd partea plină a paharului, de asta v-am lăsat un mesaj pe 31 decembrie, și o văd în continuare. Pentru România. Dar pentru fiecare în parte dintre noi, pentru Cristina Țopescu, închisă trei luni în 1989 că încercase să fugă la mama ei în Germania, ce fel de Crăciun putea fi cel din 2019? Tatăl (care o adora), pierdut de un an. Fără copii. Și 30 de ani de fum și iluzii prin care alergase (cu noi toți, cei care în 1990 ne-am adunat în noua presa liberă din generația asta) așa cum alergi cu trenulețul la bâlci prin labirintul ororilor. Ce ar fi putut fi a fost – dar asta nu e niciodată destul. Tinerețe, frumusețe, celebritate, cariere, mulți dintre cei porniți atunci au ajuns la ele și adesea îi uităm pe cei care nici asta n-au avut.
Doar când ai avut tot ce se putea vezi ce puțin e de fapt față de ceea ce ai sperat. Nu, cei 30 de ani ai Revoluției noastre nu sunt vreo victorie a justiției și a memoriei celor buni contra celor răi. Ba chiar discernământul cine mai sunt unii și alții s-a pierdut pe undeva.
”Lumina care s-a dus” (The Light that Failed) e titlul cărții unui alt camarad al meu de cursă lungă, Ivan Krastev. Bulgar. Și al mentorului meu, profesorul de drept Stephen Holmes, despre cum Occidentul a câștigat Războiul rece, dar a pierdut pacea.
E greu să petreci singur Crăciunul aniversar cu lumina care s-a dus. Poți să nu fii depresiv cu acte.
Nu am fost apropiată de Cristina și asta se adaugă la melancolia Crăciunului meu viitor, că ea mi-a dat semne de simpatie neașteptate în ultimii ani, cu toate că nu ne cunoșteam aproape deoc. Nefiind pe Facebook și pe nimic în general, plus mereu în altă țară, îmi pare rău că nu am urmat semnalele înapoi la origine. Mă număr printre prietenii care ar fi putut fi și nu au fost.
Dar știu un lucru.
Numai cine e pasionat de presă tabloidă vrea să știe cum a murit Cristina. Nu s-a sinucis, că își iubea câinii și nu i-ar fi lăsat să moară de sete. Moare omul de tristețe și fără să fie nevoie să ia medicamente. Nu așteptați cu sufletul la gură jurnalul de la ora cinci, că nu aveți ce aștepta.
Să luptăm în continuare pentru iluziile din 1989 ale Cristinei e tot ce mai putem să facem. Și să ne-o amintim tânără și frumoasă. Mă țin minte citându-i tatălui ei sondaje în care era cea mai iubită prezentatoare din România. Înflorea tot.
Singură nu va fi unde se duce, că toate generația Revoluției vom bântui pe acolo.
Vă las cu Beatles.
Curiozitatea e omeneasca.
Toti au ramas uimiti cand au aflat ca locuia intre oameni, era activa sociala si ca petrecuse Craciunul cu prietena ei cu care se si invecina – cea care a DESCOPERIT-O moarta dupa doar 3 saptamani, conform celor date publicitatii de catre legisti, desi 5 cani din curte urlau la propriu de foame in plina iarna de cel putin doua saptamani!
(pai, dvs ce credeti? daca vecina, prietena chiar cu dvs petrece Craciunul cu dvs nu aflati nimic de la ea si despre ea in momentul acela, preocupari, ganduri… si mai apoi ignorati faptul ca toti cainii urla si ca nu ati mai vazut-o in carne si oase de atunci?)
NU cred ca era cazul… Putem vorbi doar de INSINGURARE, din diverse motive, si o depresie.
Au disparut profesionistii lui Eugenia Vova…Medicii legisti constata in infarct cu strat de grasime pe muschiul inimii. Cristina lucra consilier la sanatate cand acuza prin telefon stare de panica, agitatie, crampe in maxilar, etc, si a luat neuroleptice, in loc sa ia o nitroglicerina pentru a se salva. S-a repetat eroarea infarctului lui Ioan Gyuri Pascu cand ambulanta i-a administrat un diazepam sa doarma linistit.
Ce?!
Și 30 de ani de fum și iluzii prin care alergase (cu noi toți, cei care în 1990 ne-am adunat în noua presa liberă din generația asta) așa cum alergi cu trenulețul la bâlci prin labirintul ororilor. ?!!
Ca sa va citez/parafrazez De Anul Nou, puteti fi mai onești cu voi înșivă?
generatia dvoastra sau ma rog acea parte a generatiei cu care va simpti .. consubstantiala a primit ce a cerut! Acum ca sunteti nemultumiti nu dati vina pe votacii lu’ Ilici (de ex eu sunt unul dintre ei!) ci recuoasteti cinstit ca nu prea stiati ce cereti!
De pilda ,.. se fac in curand 30 de ani de cand o delegatie de studenti – toti anti, toti revolutioneri de rupeau lantu’ – au cerut premierului Petre Roman “desfiintarea repartiei iobagiste” . Premieru le-a acordfat ce au cerut ba le-a mai dat si o cafea cu un pahar de apa rece. Mare vcitorie a l;iberalismukui impotriva comunismului!!
Peste cateva luni unii dintre tinerii victorirosi au experiemnata ceva caere credeau ca este doar propaganda comunista. Adica somanul celor cu diploma universitara!!
Adica nu au stiut ce cer.. pen ca nu stiau ca articolele alea din Scanteia erau traduse din presa straina (in gnl din Paris Match si l’Express !) si nici nu doreau sa stie! Si mai ales ptr ca nu stiau ca RSR ewra “blocata” si avea dificultati in a asigira locuri de munca ptr absolventi! (prin 86 parca absolventii nu au fost incadrati decat de abia prin nov… Economii la fondu de salarii! Eu am aflat intamplator auzind de necazul unor cunoscuti)
Asa si azi.. Cer.. da nu stiu ce! Cica tinerii din Constnata dau guvenu in judecata .. ptr ce ?! ptr o masura “comunista” si “bugetiviora” insa pe pariu ca in vorbe sunt ultraliberali! Ba sunt mai rau ca comunistii din PCR si PCUS – ei vor trasnnport gratuit si ptr copii de milionari in euro! Ca cica nedisciminare! Si asa un “ajutor” devine considerat “drept” …
Nu mai extind. Fiti sinceri si acceptati ca de cele mai multe ori nu stiti ce cereti!
A .. si la subiect. Imi pare rau ptr Cristina Topescu (macar ptr ca eu am 69 de ani!) insa singuratea a fost alegerea ei (mai ales ca avea inca o mama si un frate!).
Mioriticii sunt solitari, se infrațesc pentru hoții si talharii.