Catalin Hopulele

Un judecător constituțional a ajuns rectorul celei mai vechi universități din țară

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și-a ales ieri rectorul, în persoana prof. dr. Tudorel Toader, decan al Facultății de Drept. Acesta este și judecător constituțional fiind propus și susținut în această funcție de PNL.

Tudorel Toader a câştigat alegerile cu 360 de voturi, faţă de 286 ale prof.dr. Codrin-Liviu Cuţitaru, decan al Facultății de Litere. După rezultatul strâns din primul tur, când între cei doi candidați au existat doar zece voturi diferenţă, prof.dr. Tudorel Toader a câştigat alegerile detaşat. „Sunt onorat că am fost ales în funcţia de rector al celei mai vechi universităţi din România. Va urma o perioadă în care coagulăm echipele manageriale la nivel de universitate şi facultăţi. O perioadă în care voi avea consultări la nivel de departamente, facultăţi, iar apoi începem împreună să construim. Aşteptăm întâi ordinul de ministru, pentru a pune în aplicare obiectivele din programul managerial“, a declarat prof.dr. Tudorel Toader.

Acesta a spus că nu pune într-o ordine de priorităţi obiectivele respective, dar că dacă ar fi să aleagă unul pe care l-ar dori implementat mai rapid, acela ar fi înfiinţarea la Bruxelles a unui birou de relaţii internaţionale al Universităţii „Cuza“, prin care să se păstreze legătura cu alte universităţi şi cu instituţiile europene. În ceea ce priveşte echipa de prorectori, noul rector al universităţii a precizat că vor exista atât prorectori din actuala echipă, cât şi membri noi. „Va exista atât continuitate, cât şi noutate. Voi avea câţiva prorectori din actuala echipă şi, în completare, până la diferenţa de şapte, voi coopta membri noi“, a adăugat prof.dr. Tudorel Toader.

În turul al II-lea s-au prezentat la urne 664 dintre cele 852 cadre didactice care au drept de vot, participarea fiind de 77,93%. Dintre acestea, 646 şi-au exprimat în mod valid opţiunea, în timp ce 18 buletine au fost anulate. Faţă de primul tur, prezenţa la vot a fost simţitor mai scăzută. Pe 4 februarie s-au prezentat la urne 708 alegători, cu 62 mai mulţi decât în primul tur, participarea fiind de 83,09%. „Alegerile s-au desfăşurat în regulă, im­por­tant este că s-a îndeplinit şi cvorumul şi că ele sunt valide“, a declarat prof.dr. Vasile Cocriş, preşedintele Biroului Elec­toral al Universităţii „Cuza“.

Prof.dr. Codrin-Liviu Cuţitaru a declarat că se aştepta la acest rezultat, dat fiind faptul că nu a reuşit să fie activ în săptămânile dintre cele două tururi electorale. „Este un rezultat cumva aşteptat, mă aşteptam să pierd fiindcă nici nu am reuşit să mă ocup de ultima parte a momentului electoral. Cred că este un rezultat bun, i-am scris un email domnului Toader pentru a-i mul­ţumi pentru felul în care s-a derulat campania şi pentru a-i ura succes în activitatea sa ca rector“, a declarat prof.dr. Codrin-Liviu Cuţitaru.

Rezultatele oficiale ale scrutinului vor fi trimise la Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, care va trimite în termen de 30 de zile ordi­nul de numire în funcţie a noului rector al Universităţii „Cuza“.

Anul acesta va expira mandatul de judecător constituțional al lui Tudorel Toader. Reamintim că acesta a fost susținut pentru această funcție de grupul parlamentar al PNL din Camera Deputaților, inițial în 2006, pentru un rest de mandat, apoi reconfirmat în 2007 pentru un mandat întreg de 9 ani.


Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *